Saturday, March 31, 2007

Aimétaphysique


Ieri am primit o veste buna: Valentina a terminat de tradus in franceza „Iubitafizica“. Pina la BT (bun de tipar), mai trebuie sa treaca prin citeva inevitabile filtre de proof reading. Oricum, vreau sa-i multumesc inca o data Valentinei pentru traducere. Ii povesteam Anei ca intimplarea asta, cu traducerea Valentinei, are un simbure suprarealist indiscutabil: nu e de colo ca o carte de poezie sa(-ti) fie tradusa de un microbiolog, care face cercetare pe celulele canceroase. Asta face Valentina, la Bruxelles. Prima si, deocamdata, singura editie a „Iubitafizicii“ a aparut in 2002 si, dupa 5 ani de la publicarea ei, inca sint intrebat unde se mai pot gasi exemplare. Nu se mai gasesc. Eu nu mai am nici un exemplar. Aveam unul, l-am imprumutat cuiva si nu l-am mai primit inapoi. Pina la o eventuala reeditare, cartea poate fi citita doar pe net (http://editura.liternet.ro/carte/62/Iulian-Tanase/Iubitafizica.html). Pun aici un poem din „Iubitafizica“, poate ca „se merita“.

SINGURATATEA MEA SPONTANA

Singuratatea mea spontana isi punea desuuri de matase neagra peste spaimele ei din calciie, peste genunchii ca doua capete de pisici siameze, peste rotunjimile periculoase ale coapselor ei solitare, apoi se culca si visa tot felul de lucruri si obiecte inchipuite.

In tot acest rastimp, eu stateam de vorba cu ea despre vreme si cite si mai cite, dar mai ales vorbeam despre „acea“ vreme, probabila si improbabila in egala masura.

In acea vreme, oamenii devenisera atit de fericiti, incit la toate bursele din lume pretul miracolelor scazuse ingrijorator de mult.

Insa eu si singuratatea mea spontana nu ne ingrijoram deloc: fericirea nu era treaba noastra. Altele ne preocupau pe noi.

Cineva ne spunea ca trebuie sa uiti cit mai mult pentru a fi fericit, iar noi ne aminteam totul cu mare placere.

Palmele ei alcatuiau un sistem degetativ simpatic de o dexteritate neasteptata.

Pina sa punem mina pe asul din mineca, singurele carti care ne imblinzeau miopia erau: Sapte de trefla, Sarpe de pica, Soapte de caro si Satre de cupa.

Sentimentele noastre erau nomade pina la ubicuitate, si ne alergau prin toata lumea.

Imposibilul era si el cit se poate de relativ.

Tot ce privea ea cadea prada adincului. Intorceam suprafata pe toate fetele ca sa ne convingem ca adincul este la locul lui.

(Singuratatea mea spontana inca viseaza, si eu vorbesc singur cu ea, mai departe. Vorbesc despre vremea aceea frumoasa, atit de favorabila plecarilor grabnice.)

Ramasesem mult inaintea lor si nici unul dintre ei nu voia sa ma astepte. Trebuia sa ma grabesc, aveam motivele mele.

Am trait multa moarte atunci. Timpul disparuse cu totul din camera mea. Singuratatea mea spontana era aceea care misca limbile ceasornicului.

Insa nu cred ca vreau sa spun mai mult de-atit. Cuvintele acestea nu mai numesc nimic. Intr-o discretie difuza, ele stau la masa aceasta, fara sa schimbe macar o privire. Sint prea obosite cuvintele acestea pentru a mai numi ceva.

(Infasurata in matase neagra, singuratatea mea spontana este la locul ei si continua sa viseze tot felul de lucruri si obiecte inchipuite.)

2 comments:

valentina said...

Si mai suprarealist e faptul ca sunt un farmacist metamorfozat in biolog care lucreaza intr-un laborator de fiziologie celulara :))
Gasiti legatura cu "Iubitafizica"!

Anonymous said...

ai o obsesie ori pentru cuvantul "ubicuitate" ori pentru concept