Monday, April 30, 2007

Cind vom muri


In ziua cind vom muri, totul va fi la fel
nimic deosebit nu se va intimpla
undeva, intr-un bar pustiu, pe o strada retrasa din centrul pamintului
un barbat va mingiia o femeie
iar muzica va cinta in zadar pentru amindoi
memoria pestilor va fi la fel de blazata ca intotdeauna
in ziua cind vom muri, sfirsitul lumii isi va amina
avanpremiera pentru mai tirziu
nimic deosebit nu se va intimpla, totul va fi la fel
prietenii vor supravietui dezastrului
mama va plinge putin si se va cufunda in uitare
citeva persoane se vor imbraca in negru si le va sta bine
totul va fi la fel cind vom muri
oricine ii va supravietui oricui
fiecare va putea trai fara oricare
tinerele femei isi vor plimba frumusetea pe strazi
indragostitii isi vor lua sentimentele de brat
si le vor duce la un film care, a doua zi, va lua
premiul Oscar pentru cel mai bun sfirsit
in ziua cind vom muri, totul va fi la fel
soarele va fi putin trist, poate, dar din cu totul alte motive
fumatul va cauza in continuare cancer
si oamenii isi vor fuma propriile tumori
la o cafea inecata in propria cofeina
totul va fi la fel cind vom muri
prietenii ne vor suna sa ne intrebe ce mai facem
iar noi le vom spune, pentru prima data, adevarul.
Timpul – el, singur – ne va conduce pe ultimul drum
si apoi, impacat, se va intoarce acasa.

Friday, April 27, 2007

Ultimul videoclip Radiohead

(Interzis carieristilor sub 18 ani)

E bine cind




E bine cind cineva iti intinde o piine si piinea isi infige coltii in carnea ta si te inghite cu totul, si tu te simti bine in sicriul acela de griu si apa, in sicriul moale care creste sub privirile femeilor cu miini atoatestiutoare.

E bine, desigur, cind un cutit intimplator, cu doctorat in necromantie, se izbeste cu fruntea lui taioasa de fotografiile care te tin prizonier, e un cutit aproape lichid acesta si numai el te poate scoate de acolo pe jumatate mort, pe jumatate viu, pe jumatate insingerat, pe jumatate poet, pe jumatate osificat, pe jumatate tanaseificat etc.

E bine cind pamintul se roteste in jurul gleznelor tale, plecate in cautarea centrului.

E bine cind singurul cuvint de recunoastere ramas in viata incape intr-o singura intrebare, singura intrebare din lume pentru care nu exista, deocamdata, nici un raspuns.

E bine cind fumul tigarii pe care o tii strins intre glezne e semnul ca undeva, departe, tocmai s-a incheiat o pace durabila si razboiul poate incepe.

Cum se fumeaza ultima tigara




Ideea, aparent cortázariana, este de o evidenta cu nimic iesita din comun: nu tu fumezi ultima tigara, ci tigara te fumeaza pe tine. Fumul acela care albastreste camera nu este altcineva. Dupa ce te fumeaza pina la capat, tigara te stinge incet, respectind intru totul ritualul cercurilor de scrum concentrice, tuseste de doua ori, se asaza in fotoliu, picior peste picior, deschide la intimplare o carte si da peste aceste rinduri.

Thursday, April 26, 2007

Cum vine fericirea

Exista momente cind fericirea vine asa pe nepregatite si tu te gindesti la cu totul altceva si ea vine, se asaza confortabil in dreapta ta si masina aluneca in voie pe drumul din padure care coboara spre soseaua asfaltata si, deodata, simti ceva, altceva, ai vrea ca acel drum sa dureze cit mai mult, si tigara care trage din tine cu sete si tu o lasi sa traga din tine cu sete, fericirea ca o uitare spontana de sine, si muzica aceea care iti mingiie singele, si masina care aluneca si aluneca, si timpul dilatat dincolo de limitele obisnuite, si impacarea, si muzica, si tigara, si asa mai departe.

Sunday, April 22, 2007

Vama nu-i ca iarna

Am fost in Vama Veche in acest week-end, impreuna cu colegii de la Radio Guerrilla, dar, mai ales, impreuna cu prietenul meu Mitos Micleusanu de la Planeta Moldova. Impreuna cu Mitos am facut niste filme, la unul dintre ele am ris cu lacrimi. Miine il voi posta pe blog. Keep in watch!

Friday, April 20, 2007

Ai grija unde iti tii respiratia!


Ai observat, desigur, ca oamenii se poarta unii cu altii de parca ar fi nemuritori. Stii ce mi-a spus odata unul dintre ei? „Cind simt ca se apropie moartea de mine, imi tin respiratia, o tin strins de mina, numar in gind pina la unu si apoi o iau de la capat, numar in gind pina la doi, apoi pina la trei, numar ca si cum de aceasta numaratoare ar depinde insasi viata mea, insasi nemurirea mea, insasi vanitatea mea muritoare. Moartea ma adulmeca precum un ciine hamesit, ma miroase, ma linge si, daca vede ca nu dau nici un semn de viata, daca vede ca sint atit de ocupat cu numaratul, trece mai departe, in cautarea altor oameni cu plamini mai putin incifrati. De mii de ani tot pacalesc moartea in acest fel.“

Wednesday, April 18, 2007

Febra lui 2 la suta



Dragi prieteni,

Daca nu aveti alternative mai interesante, va invit sa redistribuiti 2 la suta din impozitul dumneavoastra anual catre Asociatia Locul Tare, organizatie non-profit. Detalii despre cum puteti face asta gasiti la adresa http://www.doilasuta.ro

Aveti mai jos citeva informatii despre Locul Tare.
Va multumesc.

Iulian Tanase

ASOCIATIA LOCUL TARE
Cod de identificare fiscala (C.I.F): 17179610 / 01.02.2005
RO45BACX0000003022953000 HVB Tiriac, Sucursala Sf. Gheorghe Inregistrata in Registrul asociatiilor si fundatiilor sub nr.62/14.12.2004

ASOCIATIA LOCUL TARE
– prezentare –

Asociatia Locul Tare (ALT) este o organizatie fara scop patrimonial, functionind exclusiv în scopuri culturale. Scopul declarat al ALT este acela de a initia si sprijini proiectele culturale alternative.

Membrii fondatori ai Asociatiei Locul Tare sint Dan Stanciu (poet si grafician, redactor la „Dilema Veche“), Iulian Tanase (scriitor si redactor la „Academia Catavencu“) si Sasha Vlad (artist vizual si traducator, San Francisco).

Pina in prezent, Asociatia Locul Tare a editat 5 titluri:



„Borbro Feen Serliq Obs Kabupaten Duamaa Epona Snijngad Ek-Yolo Sodhi Jumah Burcep Lecade“ (de Dan Stanciu & Sasha Vlad, 2005)

„Borbro Obs Kabupaten Feen Duamaa Jumah Ek-Yolo Serliq Burcep Sodhi Lecade Epona Snijngad“ (de Iulian Tanase & Sasha Vlad, 2005)

„Ochiul Exploziv“ (de Iulian Tanase, 2006)

„Parazitul azurului“ (de Dan Stanciu & Sasha Vlad, 2006)

„Trusa instalatorului de umbre“ (de Dan Stanciu & Iulian Tanase, 2006)

Despre proiectele Locul Tare

1) Una din activitatile principale ale ALT este editarea, tiparirea si difuzarea, prin mijloace proprii sau in colaborare, a unei colectii de carti suprarealiste (inedite, reeditari, traduceri). Pe linga cartile personale sau colective ale membrilor fondatori, ALT va publica o serie de carti ale unor autori romåni si straini, cum ar fi: Gellu Naum, D. Trost, Gherasim Luca, Sebastien Reichmann, André Breton, Antonin Artaud, Marcel Mariën, Henri Michaux, Michel Leiris, Raymond Roussel, Jan Svankmajer etc.

2) Un proiect important al Asociatiei Locul Tare este instituirea unui sistem de lecturi publice in Romånia. In tarile occidentale ale Europei, precum si in Statele Unite ale Americii, un asemenea sistem, cel al lecturilor publice, are deja o traditie bine cunoscuta. Autorii (poeti, prozatori, dramaturgi) sint invitati sa sustina o lectura in public si sint platiti pentru acest lucru. Se intimpla foarte frecvent ca publicul sa plateasca pentru a asista la o astfel de lectura, la fel cum platesti pentru a vedea un spectacol de film, teatru etc. In Romånia nu exista acest gen de lecturi publice pentru care autorii sa fie platiti.

3) Un alt proiect al Asociatiei Locul Tare este organizarea unor expozitii si performance-uri ale unor artisti romåni si straini, organizarea de seminarii, ateliere, simpozioane si conferinte cu artisti din Romånia si din strainatate. ALT se afla in contact cu grupurile suprarealiste din San Francisco, Chicago, Leeds, Paris si Praga, existind astfel posibilitatea de a aduce in Romånia artisti interesanti.

Tuesday, April 17, 2007

Jan Svankmajer - tma/svetlo/tma (Darkness/Light/Darkness)

In materie de poeme video, Svankmajer e obligatoriu!

Revebus feat. Kate Bush

Isus este bunica mea dupa mama

(un vis din „Abisa“)

Stimate Somn,
Tocmai m-am trezit si cerul sta sa se intunece. Soarele inca isi facea datoria in timp ce eu ma aflam in casa parintilor mamei, PLINGEAM IN HOHOTE, PLINGEAM PENTRU CA INTELEGEAM. Cineva de linga mine, o ruda idioata, ridea in hohote, ridea din exact acelasi motiv pentru care eu plingeam. Mi-e destul greu sa iti relatez cele intimplate, fiindca faptele opun, uneori, o rezistenta legitima si nu se lasa intotdeauna transcrise. Totusi, se facea ca bunica din partea mamei murise si inviase, o priveam, si pe buna dreptate, ca pe unul intors din morti, stiam ca, acum, bunica e altcineva, plingeam mai ales pentru ca intelegeam cine este. BUNICA ERA ISUS, STIMATE SOMN, ERA FOARTE BATRINA SI STIAM CA NU VA MAI MURI NICIODATA. Intr-una din camere, prinsa de un perete, in suruburi, priveam placa de metal pe care erau trecute data nasterii si data mortii ei. Ne aflam in 2006, stimate Somn, bunica murise pe 8 aprilie 1996 si inviase citeva zile mai tirziu. Trecusera mai bine de 10 ani si bunica traia cu placa aceea prinsa de un perete. Cineva, vazindu-ma ca pling, mi-a zis: „IA TU PLACA ASTA, PENTRU CA SE VEDE CA TU STII CEVA“. Eu asta stiam: bunica este Isus, si plingeam in hohote gindindu-ma ca nu va mai muri niciodata.

Cu un ochi dedicat celuilalt ochi,
Palev Iona

Crime incrucisate

Intr-o noapte, cind nu aveam ce face, mi-am amintit de Raskolnikov.

Monday, April 16, 2007

Pagan Poetry-bjork-live at the riverside church

Daca tot am ajuns in aceasta zona, inca un moment semi-superb cu o alta poeta de-ale mele

Laurie Anderson - O Superman

Una din poetele mele preferate

Era o femeie (fragment din „Abisa“)


Era o femeie si avea perfecta dreptate
imi spunea
ce mult te-am iubit
imi spunea
FOTOGRAFIILE SI PESTII IMI SINT MARTORI INTIMI
imi spunea
pentru tine as fi transformat
apa in vin
vinul in struguri
strugurii in pesti
si pestii in ocean
intr-un ocean aproape primordial desigur
imi spunea
PENTRU TINE MI-AS FI LASAT PARUL SA ALBEASCA
pentru tine mi-as fi luat viata in celebra secventa „2055“

Era o femeie si imi spunea
fraze alunecoase cu solzi solizi cu solzi fructiferi
CUVINTELE SE SIMTEAU IN GURA EI CA PESTELE IN APA
Imi spunea toate acestea si multe altele
in timp ce facea dragoste
cu cel mai bun prieten al meu
cel mai prieten al meu care murise de mult
dar ea il readusese la viata
era o femeie care se pricepea bine la asta
era o femeie care imi spunea „ce mult te-am iubit“
in timp ce facea dragoste
cu unul care se intorsese din morti

Sunday, April 15, 2007

Lumea lui Weltt (fragmente)



• Calaii sint in intirziere, dar spectatorii inca spera. Violonistul Glück, renumit pentru excentricitatile lui, si-a umplut vioara cu bucati de fructe proaspete, peste care a turnat un pahar de coniac. Mireasa Clarissa danseaza cu ochii inchisi, piruetele ei, inregistrate la Oficiul de Stat pentru Intuitii si Marci, ridica nuntasii in picioare. In acordeonul maestrului Hans locuieste, de mai bine de trei ani, un liliac, botezat Arthur, pe care maestrul il poarta cu el oriunde e invitat sa cinte. Valsurile maestrului Hans sint preferatele lui Arthur si, uneori, liliacul simte nevoia sa intervina, scotind niste sunete infioratoare, desi melodioase. Mireasa Clarissa continua sa valseze, nuntasii stau in cap si aplauda cu picioarele. Au avut grija sa se descalte inainte, pentru ca, se stie, aplauzele sint dusmanii traditionali ai ciorapilor. Din acordeonul maestrului Hans – se aude – Arthur tipa pe mai multe voci, adaugind o nota de mister universului.

• Istoria fratricidelor este bogata in evenimente. Adam si-a ucis fratele geaman, Eva si-a ucis sora geamana, Cain l-a ucis pe Abel, Atena l-a ucis pe Socrate, Iuda l-a ucis pe Iisus, Monet l-a ucis pe Manet, Carl Gustav l-a ucis pe Sigmund, pina si despre Dumnezeu se spune ca si-ar fi ucis fratele geaman, cu doua zile inainte de facerea lumii.

• Vestea ca Erklara, sora geamana a Clarissei, a disparut fara urma i-a tulburat pe locuitorii din Tinnsburg. A doua zi dupa ce parintii gemenelor au plecat intr-o calatorie in jurul lumii, Clarissa l-a cunoscut pe Weltt si instinctelele de conservare a iubirii pe care a resimtit-o de la bun inceput – o durere surdo-muta in plaminul sting, un cutit transparent infipt in plaminul drept, o intepatura amara in pleoape – au trezit in Clarissa instinctele criminale. Pe drumul de intoarcere spre casa, ea stia cu exactitate ceea ce avea sa se intimple.

Saturday, April 14, 2007

Chestionarul lui Proust



(din „Dilema Veche“, 14 octombrie 2005; in fotografie, alaturi de Lygia Naum)

1. Principala mea trasatura:
Atentia & umorul & orgoliul bine temperat

2. Calitatea pe care doresc sa o intilnesc la un barbat:
Inteligenta calma

3. Calitatea pe care o prefer la o femeie:
Feminitatea inteligenta

4. Ce pretuiesc mai mult la prietenii mei:
Faptul ca ma suporta

5. Principalul meu defect:
Lenea & o anume disperare

6. Indeletnicirea mea preferata:
Contemplatia & fumatul & scrisul

7. Fericirea pe care mi-o visez:
Sa imi intilnesc femeia predestinata

8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire:
Sa nu mai pot scrie

9. Locul unde as vrea sa traiesc:
Intr-o casa, la tara, nu foarte departe de Bucuresti

10. Culoarea mea preferata:
Albastrul

11. Floarea care-mi place:
Laleaua

12. Pasarea mea preferata:
Vulturul

13. Prozatorii mei preferati:
Julio Cortázar, Daniil Harms, Mario Vargas Llosa, Vladimir Nabokov, Henri Michaux, Stefan Agopian

14. Poetii mei preferati:
Gellu Naum, René Char, Paul Celan, Antonin Artaud, Eugène Ionesco

15. Eroii mei preferati din literatura:
Nu am

16. Eroinele mele preferate din literatura:
Zenobia

17. Compozitorii mei preferati:
Miles Davis, Laurie Anderson, Carla Bley, Keith Jarrett, Ceaikovski

18. Pictorii mei preferati:
Victor Brauner, René Magritte, Roberto Echaurren Matta, Marcel Mariën

19. Eroii mei preferati din viata reala:
Gellu Naum & parintii mei

20. Ce urasc cel mai mult:
Falsitatea

21. Calitatea pe care as vrea s-o am din nastere:
Un talent muzical (pian, acordeon)

22. Cum as vrea sa mor:
Constient de ceea ce mi se intimpla, impacat cu mine

23. Greselile ce-mi inspira cea mai mare indulgenta:
Nu stiu. Stiu doar ca am o calda simpatie fata de greselile inofensive

24. Deviza mea:
Trebuie sa crezi!

Extaz incifrat



Femela este halucinogena. Frunzelele masculului arata altfel si sint inofensive. Femela trebuie sa se tina departe de mascul, daca doreste sa ramina cu disponibilitatile intacte. Singuratatea este halucinogena si femela simte asta. Dezechilibrul este halucinogen si masculul stie acest lucru. Cu simturile plutind deasupra unui cimitir a carui religie este diferita, mugurii femelei sint in cautarea echilibrului masculin. Nu-l va gasi, caci Extaticii sint acolo si piepturile lor sint deschise. Extaz fara cenusa nu exista, si rasaritul este aproape. Femela este fum si simturile Extaticilor se afla in fierbere. Marea este calda.

Moartea mea vitrega



Moartea e o experienta utila Insa mortii se grabesc ei nu au timp
Fiti amabili acordati-le intiietate atunci cind ii intilniti

Friday, April 13, 2007

Gesturi poetice


Exista oameni care, fara sa fi scris niciodata vreun poem, nici macar un vers, sint foarte poeti. Oameni care se poarta, pur si simplu, poetic. Oameni capabili de gesturi care nu se supun logicii diurne. O tinara femeie traieste, de o buna bucata de vreme, cu un barbat in cap. Si nu doar in cap. Nu l-a intilnit niciodata, detaliu lipsit de importanta. Stie despre el citeva lucruri. Stie ca e un barbat inalt. Intr-o zi, aceasta femeie opreste un barbat pe strada, buna ziua, nu aveti cumva un metru optzeci si cinci, ba da, am exact un metru optzeci si cinci, de ce ma intrebati, as vrea sa vad cum imi vine inaltimea asta, va rog, ii venea bine, si intimplarea aceasta este cit se poate de reala. Necunoscutul oprit pe strada avea exact inaltimea barbatului care, de o buna bucata de vreme, traieste in capul femeii. Si nu doar in cap.

De ce naiba scriem, si cum


(raspuns la un chestionar al „Dilematecii“)

André Breton spunea ca scrie pentru a intilni oameni. Dimpotriva, eu scriu ca sa ma intilnesc cu mine. Si, cu tine insuti, te poti intilni si ziua, si noaptea, si la masa de scris, si cufundat in pat, sprijinit de citeva perne (galbene, sa zicem), si acasa la tine, si in case straine. Ce fac in timp ce scriu? Scriu – asta fac, in primul rind, in timp ce scriu. Si fumez. Daca scriu la computer, fumez cu dreapta. Daca scriu cu stiloul pe hirtii sau in caiete, fumez cu stinga. Eu m-am apucat de fumat din dragoste, eram nefumator si iubeam o fata care fuma. A scrie, pentru mine, e totuna cu a iubi, de aceea intotdeauna fumez cind scriu. Exista muzici care sint foarte bune companioane. Scriu fara nici o dificultate pe muzica unor Cocteau Twins sau Sigur Ros. In general, scriu mai intii cu cerneala, apoi transcriu la computer. Se mai intimpla sa scriu si direct la computer. Nu stiu cum imi vine inspiratia, ma gindesc ca ar putea veni asa cum iti vin visele. Adica e posibil sa existe un echivalent al starii REM pentru inspiratie, un fel de „rapid eye(n)spiration movement“, dupa cum e posibil ca E.M.Forster sa aiba mare dreptate cind spune: „The act of writing inspires me“. Mi-a placut mult cum a explicat un copil precoce, foarte talentat la desen, metoda lui de lucru: „Mai intii ma gindesc, apoi trag o linie in jurul gindului meu“. Cam asta fac si scriitorii: mai intii se gindesc, apoi „trag“ o carte in jurul gindului lor. Stii cind ai scris o pagina buna asa cum stii ca femeia din fata ta este chiar EA.

Saturday, April 7, 2007

Friday, April 6, 2007

5 nestemate, marca Trandafittgenstein din Craiova

(primite pe sms)

„Cum s-a format inteligenta lui Iisus Hristos?“

„Creierul stapineste sufletul.“

„The thought is something in the brain.“

„Gindurile lui Ion Iliescu au nevoie de minciuni.“

„A sentence can change a behaviour.“

Alchimistul de stepa intirzie la intilnirea cu mazarea si pendula


(drama tragi-comica intr-un singur act de identitate; IT feat. Irina Macedonski)

PERSONAJE

Drosophila
Sofocle Popescu

DECOR

O camera cu sapte pereti albi si unul rosu. Pe jos se afla un nisip abia incoltit, amestecat cu boabe de mazare, portocale si fire de marar. Pe unul dintre pereti, poate chiar pe cel rosu, sta atirnata o pendula intre doua virste, cu batic pe cap si citeva fire de par pe limba. In centrul camerei, un pat inocent, cu un pui de prun crescut zvelt intre doua perne umplute cu cernoziom. Ne aflam la crepuscul, ora la care orice este posibil.

ACTUL SINGUR DE IDENTITATE

DROSOPHILA (are statura permeabila, o mapa cu foarte multe hirtii galbene, tine in mina un buchet de mireasa, intra timida, aer entuziast, studiaza atent peretii pe la colturi)

SOFOCLE POPESCU (fredoneaza bine cunoscutul slagar „Mireasa fara marar e ca floarea de artar“. Intra in camera cu cintecul pe buze. Dind cu ochii peste buchetul de mireasa al Drosophilei, isi linge buzele si spune, ca pentru sine, fara sa fie auzit: „Fara mine, n-as fi nimic“. Apoi se asaza in pat, isi suge degetul mare de la piciorul drept si spune tare): Anul viitor, sper sa am timp sa imi tai unghiile.

DROSOPHILA (nedumerita, vizibil deranjata din activitatea de studiere a peretilor): A…, banuiesc ca sinteti domnul cu care am vorbit acum 20 de ani, in legatura cu… Am aici actele necesare. (Scoate hirtiile galbene. El o priveste nedumerit, continuind sa-si suga degetul de la picior.) Avocatul? Speologul? (Aparte:) Cu cine oi fi vorbit, oare, acum 20 de ani?

SOFOCLE POPESCU: Drosophila, trebuie sa-ti marturisesc ca, atunci cind m-am nascut, eram speolog, dar, imediat, chiar a doua zi, am devenit avocat. Da, eu sint, Sofocle Popescu, arhitect si chirolog. Te asteptam. E posibil sa nu-ti amintesti, dar mama, cind m-a nascut, mi-a spus: „Tu ori o sa devii avocat, ori o sa ramii speolog!“. Din pacate, nu am timp de nimic acum, sint nevoit sa-mi sug degetul pina dau de petrol. Degetul mare de la piciorul drept este crucea octanica pe care trebuie sa mi-o port. Cum ai ajuns aici?

DROSOPHILA: Mai intii am cumparat piine cu marar. Apoi a venit Pastele Ma-sii. A urmat intilnirea cu lupii. N-am stiut ca ma asteapta soarta in pat, altfel n-as fi intirziat atit.

SOFOCLE POPESCU: Te inteleg, Drosophila, desi nu-mi convine. Prefer sa-mi amintesc, de pilda, ca tata, cind m-a nascut, mama a avut dureri foarte mari. M-a nascut intr-o maternitate plina de lupi. A fost un an cumplit, nici nu vreau sa-mi amintesc. Daca te-as ucide cu singe rece, mi-ar fi mai usor. Oricum, n-ar trebui sa-ti faci griji, caci mazarea este nepoata mea preferata.

DROSOPHILA: Din fericire, dupa cum vezi, avem aici mai mult marar si portocale decit mazare (se apleaca si ia o mostra de pe jos, sa-i demonstreze purul adevar). Cum eu maninc doar portocale si marar, e clar ca natura imi da dreptate. Asadar, esti, prin urmare, osindit sa pleci.

SOFOCLE POPESCU (face ochii mari, isi suge in continare degetul si, brusc, intelege. Se da jos din pat, isi introduce mai multe boabe de mazare in urechi, striveste o portocala sub greutatea tocurilor de culoare mov, si spune raspicat): Drosophila, daca iti spun pe nume, este pentru ca mama, cind m-a nascut, mi-a spus: „Fiule, omul este apogeul desantat al evolutiei!“. Nu, nu o sa te violez, Drosophila, prefer sa te las asa.

DROSOPHILA: Domnule Sofocle Popescu, am senzatia ca nu m-am facut bine inteleasa. (Iritata, incepe sa curete portocale.)

SOFOCLE POPESCU (contrariat peste masura de felul in care a evoluat omul, se duce la pendula, ii smulge doua fire de par de pe limba, spune Ma scuzati, doamna draga!, apoi se intoarce catre Drosophila, strigindu-i): Daca sint speolog si arhitect, avocat si gurmand, barbat si fiinta omeneasca, inseamna, oare, ca sint si prost?! (Se repede la Drosophila, o trinteste la pamint, ii baga pe git mazare, nisip si marar, sufocind-o.) Mama, cind m-a nascut, mi-a spus: „Fiule, sa nu ucizi nicicind corola de minuni a lumii!“. (Trist, dar multumit, Sofocle Popescu se intoarce in pat, se asaza sub prun, isi baga in gura degetul mare de la piciorul drept, si-l suge citeva minute bune, in acordurile unei muzici suave. Apoi striga extatic:) Petrol, petrol, am dat de petrol! (Drosophila invie ca prin minune, se duce la Sofocle Popescu in pat, si se imbratiseaza.)

Cortina

Wednesday, April 4, 2007

Neconcordantele dintre afara si inauntru

(Iulian Tanase & Dan Stanciu)

Pe vremea aceea, bratele noastre erau foarte incapatoare. Amprentele ne frigeau palmele, iar obiectele pe care le apucam, cu degetele noastre incandescente, se transformau pe loc in reversul a ceea ce doream.
Hrana (o zeama de crizanteme fierte) era pe sponci, sarea (chiar si aia pe care o adunaseram din lacrimi) se terminase si se parea ca pina aici ne-a fost. Cutitul lichid, cu lama mai adinca decit fluviul Dunarea, se scurgea amenintator inspre noi.
Era una din acele situatii cind spaima iti dilata porii si totul ti se pare intrucitva familiar, pina cind observi neconcordantele dintre afara si inauntru.
Coborind ceva mai jos, am dat de un intreg singe, care se revarsase, peste tot, din mame. Era felul lor de a ne spune ca poate ar fi mai bine sa incercam marea cu degetul, sa lustruim vislele de piatra si sa ne intoarcem in larg. Insa noi ne simteam foarte in largul nostru, asa ca luam o visla de piatra si le pocneam peste gura.
Aceste gesturi razboinice ale noastre le creau o stare de intensa repulsie, care le impingea intr-un soi de transe cafenii, din care ieseau cu ficatul urlind si cu inima pustie. De altfel, o stare asemanatoare ne-a cuprins si pe noi cind am trecut de kilometrul 007 si ne-am trezit in fata unei doamne intre doua-trei virste, de profesie arhitect, mama adoptiva a 13 copii, baieti si fete. Doamna, care semana la perfectie cu Aristotel, ne-a spus, cu o voce joasa, citeva cuvinte reci: „N-ar strica sa mai aprindeti, din cind in cind, lampa aia sub care ati crescut“.

Cadavre delicioase, marca Locul Tare


(din volumul „Trusa instalatorului de umbre“, de Dan Stanciu & Iulian Tanase)

– Unde se refugiaza lumina cind vine intunericul?
– La Academia Romåna, dar numai joia.

– Unde sint incinerati idolii?
– Printre literele unei limbi moarte.

– Unde aluneca secundele care trec, una dupa alta?
– Intr-un craniu peste care s-a asternut iarba.

– Unde se afla iesirea din aceasta lume?
– Intr-un turn in ruine.

– Unde ar trebui amplasate cimitirele?
– Ceva mai incolo.

– Unde ne vom petrece eternitatea?
– In valiza unei soprane.

– Unde nu exista nici intristare, nici suspin?
– Pe verso.

– Unde se afla visele stramosilor nostri dragi?
– Intre mama si tata.

– Unde se scarpina gorilele?
– In gaurile negre si, uneori, in cele verzi.

– Unde ar fi cel mai nimerit sa ne petrecem vacantele?
– Aproape de abis.

– Unde se afla Iadul?
– Cam pe-aici.

– Unde n-am mai avea grija zilei de miine?
– Pe drumurile de intoarcere.

– Unde se copuleaza in draci?
– Intr-un sanctuar.

– Unde se afla Raiul?
– La vreo patru kilometri de Pitesti.

Dragostea pentru crima


Toti ne nastem din dragoste si aceasta dragoste a noastra pentru crima – crima aceea care indeparteaza invelisurile cu care esti acoperit inainte de a ajunge la tine – ne face cu adevarat umani.

Criminalul tau este acolo, aici, pretutindeni, el te asteapta, el este jumatatea ta, jumatatea care te apropie de tine. Avantajul celor doua miini stingi ale sale este ca au linii bine ascutite si liniile nu duc in alta parte.

Criminalul tau – care numai in cazuri cu totul exceptionale poti fi chiar tu – are un singur nume si acesta nu este de fiecare data acelasi.

Nu trebuie sa te sperii, in schimb, te poti numara de mai multe ori printre cei fericiti: fiecare se naste cu propriul sau criminal, iar tu poti fi oricare dintre ei.

Crima aceasta inseamna libertate, dar nu trebuie nici sa te ingrijorezi, nici sa te bucuri inainte de ultima intilnire: tu nu esti tu, tu esti toti ceilalti, cu exceptia celui dintii.

Criminalul te recunoaste dintr-o singura privire si privirea lui iti strapunge ochiul sting, intorcindu-se la locul ei prin ochiul tau drept. Asa e mai bine.

Crima lui sufera, ca si tine, de toate imperfectiunile posibile, insa nu te ingrijora: criminalul tau este intru totul perfect. Tu esti acest totul!

Ochiul exploziv (fragment)


Ceea ce vezi este camera fondatoare, transparenta camera interioara, singura fara pereti. Pe rafturi se afla obiectele detestabile, a caror prea indelungata si vulgara intrebuintare poate duce la dependente greu de controlat. Tu le detesti, desigur, e un lucru bine stiut, dar atunci de ce iti doreai unul dintre ele? Din cauza ereditatii, paternitatii, eternitatii? Nu stii si nici nu trebuie sa stii. Apoi ce urmeaza? Mina stinga iti este retezata de ghilotina tandra a unei invizibile agresiuni. Te-ai speriat? Nu, desigur, fiindca decapitarea miinii tale stingi iti fusese anuntata discret de o serie de evenimente dintre cele mai obisnuite.

Prima data s-a intimplat in 1914, cind strabunicii tai mediumnici se plimbau linistiti pe strazile de nisip ale palmei tale stingi, printre cifrele care cresteau din carnea ta atent numarata de Socotitorul de Lemn.

A doua oara, in 1993, cind doi batrini senili, clarvazatorii lui Peste, ti-au spus ca o sa mori devreme si tu, din politete, i-ai crezut, cu toate consecintele interioare si exterioare care deriva dintr-o astfel de credinta cretina.

A treia oara, in vara lui 1997, cind te-ai razgindit deodata si n-ai mai vrut sa mori – ai luat un cutit identic cu al "batrinului care te priveste", ti l-ai infipt in palma stinga si ti-ai prelungit linia vietii atit cit sa-ti poti vedea mai departe de ale tale. (Abia dupa ce rana s-a inchis ai inteles ca tu dintotdeauna ai avut doua miini.)

A patra oara, in vara lui 2002, cind mina ta stinga a rasarit din nisipul fecund al Clepsidrei-care-ne-contine, tinind in palma drumuri inca nebatute – aceasta este o imagine valabila atit inainte, cit si dupa.

Tu stiai ca asa se va intimpla in cele din urma: ghilotina va cadea in capcana gravitatiei si mina ta stinga va fi ofranda care se numara pe degete. Te asteptai ca pictorul Rasovszky sa fie cel care iti va lipi mina la loc? Nu, fireste, fiindca in zilele si noptile noastre nu mai exista (din pacate!) pictori specializati in chirurgia liniilor din palme.

Tuesday, April 3, 2007

Dialogul interior

(poem de Victor Brauner)

Sint, in dezordinea mea
aparenta, organizat dupa
legi ale imaginatiei.
Formele mele de amalgam sint
impreunarea unei femei cu o
pasare. Ma ivesc si
pastrez in mine un spatiu
mental ce era necunoscut
inaintea mea.
In cele doua dimensiuni ale mele,
ma pot intinde spre a trai
dincolo de toate
dimensiunile.
Mi-am inceput si sfirsit
ciclul de aparitii si,
acum, fiecare forma
poate vorbi celeilalte
forme create in spatiul sau
receptiv, despre acea mare tacere
necesara dialogului
interior.

(in romaneste de Dan Stanciu)

Monday, April 2, 2007

Insomnia mea e luna

(Cind e luna plina nu pot sa dorm nici macar cu pastile. Azi-noapte am dormit, totusi, trei ore. apoi, am facut 7 poze la luna, 5 din balcon, 2 din bucatarie. era o vreme cind ma trezeam noaptea, aprindeam o luminare si ma duceam in baie, unde se afla singura oglinda din acea casa. era un joc si mi-era groaza sa ma privesc in oglinda, cu toate acele umbre si dire luminoase pe care luminarea mi le arunca in fata. in noaptea asta, de fapt, in dimineata asta, dupa ani de zile, mi-a fost frica sa am de-a face cu oglinzile.)

Sunday, April 1, 2007

Facerea Lumii (fragmente)

(din volumul „Abisa“, in curs de aparitie)

Godlem

La inceput a fost Femeia, si Cuvintul ei era Soapta, si Soapta Femeii se plimba deasupra apelor, si acesta era Inceputul. Dumnezeu nu exista si Femeia a inteles ca, fara Dumnezeu, nimic nu e posibil. Godlem este numele de la inceputuri al lui Dumnezeu si ea, Femeia, a fost aceea care L-a creat din pamint alb si rosu. Din miinile ei adinc ingropate in pamintul acela fantomatic s-a nascut Godlem care, in scurt timp, a crescut si a tot crescut pina a ajuns sa aiba chipul si asemanarea ei. Si Femeia a zis: „Nu este bine ca Dumnezeu sa fie singur, am sa-i fac un ajutor potrivit pentru el“. Si Femeia l-a facut pe Barbat dintr-un dinte de sus al lui Dumnezeu, caci DUMNEZEU AVEA NEVOIE DE UN TOVARAS DE JOACA SI ACESTA NUMAI BARBATUL PUTEA FI.


(colaj de Sasha Vlad)


Barbatul e un copil

La inceput a fost Femeia, si Barbatul era copil, si a alunecat, si a cazut, si a ajuns pe fundul apelor, intocmai ca Iona, mai tirziu. Barbatul era copil, si avea solzi si aripi, si, acolo, jos, astepta sa fie salvat, si numai Femeia putea sa il salveze din apa aceea care parca luase foc. DUMNEZEU ERA, SI EL, COPIL SI, VAZIND TOATE ACESTEA, A INCEPUT SA PLINGA, CACI RAMASESE SINGUR SI JOCUL ERA ABIA LA INCEPUT.

Pestii-farisei

Femeia se arunca in apa rosie a marii, pestii-farisei o privesc cu un zimbet in solzul gurii, ii striga: „Nu te grabi, caci Barbatul tau a si murit deja, NU NE MAI TULBURA VECHILE NOASTRE APE CU BRATELE TALE MAI ADINCI DECIT ELE, nu ne mai intuneca rosul inchegat cu disperarea ta luminoasa, cu lumina ascutita si inconstienta pe care o arunci asupra noastra!“. Femeia ii priveste, dar nu le raspunde, adincul o asteapta, Barbatul e acolo, pe fundul marii, si numai ea il poate salva.

Lumina si intunericul sint bune la gust

Dumnezeu si Barbatul se jucau pe malul marii, era intuneric si Soapta Femeii se plimba deasupra apelor. Si Femeia a zis: „Sa fie lumina, caci Dumnezeu si Barbatul sint niste copii si copiilor le e frica de intuneric!“. Si a fost lumina, si Barbatul mult s-a bucurat, si Dumnezeu a inceput sa topaie si sa bata din palme, si Femeia a despartit lumina de intuneric si le-a intins celor doi copii cite o bucata din fiecare. DUMNEZEU SI BARBATUL AU INGHITIT PE LOC BUCATILE ACELEA DE LUMINA SI INTUNERIC, SI AU INCEPUT SA CREASCA.