Tuesday, October 2, 2007

4 luni, 3 saptamini si 2 zile



Am vazut aseara, in sfirsit, filmul lui Cristi Mungiu. 4 luni, 3 saptamini si 2 zile este un film nu bun, ci foarte bun. Un film care te tine intr-o tensiune teribila si iti induce stari foarte puternice. (La un moment dat ma cam luase, asa, un fel de lesin, simteam ca-mi vijie capul, si asta mult inainte de mult discutata scena cu fetusul, care scena pe mine nu m-a deranjat deloc.)

Am trait ceva ani sub comunism, am fost facut utecist, am fost obligat sa conspectez din cuvintarile tovarasului Nicolae Ceausescu si sa le prezint in fata clasei, am fost in practica agricola, am facut PTAP (Pregatirea Tineretului pentru Apararea Patriei), era sa mor la o coada la varza, am ascultat Europa libera si Vocea Americii, prin urmare, am recunoscut si mi-am amintit foarte bine atmosfera de dinainte de '89.

Meritul lui Cristi Mungiu este acela ca povesteste oroarea cu foarte mult firesc. Nimic strident, nici urma de patetism, nimic care sa te faca sa exclami: "Hai, lasa, ca nu e chiar asa!". Ba chiar asa e!

Nu reiau povestea, fiindca nu e cazul. Si nici nu fac critica de film, pentru ca nu ma pricep. Insa filmul asta este unul cu totul special (de la scenariu pina la imagine si jocul actorilor, un joc minunat de normal), si nu puteam sa nu scriu si eu citeva cuvinte.

Am citit in presa ca Traian Basescu, dupa vizionarea filmului, a declarat ca nu a inteles risetele din sala (Sala Mare a TNB), in momente in care nu se justificau deloc astfel de reactii. Ba pardon: exista multe momente in acest film care justifica risetele. Si eu am ris de citeva ori, si asta pentru ca filmul lui Cristi Mungiu, desi este o drama, are, culmea, si umor. (Ce ti-e si cu oamenii astia politici, care confunda palma cu palmierul, sinceritatea cu Securitatea si votul cu avortul!)

8 comments:

jo212 said...

uhm , eu n-am trait sub comunism decat 20 de zile.. asa ca nu stiu decat din povesti ce se intampla. in schimb filmul mi s-a parut foarte bun.. socant pe alocuri.. dar e confirmarea povestilor pe care le-am auzit.

m said...

nu l-am vazut inca, e primul film pe care refuz sa-l vad pe calculator si pentru care voi plati, cuminte, biletul peste doua saptamani, cand va veni caravana-n oras [apropo, extraordinara initiativa, pentru orasele in care cinematografele au ajuns - sau au fost impinse discret – pe butuci]. “macar” atat putem face pentru micuta companie a lui cristi mungiu, hanno hoefer si oleg mutu [oleg e cel mai tare om de imagine al momentului, genial, el a facut imaginea si la moartea domnului lazarescu si a ridicat multe alte filme, altfel anoste, la rang de arta]. beleaua productiilor romanesti nu incepe cu cnc-ul si aberatiile grilelor sale de finantare[despre care s-a tot batut toba] ci cu marele finantator indolent care-i publicul; fara public, producatorii zic pas si totul ramane la degetul mic de la piciorul stang al cnc-ului. cate piese de arta n-au vazut niciodata lumina din cauza noastra, a “marelui” public! asta-i o chestie de milioane de ori mai urata decat faza ca cnc-ul scapa in fiecare an ligheanul pe scari cu ordinariile lui nicolaescu et. co...
ps. pana vad filmul asta, recomand o capodopera certa de-a lui mungiu – corul pompierilor. un scurt-metraj [adica rupt de la gura, ca majoritatea filmelor “noastre”] genial... Scurt, da’ mult!
[apropo de “noastre” - nu pricep de ce ne umflam noi asa in pene cu triumfurile “romanesti” in sus si in jos.... pana la urma, in majoritatea cazurilor cand niste indivizi s-au incapatanat in mod patologic sa performeze pe barba lor, noi astia n-am stors un strop de sudoare, cel mult ne-am spart televizoarele cand “ai nostri” o fura la fotbal de la “ai lor”...]

cosmin said...

da, e un film care trebuie neaparat vazut! intotdeauna m-am considerat norocos (in a twisted way) am trait in comunism (desi e vorba doar de 7 ani) si ca am amintiri din acea perioada pentru ca in felul asta am termen de comparatie la ce se intampla acum. daca nu pentru imagine, scenariu sau jocul actorilor, filmul trebuie vazut tocmai pentru ca e un sistem de referinta valoros

Iulian Tanase said...

exact, cosmin: mai ales cei care nu au prins foarte mult din comunism ar trebui sa vada acest film. vor intelege cit de norocosi au fost si sint. oricum, indiferent de virsta celui care il vede, filmul este in sine unul valoros.

le multumesc si lui jo212 si m pentru comentarii.

elena said...

aha, stiam eu... stiam eu ca filmul asta ar putea sa ma doara prea tare. daca pe tine, barbat fiind, te-a facut sa te pierzi, pe mine, avand aceeasi varsta (tot'73-ista si eu) si aceleasi experiente din perioada comunista, avand in plus si experianta celor 4 avorturi suportate (dupa '90, dar relevante ca oroare traita), ar putea sa ma darame pentru cateva zile bune. cred ca o sa evit discret sa vad filmul, desi stiu ce pierd. (stiu, desi nu l-am vazut :)

Anonymous said...

nu stiu unde e umorul in filmul asta... eu nu l-am simtit deloc... de aceea fara sa iau partea nimanui sunt de parere ca e un film la care nu se rade, poate cel mult se zambeste amar...

Iulian Tanase said...

umorul il poti sesiza in film doar daca, in prealabil, l-ai simtit in tine. citi spectatori, atitea filme

Dragos said...

umorul e presarat pe ici colo in filmul asta... nu e cine stie ce foarte amuzant, insa atunci cand esti prins in toata tensiunea aia pe care filmul o creeaza cauti o portita prin care sa evadezi.. si evadezi cu un zambet, hohot de ras sau stiu eu ce... e daca vrei, un mecanism de autoaparare subconstient, pentru ca e foarte multa tensiune si traire foarte puternica in filmul asta.

Eu am plans :)