Wednesday, February 28, 2007

Pisicile se inmultesc prin lacate si oua

Manualul Imblinzitorului de Cafele (XV)



(ultima parte)

Imblinzitorul de Cafele duce ceasca la gura si, inainte ca buzele lui sa atinga buza rotunda a cestii, o voce inteapa linistea diminetii, intrind in camera prin fereastra deschisa: „Ce faci, ai uitat?“.

– N-am putut sa uit, stimata Beatrice, vorbele lui Dgiordgi, inainte de a muri.
– Mai bine mor, Cosmin, decit sa traiesc cu acest stigmat.
– Ce stigmat, domnule?
– Despre ce stigmat vorbesti, Dgiordgi?
– Dgiordgi vorbea?
– Sigur, nu ma refer la faptul ca sint singurul vultur barbos care are darul vorbirii, ma refer la stigmatul celalalt, la adevaratul stigmat, cel care pune in evidenta legile nedrepte ale compensatiei.
– Nu inteleg, domnule Cosmin.
– Ma intelegi, Cosmin?
– Incerc, Dgiordgi, incerc.
– Tu te-ai intrebat vreo clipa de ce ma aflu aici, linga tine?
– Credeam ca ne-am intilnit intimplator, domnule, oamenii se mai intilnesc si din intimplare, fie ca asta se petrece intr-un muzeu.
– Sintem prieteni, Dgiordgi, de aia te afli aici.
– Nu, Cosmin, te inseli. Ma aflu aici fiindca sint singurul vultur barbos care are rau de inaltime.
– Avea rau de inaltime, domnule?
– Da, Cosmin, asta e adevarul: sufar de rau de inaltime. Si cred ca e mult mai decent sa stau, impaiat, intr-un muzeu decit sa-mi pierd vremea prin frizerii.
– Si ce s-a intimplat mai departe, domnule Cosmin?
– Dgiordgi s-a sinucis prin clasica metoda a autosugestiei, si iata-l acum in fata noastra.

In fata Imblinzitorului se afla Pictorul Lichid. Aparatul de fotografiat este gata sa intre in actiune. La momentul decisiv, blitzul se va infasura in pinzele inspumate ale Pictorului, in timp ce, de pe peretii rotunzi ai cestii, se vor desprinde, abia auzite, vocile acelea intre doua virste:

– Buna dimineata, Tante Dante!
– Bune midii, Nea Tza!

Manualul Imblinzitorului de Cafele (XIV)


Imblinzitorul isi toarna cafeaua in ceasca.
Pe ceasca lui von Kaffé isi dau intilnire, in fiecare dimineata, Tante Dante si Nea Tza. Scena, imortalizata pe ceasca Imblinzitorului de un fotograf naiv, este de o banalitate sfisietoare: un barbat intre doua virste se apropie de o femeie intre doua virste. Barbatul tine in miini o tava din cauciuc roz, plina de midii din care iese un abur fosilizat. Infatisarea barbatului este cit se poate de obisnuita. Pe cap are o peruca din pene de vrabiuta mexicana, iar locul urechilor a fost ocupat de doua aripi de rindunica birmaneza. Insa de departe cel mai spectaculos element din recuzita personala a barbatului este cravata, care nici macar nu e o cravata, ci o gheara de vultur barbos, sustrasa, intr-o frumoasa dupa-amiaza de noiembrie, din Muzeul de Stiinte Naturale al municipiului Bucuresti. Barbatul (Nea Tza) este amplasat intr-un cadru idilic. El se apropie, cu pasi statici, dar vioi, de un prun stilizat pina la singe. In prun se afla o femeie intre doua virste, imbracata intr-o rochie de mireasa, trei sferturi. Femeia arata cit se poate de obisnuit, doar ca gura ei are un colorit oarecum ciudat. O gura cu buza de jos verde si cea de sus albastra este condamnata, in fiecare dimineata, la nemurire. In tinerete, femeii i se spunea Beatrice, dar, dupa ce a imbatrinit, i s-a spus Tante Dante, si asa i-a ramas numele. Pe vremea cind se numea Beatrice, Tante Dante era de o frumusete inspaimintatoare. Barbatii nu indrazneau sa o sarute, se temeau ca verdele buzei de jos si albastrul buzei de sus ar putea fi un semn rau. Pe Nea Tza l-a cunoscut intr-o dupa-amiaza de noiembrie, intr-una din salile Muzeului de Stiinte Naturale al municipiului Bucuresti. Nea Tza era un barbat tinar, uritel, de viitor, cu doctorat in neantologie, dar, cu toate astea, reusea sa atraga atentia datorita perucii din pene de vrabiuta si a aripilor de rindunica, de care nu se despartea decit noaptea, inainte de culcare. Pe vremea aceea, lui Nea Tza i se spunea Cosmin. In Sala „Vulturi americani si de alte nationalitati“ a Muzeului de Stiinte Naturale a municipiului Bucuresti, Beatrice, iat-o, priveste pierduta un vultur barbos.
– De ce naiba nu l-au ras inainte sa-l impaieze?!, se intreaba, cu voce tare, Beatrice.
Cosmin tocmai intra in acea sala, aude intrebarea si simte ca e de datoria lui sa-i dea un raspuns femeii:
– Poate ca asta a fost dorinta vulturului inainte de moarte, stimata doamna!
Beatrice se intoarce catre Cosmin si-i spune raspicat:
– Domnisoara!
– Domnisoara…?
– Beatrice Maresal-Averesco, domnule, liber-cugetatoare si interpreta de romante triste!
– Foarte incintat de cunostinta, domnisoara Maresal-Averesco! Am placerea sa ma prezint si eu, la rindu-mi…
– Chiar voiam sa va rog, domnule…
– Neantolog Cosmin Vinetu este numele meu…
– Sinteti ruda cu…?
– Eu sint ruda cu cine merita, stimata domnisoara, dar mai ales cu coincidentele…
– Apropo de coincidente, ce spuneti, domnule…
– Vinetu…
– …domnule Vinetu, ce spuneti de acest vultur? Nu cred ca ii sta prea bine cu barba…
– Aveti intru totul acordul meu neconditionat, stimata domnisoara, l-am cunoscut personal pe Dgiordgi si va pot spune ca ii statea mult mai bine fara barba…
– Vreti sa spuneti, domnule…
– Imi puteti spune Cosmin…
– …domnule Cosmin, vreti sa spuneti ca…
– Da, am fost prieten bun cu raposatul, dupa moartea lui, voluntara, de altfel, frizeria unde se barbierea s-a desfiintat si, in locul ei, s-a deschis o galerie de arta, care ii poarta numele: „Dgiordgi Vasilesco – Galerie de arta, fosta Frizerie“.
– De necrezut, domnule Cosmin…
– Ba deloc, domnisoara Maresal-Averesco…
– Imi puteti spune Beatrice…
– Va multumesc foarte mult si va ramin dator cu…
– Cu ce?
– Cu un detaliu tehnic, stimata domnisoara.
Cosmin se cauta prin buzunare si scoate o hirtie pe care i-o arata lui Beatrice.
– Acesta este testamentul lui Dgiordgi, domnisoara Beatrice…
– De necrezut, domnule Cosmin…
– Este doar adevarul si nimic mai mult. Dgiordgi mi-a lasat, prin testament, una din ghearele lui, cu conditia sa o port la git si sa renunt, pe vecie, la orice alta cravata, stiuta si nestiuta.
– Foarte frumos din partea lui, asa prieten mai rar, domnule.
– Intr-adevar, domnisoara, insa pina acum nu am avut taria de a-mi revendica mostenirea…
Beatrice il studiaza cu atentie pe Dgiordgi, se intoarce spre Cosmin si spune:
– Cred ca i-ar sta mai bine cu o singura gheara…
– Credeti dumneavoastra asta?
– Eu cred intru totul ce spun, domnule…
– Ma iertati, domnisoara…
– Si mai cred ca v-ar sta foarte bine cu o gheara la git.
– Asta imi spunea si bietul Dgiordgi…
– Dar ce s-a intimplat cu el? De ce a murit? Dupa barba, pare tinar…
– Stop cardiac, domnisoara.
– Vai, domnule…
– Este doar adevarul si nimic mai mult. N-am putut sa uit…

Imblinzitorul s-a obisnuit cu aceasta scena. Cafeaua fierbinte coboara si urca in acelasi timp, ceasca se umple incet, peretii rotunzi se incalzesc treptat, Tante Dante (din prun) simte caldura si se trezeste, Nea Tza simte in nari aburul cafelei si deschide ochii, midiile sint deja fierbinti, Tante Dante asteapta cuminte, in prun, sa fie servita. De ani de zile, in fiecare dimineata, Imblinzitorul priveste amuzat cum cafeaua fierbinte readuce la viata imaginea aceea inscriptionata pe ceasca de cafea, Imblinzitorul priveste cum, simtind caldura cafelei, Tante Dante si Nea Tza incep sa se miste, de fiecare data dupa acelasi scenariu, adresindu-si, din fotografia aceea fierbinte, aceleasi cuvinte, de ani si ani de zile.

– Buna dimineata, Tante Dante!
– Bune midii, Nea Tza!

Dupa ce Imblinzitorul a baut si ultima gura de cafea, Tante Dante si Nea Tza reintra in incremenirea lor idilica, imaginea de pe ceasca isi inceteaza dansul mecanic, Imblinzitorul ii spala cu grija pe Tante Dante si Nea Tza si ii asaza frumos in dulapul de sus din bucatarie. Vor ramine acolo pina dimineata urmatoare, cind Imblinzitorul va auzi din nou, desprinzindu-se de pe peretii rotunzi ai cestii, bine cunoscutul schimb de replici:

– Buna dimineata, Tante Dante!
– Bune midii, Nea Tza!

Manualul Imblinzitorului de Cafele (XIII)


Imblinzitorul de Cafele asteapta ca zatul sa se aseze frumos pe fundul oceanului (din ibric).

Asteptarea este atunci cind ai sentimente.
Sentimentele care il incearca pe Imblinzitor, in asteptarea momentului cind pictorul acela lichid va trage ultima tusa de spuma peste pinza care pluteste la suprafata cestii de cafea, sint dintre cele mai contradictorii.

„Oare ce va mai face astazi?“, se intreaba, la modul fotografic, Imblinzitorul.
Fotografia este avocatul luminos al trecutului.
Trecutul este prezent.
Prezentul este un inepuizabil motiv de mirare.
„«Ma mir ca exist» sau «Ma mir, deci exist»?“

„Ma mir, deci exist.“
„Ma mir, deci exist.“
„Ma mir, deci exist.“
„Ma mir, deci exist.“

„Fetelor, v-as ruga frumos sa nu confundam existenta vietuitoarelor cu viata existentialistilor, bine?“

„Bine.“
„Bine.“
„Bine.“

Binele este atunci cind zatul timpului se asaza frumos pe fundul oceanului (din ibric). Binele este atunci cind Imblinzitorul isi verifica aparatul de fotografiat. Binele este atunci cind Imblinzitorul isi aprinde tigara de la blitzul aparatului de fotografiat. Binele este atunci cind flash-ul blitzului desparte apele cafelei in doua si Imblinzitorul isi arunca privirea hat, departe, in acea falie proaspata (din ibric), cu pereti lichizi, care mustesc de cofeina. Momentul decisiv este aproape.

Aproapele Imblinzitorului este Departele dresorilor. (Imblinzitorii au instincte, dresorii au distinctii. Exista specii pe cale de extinctie si specii pe cale de distinctie.) Imblinzirea este pasionala, dresajele sint asasinate in toata regula.

De regula, asasinii beau o cafea fara zahar inainte de a ucide, dar asta nu este decit una din erorile sangvine ale celor care confunda pipele cu pipetele, pipetele cu pepitele si pepitele cu copitele.

„Indoiala se joaca in doi, à la bala portocala, à la bucla temporala?“, se intreaba, la modul blitzkriegat, Imblinzitorul. Pe fundul oceanului (din ibric), zatul cafelei viseaza o bucla temporala portocalie, in calduri.

– Buna dimineata, Tante Dante?
– Bune midii, Nea Tza?

Inca nu.

Tuesday, February 27, 2007

Indicatii de utilizare a „Manualului“

L-as ruga pe cititorul care se incumeta sa parcurga „Manualul Imblinzitorului de Cafele“ – si nu e sigur ca va regreta aceasta lectura – sa citeasca in ordinea crescatoare a cifrelor dintre paranteze. „Manualul“ asta, care nici vorba sa fie un manual, a fost gindit ca o poveste. Povestea unuia care se trezeste, isi face o cafea, pentru ca, in final, sa o imortalizeze cu ajutorul unui aparat de fotografiat. Sint 15 capitole in total si le voi posta pe toate, aici, pe acest blog. Nu m-ar deranja deloc daca vreo editura serioasa ar vrea sa publice aceasta poveste.

Manualul Imblinzitorului de Cafele (XII)


Imblinzitorul de Cafele ia ibricul de pe foc.
Jean Foc nu este doar intemeietorul focmantismului, ci si cel mai… „E clar, in aceasta bucatarie locuieste, fara voia mea, o bucla temporala“, constata, la modul neplacut, Imblinzitorul. „Daca o voi lasa sa-si faca de cap, bucla temporala ar putea face, in curind, pui, fiindca buclele temporale – se stie – nu au nevoie de masculi pentru a se reproduce. Bucataria mea ar putea fi invadata, in scurt timp, de zeci, sute, mii, zeci de sute de mii, sute si zeci de mii de milioane de cirlionti temporali, care vor creste si vor creste si… Asa ceva nu e cu putinta, nu permit nimanui, cu atit mai putin unei bucle temporale, sa imi transforme bucataria intr-o imensa gaura de vierme. Trebuie sa iau ceva pentru viermi!“

Imblinzitorul se duce la farmacie si cere ceva pentru viermi. O farmacista draguta, specializata in combaterea buclelor temporale, ii da solutia corecta. Imblinzitorul ii multumeste frumos, se intoarce acasa in mare graba, intra in bucatarie si aplica solutia corecta.

Simtind ca nu mai are aer, bucla temporala iese din spatele dulapului, unde isi amenajase o gaura de vierme, confort I, face citiva pasi pe gresie si moare. Inainte de a-si da duhul, chiar la picioarele Imblinzitorului, bucla temporala spune: „Mor pentru patrie!“. „N-ai decit“, ii raspunde, la modul satisfacut-surprins, Imblinzitorul.

Un fragment din „inainte/dupa – 52 de aparitii transvizuale generate de hazard“

(„inainte/dupa“ este o carte-joc, aparuta in 2003 si facuta de Gigi Rasovszky, Dan Stanciu, Sasha Vlad si je)

Manualul Imblinzitorului de Cafele (XI)


Imblinzitorul de Cafele ia ibricul de pe foc.
Jean Foc nu este doar intemeietorul focmantismului, ci si cel mai mare contravalsist din lume.

Contravalsul este un instrument antimuzical inventat de Nea Tza, intr-o dimineata cind fusese surprins, cu miinile de git, de Caldura, amanta traditionala a lui Jean Foc.
„Ori faci ceva pentru Foc, ori te omor cu miinile mele!“, i-a spus Caldura lui Nea Tza.
„Ii fac un contravals din lemn de prun, ceva ce nu s-a mai pomenit“, raspunse, gifiit, Nea Tza.
„Atunci, contravals sa fie, nenorocitule!“, conchise Caldura, desprinzindu-si miinile de pe beregata lui Nea Tza.

De la aceasta intimplare – fericita si regretabila, in egala masura – au trecut 29 de ani, si contravalsistul Jean Foc l-a depasit cu mult in renume pe focmantistul Jean Foc.

Jean Foc a sustinut numeroase concerte in tara si strainatate, fiind declarat, 15 ani la rind, cel mai bun contravalsist din lume, si singurul. Jean Foc a cintat in deschidere la concerte celebre sustinute de Miles Davis, Keith Jarrett, Pink Floyd, Queen, John Cage, Michael Jackson, Angela Similea, Spice Girls si multi, multi altii. De referinta in istoria muzicii si antimuzicii este prestatia lui Jean Foc in deschiderea concertului de la Köln, din 1975, al lui Keith Jarrett. La sfirsitul concertului, spectatorii in delir au strigat, ore in sir: „Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc, Foc!“. Pompierii au venit la fata locului doar pentru a constata succesul fulminant al contravalsistului Jean Foc.

Jean Foc si-a gasit moartea intr-o seara de noiembrie cind, innebunita de gelozie (Jean Foc era un barbat admirabil, avea multe admiratoare de virsta a doua, a treia si a noua), Caldura l-a lovit cu contravalsul in cap, timp de 7 minute si 33 de secunde. In secunda urmatoare, Caldura a fost arestata, condamnata la moarte si executata (lovita in cap, de 11.000 de ori, cu o vioara Stradivarius, din lemn de plop). In memoria lui Jean Foc, televiziunile si radiourile din toata lumea si-au intrerupt, pentru 24 de ore, emisia.

Contravalsul din lemn de prun, care i-a adus gloria si moartea lui Jean Foc, este expus, la loc de cinste, in Space and Air Museum din Washington, alaturi de celebra aeronava Enola Gay.

Monday, February 26, 2007

Manualul Imblinzitorului de Cafele (X)


Imblinzitorul de Cafele scoate din dulapul de sus o cutie colorata, pe care scrie Jacobs Böhme. „Asta a fost mare la viata lui, isi facea cafeaua la cuptor, era un cismar ezoteric foarte priceput“, isi aminteste Imblinzitorul. „Parca el a inventat pantofii cu talpa tip Rubedo, nu?“

„Da, el.“
„Da, el.“
„Da, el.“
„Deci, el.“

Timpul (din ibric) da in clocot, Imblinzitorul ii inchide gura cu cinci lingurite de cafea.
Cafeaua nu are dinti.
Dintele este un preot suplu, medaliat cu aur alb la concursurile de taiat in carne vie. Dar copulatia?

Copulatia este preistoria populatiei.
Populatia e de parere ca politia este o infirmitate patetica, dar ceremonioasa, care se hraneste cu instincte criminale proaspete.
Prospetimea presupune o bicicleta cu sase roti virgine, trasa de doua vaci ezoterice.

„Si daca v-as spune citeva vorbe despre cum vad eu lumea atunci cind inchid ochii si deschid dulapul de sus, v-ati simti in vreun fel, fetelor?“, intreaba Imblinzitorul.

„Nu.“
„Nu.“
„Nu.“

„De ce nu?“

„Fiindca si noua ne place cafeaua…“
„Fiindca si noua ne place cafeaua…“
„Fiindca si noua ne place cafeaua…“
„Fiindca si noua ne place cafeaua…“

„Atunci ascultati-ma cu atentie, caci nu va vorbesc eu, ci celalalt. Celalalt este o oglinda in carne si oase. Privind-o, e greu sa intelegi de care parte te afli. Aflati ca liber-cugetatorul nu e decit o masina de cusut ajunsa la menopauza. In schimb, clarinetul este un scafandru care inoata gratios in plaminii unor indivizi precum Benny Goodman sau Louis Sclavis. Revenind la suprafata pe care se sprijina adincul, el gaseste o cheie. Cheia este un violoncel care si-a pierdut corzile vocale in fata usii. Dincolo este un hotel de citeva miliarde de stele. Stelele letale sint folosite in industria flirtului. Flirtul este o pasare care, in loc de pene, are gene – va rog sa ma iertati. Iertarea este un spectacol de dans contemporan, insa nu as vrea sa fiu inteles gresit. Interpretarea e un peste dualist, cu solzi discutabili. Discutiile pe muchie de cutit nu au nici un rost, caci lacrima este o crima in la minor. Laminorul este un cuptor melancolic, in burta caruia, la o anumita temperatura, triunghiul se preschimba-n cerc. Cercul este un cer, cu un ce al lui.“

Ochiurile aragazului aplauda pina simt ca palmele le iau foc.

„N-as fi fost cine sint, daca nu mi-ar fi placut cafeaua“, incheie Imblinzitorul.

Manualul Imblinzitorului de Cafele (IX)


Imblinzitorul de Cafele priveste cum timpul da in clocot.
Clocotul este prezentul anterior al aburului.
Aburul este o amintire frumoasa. Aburul prinde viata atunci cind valul si vagul vorbesc in fata focului.

„Ce e vag ca vagul trece“, isi spune, la modul parizian, Imblinzitorul.
Trecerea se intinde, ca untul ontic pe piinea lui Dumnezeu, de-a lungul intregului drum al vietii (si chiar dincolo de el).

Viata este o piata de des-fa-ce-re a lumii.
Lumea s-a nascut la sat, cu citeva mici exceptii.
Exceptia este o conceptie de tip TRA.
TRA la LA trage.

Tragerea de inima este o dama in virsta.
Virsta este un detaliu de talie inalta, cu citeva mici exceptii.

Exceptiile mici merg la gradinita. Este primul pas pe care ele trebuie sa il faca pentru a deveni exceptii mari. Insa, la gradinita, dau peste un educator blazat care incearca, prin metode clasice de imbecilizare elfactiva, sa faca din micile exceptii prescolare reguli in toata firea. In general, educatorul reuseste. Insa nu toate exceptiile mici se supun dresajelor educatorului blazat. Unele scapa si ajung la scoala primara. Aici, micile exceptii dau peste un invatator blazat care incearca, prin metode moderne de imbecilizare neuroolfactiva, sa faca din micile exceptii scolare reguli in toata firea. In general, invatatorul reuseste. Insa nu toate exceptiile mici se supun dresajelor invatatorului blazat. Unele scapa si ajung la gimnaziu. Aici, micile exceptii (care mai au cale lunga pina sa ajunga mari) dau peste profesorul blazat, mult mai periculos decit predecesorii sai. Metodele postmoderne de dresaj neuroindustrial ale profesorului sint psihedelicioase si cit se poate de toxice. In general, profesorul reuseste. Insa, unele exceptii mici & mijlocii reusesc sa scape si – daca reusesc sa treaca necontaminate si de licee, universitati, doctorate si alte ospicii aflate la moda – ajung exceptii mari. Marile exceptii sint oameni liberi. Cele citeva cicatrice, tatuate pe brate si pe retine, sint o dovada ca libertatea e o nebunie care nu e chiar la indemina oricui.

Oricui pe oricui se scoate – asa zice lumea.
Lumea este una din regulile vietii.

Viata este o piata de des-fa-ce-re a lumii. Lumea este una din regulile vietii. Viata este o piata de des-fa-ce-re a lumii. Lumea este una din regulile vietii. Viata este o piata de des-fa-ce-re a lumii. Lumea este… „Ma tem ca in aceasta bucatarie locuieste o bucla temporala, va trebui sa iau masuri“, isi spune, la modul ingrijorat, Imblinzitorul.

Manualul Imblinzitorului de Cafele (VIII)


Imblinzitorul de Cafele deschide dulapul de sus.
Sus se ajunge prin sacrificiu (a se vedea: Icar, Aurel Vlaicu, Antoine de Saint-Exupéry).
„Si daca as incerca niste definitii personale, s-ar face gaura in cerc?!“, se intreaba Imblinzitorul.
„Nu.“
„Nu.“
„Nu.“
„Nu.“
„Nu.“
„Nu.“
„Nu.“
„Nu.“
„Nu.“
„Nu.“
„Este bine ca fiecare om sa fie propriul lui dictionar?!“, se intreaba, la modul sincer, Imblinzitorul.
„Da.“
„Da.“
„Da.“
„Da.“
„Da.“
„Da.“
„Da.“
„Da.“
„Da.“
„Omul care isi este siesi dictionar este un om terminat?“, se intreaba, la modul ingrijorat, Imblinzitorul.
„Nu.“
„Nu.“
„Nu.“
„De ce nu?“, intreaba Imblinzitorul.
„Fiindca mai si visam…“
„Fiindca mai si visam…“
„Fiindca mai si visam…“
„Fiindca mai si visam…“
„Fiindca mai si visam…“
„Fiindca mai si visam…“
„Bun. Altceva?“, intreaba Imblinzitorul.
„Fiindca Eul nostru se invecineaza cu Necunoscutul…“
„Fiindca Eul nostru se invecineaza cu Necunoscutul…“
„Fiindca Eul nostru se invecineaza cu Necunoscutul…“
„Fiindca Eul nostru se invecineaza cu Necunoscutul…“
„Fiindca Eul nostru se invecineaza cu Necunoscutul…“
„Fiindca Eul nostru se invecineaza cu Necunoscutul…“
„Si Necunoscutul asta e dispus sa vorbeasca?“, intreaba Imblinzitorul.
„Da.“
„Da.“
„Da.“
„Da.“
„Da.“
„Cum?“, insista Imblinzitorul.
„Si personal, si colectiv…“
„Si personal, si colectiv…“
„Si personal, si colectiv…“
„Si personal, si colectiv…“
„Si personal, si colectiv…“
„Pai, de ce n-ati zis asa de la bun inceput, fetelor…?“, se lumineaza la fata Imblinzitorul.
Ochiurile aragazului rosesc. Timpul fierbe. Jean Foc si Caldura fac dragoste non-figurativa.

Creierul minte omul

In fiecare duminica seara, se poate auzi la Radio Guerrilla un delir impanat cu tot felul de frivolitati metafizice. Este vorba despre emisiunea „Razboiul sfirsitului saptaminii“, pe care, de la inceputul anului, o fac impreuna cu Mitos de la Planeta Moldova. La sfirsitul anului trecut, in viata mea radiofonica a aparut un personaj absolut savuros, Trandafir Stefan din Craiova. Sa va mai zic ceva: Domnul Trandafir este, la 32 de ani, un comunist convins, pasionat de psihologie. Faptul ca este virgin nu face decit sa completeze fericit tabloul. Aseara, din discutiile despre diferenta dintre minte si creier, au iesit la iveala (printre altele) o intrebare si un raspuns. „Creierul minte?“, l-am intrebat pe Trandafir, iar raspunsul acestuia a venit prompt: „Creierul minte omul!“. Sper ca e clar.

Sunday, February 25, 2007

In loc de noapte buna

Ultimele stiri despre bunica si bunicul


(Am scris textul asta anul trecut, la solicitarea lui Marius Chivu, care pregatea o „carte cu bunici“ la Editura Curtea Veche.)

1.
Astazi, bunica Natalia implineste 20 de ani. Bunica mea este foarte frumoasa, nu stiu de ce s-a casatorit cu bunicul. Bunicul meu se numeste Savel Tanase. Bunica nu il iubeste pe bunicul, fiindca bunicul e mai urit decit ea. Bunica are un iubit frumos in razboi. Iubitul ei ori a murit, ori a parasit-o. Sau si una, si alta. Bunica si-a asteptat iubitul citeva sute de zile, apoi s-a maritat cu bunicul. Bunicul si-a pierdut un picior in razboi, s-a intors fara el. Tata mi-a povestit ca bunicul a facut o groapa mica si si-a ingropat singur piciorul. A facut si o cruce, pe care a agatat o bucata de lemn. Pe lemn a scrijelit urmatoarele cuvinte: „Aici odihneste piciorul sting al lui Savel Tanase“. Bunicul are acum un picior natural si un picior din fier forjat. Cind doarme, bunicul are un singur picior. Inainte de culcare, bunicul isi da jos proteza. Bunicul nu doarme niciodata cu piciorul de fier, fiindca fierul doarme altfel decit oamenii. Cind bunicul face copii cu bunica, proteza din fier sta cuminte, intr-un colt de camera, si nu zice nici pis.

2.
Ieri s-a nascut tata. Toata familia i-a fost alaturi. In timp ce il nastea pe tata, bunica Natalia se gindea la iubitul ei, care a parasit-o. Iubitul ei nu ar fi parasit-o, daca nu ar fi murit in razboi. Lui Savel Tanase i-a murit un singur picior, atit, de aceea s-a casatorit cu bunica. Bunicul a fost foarte bucuros ca bunica l-a nascut pe tata. Sora mea Simona mi-a spus ca barbatii care isi pierd piciorul sting in razboi nu pot face copii. Nu este adevarat.

3.
Saptamina viitoare, bunicul Savel va muri, la virsta de 43 de ani. Se va afla intr-o caruta, condusa de nenea Nicolae, care e cumnatul lui. Caii se vor speria, o vor lua la goana, caruta se va rasturna si bunicul va muri. Bunica va ramine vaduva la frumoasa virsta de 32 de ani, cu cinci copii mici, pe care ii va creste singura. Nu se va mai casatori niciodata, nici macar cu iubitul ei, care nu a murit pe front, asa cum credea bunica. Intr-o zi, iubitul ei va intra in circiuma bunicii si ii va spune: „Ce-ai facut, Natalito?“. Bunica nu va sti ce sa raspunda, fiindca cerul va cadea pe ea intr-o secunda. Bunica va plinge, dar nu se va recasatori cu iubitul ei. Saptamina viitoare, cind va muri bunicul, tata va avea 11 ani, iar unchiul Petre, fratele cel mai mic al tatei, un singur an.

4.
Saptamina trecuta mi-am luat schiurile si m-am dus pe un deal din Belgia. Satul nostru este compus din trei parti: Cornetul Mic (unde locuiesc eu), Cornetul Mare (unde se afla biserica) si Belgia (unde sint trei case si un deal mare). Belgia e o tara, mi-a spus tovarasa invatatoare, si eu m-am mirat. M-am dat cu schiurile pina am obosit si mi-a fost teama sa ma intorc acasa, pentru ca mama ma cearta cind ma intorc acasa cu hainele ude. M-am dus la bunica si bunica nu m-a certat. M-am dezbracat si bunica mi-a intins hainele pe soba ei frumoasa, din teracota. Pe bunica Natalia o iubesc mult, dar mi-e rusine sa-i spun. In timp ce hainele se uscau pe soba, bunica mi-a facut geandra. Geandra se face asa: laptele se pune intr-o oala si, cind laptele fierbe, bunica toarna faina si amesteca. Separat, intr-o farfurie, bunica face cocolosi din faina si putina apa, pe care ii arunca in oala. Geandra e si mai buna daca o amesteci cu dulceata de cirese amare, asa cum face bunica.

5.
Bunica Natalia a murit acum patru zile. Ieri a fost inmormintata in acelasi loc unde fusese ingropat si bunicul Savel. Cel mai mult de la inmormintarea bunicii mi-a placut ca am vazut proteza bunicului. Arata vai de mama ei. Groparii au scos-o la suprafata, impreuna cu citeva oase de-ale bunicului. Oasele nu erau ruginite. Atit am vazut eu din bunicul Savel: o bucata de fier ruginit si citeva oase. In rest, nu mi-a placut la inmormintare. De-acum stiu ce-o sa-i zic mamei cind ma va certa ca ma intorc din Belgia, cu hainele ude. O sa-i spun adevarul: ca mi-e dor de bunica.

Saturday, February 24, 2007

Caii zvirleau din orbite


In ziua aceea imi voi aminti
de caii (aceia) care zvirleau din orbite pe un cimp magnetic inflorit
de femeia (aceea) care avea nume de barbat si niste ochi orbitori
de cercul (acela) inscris intr-un latrat
de sentimentele (acelea) care noaptea legitimeaza necunoscutii pe strada
de focul (acela) care cind venea Canigula se ascundea sub apa
de ziua (aceea) cind umpleam pagini intregi cu inversuri frumoase
imi voi aminti desigur
neaparat in ziua aceea
ca niciodata orbii nu isi vor vedea moartea cu ochii

Manualul Imblinzitorului de Cafele (VII)


Imblinzitorul pune timpul (din ibric) pe foc.

Jean Foc este intemeietorul focmantismului. Din focmantism s-au nascut scinteismul si focubismul. Din scinteism s-a desprins, la modul dizident, fochismul abisal. (Fochismul abisal se practica inca si in zilele noastre, cu rezultate discutabile. Adeptii lui sint fochistii abisali, organizati, la modul abisal, in grupuri abisale de cite doi, numite SYZYGY.) Din cenusa focubismului au luat nastere burnismul si jarismul, care, in epoca, au pus pe – desigur – jar comunitatea clasicilor care practicau focmantia de inalta perfocmanta. Una din reprezentatele geniului este Caldura, preoteasa, femeie-flacara, sora aproximativa, mama de gradul ¥ si amanta vitrega a lui Jean Foc. Caldura inseamna pentru Jean Foc ceea ce reprezinta Beatrice pentru Dante, Penelopa pentru Ulise, Hèloïse pentru Abélard, Julieta pentru Hamlet, Ofelia pentru Romeo, Lolita pentru Raskolnikov, Mickey Mouse pentru fratii Karamazov si Greta Garbo pentru Lao Tzi. Jean Foc nutreste sentimente complexe pentru Caldura, careia, atunci cind a vazut-o prima oara, i-a spus (la modul deschis): „Intre anima mea si oglinda ta nu exista, la modul constient, nici o diferenta“. Cu aceasta vorba de duh (devenita, intre timp, celebra), Caldura a fost cucerita pe loc de Jean Foc.

„Oare cine a scris lucrarea Sinele sinelor de cristal…“, se intreaba, la modul speculativ, Imblinzitorul. „Memoria mea e cam tacuta in aceasta dimineata superba.“

Superb esti atunci cind iti pui intrebari.
Intrebarile fara raspuns sint cele mai superbe raspunsuri din lume.

Lumea exista pentru ca nu are nici mama, nici tata.
Tatal locuieste in fiicele de gradul OtU, pe care mama i le daruieste fiului iubit. Mama locuieste in fiii de gradul 9, pe care fiicele ii daruiesc tatilor de gradul AReH.

„Fiecare locuieste in celalalt, de fiecare data altul – acesta trebuie sa fie secretul eternitatii“, isi spune Imblinzitorul, in timp ce priveste cum timpul (din ibric) ajunge – incet, dar singur – la temperatura de fierbere (103 grade Paracelsius).

Revebus (I)


Orizontal

1 Reabilitarea respectului
2 Unu la suta
3 Un semn discret
4 Defecte omenesti
5 Poarta in pintece rodul celor vii

Vertical

1 Scurt toast tinut cu paharul pe cap
2 Putina dulceata
3 Are ca efect marirea suspansului
4 Loc inaccesibil pentru muritorii de rind
5 Inima mirelui daruita miresei

Poem


Cu trei zile inainte de a ma naste
cintam din toate incheieturile
le urlam oamenilor ca lumea e minunata
ca pe mine nu ma intereseaza regretele voastre elastice
puteti face bors cu regretele voastre
eu sint aici, eu nu vinez regrete
pe mine nu ma intereseaza

Cu doua zile inainte
se facea foarte multa dragoste in jurul meu
femeile aveau dorinte catastrofale si limbi despicate
ma mingiiau pe spate
imi strigau adevaruri nerusinate

Cu o zi inainte
cineva imi confirma ca primise visul
si se gindise la el de mai multe ori

In ziua cind m-am nascut
m-am imbracat frumos in negru si m-am dus la cimitir
acolo ma astepta mama
„la multi ani“, mi-a zis
„te rog sa nu uiti“

Fructe de mare trafic

Pentru un meniu mult mai consistent: www.surrealcoconut.com




Manualul Imblinzitorului de Cafele (VI)


Imblinzitorul intra in bucatarie prin usa din fata.
In camerele din fata locuieste sufletul.
Sufletul vorbeste limbi inexistente, cum ar fi germana.

„Ce frig s-a facut in bucatarie!“, exclama Imblinzitorul.

Frigul apropie oamenii. Caldura ii departeaza. De fapt,
ar trebui sa fie tocmai invers.
Inversul locuieste in propriul sau creier.
Creierul este lenes, toata vara sta si cinta. Cind se apropie iarna, creierul se duce la furnica si face dragoste cu ea.

A face dragoste nu e totuna cu a face dragoste.

Dragostea este atunci cind creierul imprumuta citeva idei de la furnica.
Furnica este vai de mama ei.
Mama ei este vai de mama ei, care este bunica furnicii.
Furnica este, de fapt, mama ei (potrivit teoriilor a-ni-ma-te ale lui Jung).
Jung, mama!
Mama ei de viata!

„Viata este ceea ce vad eu sau ceea ce vad altii?“,
se intreaba, la modul ontic, Imblinzitorul.
Altii exista prin bunavointa celorlalti.
Celorlalti nu le pasa deloc.

De loc, Imblinzitorul este din Pisa.
In Turnul din Pisa nu se vorbeste portugheza.
Portugheza, ca si germana, este singura limba care nu exista.

„Existenta s-a nascut la sat“, isi reaminteste Imblinzitorul.
„In bucatarie iti vin cele mai bune idei de mincaruri inexistente.“
„Cind maninci, e clar ca faci altceva.“
„Altceva e sa lupti cu inexistentialismul portughez
si cu totul altceva e sa fraternizezi cu existentialismul thailandez.“
„Da, dar in Thailanda masajul e cu mesaj.“
„Sau cu dresaj.“
„Sa nu punem piei pe foc!“
„Se pare ca avem musafiri…“
„Va rog sa incetati cu prostiile astea!“, le striga Imblinzitorul ochiurilor de aragaz.
Ochiurile aragazului isi inghit dintr-odata limbile de foc.

In bucatarie sint citiva nori, adie usor vintul, dar apa rece e fierbinte.

Manualul Imblinzitorului de Cafele (V)


Imblinzitorul de Cafele deschide larg fereastra si priveste.

Privitul este un pumnal infipt adinc in departare.

Adincul este de mai multe feluri:
a) adincul de stepa;
b) adincul de apa dulce;
c) adincul de carne;
d) adincul de suprafata (adincul superficial);
e) adincul in coada de peste;
f) adincul patern;
g) adincul inalt (peste 13 jkt);
h) adincul salbatic (seamana cu un cal adinc);
i) adincul eroic (intilnit la eroii cu rani adinci).

Rana este suportul fizic al frumusetii.
Cafeaua, care este un pictor spontaneist, obisnuieste sa spuna:
„Uite ce tablou superb, sa-l pui in rana, nu alta!“.
Alta e situatia.

Situatia sta cam asa.

Asa se face ca Imblinzitorul deschide larg fereastra, si priveste. „Astazi, avem de-a face cu o dimineata adinca“, isi spune Imblinzitorul. „In adincurile acestei dimineti, frunzele (care, altfel, sint niste vaci) s-ar putea rataci odata pentru totdeauna, ca niste surubelnite de clorofila care plutesc aiurea prin spatiul cosmic, daca imi amintesc eu bine…“

Manualul Imblinzitorului de Cafele (IV)


Imblinzitorul de Cafele se duce la fereastra.
„Cine cistiga? Cine pierde?“, se intreaba, la modul vesperal, Imblinzitorul.

Fereastra e un dincolo cu buzunare roz.
Rozul e un vrajitor cu piept de cactus, asta stie sa traiasca.
A trai este un pas mic pentru omenire, dar mare pentru om.

„Ce mai e si omul in aceasta dimineata?“,
se intreaba, la modul pascalian, Imblinzitorul.
„Omul e trasura tuturor lucrurilor. Ba nu, omul e o trasura ginditoare“,
ii raspunde Imblinzitorul, din oglinda.

Oglinda este o femeie luminoasa.
Lumina e preoteasa lui Peste Imparat.
Imparatul face cumparaturi de la supermarket, in fiecare duminica.
Duminica este a 33-a zi a saptaminii.

„Poate ca astazi, mai mult ca oricind, sint intraductibil, dar n-am ce-mi face!“

Facerea e o tacere abia iesita din fabrica.
Fabricile de taceri functioneaza in clandestinitate.
Clandestinitatea este destinul clanului von Kaffé.
Von Kaffé este numele adevarat al Imblinzitorului de Cafele.

Cafeaua este un foarte bun pictor.
A desena e o crima. O crima cu trei miini inspumate.
Crimele cu trei miini inspumate nu vorbesc portugheza.
Limba portugheza nu exista. Insa portughezi, da, exista.

Portughezul este un burghez care locuieste in porturi populare.
I se mai spune si portburghezul.
Portburgheza exista, ea se vorbeste cu gura inchisa.

O gura inchisa poate ascunde multe lucruri.
„Si daca as deschide gura chiar acum, ce-as putea pierde?“,
se intreaba, la modul olmudic, Imblinzitorul.
„Inocenta, nene!“, ii raspunde patul.

Inocenta locuieste in bulele de aer
care se ridica la suprafata de-ndata ce timpul (din ibric) incepe sa fiarba.
Inocenta, in realitate, e un abur burlesc.

Aburul este mormintul primei litere a alfabetului spasmodic.

„Abur burlesc? Exista asa ceva sau n-am auzit eu bine?“,
se intreaba, la modul ondulactic, Imblinzitorul.
„Poate ca ar fi timpul sa dezgrop aburul nobil din nisipul lui Sisif.“

Nisipul, contrar a ceea ce se crede, este viitorul anterior al stincii.

Manualul Imblinzitorului de Cafele (III)


Imblinzitorul de Cafele se ridica in capul, perfect sferic, al oaselor.
Oasele au cap si picioare.
Capul, uneori, e verde.

Capul Verde s-a nascut prin cezariana.
Capul Verde are o gura de mare clasa, bicicleta eclectica
si vorbeste portugheza.
Portugheza, ca si germana, este singura limba care nu exista.

Germana nu are capul verde,
pentru simplul motiv ca ea, ca si portugheza, este singura limba care nu exista.
Verdele, in schimb, vede.
„Verdele vede?“, se intreaba, la modul convex, Imblinzitorul.

A imblinzi este totuna cu a impinzi.
Impinzire, imblinzire, impinzire, imblinzire, impinzire, imblinzire…
Doar cu voia Voastra, sire!
„Ce cuvinte mai sint si astea?“, se intreaba, la modul exhaustiv, Imblinzitorul.
„Niste cuvinte familiste convinse.“

Convingerea este atunci cind invingi un con de umbra.
Un con de umbra invins este un con de lumina.

„Mai bine ma ridic. Daca nu ma ridic eu, nimeni nu ma ridiche“,
isi spune, la modul intim, dar hotarit, Imblinzitorul.

Manualul Imblinzitorului de Cafele (II)


Imblinzitorul de Cafele se gindeste sa se ridice din pat.
Patul este o orizontala patologica, de-a lungul careia locuiesc vocalele.

Patologia are o logica de sahist histrionic.
„Cetatea Histria este histrionica?“,
se intreaba, la modul retortic, Imblinzitorul de Cafele.
A imblinzi nu e totuna cu a imblani.

Blana este o lama de aur, ea are formele literei B.
B este a saptea litera a alfabetului cinic.
Cinicul este vecinul vesnic al literei V.
V este prima litera a alfabetului herrcinic.

Herrcinicul este un domn. Herrcinicul nu vorbeste germana.
Germana este singura limba care nu exista.
Dalmata, da, ea exista, ea locuieste pe Dealul Mat.
Pe Dealul Transparent exista livezi intregi de limbi fructifer-materne.

Maternitatea ajuta oamenii sa urce.
Urcusul este un arcus atavic.
Atavismul este un atas etans, el seamana cu un abur in calduri.

Caldura e amanta lui Jean Foc.
„Unde mi-oi fi pus focul?“,
se intreaba, la modul retorid, Imblinzitorul.

Pleoapa stinga ii raspunde obraznic.
Obraznicia s-a nascut la sat.
Satul e un oras sofisticat.

Sofisticatul este un sofist imbalsamat la nivelul P+A+Z.
I se mai spune si Sofistricatul.
Cato arata ca un tigru de dimensiuni strigatoare la cerc.
Cercul nu exista in afara lui.

„Cum o fi vremea afara?“, se intreaba, la modul concis, Imblinzitorul.
In dormitor e un cer senin.
Seninul este nepotul primat al literei Zev.
Lebada?
Totul e mai putin decit nimic.

Manualul Imblinzitorului de Cafele (I)


Imblinzitorul de Cafele se trezeste.
Trezitul este atunci cind oamenii fac ochii mari.
Ochii nu sint intotdeauna mari. Unii ochi sint acoperiti de pleoape.

Pleoapele sint niste fecioare extatice. Ele ramin grele peste noapte.
O pleoapa grea este o pleoapa contaminata.
Contaminarea este o mina de aur.
Mina de aur contine foarte multe vise.

Visele sint amazoane in calduri, ele practica echitatia nocturna.
Echitatia nocturna nu este, nici macar o clipa, echitabila. Nechezatul confirma.

Nechezatul se ineaca, in fiecare dimineata, intr-o delta de zat taios.
Taisul este o padure de fragi tragici, populata, pe ici, pe colo, cu drame de companie.

Dramele sint dame care graseiaza cumplit.
A fi cumplit presupune o candoare inalta.
Cind esti inalt si cumplit, inseamna ca iti place cafeaua.

Cafeaua are nu doar Ersatz, ci si Herr Zat.
Zatul este o propozitie neagra, clarvazatoare.
Numai clarvazatorii vad clar, ceilalti sint orbi de gradul X.

Orbii de gradul X sint maestri emeriti ai propozitiei negre.
Propozitia neagra are un dinte de lapte verde.
Dintele verde are un dinte de miere de albine portocaliu, indreptat in sus.
Sus locuieste nechezatul pleoapei.

Nechezatul pleoapei si zatul sint dusmani traditionali. Dusmanii traditionali sint dusmanii pentru care traditia pleoapei conteaza mai mult decit pleoapa traditiei.

Traditia este o dama sublima, ale carei moravuri sint mai usoare decit apa.
Moravurile mai usoare decit apa sint niste fulgi de nea.

Trebuie sa fugi cit mai departe de Tante Dante si Nea Tza, daca vrei sa te trezesti la timp.
Timpul fierbe la 103 grade Paracelsius, si da in clocot.
Clocotul este propria lui haina. Lui nu i se poate reprosa nimic.
Nimic nu exista, cu citeva mici exceptii.

Imblinzitorul de Cafele s-a trezit deja.

– Buna dimineata, Tante Dante?
– Bune midii, Nea Tza?

Inca nu.

Dog & Jerry


Chairity





Uneori ne era dor de orizontalitatea adinca a simplitatii
si atunci cumparam o oglinda cu maluri inalte
o culcam in mijlocul camerei cu fata in sus
si totul ar fi putut parea un joc absurd
daca nu ar fi fost un lucru cit se poate de serios

Si cei citiva care eram ne asezam in jurul oglinzii
care pe jos care asezati pe scaunele unuia de-i spuneam Cutarescu
luam cite o undita fiecare si le aruncam in oglinda
si in camera era asa un cer senin si nici pic de vint
si oglinda nu avea nici o cuta nici macar un rid nu avea nimic
si noi scoteam pesti frumosi din oglinda
si cel mai norocos dintre noi scotea cei mai frumosi pesti
si ne bucuram cu totii ca daduseram peste o oglinda atit de cumsecade
ne placea mult jocul nostru absurdul acela imaculat
mincam peste proaspat pe saturate

99 de posibilitati (I)