Wednesday, April 4, 2007

Neconcordantele dintre afara si inauntru

(Iulian Tanase & Dan Stanciu)

Pe vremea aceea, bratele noastre erau foarte incapatoare. Amprentele ne frigeau palmele, iar obiectele pe care le apucam, cu degetele noastre incandescente, se transformau pe loc in reversul a ceea ce doream.
Hrana (o zeama de crizanteme fierte) era pe sponci, sarea (chiar si aia pe care o adunaseram din lacrimi) se terminase si se parea ca pina aici ne-a fost. Cutitul lichid, cu lama mai adinca decit fluviul Dunarea, se scurgea amenintator inspre noi.
Era una din acele situatii cind spaima iti dilata porii si totul ti se pare intrucitva familiar, pina cind observi neconcordantele dintre afara si inauntru.
Coborind ceva mai jos, am dat de un intreg singe, care se revarsase, peste tot, din mame. Era felul lor de a ne spune ca poate ar fi mai bine sa incercam marea cu degetul, sa lustruim vislele de piatra si sa ne intoarcem in larg. Insa noi ne simteam foarte in largul nostru, asa ca luam o visla de piatra si le pocneam peste gura.
Aceste gesturi razboinice ale noastre le creau o stare de intensa repulsie, care le impingea intr-un soi de transe cafenii, din care ieseau cu ficatul urlind si cu inima pustie. De altfel, o stare asemanatoare ne-a cuprins si pe noi cind am trecut de kilometrul 007 si ne-am trezit in fata unei doamne intre doua-trei virste, de profesie arhitect, mama adoptiva a 13 copii, baieti si fete. Doamna, care semana la perfectie cu Aristotel, ne-a spus, cu o voce joasa, citeva cuvinte reci: „N-ar strica sa mai aprindeti, din cind in cind, lampa aia sub care ati crescut“.

1 comment:

costik_c said...

domnu tanase,
tot ce aveti pe acest blog e realmente o bucureie pentru mine
stau cu blogul asta deschis de vreo 3 zile non stop si tot citesc...pardon..recitesc