Thursday, September 27, 2007

Melciclopedie, gustoasa melodie (XIV)

Melcii vostri/nostri fac audienta, chiar si trafic, insa, deocamdata, Politia nu s-a autosesizat, asta si pentru ca Politia, se zice, nu e mai totuna cu Melclitia.

Desi entuziasmul s-a mai estompat, iar resursele de melcnereu din subsolurile inconstientului colectiv(ului nostru) s-au mai subtiat nitel, inca exista contributii noi la Melciclopedie, un experiment a carui prima faza, brainstormingul, este un succes.

Impreuna cu Mugur Grosu am inceput sa scriem citeva pagini din istoria poporului romelc: "File din istoria romelcilor". El a scris despre Melcebal si Traian, eu despre Gelu Glad si Melcnumorut.

Citeva fotomontaje fotosensibile de la Simona Sveica, in care se observa ca melcii pot fi si de ciocolata, cine s-ar fi gindit la asta... :)




De la Scolo avem o imagine cu Melquijote:



Eu am facut o prostioara cu Melcuropa:



Iata si adevarata poveste a lui Gelu, Glad si Melcnumorut:

Intre Tisa si Portile Melcsesului (din Muntii Apuseni), de la Gura Somelcsului si pina in Valea Muresului inferior, in aceasta oaza de melctinitate si bunastare, Melcnumorut si-a ridicat, singur, ducatul, minunatul sau ducat, care, peste veacuri, ii va purta numele: Ducatul lui Melcnumorut. Priviti-i maretia si gratia lui Melcnumorut: in aceasta seara, care, pentru unii romelci – si nimeni nu va face imprudenta sa nege asta – ar putea fi ultima seara, Melcnumorut iese din propria-i cochilie si intra, ca-ntr-un cavou nuptial, cu o lentoare specifica etnogenezei poporului romelc, in cochilia iubitei. Iubita lui Melcnumorut va suspina de trei ori si, la al patrulea suspin, camera de filmat, mai dogmatica decit cei mai nationalisti istoriografi romelci, se va muta incet, foarte incet, mult prea incet, inspre minunatul ducat al lui Glad, marginit de Tisa, Mures, Carpati si Dunare (Banatul de mai tirziu). Regizorul Lars von Trier, pasionat de istoria veche a poporului romelc, ii va spune lui Glad: „I’m glad to meet you, Glad!“. Glad il va privi pe regizor cu o surprindere ramasa, peste veacuri, proverbiala. Expresia „Ce te uiti la mine ca Glad la Lars von Trier?“ este celebra in Melcuropa de Sud-Est si imprejurimi. Dupa ce-si va fi revenit din stupoarea densa ca o miere de albine, Glad ii va spune lui Lars von Trier, intr- engleza aproximativa, iata traducerea: „Cum ai ajuns aici, Lars?! Cum naiba ai ajuns?! Si doar le-am spus supusilor mei sa astupe gaura aia de vierme…“. Diplomatia, dupa cum se vede, nu era punctul forte al lui Glad. Gelu, in schimb, unul dintre cei mai drepti si mai viteji dintre romelci, dupa cum scrie insusi marele istoric Herodotcom, era de o diplomatie care fermeca pe oricine. Nu o data, diplomatia lui Gelu, al carui ducat ocupa partea apuseana a Depresiunii Transilvaniei, a fermecat – mai ceva ca naiul lui Pan, vocea lui Thom Yorke sau vioara lui Ion Dragoi – oameni si animale, deopotriva. Odata, in drum spre casa iubitei sale, Gelu si-a dat friu liber diplomatiei si, pe data, a fermecat o veverita, un melc, un jder si un ungur, cu care s-a intersectat absolut intimplator.

No comments: