Saturday, December 29, 2007

Adevarata poveste a Scufitei Rosii

In preajma sarbatorilor de iarna, cind totul, ca sa nu zicem mai mult, devine de clestar, cind insusi clestarul se simte mai clestar decit va fi sau va fi fost vreodata, Scufita Rosie se simte ca dracu'. Singura, mai singura decit cel mai singur om din lume, care nici macar nu exista, Scufita Rosie isi roade unghiile la gura sobei, compune manifeste feministe, stropite cu lacrimi de parasuta presocratica, il injura in gura mare, la gura aceleiasi sobe, pe Imparatul Rosu, care - si putini stiu asta - a sedus-o, dar nu a abandonat-o decit dupa ce a promis ca o ia de sotie. Dar nu a luat-o. Piticii au crescut deja, sint la facultate, momentan se afla la schi, in Predeal, ala micu' a si aparut, din greseala, la stirile sportive, pe Antena 3. Singuratatea este o pinza de paianjen, o iedera, o lipitoare, un fum care iti intra in ochi, un miros greu de sarmale umplute cu banane flambate, un gol cosmic in stomac, un Big Bang ardelenesc, picant, in creier, si Scufitei Rosii, de atita singuratate, i se face foame. In timp ce cititi aceste rinduri, Scufita Rosie suspina si gateste o ciorba de burta de poveste.

P.S.: Azi-dimineata, la Antena 3, am vazut o stire delicioasa: Ciorba de burta si Scufita Rosie au fost cele mai cautate domenii pe Internet, de sarbatori.

Thursday, December 27, 2007

Timpul n-are treaba cu Craciunul

(Mos Craciun a fost mult mai ok anul asta: mi-a adus mult mai putine mesaje si sms-uri stupide decit in ailalti ani. De altfel, sms-urile in grup si felicitarile virtuale, cu limbaj lemnos, trimise la sute de nefericiti deodata, ar trebui interzise prin lege. Tuturor celor care nu m-au felicitat virtual si impersonal - si mai ales celor care nu m-au felicitat deloc - le multumesc frumos si le dedic poemul de mai jos, pe care l-am gasit aseara pe o hirtiuta in timp ce faceam ordine si curatenie in casa.)

Prin fata casei noastre
timpul trece in fiecare zi la o alta ora

Mama imi zice: iar a trecut timpul
si tata imi zice: cum mai trece timpul pe linga noi
Si noi stam si ne uitam in urma lui pina dispare cu totul

Si intr-o zi mama imi zice: a venit timpul
si tata si el: a venit timpul s-a oprit in fata casei noastre

De-acum inainte in fiecare zi va fi aceeasi ora

Sunday, December 23, 2007

Funeral Cake Party sau Colive in live

In seara asta la Radio Guerrilla, pentru prima oara in istorie, geografie, anatomie si biologie, va avea loc o petrecere cu coliva, vin si voie buna. Prietenul Musat a recomandat sa se numeasca Funeral Cake Party, desi nici Colive in live nu suna rau. Ecouri ale acestui happening se vor auzi in direct la Razboiul Sfirsitului Saptaminii (22-24, desi poate sa dureze oricit). Invitati-surpriza, cu virste cuprinse intre 2 si 50 de ani. Traiasca libertatea, risul, RSSul si surisul!

Thursday, December 20, 2007

Orban trebuie ars pe rug!

Rugul de buze arde foarte frumos. Ziaristii-inchizitori, tatulicii, turcestii si tot neamul lor cel adormit prin diverse studiouri de televiziune s-au dat cu rug de buze, pentru ca vorbele lor sa fie stralucitoare, arzatoare, adica sa friga, nene, nu alta. Pentru un accident de circulatie, destul de banal, Ludovic Orban este deja ars pe acest rug de buze.
Praful se alegea de acest accident daca Orban se ducea imediat la Politie sa declare ce a facut. N-a declarat, si a gresit.
Reactia insa este total disproportionata, linsajul acesta mediatic la care este supus Orban - si nu toti cei care il injura acum pe Orban sint soferi impecabili la cap - mi se pare de tot rahatul.
De acest subiect s-ar alege praful si daca am face acest simplu exercitiu: inlocuim "Ludovic Orban" cu "Vasile Furnica". Daca accidentul asta ar fi fost facut de unul Vasile Furnica (din Berceni, sa zicem), care ar fi facut exact greselile lui Orban, e putin probabil sa fi prins pagina 5 din Libertatea.
Dezaprob total lipsa de barbatie a lui Orban, insa exagerarile ziaristilor lu' Peste sint penibile.
Cind il vad pe marele inchizitor Turcescu pe ce ton il condamna pe Orban, imi dau seama ca spiritul totalitarist se simte bine in prime-time-ul democratiei.

Cea mai frumoasa fobie din lume

Si cine te-ar putea impiedica sa crezi ceea ce tu ai crezut din prima clipa, vocea aceea care strapunge noaptea, si tu astepti, si tu astepti intrebind, o asteptare interogativa, si vocea care iti intra in timpla ca o pasare violenta, infometata, si asta nu e decit o vaga introducere la cea mai frumoasa fobie din lume, despre care, cu citeva clipe inainte ca pasarea aceea sonora, ca o voce cu pene, sa iti intre, prin ureche, in timpla, habar n-aveai ca exista, insa acum stii ca ea exista: cea mai frumoasa fobie din lume este atunci cind..., chiar asa: cum ar fi sa te temi de rindunicile care ti-ar putea intra in ochi?

Sunday, December 16, 2007

Zeitguest

Sint zile cind te simti ca un musafir al timpului, un fel de Zeitguest/Zeitgast, desi acum, la moda, este conspiratia Zeitgeist-ului. Sint zile, de fiecare data aceleasi, cind simti ca insusi Zeitgeist-ul asta este o conspiratie, ca, de fapt, traim un Zeit lipsit de Geist, slava Domnului ca, in limba germana, timpul, chiar el, este feminin, poate asa mai avem si noi o sansa. Azi-dimineata m-am trezit cu imaginea unei carti ale carei coperte erau de salata verde, era si Heraclit pe-acolo, ardea un foc, era o stare. Am citit citeva poeme de Bogdan O. Popescu, iata citeva rinduri:
gatesc si scriu
asa ma mai amuz intr-un tirziu
cind draperiile de carne
sint trase fara nici un gust


In concluzie, din viscerele acestui Mare Azi,
Nu va cinta Keith Jarrett de trei ori
Concertul de la Koln
ca tu, chiar tu, te vei lepada de maine.

Monday, December 10, 2007

Scenariu de Hollywood

(E super sa ai blog. Blogul e un fel de supermarket, caci superwriting nu-mi vine sa-i zic: oamenii intra si ies cu miscari precise, asa cum aluneca un cutit, inainte si inapoi, pe piatra care il ascute, nu neaparat la minte. Daca nu as fi avut blog, poate ca nu as fi avut sansa de a primi, mai mult sau mai putin explicit, amenintari cu moartea. In numele libertatii de exprimare, infasurata intr-o canadiana marimea 68.149.6.171, Alberta Calgary imi trimite cele mai sinistre rinduri pe care le-am primit vreodata. Sa-mi fac griji? In armata trageam bine cu arma, ma bazez pe asta atunci cind scriu pe blog. Textul de mai jos ii este dedicat lui Stephen Hawking, in speranta ca, intr-o zi, va elucida misterul gaurilor negre din capul celor fara cap.)

Se astepta la asta, stia ca, dupa acel accident absurd, mai devreme sau mai tirziu ea il va ruga sa o omoare. Si intr-o seara, femeia aceea tinara, tintuita intr-un scaun cu rotile, ii spuse:
– Daca ma iubesti, si nu ma indoiesc de asta, te rog, omoara-ma, nu mai suport.
Rugamintea nu il surprinse pe barbatul tinar care statea la masa si scria ceva intr-un caiet, dar il sperie foarte tare.
– Imi pare rau, nu pot sa fac asta, nu pot, cum as putea sa te omor?!
A venit apoi ziua aceea neverosimila, cind ea l-a mai rugat o data sa o omoare, fiindca suferinta devenise de neindurat, insa el refuza o data si inca o data, din motive pe care cei doi le stiau foarte bine. De disperare, ea lua o vaza si o arunca aiurea si vaza il nimeri exact in timpla si barbatul tinar, care o iubea pe femeia din scaunul cu rotile, cazu in inconstienta. Dupa citva timp, politistii au venit si au constatat decesul barbatului si femeia a recunoscut, ingrozita, totul. Dupa un proces minutios, juratii au condamnat-o pe femeie la moarte.

Friday, December 7, 2007

Lupta cu Coelho

Nu stiu exact cum s-a intimplat: intr-o zi pur si simplu mi-am dat seama ca imi place sa-l terorizez psihic pe Coelho. Paulo Coelho. Pe vremea cind era necunoscut, imi facuse placere sa-i citesc cartea* aceea cu coperti portocalii, aparuta la Nemira. Pe vremea aia, nici Pepe, nici Madalina Manole, nici Andreea Marin sau (tot ce e posibil) Gabriel Liiceanu nu auzisera de Coelho. Dar Coelho auzise de Coelho si, pentru ca-i placuse de el, a facut ce-a facut si-a devenit celebru. Asta m-a facut sa reactionez. Daca vrei celebritate, Paule, trebuie sa te pregatesti de razboi. De razboi, si pace. Sau de Razboiul Sfirsitului Saptaminii, unde, de mai bine de un an, Coelho este, ca sa zic asa, etalonul a tot ce si cum nu trebuie sa fie un scriitor (nu ca un scriitor ar trebui sa fie ceva anume, in vreun fel anume). Impreuna cu Mitos, am tot ris de saracul Paulo. Am ris si singur de Paulo, scriind tot felul de rautacisme in Academia Catavencu. Am si facut un anunt in gazeta ca vreau sa-l distrug psihic pe Coelho. De ce? Sint invidios pe succesele lui, recunosc.
*Alchimistul, de Paulo Coelho.

Si acum prima stire: aseara, am intrat (nu intimplator) pe pagina personala a cuiva, si aici ma astepta o surpriza semi-neplacuta, semn ca Spiritul lui Coelho nu doarme in librarii si nu iarta orice-ar fi:



Insa Coelho nu poate sa-si imagineze cit de crunta va fi lovitura pe care i-am pregatit-o: un scenariu de banda desenata, al carui personaj central este si va fi PC insusi. Urmatorul Caiet de BD, editat de Catavencu, care va aparea nu peste mult timp, va contine "Extraordinarele aventuri ale lui Paulo Coelho in Romania". Coelho va fi atit de terorizat de aceasta banda desenata (facuta de talentatul Bogdan Petry), incit va pune mina pe telefon si il va suna pe Sorin Ovidiu Vantu, rugindu-l sa opreasca tiparirea BD-ului. Ce se intimpla mai departe veti vedea :)

Wednesday, December 5, 2007

Introducere in Elodia

Nu stiu unde isi va petrece Elodia Revelionul 2008, stiu, insa, ca Elodia nu in zadar si-a petrecut noptile in garsoniera OTV. La trei luni de la misterioasa ei disparitie, Elodia a devenit un veritabil brand de tara. Daca Dumnezeu ar fi fost roman (dar, asta e, a ratat aceasta sansa), brandul „Elodia“ ar fi avut o serioasa concurenta. Dar Dumnezeu nu este roman, cu exceptia, poate, a momentelor cind Romania invinge Olanda cu un gol din ofsaid. Ideea acestui fost viitor contraeditorial este ca moartea vinde in draci, ca moartea are mare succes la public. Parafrazindu-l pe Miron Cozma, care l-a citat, recent, pe Nietzsche, se poate spune ca stirile de la ora 5 care nu te omoara te intaresc. Nu intimplator l-am pomenit aici pe Nietzsche: nihilistul german (care nu se ridica, totusi, la nivelul nihilistului baci moldovean din Miorita) intelegea prin „viata“ un principiu al existentei umane, ale carui valori pozitive sint sanatatea, robustetea, forta naturala, miscarea, viul. Potrivit sondajelor de opinie ale OTV, cei mai multi romani cred ca Elodia este moarta. Asadar, daca e moarta, e putin probabil ca Elodia sa mai fie foarte sanatoasa, sa mai aiba o robustete si o forta naturala demne de invidiat, dupa cum nu e sigur ca – desi se misca bine prin mass media sau prin Mass Mesia – se mai poate spune ca, fiind moarta, Elodia este vie. Si, totusi: intr-un fel, Elodia este nu vie, ci foarte vie, asta si pentru ca moartea este plina de viata. Si moartea (Elodiei) este plina de viata pentru simplul motiv ca romanii (elodieni) proiecteaza foarte multa viata asupra Elodiei. Sa nu ne miram daca, nu peste mult timp, celebrul vers Moartea este un mester din Germania, al lui Paul Celan, va fi eclipsat de popularul refren Moartea este o avocata meseriasa din Romania. Stirile de la ora 5, care si ele sint un redutabil brand national, aveau nevoie un erou, si Elodia a picat la tanc. Elodia este mintuitoarea si liderul spiritual al Stirilor de la ora 5. Elodia reprezinta pentru o filosofie a mortii (mai exact, pentru o filosofie a apetitului pentru moarte) ceea ce reprezinta Supraomul lui Nietzsche pentru o filosofie a vietii. Cum sa nu te inchini, in aceste conditii, la Elodia? Elodia este garantia unei captivante vieti dupa moarte, iar cel care moare are cel putin speranta unei minunate vieti de apoi in studioul OTV.

Tuesday, December 4, 2007

Povestea apei care a impietrit in plina vara

Nu mai era de mult tinar, avea 30 de ani, pe care nici macar nu se obosise sa-i implineasca. 30 de ani era numele ciinelui care il tot pindea in acel miez de vara. Ajunsese in acel loc indepartat fara sa fie sigur ca isi doreste asta. Dar a ajuns, si satul in care ajunsese avea un munte si avea o mare. El avea depresii, desi femeia de linga el il iubea. Depresiile sint suportabile atunci cind ai alaturi un aparat de fotografiat. El asta facea zi de zi: isi plimba depresiile pe coastele abrupte ale acelui sat, fotografiind lucruri fara noima. La prinz, ea se ducea cu filmele la developat. In ziua aia, desi toate zilele erau la fel acolo si aiurea, el fotografiase apa, toata apa care putea incapea intr-un aparat de fotografiat. Seara, ea a venit cu pozele acasa, i le-a aratat, si una dintre ele facuse ce facuse si se daduse de trei ori peste cap, desi o data ar fi fost destul. Apa care se da de trei ori peste cap devine piatra si, privind fotografia aceea criminala, el n-a mai inteles nimic. S-a aruncat de pe terasa casei crezind ca piatra verde care il chema e apa pe care tocmai o pozase.


(piatra)

(apa)

Sunday, December 2, 2007

Cu cine ne vom petrece sfirsitul lumii fotbalistice

Dupa Ziua Nationala a Romaniei nu a venit Ziua Nationalei (de fotbal a) Romaniei: la Campionatul European, Romania a cazut (rau de tot) in grupa cu Franta, Olanda si Italia. Vai, cit de mult ne vor lipsi (in Elvetia) Belarus si Albania!

Saturday, December 1, 2007

Moarte gradinilor zoologice!

Animalele sint fiinte anistorice. Cind iti plimbi ciinele in lesa incearca sa intelegi ca, la o lesa distanta, exista o fiinta care traieste in afara istoriei. Istoria plimba in lesa anistoria. Istoria da de mincare anistoriei. Istoria tine in brate anistoria aceea cu chip de pisica. Uneori, anistoria musca din gamba istoriei. Uneori, istoria hinghereste anistoria. Asta, asa, ca preludiu la spectacolul jocului de priviri care se practica in gradinile zoologice. Cine pe cine priveste? Cine e victima cui? In Romånia sint citeva mii de animale salbatice care zac in custi. Razvan Cucui povesteste intr-un comentariu la post-ul precedent despre paralizia pe care i-a produs-o, in Craiova, ragetul unui leu (sa zicem) african. Gradinile zoologice sint niste aberatii ale naturii. Cum e sa te nasti leu sau pantera sau jaguar sau elefant, si sa zaci intr-o cusca in Craiova sau Faurei? Eu nu mi-as duce niciodata copiii sau nepotii la o gradina zoologica. Intr-o masura mult mai mare decit adultii, copiii sint fiinte libere, pentru care jocul este esential. Intre joc si libertate exista multe apropieri. Gradinile zoologice le deformeaza copiilor notiunea de libertate. Nu-mi fac iluzia ca aceste aberatii ale naturii, care sint gradinile zoologice, ar putea disparea prea curind. Dar putem incerca. Le multumesc celor care mi-au scris, oferindu-se sa aruncam in aer gradinile zoologice. Intr-un fel sau altul, vom si face asta.

Wednesday, November 28, 2007

Elogiu jaguarului necunoscut

Marti, 27 noiembrie 2007, un jaguar a fost ucis de angajatii Gradinii Zoologice din Bucuresti.

In noaptea de dinainte, jaguarul a avut un vis: se facea ca alearga dupa niste soareci mari si albastri pe coasta de vest a Mexicului. Cum sa alerge un jaguar dupa niste soareci, fie ei mari si albastri, fie chiar pe coasta de vest a Mexicului? Si, totusi, s-a intimplat ca intr-un poem de Rilke, poate nu intocmai: visul i-a desenat jaguarului, pe retina, galopul, libertatea, instinctele pure de felina. Galopul interior, pe care il practicase ani la rind, a izbucnit in afara. Un jaguar static si anchilozat nu este un jaguar. E ca si cum am vedea pe strada, la stop, un avion de lupta. Avioanele, si cu atit mai putin cele de lupta, nu stau la semafor. Ieri, in jurul orei 16, jaguarul s-a lepadat de pielea intre timp osificata, pe care o au toate animalele care zac in gradinile zoologice, si a evadat. Si-a verificat ferocitatea instinctelor de felina uriasa pe seama unui ciine vagabond, pe care l-a ucis. Singele vagabondului l-a aruncat pe jaguar inapoi, in timp, intr-un spatiu unde se alearga si se ucide, unde se alearga si se face dragoste, unde nu exista ingrijitori si gratii, caci jaguarul evadase nu in parcul unei tembele gradini zoologice, pline de oameni care se cred superiori, doar pentru gratiile lor arata altfel, ci in trecutul indepartat al speciei sale, in trecutul jaguaritatii sale. In timp ce angajatii Gradinii Zoologice din Bucuresti il omorau, jaguarul alerga liber si fericit pe coasta de vest a Mexicului.
(Gradina zoologica ar trebui redenumita, firesc, Zoolocaust.)

Tuesday, November 27, 2007

Dare de seama despre bunici


Nu stiu despre citi bunici este vorba in aceasta carte. O carte scrisa de 92 de nepoti si coordonata de unul dintre acestia. Cartea cu bunici (aparuta recent la Humanitas) este o carte minunata, al carei initiator si coordonator este Marius Chivu. Aici, un interviu cu MC.
Duminica seara l-am avut pe Marius invitat la Radio Guerrilla, am vorbit doua ore despre bunici, bunicisme, nepotisme si asa mai departe. Din aproape in aproape am ajuns la concluzia ca exista/a existat cineva in istorie care nu a avut bunici din partea tatei. Iisus, intr-adevar, nu a avut bunici din partea Tatalui. (Nu ma refer la faptul de a nu-ti cunoaste bunicii, cum li se intimpla unora.)

Friday, November 23, 2007

Demetru Demetrescu-Buzau

Este 23 noiembrie 2007. Inca 23 noiembrie si inca 2007. Acum un minut m-am uitat la ceas: era ora 23,23. Pe 23 noiembrie 1923 a murit Urmuz. Voia sa fie compozitor si lucra ca grefier. Nu intelegea de ce trebuie "sa-ti irosesti timpul destinat vietii pentru mentinerea trupului supus mortii". In ziua aceea de 23 noiembrie si-a tras un glont in cap. Harms, al carui nume, in ruseste, se citeste cam cum se citeste, in romaneste, Urmuz, a murit de inanitie citiva ani mai tirziu. Dar poate ca si glontul acela ar fi murit de foame daca nu s-ar fi hranit, in ziua aceea, cu singele lui Urmuz. Omagiu!

Friday, November 16, 2007

Egalitatea e o timpenie

Nu-mi place egalitatea. Nu vreau sa fiu egal. Nu vreau sa fiu egal nici macar cu mine insumi. Ma simt bine in uterul inegalitatii. Nu-mi plac oglinzile marxiste. Detest oglinzile ideologice care ne reflecta pe toti la fel. Probabil ca (sa zicem) Napoleon si-ar fi dorit sa aiba inaltimea unui (sa zicem) proletar de vreun metru si optzeci, nouazeci. Dar Napoleon, oricit de scund ar fi fost, nu era un criminal atit de timpit, incit sa-si doreasca sa fie cu totul si in toate egal cu un proletar. Nu-mi amintesc sa-mi fi dorit vreodata sa fiu egal cu cineva sau altcineva. Dorinta de egalitate e ridicola. Cum sa vrei sa fii egalul lui Victor Brauner cind tu poti picta cel mult la fel de bine ca Vasilica Ionescu? Mai e si situatia pervers-inversa, cind nu-ti doresti nici in ruptul capului sa fii egal cu unul mult mai bun decit tine. De ce? Pentru ca, pe unii, mediocritatea ii defineste perfect. Le vine ca o manusa, ca o matusa, ca un condeier, gondolier, etcetier.

Tuesday, November 13, 2007

Istoria recenta a unei statii

M-am scos: contributia mea la istoria filosofiei nu poate fi contestata. Datorita mie, Facultatea de Filosofie are, pentru prima oara, o statie de autobuz. Unii cu apa, altii cu apeironul, ceilalti cu transcendentalul sau Dasein-ul, eu, insa, am venit cu altceva: cu faptul de a fi schimbat denumirea unei statii RATB din Radio Kiss FM in Facultatea de Filozofie, trecind putin prin Facultatea de Psihologie. E mult? E putin?



Thursday, November 8, 2007

Ce autori as lua cu mine pe o insula (care, astfel, n-ar avea cum sa mai fie) pustie

Ioana imi spune ca vrea sa ne mutam la tara, dar si eu vreau asta, si glorii vor asta, si cronopii, si emanglonii, si Ek-Yolo, si Erwarta, si mesterul care creste lilieci intr-un acordeon napadit de vegetatie si amintiri, de amintiri care, poate, nici nu s-au nascut. De 5 ani traiesc cu o tara in cap. Uneori, tara asta, care este o tara in toata regula, urla la mine. Vrea lumina. N-am avut timp sa o scot la lumina, dar imi voi face. Ma gindesc ca, peste 20 de ani, s-ar putea intimpla sa primesc premiul Nobel pentru cea mai plina de viata explozie. Este vorba despre o explozie in carne si oase. Ioana are dreptate: in orasul asta galagios, exploziile au sanse minime sa se faca auzite. Sigur ne vom muta la tara. Exista in judetul Dambovita o insula care ne asteapta. Ne-am cumparat o insula de 1000 mp, e insula noastra. Pe insula asta vom lua cu noi multe carti, dar putini autori. Eu ma multumesc - intr-o ordine intimplatoare - cu Michaux, Cortazar, Char, Celan si Gellu Naum. Vor fi acolo si niste presocratici, de la ei poti sa inveti foarte bine cum se practica mirarea.

Wednesday, November 7, 2007

A despica firul in patru. De ce doar in patru? (text interzis oamenilor practici)

Am auzit de multe ori spunindu-se despre cutare ca este un om practic. Exista insa si oameni teoretici? Venind astazi spre casa (in ultima vreme merg foarte mult pe jos), m-am gindit la expresia asta: a despica firul in patru. Oamenii astia practici - zice Russell - sint inclinati sa se indoiasca ca "filosofia este cu ceva mai buna decit distinctiile inutile ce despica in mod superficial firul in patru". Imi si imaginez niste ateliere de despicat firul in patru, ai caror muncitori/mesteri sint numai filosofi unul si unul. Simte o doamna nevoia sa-si despice un fir in patru? De ce sa-si strice ea unghiile si neuronii? Se duce frumos la un atelier specializat si, in numai citeva minute, iese pe usa atelierului tinind in mina stinga firul ei minunat, despicat dupa ultimele metode ale epistemologiei de coafor. Si, totusi, de unde vine expresia a despica firul in patru? Cel mai adesea, expresia asta este folosita in mod peiorativ, fiind sinonima (oarecum) cu a bate apa in piua. Thales, de pilda, cel care a zis ca totul este apa, de ce nu a zis ca totul este par? Sau nu este vorba de firul de par? Cert este ca lui Thales i-a placut sa despice apa in patru, nu firul. Prin urmare, in loc de a despica apa in patru putem spune a bate firul despicat in patru in piua. 4 este departe, insa, de a fi un numar celebru. Nu are nici feminitatea lui 2, nici masculinitatea si misticismul lui 3, nici frivolitatea lui (a tine de) 6, nici intelepciunea lui 7, nici nebunia lui 9. Pitagoreicii desemnau justitia prin 4 (2x2), insa asta tot nu ne ajuta sa intelegem prea bine expresia a despica firul in patru. A despica firul in justitie nu suna rau, dar nici foarte bine. Sa zicem ca eu stiu raspunsul la aceasta problema, dar habar n-am daca raspunsul asta este adevarat sau fals. Practic, eu nu fac acum decit sa despic a despica firul in patru in patru. Ma intereseaza atit de putin ce or sa zica oamenii practici despre acest demers, incit imi torn un pahar de vin, imi aprind o tigara si imi continuu firul. Asadar, cei care fac filosofie sint adesea confundati, cum zicea si Russell, cu niste mesteri care lucreaza in atelierele de despicat firul in patru. Mai stim ca filosofia care vorbeste despre ea insasi se cheama metafizica. Mai stim ca metafizica este stiinta primelor ratiuni de a fi. A fi - fire - fir: lucrurile se leaga, mai ales in romaneste. Primele ratiuni de a fi sint in numar de patru, n-am sa intru in detalii, pentru ca deja am intrat in altele. Daca vrei sa-l intelegi pe a fi, trebuie, asadar, sa-l despici in patru (zice Aristotel). Daca vrei sa intelegi firul, trebuie sa-l despici tot in patru - cu asta sintem deja de acord, sper. In concluzie (nu vreau sa ma auto-plictisesc mai mult de-atit), de aia se despica firul in patru, si nu in doi sau cinci sau opt.
Omul practic lucreaza cu cifre, nu cu numere, cu zerouri, nu cu unitatea, asa ca nu are nici un motiv sa despice firul in patru.
Omul practic, fiind plin de certitudini, nu are nici o problema sa numere pina la 10,in germana, astfel: eins zwei drei vier fünf sex sieben yacht neun zehn.
Omul practic, daca totusi o face, despica firul in patru ori patru, si, asa, ajunge sa-si deschida (mult mai repede decit un filosof) o firma de peruci.

Monday, November 5, 2007

Propaganda divina

Cineva, un ascultator nelinistit, a intrat in direct, prin telefon, la Radio Guerrilla, pentru a ne acuza, pe mine si pe Mitos, ca-i facem propaganda lui Dumnezeu. Cum vine asta? Ce inseamna sa-i faci propaganda lui Dumnezeu?

Friday, November 2, 2007

Oh My Goat!

Pe mine, capra vecinului ma lasa rece. Vecinul poate sa faca si bors cu capra lui, daca asta doreste la prinz. Pe capra mea, care este capra vecinului vecinilor mei, o cheama Rubedo. Asa i-am zis, Rubedo, pentru ca are o barba purpurie, mai ceva ca parul Fetei cu Parul de Foc, si, mai ales, pentru ca intr-o seara am surprins-o facindu-mi varza (rosie, desigur) o bucata de lemn de cires, de forma unei pipe. Din acea seara, capra mea a intrat in ca(p)rantina. Are de citit citeva sute de pagini pe saptamina, ora de trezire a coborit cu citeva unitati si multe dintre placeri i-au fost preschimbate, la o casa de schimb salutar, in datorii. Capra vecinului vecinilor mei traieste acum in mijlocul unei incertitudini fertile. N-are voie sa mai intre in vorba cu nici unul dintre tapii izbavitori, fiindca ea insasi are de ispasit desfasurarea generata de acea varza cauzala. Apeiron, frate! Dar sa revenim! Capra vecinului vecinilor mei se crede, uneori, Dumnezeu, mizind, desigur, si pe aparenta omofonie bilingva Goat-Gott. Ied nu se trage din Eidos, nici macar ideea de ied, dar capra mea stie aceste lucruri, asa ca nu pot decit sa-i admir amabilitatea cu care, dimineata, capra vecinului vecinilor mei imi toarna cafeaua in ceasca, spunindu-mi, cu o dictie de care numai capra divina e in stare: "Insa, in ceea ce priveste faptele caprei vecinitatii, nici in aceasta dimineata nu e mare lucru de spus!".

Thursday, November 1, 2007

De ce prostia e mereu la moda?

Una dintre cele mai la moda imbecilizari colective este, pentru mine, corectitudinea politica. Problema este ca aceasta corectitudine politica ascunde multe - putin spus - incorectitudini penale. Conceptele de rahat ale dresajului postmodern imi soptesc insistent sa nu spun ca tiganii fura, violeaza si ucid prin Italia, caci rasa nu conteaza, ci trebuie sa formulez in asa fel, incit cei care maninca diverse finantari grase, pentru reabilitarea imaginii violului si crimei minoritare, sa se simta bine ca le-a iesit cosmetizarea si, astfel, si-au justificat finantarea. Dar poate ca eu nu vreau sa fiu dresat. Poate ca eu nu vreau sa practic corectitudinea politica. Daca 10 crime din 10 au fost facute numai si numai de tigani, eu nu vreau sa cosmetizez aceasta unanimitate. Nu vreau sa le zic romani acestor tigani, si nu pentru ca romanii ar fi maestri emeriti ai virtutii, nu pentru ca romanii ar avea implantate in creier ultimele cuceriri ale virtutii, ci pentru ca insasi realitatea este, in acest caz, rasista. Da, realitatea este foarte rasista. Cei care violeaza si ucid prin Italia sint tigani. Tigani de cetatenie romana. Eu n-am fost niciodata in Italia si poate ca as vrea sa merg. Pai, nene, daca nu pot sa merg in Italia doar pentru motivul ca niste romani de etnie rroma violeaza si ucid, eu, personal, dau dracului corectitudinea politica, pe care n-au decit sa o practice dresatii si finantatii lu' Peste.
(Sa presupunem ca romanii ar fi pentru englezi ceea ce sint acum tiganii din Italia pentru romani. Cit de corect politic la cap ar trebui sa fii sa condamni englezii, ca popor, pentru ca niste romani, cu pasaport britanic, violeaza si ucid aiurea? Cum ar fi sa nu se mai vorbeasca deloc engleza in Italia?)
Acum, ca femeia aia, Giovanna Reggiani, soţia unui ofiţer al Marinei Militare din Italia, a murit, as prefera sa fiu minoritar finlandez intr-o tara a tiganilor.

Wednesday, October 31, 2007

Schizoidie, dulce melodie!

Ultimii 10 ani din viata, probabil ca si cei mai importanti, mi i-am petrecut intr-o schizoidie totala. Am trait scindat intre doua pasiuni & lumi, care mi-au ocupat si mi-au schimbat iremediabil viata. Daca, intr-o zi, Dumnezeu ar fi venit la mine, in Laptarie (sa zicem), si mi-ar fi cerut sa aleg ori Catavencu, ori poezie, L-as fi rugat sa-mi ceara altceva. Din fericire, Dumnezeu a stat cuminte la locul Lui, asa ca am putut sa-mi vad linistit de scindarea mea: Catavencu si poezie. Cu asta m-am ocupat in ultimii 10 ani si aproape 11. Acum, schizoidia s-a agravat si mai tare: la poezie n-am cum sa renunt niciodata, la Catavencu, practic, am crescut, iar filosofie am vrut sa fac de la 17 ani, cind am citit Jurnalul de la Paltinis, fascinat fiind nu atit de filosofia insasi, ca nu stiam ce-i aia, cit de o anume rigoare a lecturii si o asceza a antrenamentului intelectual, care mi se pareau, atunci, inumane. Acum ma impart nu la 2, ci la 3. La 3, insa, imi impart doar jumatate din mine, fiindca ailalta jumatate e luata. Fiind un individ excesiv si destul de foarte orgolios, nici nu ma gindesc sa nu revolutionez ceva in incaperile in care intru. Philosophy, are you ready? :)

(Voi, intre ce si ce si ce si ce si ce va impartiti viata?)

Tuesday, October 30, 2007

De ce exista mai degraba Coelho decit nimic?

M-am luat cu unele, cu altele, cu melcii, cu Big Bang-ul, cu ciorba de burta, cu burta pe carte calcind etc, si l-am neglijat pe Coelho. Si, in timp ce il lasam pe Coelho sa respire, sa respire acel parfum cu mult par si fum, marca Fata cu Parul de Foc Vesnic, iata ca a reaparut la orizont un alt Coelho, Beigbeder, un alt scriitor la moda, care il confunda pe Cunt cu Kant (si invers), si caruia bunica lui dupa mama lui de scriitor ii pregatea, cind era mic, ciorbite de burtici cu piercing, preparate dupa cea mai spectaculoasa reteta a succesului la public. Chit ca e mult mai onorabil sa scrii Veronika se hotaraste sa-l ucida pe Alchimistul in 11 minute si Dragostea dureaza 199.000 de lei decit sa dai in cap la cititori pe strada cu carapacea lui Gregor Samsa, e bine totusi sa reformulam, sa reformulam in draci: de ce exista mai degraba Coelho si Beigbeder decit nimic?

Sunday, October 28, 2007

Daca vrei sa urci in podul palmelor tale, ia-ti o scara!

Soarele e o mireasa ambigua ekyolo lumina este de o verticalitate stralucitoare unii striga timpul nu exista sa nu avem nici o legatura cu dorintele noastre cu meteorologia impulsiva care vara infloreste direct din palmele care sapa adinc in oglinzile intunecate in fata carora cineva asteapta sa ii vina rindul el crede ca singura zi in care nu se moare e ziua aceea cind numai unul singur se naste si ceilalti se uita unii pe altii iar palmele au multe linii o linie de sosire si una a orizontului iti trebuie o scara inalta daca vrei sa ajungi in podul palmelor tale unde te asteapta stoluri de nori cu gheare si tot tacimul si o pasare ale carei aripi sint palmele tale din noaptea cind visezi o vietate careia nu-i poti retine numele de familie si incepi sa cauti un ciine ratacit care linge niste singe osificat si apoi coboara in mormintul unui suflet dublu alcatuit dintr-o parte femeiasca si o alta strigatoare la cer avea mintea vioaie animalul tu esti acela zi-mi si mie ce e cu moartea cu ereditatea in care apare o ciosvirta de nume probabil al tatalui si ce e cu vinatorii care trag cu vinturi in fiinte nevinovate imbracate elegant ca de vinatoare probabil niste biografi ucenici care impart lumea in trei intre ei duc razboaie usoare viseaza unii impotriva altora dubleaza consoane si e pacat caci lumea este un superb exemplar feminin o geamana interiorizata condusa de un sex partinitor cu chip aspru.

Saturday, October 27, 2007

Lupta cu Rodica

Imi place sa ma bat cu Rodica, imi place sa o bat pe Rodica si, mai ales, imi place la nebunie cind o bat la puncte-puncte pe Rodica. A scris si Catavencu despre lupta mea cu Rodica, asa ca as putea spune ca lupta mea cu Rodica este deja cunoscuta in intreaga lume si nu numai.

Iata ce scria Catavencu in numarul din 3 octombrie:

Cum am batut-o pe vrajitoarea Rodica Gheorghe



Joia trecuta, pe la prinz, am batut-o pe vrajitoarea doamna Rodica Gheorghe. Dupa mama de bataie pe care i-am administrat-o adevaratei fiice a doamnei Omida, ma si mir ca inca ma aflu in viata. Sigur, stiu ca nu e frumos sa bati o femeie, cu atit mai putin daca nu esti sotul ei, insa competitia pe Internet este mult mai a naibii decit in viata, asta si pentru ca, de la o vreme, viata s-a cam mutat pe Internet. Bataia asta m-a luat pina si pe mine prin surprindere: cum sa bata un blog de poezie un blog de vrajitorie? S-a intors Internetul cu MS-dos-ul in sus? Pesemne ca da, altfel nu-mi explic bataia pe care vrajitoare.blogspot.com a luat-o de la poemix. Mai ramine ca blogul Doinei Cornea sa ii dea bataie blogului lui Gigi Becali, pentru a putea spune ca, in sfirsit, traim intr-o tara virtuala normala.

Imediat dupa aparitia acestui articol in presa centrala, Rodica a inceput sa ma bata, ca o doamna ce este. M-a batut destul de rau, recunosc, trebuie sa ma credeti pe cuvint, caci dovezi n-am. Ok, m-a batut Rodica, asta e, se mai intimpla, si oricum e placut ca lupta cu Rodica sa fie echilibrata.

Saptamina asta, lupta cu Rodica s-a echilibrat atit de mult, incit am reinceput sa o bat.

Pe 24 octombrie, lupta era destul de echilibrata:



Pe 25 octombrie, de Ziua Armatei, deja conduceam la puncte-puncte:



Pe 26 octombrie, de ziua unora care se nascusera in aceasta zi, inca o bateam pe Rodica:




Iar pe 27 octombrie, la doar doua zile dupa ziua unui var de-al meu, nascut de Ziua Armatei, din nou am batut-o pe Rodica. Si, pentru ca Eminescu a sarit la bataie, interpunindu-se intre mine si lupta mea cu Rodica, l-am batut si pe el:




Pai, ce? Eu m-am bagat intre el si Veronica? Sa ma lase sa ma lupt cu Rodica!

Thursday, October 25, 2007

Nu dati banii pe prostii, aduceti-i la No Name Festival pe copii!

Simbata, 27 octombrie, ora 17,45, va voi servi cu melci in Club A. Voi face o prezentare, impreuna cu Mugur Grosu, a unui joc colectiv, numit Melciclopedia (Snailopedia, pentru fanii limbii engleze). Apoi, duminica, dupa ora 19, vor fi si niste proiectii video, care ar putea chiar sa le faca placere unora sau, mai degraba, altora.

Pe 18 septembrie am inceput pe acest blog un experiment cu melci, la care oamenii sensibili au reactionat nu doar prompt, ci si foarte inspirat. Intreaga productie melciclopedica poate fi urmarita aici.



Asta e programul de la No Name Festival:
(ediţie inaugurală 26-28 octombrie 2007, Club A, Bucureşti)

Vineri, 26 octombrie

Moderator: Răzvan Ţupa

17.00 - Expoziţie foto’n pana mea – Cimitirul scriitorilor români (I) – Claudiu Isopescul
17.30 - Deschiderea festivalului
17.45 - Performance sms/email cu Ovia Herbert şi Medeea Iancu
18.00 - Efectul de seară - cu Mitoş Micleuşanu, Grigore Şoitu & slide-show retrospectiv (videoproiectii);
18.15 - Videoproiecţie – Mugur Grosu & George Vasilievici [Cazul Hamangiţa, 2001]
18.30 - Mugur Grosu show – Tz-shirt/ walkin’ media sources – licitaţie de tricouri
19.00 - Recital – Cosmin Perţa şi Grigore Şoitu
19.15 - Lansare “no name” (proiect editorial al lui Un cristian si Cosmin Ciotlos)
19.45 - Recital - SGB şi Adrian Georgescu
20.00 - Lansare “pana mea” (nr. 3), videobook Mandala (Oana Cătălina Ninu)
20.30 - Recital Doina Ioanid

Sâmbătă, 27 octombrie
Moderator: Mihail Vakulovski

17.00 –Stand up poetry - Atelier de creatie “Poezie in viata” cu Nina Vasile: instalatie cu poezie / expozitie de poeme-obiect; exercitii de miscare a poeziei in Club A
17.30 - Recitaluri – Cristina Ispas & Sorin Despot
17.45 - Melciclopedia (proiect editorial) – Iulian Tănase & friends
18.15 - Hyperliteratura – lansare audiobook
18.45: Tiuk! - lansare nr.17, cu Mihail Vakulovski, Alexandru Vakulovski, Carmina Trâmbiţaş, Nick Făgădar, Mihnea Blidariu, Mitoş Micleuşanu, Un Cristian etc.
19.15 – Recitaluri: Cosmin Dragomir & Livia Stefan

Duminică, 28 octombrie

Moderator: Cosmin Dragomir

17.00 - Bookblog – dezbatere: “Autoritatea blogurilor culturale”, cu Andrei Rosca
18.15 - Egophobia – lansarea nr.16 (nr. dedicat lui Ştefan Manasia)
19.00 - Videoproiecţii & videopoeme ( Razvan Tupa, Gelu Vlasin, Mugur Grosu, Cristina Ispas, Andrei Ruse, Gabi Mancu, Carmen Vidu, Laurentiu Enache si Iulian Tanase).
Organizatori: Un Cristian, Oana Cătălina Ninu, Ovia Herbert şi Mugur Grosu
Parteneri: Radio Guerrilla, Radio Alternativ, Oops Media, 24FUN

Tuesday, October 23, 2007

Perversiunea de a face bine

Sa fii curajos este, desigur, un lucru bun. Sa fii generos este o dovada clara de virtute. Dar ce te faci cind ai orgasm in timp ce faci un act de curaj? Ce te faci cind simti o placere suspect de intensa facind-o pe generosul?
Imi imaginez o secta compusa din indivizi a caror singura perversiune este sa faca bine. O secta a carei indeletnicire este virtutea, dar o virtute hedonista. Adica nu fac bine ca mi-a zis nenea Aristotel sa fac bine, ci fac bine fiindca, mai mult decit sa fac sex, mai mult decit sa beau si sa fumez, imi place la nebunie sa fac bine. Asta, asa, ca tot folosisem odata expresia "sex moral".

Monday, October 22, 2007

De ce Iisus n-a tinut jurnal?

Stim - din vasta noastra incultura generala - ca Socrate n-a scris nimic (si a ajuns mult mai celebru decit multi altii care n-au facut altceva decit sa scrie). Problema (desi nu sint sigur ca e asa o mare problema) este ca nici Iisus n-a scris nimic. Oare de ce nici Iisus n-a scris nimic? Cum ar fi fost sa ne fi ramas de la Iisus un jurnal, un caiet cu citeva insemnari, o compunere, o chitanta macar?
(Despre paralela Socrate-Iisus intr-o emisiune viitoare.)

Saturday, October 20, 2007

Tu ce vezi cind te uiti in oglinda?

Ce oglinda folosesti? E amabila cu tine? E nemiloasa? Ti-ai lovit vreodata oglinda? Ai injurat-o de mama? Ti-ai amenintat oglinda ca o vei da afara din casa?
Cind te uiti in oglinda iti vezi prietenii pierduti pe drum? Iti vezi esecurile acelea imune la farduri si la alte fonduri de ten? Oglinda ta e mai inalta decit tine? Oglinda ta spune adevarul mai degraba dimineata decit seara?
Cind te uiti in oglinda vezi ceva din tine? Vezi cuvintele si gesturile stupide pe care le-ai aruncat unora sau altora in fata? Oglinda ta regreta vreodata ceva?
Te recunosti cind iti privesti oglinda in ochi?
Oglinda ta isi vede de-ale ei, adica de-ale tale, sau mai arunca un ochi si in oglinzile altora?
Oglinda ta invidiaza oglinzile altora?
Cu cit iti platesti oglinda sa te faca mai inalt, mai frumos, mai talentat decit esti?
Oglinda ta se imbraca mai bine decit tine? Asculta aceeasi muzica?
Capra vecinului ce oglinda foloseste?
L-ai vazut vreodata pe Dumnezeu in oglinda?

Thursday, October 18, 2007

Lasati-l pe Dumnezeu sa vina la cursurile de filosofie!

Este reconfortant sa intelegi ca religia si filosofia nu sint lucruri atit de despartite pe cit si-ar imagina unii sau altii. Cu toate derapajele sale de caracter, despre care vorbeste si Russell in Istoria filosofiei occidentale, Leibniz merita un stadion plin de simpatie (si un amfiteatru si mai plin de studente dragute), pentru ca, folosindu-se de geniul sau in materie de logica, a demonstrat existenta lui Dumnezeu. Bravo lui!
Kant - din cite am inteles de la un vecin, cu care am vorbit, la coada la intretinere, despre calificarea Romaniei la Euro 2008 - nici macar nu s-a obosit sa demonstreze asta. El a zis: Dumnezeu exista si, cu asta, basta! Bravo si lui Kant, un bravo in sine, desigur.
Mie mi se par foarte ciudate aceste eforturi de a demonstra existenta lui Dumnezeu. E ca si cum Dumnezeu l-ar fi creat pe om doar pentru ca acesta sa-i demonstreze existenta.

Wednesday, October 17, 2007

Cum s-a nascut sculptura

Astazi am avut o imagine clara despre momentul zero al sculpturii.

Un stramos de-al nostru, din preistorie, sta in fata unei pietre. Se uita la ea, o intoarce pe toate fetele si, dupa citeva clipe de gindire, ii zice: "Bai, nene, dar necioplita mai esti!".

Tuesday, October 16, 2007

De ce se repeta istoria

Am zis odata, ca poet, ca istoria se repeta pentru ca nu are tinere de minte. Poate ca are, poate ca n-are. Am gasit insa un raspuns mult mai putin poetic, al lui Hegel, la aceeasi intrebare:
In tumultul evenimentelor istoriei, un principiu general, ori amintirea unor imprejurari asemanatoare, nu poate fi de nici un folos, caci o asemenea palida amintire nu are nici o putere fata de forta si neprevazutul prezentului. Boldarea mea!

Sunday, October 14, 2007

Sanda Weigl, de la Radio Guerrilla

Concertul Sandei Weigl, de aseara, de la Teatrul Odeon, a fost o experienta extraordinara pentru cei care mai stiu sa se bucure de simplitatea profunda a muzicii. Trebuie sa fii ori foarte snob, ori foarte frustrat (ori si una, si alta) sa spui lucruri care contrazic flagrant bunul-simt al unui public mult peste medie, ca IQ muzical si nu numai, care a umplut sala de la Odeon si a aplaudat entuaziat, obtinind doua bis-uri, pe merit. Voi scrie mai multe intr-o cronica pentru Catavencu.
Dupa concert, am petrecut intr-un club, alaturi de Sanda Weigl si instrumentistii care au acompaniat-o, pina pe la vreo 3. Sanda este un om minunat, de o modestie desavirsita. Faptul ca mai multi oameni i-au spus (punindu-ma intr-o situatie oarecum stinjenitoare, desi flatanta) ca (si) datorita mie a ajuns dumneaei sa concerteze in Romania, mi-a atras din partea Sandei citeva cuvinte, scrise pe coperta unui CD:



Palaria cu care s-a pozat Sanda este a mea :)

Friday, October 12, 2007

Cu zimbetul pre buze calcind

Nu toti oamenii - ba chiar din contra - fac lucrurile pe care le fac cu zimbetul pe buze. Am ocazia sa vad oameni discutind unii cu altii foarte incrincenat. A face - de exemplu - filosofie cu dintii inclestati mi se pare o stupiditate. (Asta nu mai e filosofie, e filofobie.) A vorbi despre fericire sau despre Dumnezeu intr-o limba de lemn, umplind incaperea cu rumegusul rinced al gindirii incruntate, iar mi se pare o prostie. De ce sa folosesti cuvinte lemnoase, complicate, cind ai la indemina simplitatea luminoasa a atitor alte cuvinte firesti?
Departe de a fi si de a ma da drept exemplu, ma bucur sa pot spune ca pot sa vorbesc despre "starea de minorat" a lui Kant sau despre razboaiele "infinitezimale" ale lui Newton cu Leibniz sau despre Madalina Manole - cu zimbetul pe buze. Unii ar spune ca e o impietate sa pomenesti orasul Faurei (cum am facut eu la cursul despre originea mintii moderne) atunci cind vorbesti despre Republica Literelor sau despre Republica Inteleptilor. Eu zic nu doar ca nu e, dar chiar insist sa ma intreb de ce naiba nu pot vorbi oamenii despre lucrurile astea cu zimbetul pe buze. O sa incerc niste raspunsuri:
1) Oamenii nu pot vorbi cu zimbetul pe buze pentru ca nu au buze;
2) Oamenii nu pot vorbi cu zimbetul pe buze, pentru ca, desi au buze, nu stiu sa zimbeasca. Si nu stiu sa zimbeasca, pentru ca nimeni nu i-a invatat asta;
3) Oamenii nu pot vorbi cu zimbetul pe buze, pentru zimbetul lor se afla pe buza prapastiei;
4) Desi au buze, si stiu sa zimbeasca, oamenii nu pot vorbi cu zimbetul pe buze, pentru ca:
i) zimbetul lor se afla la mare distanta de buze;
ii) zimbetul lor are oroare sa atinga acele buze;
ii) buzele lor inca n-au reusit sa fie domesticite de zimbet, desi zimbetul a incercat in mai multe rinduri sa se apropie de ele;
iv) intre zimbetul si buzele lor este o grava nepotrivire de caracter;
v) zimbetul lor este extrem de prudent, drept pentru care se fereste sa intre in gura buzelor.
5) Oamenii nu pot vorbi cu zimbetul pe buze, pentru ca s-au obisnuit asa sau, poate, pentru ca se tem ca propriul zimbet le-ar putea inchide gura.

Wednesday, October 10, 2007

Mircea Toma este un coleg bun


Simbata seara, la concertul Sandei Weigl, de la Teatrul Odeon, voi sta in primul rind. Cum a fost posibil sa se intimple asa ceva? Hegel - sigur ca exagerez - ar spune ca asta s-a intimplat pentru ca, in Heimat-ul meu social (& profesional), Heimat care include Academia Catavencu si Radio Guerrilla, am ajuns sa ma simt bine. Si, simtindu-ma bine in acest acasa (care cuprinde inclusiv statiunea balneo-climaterica Vama Veche), era normal ca din binele acesta sa faca parte si Sanda Weigl.
Mircea Toma este un coleg dragut din mai multe motive, insa motivul care conteaza aici este ca MT a scris, in 24-FUN, o avancronica la concertul de simbata al Sandei Weigl, si era imposibil sa nu ma pomeneasca acolo si pe mine. Imposibil, pentru ca Mircea a auzit prima oara de Sanda Weigl anul trecut, in Vama, cind s-a intimplat de citeva ori sa o fac pe DJ-ul pe terasa lui Soni. Sanda Weigl a avut un succes extraordinar, iar Mircea si minunata Teo, sotia lui, au fost suporteuri ferventi ai set-ului obligatoriu de jazz tiganesc (ca sa zic asa), pe care li-l serveau in acele nopti (pentru mine) de neuitat.
In urma cu vreo 2-3 ani (cred), m-au vizitat la redactia Catavencu niste oameni tineri, printre care o fosta colega de facultate, care voiau sa faca un concert (la Sala Palatului) cu Sanda Weigl. M-au rugat sa-i ajut. Mi-au dat doua CD-uri cu muzica SW, le-am ascultat, unele melodii (care imi placusera foarte mult) am inceput sa le dau in Razboiul Sfirsitului Saptaminii, emisiunea mea de duminica seara, de la Guerrilla. Radio Guerrilla a fost primul radio din Romania (probabil ca si singurul) care a difuzat melodii de-ale Sandei Weigl. Iar acum, simbata, mai exact, va fi concertul. Bis bald dann!

Tuesday, October 9, 2007

Life as a blood sport

Am citit (pentru seminarul de miine) un - sa-i zicem – articol, scris de Norman Swartz, profesor de filosofie la Simon Fraser University. Articolul este din 1994 si se intituleaza Philosophy as a blood sport. Norman relateaza o intimplare petrecuta in 1965, in Chicago, la intilnirea anuala a Western Division of the American Philosophical Association, cind un filosof (GB) a sarit la gitul unui alt filosof (Robert Imlay), desfiintindu-i prelegerea pe care cel din urma tocmai o terminase de citit.
Asadar, Van Damme are de ce sa fie mindru: picioarele si pumnii lui nu au dialogat degeaba cu adversarii platiti sa ia bataie de la filosoful belgian.
Citi articolul, merita, eu as mai scrie ceva, dar ma grabesc sa ajung acasa, sa scriu un eseu despre sporturile singeroase ale filosofiei. Daca iese ceva de capul lui, o sa-l pun aici. Daca nu, o sa scriu despre melci, ca la melci si la fotbal toata lumea se pricepe.

Saturday, October 6, 2007

Caietul de desen

Cind eram mic (prin clasa a treia sau a patra) m-am apucat sa desenez portretele marilor domnitori ai Romåniei. Mi-au iesit destul de bine (semanau, dom'le, asta e adevarul!), drept pentru care, cind aveam musafiri, ai mei scoateau blocul acela de desen si se faleau in fata rudelor sau a prietenilor cu desenele baiatului lor. In realitate, nu aveam pic de talent la desen, eu nu facusem decit sa reproduc niste mecle celebre pe care le tot intilneam prin manualele de istorie. Nu mai stiu daca l-am desenat si pe Ceausescu, peste care dadeai pe prima pagina a oricarui manual. De Ceausescu nu-mi placea. Eram in clasa I cind tov. Ceausescu a venit in vizita la Comanesti, la doi pasi de Moinesti, si tovarasa invatatoare m-a intrebat daca nu vreau sa ma duc sa-i dau niste flori celui din cauza caruia trebuia, uneori, sa-mi fac temele la luminare. I-am zis ca nu vreau sa lipsesc de la scoala ca sa-l vad pe Ceausescu. Si nu m-am dus. Revenind la desene: intotdeauana am regretat ca nu am talent la desen. Multe din lucrurile pe care le-am scris (poeme, diverse povesti) sint foarte vizuale, asta, poate, si ca o compensatie. Insa, in perioadele cind nu pot sa scriu, imi iau creioane colorate, hirtie, si ma las in voia dicteului automat. Iata trei mostre:



Thursday, October 4, 2007

Usor cu poezia pe messenger!



Ca sa intelegi vitalitatea julien-ospitaliera si rafinamentul priapic ale poeziei lui Emil Brumaru, nu e nevoie sa te cheme Humbert Humbert, nu e musai sa fi ajuns la 90 de ani, precum personajul principal din Povestea tirfelor mele triste, nu trebuie nici macar sa fi practicat stranietatile emotionale sau epidermice din Frumoasele adormite a(le) lui Kawabata. E suficient doar sa fii disponibil pentru un alt fel de intilnire.
Ma indoiesc ca, dupa ce si-au scris cartile la care am facut referire mai sus, lui Nabokov, Marquez sau Kawabata li s-a pus vreodata intrebarea (prezumtiv haioasa): Domnule N (sau M, sau K), nu va e rusine? . Iulian Comanescu, marele blogger in viata, asa si-a inceput interviul pe care i l-a luat, pe messenger, lui Emil Brumaru. Un interviu care mi-a amintit de conversatiile pe care Borges le-a avut in Statele Unite cu diversi profesori si profesorasi de literatura, care puneau intrebari cind neinspirate, cind bombastice, in timp ce raspunsurile erau intr-un cu totul alt registru (in sensul ca raspunsurile aveau foarte multa simplitate). Asa si interviul asta. O gramada de intrebari neinspirate, ca sa nu zic mai rau, cind ale bloggerului, cind ale altor bloggeri care locuiesc mare parte din timp (si) pe blogul lui Comanescu. (De exemplu, Comanescu i-a adresat lui Emil Brumaru o intrebare destul de stupida din partea lui Lucian Mandruta.) In concluzie, la materia asta, Comanescu a ramas cu Media neincheiata.
Ce bine ar fi daca oamenii ar face doar lucrurile la care chiar se pricep!

Melciclopedie, gustoasa melodie (XVII)

Slava Domnului ca si personajele din desene animate sufera de boli mintale, nu doar oamenii. Despre melci, nu stiu ce sa zic - ei par destul de sanatosi.

Ieri am lipsit de pe blog, fiindca am intrat, pin'la git, in presocratici. Sint un student constiincios, ma duc la seminarii, umblu prin anticariate dupa carti, citesc cu markerul in mina und so weiter. Daca as fi fost rrom, multi dintre colegii mei de facultate mi-ar putea fi copii :), dar sa lasam aceste lucruri si sa revenim la melcii nostri. Daca ma gindesc la lentoarea lor, devenita deja folclor, am putea spune ca melcii sint discipoli ai lui Heraclit - asta asa, pe post de exagerare.

Prietenul Mugur a mai comis niste desene frumoase, iata-le:


(Melcotenent-colonel)

(Melcraciun)

(Melkrieg)

Tuesday, October 2, 2007

4 luni, 3 saptamini si 2 zile



Am vazut aseara, in sfirsit, filmul lui Cristi Mungiu. 4 luni, 3 saptamini si 2 zile este un film nu bun, ci foarte bun. Un film care te tine intr-o tensiune teribila si iti induce stari foarte puternice. (La un moment dat ma cam luase, asa, un fel de lesin, simteam ca-mi vijie capul, si asta mult inainte de mult discutata scena cu fetusul, care scena pe mine nu m-a deranjat deloc.)

Am trait ceva ani sub comunism, am fost facut utecist, am fost obligat sa conspectez din cuvintarile tovarasului Nicolae Ceausescu si sa le prezint in fata clasei, am fost in practica agricola, am facut PTAP (Pregatirea Tineretului pentru Apararea Patriei), era sa mor la o coada la varza, am ascultat Europa libera si Vocea Americii, prin urmare, am recunoscut si mi-am amintit foarte bine atmosfera de dinainte de '89.

Meritul lui Cristi Mungiu este acela ca povesteste oroarea cu foarte mult firesc. Nimic strident, nici urma de patetism, nimic care sa te faca sa exclami: "Hai, lasa, ca nu e chiar asa!". Ba chiar asa e!

Nu reiau povestea, fiindca nu e cazul. Si nici nu fac critica de film, pentru ca nu ma pricep. Insa filmul asta este unul cu totul special (de la scenariu pina la imagine si jocul actorilor, un joc minunat de normal), si nu puteam sa nu scriu si eu citeva cuvinte.

Am citit in presa ca Traian Basescu, dupa vizionarea filmului, a declarat ca nu a inteles risetele din sala (Sala Mare a TNB), in momente in care nu se justificau deloc astfel de reactii. Ba pardon: exista multe momente in acest film care justifica risetele. Si eu am ris de citeva ori, si asta pentru ca filmul lui Cristi Mungiu, desi este o drama, are, culmea, si umor. (Ce ti-e si cu oamenii astia politici, care confunda palma cu palmierul, sinceritatea cu Securitatea si votul cu avortul!)

Monday, October 1, 2007

Ordinary life



Lunea sint foarte obosit. Duminica ma culc foarte tirziu, si asta din cauza adrenalinei pe care o acumulez la radio, de la 22 la 24. Aseara/azi-noapte am avut o emisiune aberanta. Telefoanele au sunat incontinuu, asta dupa ce o tipa, Dona, ne-a sunat sa ne spuna, mie si lui Mitos, ca sintem varza, ca sintem misogini, ca nu stim limba romana. Am invitat-o sa-mi spuna cum se scrie "mamuca, iacata-ma-s!":). N-a vrut. Oricum, aceasta Dona made my radio show! A mai fost un tip pe care l-am rugat sa-mi comunice adevarul lui: se angajase paznic la un magazin in Valea Jiului, si era fericit. Un adevar simplu, scurt si la obiect.

Astazi, la 12, am fost la deschiderea noului an universitar. La 34 de ani, sint student in anul I la Facultatea de Filosofie, ceea ce poate sa-mi provoace orice, dar in nici un caz emotii.

Aseara citeam din "Caietele timpului", ultimul volum al filozofului Alexandru Dragomir, aparut la Humanitas. Dragomir si-a dat doctoratul cu Martin Heidegger, apoi a trebuit sa revina in tara, pentru ca incepuse razboiul al doilea mondial si trebuia sa mearga pe front, iar apoi, dupa 1948, a facut filosofie pe cont propriu. Cam la fel cum a facut Gellu Naum: suprarealism pe cont propriu. Imi place ca A.D. isi scria mare parte din insemnari direct in germana. Citind "Caietele timpului" mi s-a facut dor si pofta de germana (am facut vreo 15 ani in scoala, liceu si facultate), incet-incet, amintirea (die Errinerung) se transforma in memorie.

Bineinteles ca frivolitatea metafizica de care dispun mi-a soptit tot felul de timpenii: niste povestiri scurte, intitulate "Pruna apofantica" (Die apophantische Pflaume), precum si altele care si-ar gasi locul in teritorii imaginare, precum Zeitland sau Pfefferland (ins Pfefferland gehen = a merge la dracu').

Si, apropo de Melciclopedia pornita aici, am inceput sa scriu niste povesti cu gangsteropode. Tin mult la acest proiect colectiv si sper ca, in 2-3 luni, vom publica o frumoasa carte.

Sunday, September 30, 2007

Melciclopedie, gustoasa melodie (XVI)

Mai exista oameni preocupati de melci, ceea ce nu poate fi decit bine, insa, daca vreti o parere pe deplin subiectiva, ceea ce veti gasi aici si aici nu se compara cu Melciclopedia noastra semi-superba.

Si, bineinteles, un nou desen minunat de simpatic, ca sa nu zic mai rau, de la prietenul Mugur:


(Romelco & Juliet)

Saturday, September 29, 2007

29 septembrie

Memoriei lui Gellu Naum



(Pe 29 septembrie 2001 a murit Gellu Naum. O asemenea propozitie, valida pe planul diurn al realitatii, este ilogica si de neacceptat pe planul subtil al supra-realitatii. Acum, la 6 ani de la trecerea lui Gellu Naum pe partea cealalta, mi-e foarte greu sa accept ca Tatal meu obosit, poetul pe care nici nu indrazneam, cu ani in urma, sa-mi imaginez ca il voi cunoaste personal, ca autorul Zenobiei, cel care, intr-o zi de august, intr-un salon de spital, mi-a spus: Daca vrei sa scrii poezie, trebuie sa te feresti de pericole, ca poetul ale carui carti, pe vremea cind faceam armata, se aflau, noapte de noapte, sub perna mea, ca descoperitorul Caii Searpelui, cel care spunea ca nu exista decit eternitatea, din care viata este o forma, un accident, ca Intrebatorul Naum, poetul pe care l-am iubit si pe care il iubesc ca pe nimeni altul, a plecat pentru totdeauna. Acum, cind scriu aceste rinduri, incerc sa nu fiu patetic, desi nu mi-e deloc teama de cuvinte, cu atit mai putin cu cit stiu bine ca ma aflu in legitima co-memorare.)


(desen de Lygia Naum)

29 septembrie 2001

Intr-o zi de septembrie chipul meu a devenit altul

Dumitale trebuie sa iti spun domnule despre acel altul
despre chipul pe care il pastrez intr-unul din sertarele bastarde
chipul mereu neschimbat care seamana cu mine si pe care il imbrac
seara tirziu cind singuratatea se face comoda
si mi se arunca in brate

In ziua aceea de septembrie s-a intimplat
ceea ce unul dintre noi prevazuse mai de mult –
lacrimile mi-au scrijelit obrajii
si toate liniile din palme mi s-au asezat pe fata

A fost ceva inadmisibil domnule si necesar si revoltator
a fost o palma de septembrie pe fata mea inca tinara
aveam 28 si era 29
nu puteam sa mai ies in lume – eram tinar domnule si eram scrijelit
de ridurile imprevizibile ale unui septembrie inevitabil

De aceea mi-am desprins chipul de pe fata
si l-am ascuns intr-un sertar inaccesibil
si a fost un noroc sa am un chip de rezerva cu care sa merg la serviciu
caci tineretea mea era de serviciu si nu putea sa nu se duca

Si seara cind ajung acasa
imi pun pe fata chipul septembrional de demult
si printre riduri te zaresc pe dumneata
si lacrimile nu vor domnule sa stea la locul lor
ci scrijelesc oglinda tinara in care te privesc
(din volumul Sora exacta)

Friday, September 28, 2007

Melciclopedie, gustoasa melodie (XV)


Melcii vostri!

Gratie lui Mugur, Melciclopedia s-a imbogatit cu trei tapiserii minunate, a caror autoare este Mire. Multumim frumos!





Gilda nu renunta si scoate din jobenul de forma unei cochilii de melc marin citeva noi propuneri:

melcom – om melc (escarghomme)
melcenari – jurnamelci care lasa dare pe bani
cosmelcnaut – subspecie de melc cu tub de oxigen la cochilie
supermelcado – consumism pt. melcii din spania
melcorrida – sport sangeros in care tantarii lupta cu melcii ademenindu-i cu niste cochilii rosii

Si tot via Mugur, citeva cunvintele de la Mircea Tuglea, poet si constantean:

"m-am uitat pe poemix
misto chestiile, cu dezavantajul ca se pot face la nesfirsit
dau si eu niste exemple, mai intr-o doara

de genul:
epopeea lui melcgames (si-a lui melcghidu)
melcameronul
sau divina melcomedie

fara sa mai vorbim despre
moromelcii
neamul soimelcilor

& altele

mt"

Iubita-melc vitrega

Nu stiu altii cum sint, dar eu am multe motive sa cred in forta cuvintelor si a obiectelor. Cind eram in armata, am inventat/descoperit un cuvint, iubitafizica, citind o carte despre patafizica. Din acest cuvint s-a nascut, in doi ani, un intreg univers. Apoi, in urma cu 10 zile, descopeream/inventam melcomotiva, si imediat s-a pornit o avalansa de melci alternativi, unii mai absurzi si mai deliciosi decit altii. Cit despre obiecte, e nitel mai complicat si nu e momentul acum sa povestesc despre fortele care zac in anumite obiecte si care abia asteapta sa iasa la suprafata.
Aseara, Ioana mi-a atras atentia asupra unui tablou care se afla de ani de zile pe peretele din fata biroului la care scriu. Ce se afla in acest tablou? Unul din colajele semi-superbe facute de Dan Stanciu pentru Iubitafizica. Ce se afla in acest colaj? In acest colaj se afla Iubita mea vitrega. Cum arata ea? Arata bine, dar important este ca, in loc de cap, are un melc. Cercuri senzuale care se inchid si se tot deschid doar pentru a se inchide, de fiecare data, altfel.


(peretele)


(colajul din tablou)


(colajul din carte)

Thursday, September 27, 2007

Melciclopedie, gustoasa melodie (XIV)

Melcii vostri/nostri fac audienta, chiar si trafic, insa, deocamdata, Politia nu s-a autosesizat, asta si pentru ca Politia, se zice, nu e mai totuna cu Melclitia.

Desi entuziasmul s-a mai estompat, iar resursele de melcnereu din subsolurile inconstientului colectiv(ului nostru) s-au mai subtiat nitel, inca exista contributii noi la Melciclopedie, un experiment a carui prima faza, brainstormingul, este un succes.

Impreuna cu Mugur Grosu am inceput sa scriem citeva pagini din istoria poporului romelc: "File din istoria romelcilor". El a scris despre Melcebal si Traian, eu despre Gelu Glad si Melcnumorut.

Citeva fotomontaje fotosensibile de la Simona Sveica, in care se observa ca melcii pot fi si de ciocolata, cine s-ar fi gindit la asta... :)




De la Scolo avem o imagine cu Melquijote:



Eu am facut o prostioara cu Melcuropa:



Iata si adevarata poveste a lui Gelu, Glad si Melcnumorut:

Intre Tisa si Portile Melcsesului (din Muntii Apuseni), de la Gura Somelcsului si pina in Valea Muresului inferior, in aceasta oaza de melctinitate si bunastare, Melcnumorut si-a ridicat, singur, ducatul, minunatul sau ducat, care, peste veacuri, ii va purta numele: Ducatul lui Melcnumorut. Priviti-i maretia si gratia lui Melcnumorut: in aceasta seara, care, pentru unii romelci – si nimeni nu va face imprudenta sa nege asta – ar putea fi ultima seara, Melcnumorut iese din propria-i cochilie si intra, ca-ntr-un cavou nuptial, cu o lentoare specifica etnogenezei poporului romelc, in cochilia iubitei. Iubita lui Melcnumorut va suspina de trei ori si, la al patrulea suspin, camera de filmat, mai dogmatica decit cei mai nationalisti istoriografi romelci, se va muta incet, foarte incet, mult prea incet, inspre minunatul ducat al lui Glad, marginit de Tisa, Mures, Carpati si Dunare (Banatul de mai tirziu). Regizorul Lars von Trier, pasionat de istoria veche a poporului romelc, ii va spune lui Glad: „I’m glad to meet you, Glad!“. Glad il va privi pe regizor cu o surprindere ramasa, peste veacuri, proverbiala. Expresia „Ce te uiti la mine ca Glad la Lars von Trier?“ este celebra in Melcuropa de Sud-Est si imprejurimi. Dupa ce-si va fi revenit din stupoarea densa ca o miere de albine, Glad ii va spune lui Lars von Trier, intr- engleza aproximativa, iata traducerea: „Cum ai ajuns aici, Lars?! Cum naiba ai ajuns?! Si doar le-am spus supusilor mei sa astupe gaura aia de vierme…“. Diplomatia, dupa cum se vede, nu era punctul forte al lui Glad. Gelu, in schimb, unul dintre cei mai drepti si mai viteji dintre romelci, dupa cum scrie insusi marele istoric Herodotcom, era de o diplomatie care fermeca pe oricine. Nu o data, diplomatia lui Gelu, al carui ducat ocupa partea apuseana a Depresiunii Transilvaniei, a fermecat – mai ceva ca naiul lui Pan, vocea lui Thom Yorke sau vioara lui Ion Dragoi – oameni si animale, deopotriva. Odata, in drum spre casa iubitei sale, Gelu si-a dat friu liber diplomatiei si, pe data, a fermecat o veverita, un melc, un jder si un ungur, cu care s-a intersectat absolut intimplator.

Wednesday, September 26, 2007

Probably, the best review in the world

Scriu de citiva ani buni, am publicat citeva carti, s-au adunat citeva zeci de recenzii la ceea ce am scris pina acum, unele de bine, altele de rau, cum e si normal, mai nou am vazut chiar si o recenzie, in doua episoade, la blogul Poemix in Observator cultural. Insa recenzia la care tin cel mai mult am primit-o intr-un plic, din Austria, la inceputul lui 2005. O prietena, Alina, aflata la o bursa in Viena, a ajuns sa stea (o vreme, citeva zile, nu stiu exact) cu o fetita, Zuza, careia ii tot spunea povesti din cartea aceea cu nume ciudate. Cartea nu era pe atunci publicata, Alina avea o copie dupa manuscris. Zuza, dupa cum se poate vedea in imaginea de mai jos, nu stie sa scrie bine romaneste, dar a tinut neaparat sa-si spuna parerea despre povestile mele. Mai mult, Zuza a facut si un desen, pentru mine, din gindul ei. Foia scrisa si desenata de Zuza o pastrez ca pe cel mai frumos premiu posibil.



(P.S.: Melcciada si Odiseea continua, nu va faceti griji!)

Melciclopedie, gustoasa melodie (XIII)

Buna dimineata la toti oamenii care nu au uitat ca, odata, demult, au fost melci. Din pacate, oamenii s-au vindecat si au devenit ceea ce sint: niste melci decazuti.

Asadar, o noua zi semi-superba, o noua fila din istoria noastra melciclopedica. Alina si Irina au intrat in cochilia muncii de secretariat, vor organiza materialul strins pina in prezent si-l vor preda, in bune conditiuni, autoritatilor. Cercetarile, insa, continua. Ma gindesc sa invit si o seama de scriitori consacrati, sa scrie cite o povestioara cu melci. Ar fi interesant, nu? Pe Coelho n-am sa-l invit, ca asta e in stare sa scrie o carte intreaga, de vreo 400 de pagini, daca ii dai o idee. Iar ideea noastra e foarte buna. Si mai si exista.

Si mai exista si o saptamina a melcilor, ale carei zile sint:
LUNI, MARTI, MELCURI, JOI, VINERI, SIMBATA, DUMELCNICA.

De la domnul Aurel Miclea, ca parca nu-mi vine sa-i zic Relu, am primit citeva desene si mai multe fotografii. Asadar, lucrurile merg bine, mult mai bine decit melcul numit Romania. Iata desenele:





Si o povestioara de la Kleeo, ca sa intelegeti ca Gabriel Garcia Melcquez exista si traieste, poate chiar in Columbia (daca nu cumva o fi dat, intre timp, o fuga pina la Fidel Castro, sa-i duca niste portocale rosii).

Odata ajuns pe coama gorganului, nuielusa lui cu doua ramificatii la un capat a inceput sa vibreze… Stia ce se afla dedesubt si, fericit, a inceput sa cinte intr-o limba numai de el stiuta: melca veche. Fermecate, vietatile vazduhului zburau in cercuri tot mai strinse in jurul lui, iar ierburile cresteau tot mai inalte, infasurindu-i-se in jurul picioarelor. Dupa o saptamina, l-au gasit. Perfect mumificat, cu doua cochilii de melc infipe in orbite si, in loc de cap, cu un atlas pe care se afla marcat un singur continent: Melclantida.

Tuesday, September 25, 2007

Melciclopedie, gustoasa melodie (XII)


Asadar, m-am intors la melcii vostri! De fapt, la ai nostri. Sint uimit, si asta din doua motive: 1) am intilnit astazi niste functionari de la fisc foarte amabili, nu-mi venea sa cred (nici acum nu-mi vine) ca asa ceva e posibil; 2) am receptionat niste povestioare cu melci extraordinare, se pare ca proiectul asta colectiv scoate la suprafata tot felul de energii si talente care, altfel, ar fi zacut ascunse undeva, in cine stie ce cochilii. Povestioarele Biancai Badea (primite pe mail) sint, pentru mine, o revelatie. Ea a prins cel mai bine ideea. Mi-au placut, de asemenea, la - cum spune Sasha - modul superior si povestile Alexandrei, Cavalerului si ale lui The Gum.

Povestioare II


1. La Parlamelcul Romaniei e agitatie mare, doar au loc alegerile parlamentare. Sala e plina si totusi goala, se aud voci si nu prea, iar fluturii se plimba in voie printre lumini si umbre. O pisica isi face aparitia si priveste gratios la un film ce ruleaza pe un laptop, dar adoarme repede, captivata de muzica din castile de linga ea. Urmeaza momentul culminant: numararea voturilor. Dar, surpriza, pe toate biletelele sta scris: "tacerea mielcilor".

2. Singurul lui prieten era Melcgas, un calut inaripat, caci aripile lui erau lumina, asa spunea batrinul, sprijinit intr-un toiag. Oamenii nu-l intelegeau si-l alungau, era doar un biet orb cu niste vorbe aruncate-n vint, un bolovan ce-l intilneau in calea lor. Totusi, pe acea strada nu se-ntunecase niciodata.

3. Cuvintul se simtea atit de singur in acea cochile imensa, inconjurat de linistea ce adesea il speria. Astfel, a hotarit sa caute alte cuvinte si, poate, impreuna, linistea va disparea. Melcedonia s-a nascut asa, locuitorii ei nu vorbesc pentru ca si cuvintele au tacerile lor.

4. Visase ca se trezise, mainile ii tremurau si totul in jurul lui era rosu. Acum incearca sa se ridice, reuseste cu greu, se loveste de un scaun, se indreapta spre usa, aluneca, se ridica din nou, ajunge in cele din urma la bucatarie si bea putina apa. O voce se aude: "Ti-am spus sa nu mai maninci la Melc Donalds!".
(Bianca)

1. O sursă apocrifă egipteană ne spune că, atunci când Seth şi-a omorât fratele, pe Osiris, şi l-a deşirat în bucăţi, Isis, pentru a pune bucăţile la locul lor, a căutat un melc fermecat pe tarmul Mării Moarte şi l-a lăsat să se plimbe încet-încet peste trupul asamblat al soţului ei. Mucusul magic al melcului i-a redat viaţa lui Osiris, iar acesta nu a mai devenit stăpân peste regatul Morţii, ci peste cel al Vieţii.

2. Un melc înfomentat se târî pe o frunză apetisantă de melcsteacăn pentru a o devora. Un vânt puternic porni şi frunza se desprinse din copac pe cursul unui râu. Melcul pluti pe frunză până ce aceasta ajunse în mare. Pe un curent din mare se plima rozacee o melcduză. Imediat ce o văzu melcul exclamă: "Ce cochilie frumoasă!". Melcduza, la rândul ei, se îndrăgosti de cochilia melcului şi se învârti în spirală în jurul frunzei până când melcul o mâncă în întregime şi se scufundă în cochilia melcduzei.

3. Spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial armata japoneză era obosită de atâta luptă, soldaţii voiau să se întoarcă acasă la cochiliile lor. Sensibilizat de situaţie, conducătorul armatei trimise un melcsaj de pace amelcricanilor într-o scrisoare scrisă în engleză. Secretarul preşedintelui, un om glumelc din fire, deschise scrisoarea la abur şi citi melcsajul. Ameţit de posibilitatea fantastică a schimbării cursului istoriei, secretarul schimbă conţinutul cu un altul duşmănos, lipi scrisoarea cu mucus de melc şi o dădu preşedintelui, iar amelcricanii trimiseră câteva bombe atomice pentru a-i calma pe japonezi.
(Cavalerul)

1. Ieri am fost in Melcsic [Melxic in limba locala]. Soarele stralucea pe cer si padurea era verde ca primavara. Oamenii umblau fericiti pe strazi. Unii aveau biciclete. Altii masini. Melcsic este o tara frumoasa, in care oamenii sunt ospitalieri si vorbesc o limba pe care noi nu o prea intelegem. Langa hotel, inspre sud, este o melcghezarie. Aici vin toti turistii sa manance melcghez.

2. Se facea ca stateam cu maestrul in bucatarie si beam melcola. Ne asezam piesele pe scaune si ne intrebam ce cauta politia prin bloc. Erau pungi de gunoi peste tot. Cafeaua deborda. In bucatarie erau 5 ibrice. Si nu stiam ce sa aleg intre Kate Bush si Marie Boine. Nici eu, nici maestrul, nu am indraznit sa asezam piesa 137 pe fotoliul din salon. A facut-o, insa, omul cu tatuaje. El bea exclusiv melchior.

3. Profesoara mea de literatura a fost o femeie frumoasa. Acum are melcoree. Ora de dimineata e insuportabila. Ea vorbeste despre mondializare, globalizare, alegeri, furtul din Gradina Doamnei, inundatii, caldura, Britney Spears, revista scolii, orele de sport, fumat, scoala rece, directorul prost, directorul comunist. “Pana saptamana viitoare, sa cititi ‘Asteptandu-l pe Melcot’ si, lectura suplimentara, 20 de pagini din ‘Minima melcalia’, chiar daca nu e in programa!“
(Alexandra)

Incredibil dar adevarat: S-a descoperit un schelet preistoric de Melcozaur!

Cu ocazia festivalului melcilor de la Golaesti (Iasi) si a deschiderii pungii europene cu doi bani pentru industria de elicicultura din Romania, s-a descoperit in gradina unui satean obisnuit un schelet aproape intact de Melcozaur. Animalul, care se presupune ca a trait in vremuri preistorice (acum 300 de milioane de ani) pe taramurile noastre, masura intre 1.5-1.8 m inaltime si avea oase! Da ati citit bine, Melcozaurul era dotat cu structura osoasa si evident avea si picioare, fapt pentru care era o specie pradatoare. O turma intreaga de Melcozauri pradatori putea omora un mamut, Melcozaurii fiind extrem de periculosi pentru ca aveau dinti lungi acutiti si scoteau ragete infioratoare.
In urma descoperirii, locuitorii judetului Iasi au decis sa-si cultive propria armata de melcozauri, iar Romania a ajuns pe locul doi in Europa ca numar de ferme de melci detinute. (The Gum)

Nici Leti nu se lasa mai prejos, cititi mai jos:

Sandu se trezi lent dintr-un somn adanc, aproape hipnotic, visase ceva melcidios, aromat, umplut cu multa branza. Simti cum gura i se umple de bale si, tocmai cand se hotari sa se ridice din pat, aparu Melcedesa, cu mainile in sold, furioasa: "Somnul ratiunii naste melci! Dormi in plina zi! Rusine, la munca cu tine!" Visand in continuare cu ochii larg melchisi, Sandu porni catre slujba sa. Melcaraua stralucea in zare, pusa pe fapte mari, inaltatoare, dar parca mai aproape era melcdeneaua...

Observatie: Nu abuzati de familia de cuvinte a melcilor, ca devine obositor la citit. Textele lui Leti si-ale lui (sic!) Cavalerul au prea multe cuvinte melcofile. Repet: e suficient sa luati un cuvint, doua, hai trei, nu mai multe, si sa faceti o povestioara cu ele.

Melciclopedie, gustoasa melodie (XI)

Buna dimineata la toti melcii care nu au uitat ca sint oameni si, nu in ultimul rind, felicitari la toti oamenii care nu au uitat ca sint melci!
Melciada si Odiseea continua, si nu pot sa nu-mi doresc ca Melciclopedia noastra sa-i produca o depresie puternica lui Paulo Coelho.
Povestioarele pe care va invitam sa le scrieti incep sa vina, incet-incet, in pas vioi, de melc. De asemenea, si imagini frumoase, caci nu exista enciclopedie fara imagologie.


(courtesy Scolo)

Povestioare
1
Tanarul intra grabit in melcerie, ca si cum numai de acolo ii putea veni salvarea. Intr-adevar, de cum intra, auzi sunetul strident al sirenei, urmat de un scartait de frane, care-i amintira de cursele nebunesti din copilarie, pe patine cu cochilii. « Va rog, am urgenta nevoie de trei nasturi rosii ! », se adresa el melceritei. Aceasta, cu un aer atoatestiutor, deschise un sertar, scoase din el nu trei, ci patru ochi de tigru si-i intinse tanarului. « Va multumesc din suflet, acum ma pot intoarce la masina de scris ! », zise el, si se tari mucilaginos spre iesire. (Valentina)

2
La hotelul „Melcvedere“ din Focsani, melcul-dejun este inclus in pretul camerei si poti alege cinci dintre mai multe „produse“ de pe o lista: cafea melcofeinizata, melcaroane cu branza, unt si melcmelada, crema caramelc, fructe etc. Ce te faci insa daca vrei untul fara melcmelada, doua fructe in loc de melcaroane, o cafea si un pahar cu lapte separat? Te intelegi cu chelnerul si incepi sa faci niste melcmutari... (The Gum)

3
O privea aiurit... Melcul din parul ei prinsese viata si se tira spre frunte, lasind in urma dire baloase care-i decolorau instantaneu parul negru vopsit. Trebuia sa faca ceva. Fara sa stea prea mult pe ginduri, l-a smuls din pletele ei si l-a-nghitit, dupa care, plescaind usor din limba, i-a spus resemnat: "Iar te-ai spalat cu Melcsev contra matretii! (Kleeo)

4
Melcebal si Traian au fost doi strategi care-au pus la cale crearea poporului romelc. Studiile de fezabilitate le-au indicat ca soluţie optimă războiul dintre melci şi romani, adică un melci de fotbal cu multe faulturi dure. Melciul s-a jucat în două reprize a câte doi ani şi, evident, a fost blat, după care Sarmelcsegetusa a fost scoasă la privatizare, în munţi. Acolo Melcebal a-ntâlnit o femelcă superbă şi şi-a pierdut mintile, cu tot cu cap. Vrând să-l ajute să îl găsească, Traian a comandat o columnă de 40 de melctri, pe care s-a urcat să vadă panoramic. Însă tocmai atunci fu lovit de-o criză de lumbago şi înţepeni aşa câteva sute de ani. Nimeni n-a îndrăznit să mai urce acolo, până la Sf. Petru, care-a păţit-o şi el, înţepenind pe columnă până-n zilele noastre, probabil de la sciatică. (Turiştii-l confundă mereu cu Traian şi-i fac poze.) Recent, controversatul melcena I.C. Drăgan a descoperit capul lui Melcebal într-o stâncă de lângă Orşova: având înălţimea de 40 de melctri, s-a dovedit a fi cea mai mare căpeţenie din Melcuropa. (Mugur)

5
Melcfisto auzi ca prin vis strigatul acela disperat, care il chema la el, se trezi, se spala pe ochi, se urca in masina si porni intr-acolo in cea mai mare graba. Infasurat in propriul strigat, Faust, a carui cochilie incepuse deja sa incarunteasca, nu va intelege niciodata cum a fost posibil ca Melcfisto, tocmai el, sa moara in acel stupid accident de circulatie. (PoemIT)

6
Melcobaurul este o creatura melcica de proportii vaste. Ii place sa stea ascuns dupa draperii si sa bea lapte dintr-un borcan de 800. Iaurtul il dezgusta complet, la fel si orezul cu lapte, in schimb e mare amator al peltelei de capsuni, mai ales ca aceasta contine melkenzima Q10. Cand iese in lume, in fata blocului, el poarta o salopeta rosie in carouri cu un buzunar la piept. Acolo tine el conferinte despre epoca melcdievala in fata melcobaurilor mai mici, invizibili pentru OM si de care de-aia nu se stie melc nimic. (Livia)

Rugaminte: Pentru ca atmosfera povestioarelor sa nu fie opresiva la nivel melcxical, va rog sa nu faceti abuz de cuvinte melceologice. Cuvintul melc si derivatii acestuia nu trebuie sa apara de prea multe ori. E suficient sa va luati un personaj, doua, si sa le puneti la treaba, alaturi de cuvinte normale.

Monday, September 24, 2007

Melciclopedie, gustoasa melodie (X)

Asadar, acum, ca mi-am scris norma de texte pentru gazeta, pot sa ma intorc la ale noastre oite cu lungi melcornite, vorba poetului cu melci pe creier.


(Mugur e autorul, normal)

Inainte de a mai posta o portie de melci (care, marturisesc, cu entuziasm descumpanit, continua sa vina pe adresa redactiei), sa va mai fac niste anunturi, fiindca asa se procedeaza intr-o intreprindere serioasa:

1) Mai lasam deschisa (citeva zile, doar) lista propunerilor, dupa care incepem sa organizam marfa. Irina s-a oferit prima sa faca munca de secretariat (o sa vada ea la ce s-a inhamat), si a cistigat detasat acest job neplatit, felicitari!

2) O noua faza a proiectului melciclopedic, la care va invit sa participati, consta in a scrie niste povestiri scurte (3-4-5 rinduri, hai 6 max.), in genul compunerilor de scoala, din care nu trebuie sa lipseasca situatiile absurde. Povestioarele astea e musai sa contina fie o expresie melceologica (a tacea melc, de ex.), fie un personaj melcoid (Melcfisto, sa zicem), fie alt cuvint din listele deja existente. Asadar, luati un cuvint din Melciclopedie si faceti cu el o compunere scurta, sa vedem ce iese.


Exemplu:
Melcfisto auzi ca prin vis strigatul acela disperat, care il chema la el, se trezi, se spala pe ochi, se urca in masina si porni intr-acolo in cea mai mare graba. Infasurat in propriul strigat, Faust, a carui cochilie incepuse deja sa incarunteasca, nu va intelege niciodata cum a fost posibil ca Melcfisto, tocmai el, sa moara in acel stupid accident de circulatie.
(ma rog, pe asta am scris-o acum, pe loc, ca sa va faceti o idee)

3) Dupa ce vom fi dus la bun sfirsit acest proiect, o sa va propun si alte jocuri, de o natura mult mai suprarealista. Keep in watch!


PS: Nu va panicati ca am inchis comentariile la majoritatea posturilor cu melci (I-VIII), am facut-o doar pentr a nu pierde eventualele noi contributii care ar fi fost postate aiurea. Comentariile la IX si X sint deschise.

Selectiuni din ultimele colaborari:

Melcalogul
(cele 10 porunci ale melcilor)

1. Melcmento mori!
2. Noli melc tangere!
3. Melc plus ultra!
4. Nihil sine Melco!
5. Vade melcum!
6. Dura melcs, sed melcs!
7. Melcus curat, natura sanat
8. Melcum, non multa
9. Melcus manum lavat
10.Festina lente!
(the gum)

- Parlamelcul României (cei din urnă vor fi cei dintâi)


- Melcelărie (loc în care melcii îi tranşează pe oameni)


- Crimelc şi pedeapsă (un melc care face cri-cri e sancţionat contravenţional)


- Spermelctozoizi (melci care speră în viaţa de dincolo)


- Melcstraterestru (globetrotter pe care l-a furat valul)


- Melchistador (melc bătăuş, călare)


- Melcstruatie (femelcele ştiu de ce)


- Melcboro (dacă-l bagi în gură scoţi fum)


- Tăcerea mielcilor (film mut)


-
 Odă în melcru antic (papirus găsit într-o mumie de melc)


- Melcea Eliade (a scris Isteria religiilor)


- Melquijote (bătea tumorile de vânt)


- PS: Cine fuge după doi melci nu prinde niciunul


(Mugur & Gilda)