Tuesday, June 5, 2007

Tratat de singuratate



(Acum citeva saptamini am inventat un cuvint foarte tare, nu-l voi zice aici, mi-e teama de hoti :), ideea e ca acest cuvint e ca o bucata de pamint fertil, pe care poti cultiva diverse, totul e sa ai seminte bune si unelte pe masura. Ma gindesc deja la o recolta buna de(spre) singuratate, deocamdata va servesc cu citeva:)

FRUCTE INTERZISE

Solitudinea animala care ma locuieste imi dicteaza povesti dintre cele mai inspaimintatoare. In aceste momente, cineva, de fiecare data altcineva, imi spune ca tu, de fapt, niciodata nu ai avut parinti, asta e adevarul, de parca acesta ar fi singurul adevar, si eu ajung sa cred si sa simt ca, intr-adevar, habar nu am ce inseamna sa ai parinti si la ce anume folosesc ei. Sigur, exista voci ereditare care imi zic ca, vezi tu, nu e chiar atit de rau sa ai parinti si asa mai departe, lucruri care nu fac decit sa creeze o si mai singeroasa confuzie in venele mele inchise in ele insele. Intr-o noapte, ma aflam intr-un parc, era pustiu, un intuneric viscos plutea in jurul meu si, deodata, am zarit un copac, era atit de singur, puteam sa jur ca nici el nu are parinti. M-am apropiat de el, l-am salutat, mi-a facut semn sa tac, era atit de intuneric pe lume, incit orice cuvint ar fi fost de prisos. Si, cum taceam linga acel copac, intr-o singuratate lucie, mi-am amintit, nu stiu cum, de fructul interzis, si imediat un gust indepartat mi-a inundat gura mea tacuta. Am simtit atunci gustul invizibil al amintirii vinovate, si era ca si cum as fi avut parinti, eram un copil cu parinti, cu parinti indepartati, dar erau, totusi, parintii mei, si chipurile lor au inceput sa prinda contur in intunericul acela in care si eu, si copacul taceam atit de firesc. In sfirsit, am parinti, ma gindeam, in sfirsit, am parinti, si, de printre albele pietre funerare, care erau dintii mei, a rasarit un simbure rotund, rotund ca si intunericul matern in care locuiam, si atunci am inteles ca trebuie sa iti tii parintii sub limba daca vrei sa iti amintesti, sa taci si sa nu auzi. Numai surdo-mutii pot intelege singuratatea perfecta, aceasta singuratate pe care, acum, eu o vad si o simt. Poate ca din tacerea impusa de copac se nascuse acel simbure rotund, nascator de parinti. O gura tacuta e un uter genealogic.
I-am multumit frumos copacului si am plecat. Trebuia sa plec, aveam un simbure al meu si, cind ai un simbure al tau, trebuie sa pleci, fiindca simti cum te cheama, si eu am simtit asta, si am plecat. Cind am ajuns acolo, m-am lepadat cu grija de simburele meu, si locul era curat si, in scurt timp, din acel simbure s-a ridicat un pom, si inca unul, si inca unul, pina cind, din gura mea, s-a nascut o intreaga livada care rodea si tot rodea si facea fructe interzise, si eu eram singurul producator de bine si de rau, si oamenii veneau la mine sa cumpere fructe interzise, pentru ca le era dor de pacat, si, de-ndata ce muscau din ele, se simteau fericiti. Si toti acesti oameni, de la o zi la alta tot mai multi, deveneau parinti mei, eram orfanul cu cei mai multi parinti, si a venit si ziua cind toti oamenii din lume, femei si barbati, batrini si copii, au ajuns sa fie parintii mei. As fi putut sa nu mai vind fructe interzise la nimeni, niciodata, sa le pastrez numai pentru mine, dar asta ar fi insemnat ca orfanul care eram sa fie mama si tata tuturor oamenilor de pe pamint, si asta ar fi fost prea mult pentru cineva fara parinti, asa ca am preferat o alta cale, despre care nu se poate povesti.

2 comments:

nica alexandru said...

stii ce nu inteleg?! cum se inventeaza cuvintele? adica, orice insiruire de sunete/litere care nu zgarie rau de tot scoarta cerebrala poate deveni un cuvant? si cum stii daca tu l-ai inventat? oare stii toate cuvintele? stii, nu vreau sa par critic dar ca orice invidios neputincios sunt. Si eu tot vin cu intrebari! cum te-ai eliberat de pasare (antonim pentru nepasare), de tu poti sa spui tot ce vreib sau macar aproape tot? e o varsta la care se intampla? trebuie sa treci printr-o anumita experienta ca sa nu-ti mai pese? vreau si eu! vreau si eu sa fiu mai liber!

Iulian Tanase said...

ai pus niste intrebari bune, la care nu pot sa raspund pe acest colt de Internet. pot sa-ti spun atit: ca viata vine cu timpul (la fel ca si moartea).