Friday, August 31, 2007

Orbitor. Aripa PNL



Dezamagitor articolul lui Mircea Cartarescu din "Evenimentul zilei" de azi. Marele prozator Mircea Cartarescu isi ia o voce de Cassandra si deplinge bogatia inumana a lui Dinu Patriciu. Oare Thomas Pynchon o fi scris la fel in ziua cind a aflat ca Bill Gates are o avere monstruoasa? Nu cred. Si nu voi intelege niciodata de ce unii oameni prefera sa scrie articole de presa foarte proaste cind meseria lor este sa scrie carti foarte bune.

Imi permit sa redau aici un citat din articolul lui MC:

"Imi spuneam inainte: ce ma iau eu de unul ca Patriciu, care sta pe un sac de bani si care ma poate strivi ca pe un vierme oricand pofteste? Cat de mult greseam! Stiu acum ca, orice-as scrie despre el, Patriciu nu ma va strivi niciodata, pentru ca nici nu ma observa. Averea lui insumeaza cat castig eu la facultate in aproape un milion de ani! Pentru el nu sunt un vierme, ci un parameci vibrand din codita lui ridicola intr-o picatura de apa, vizibil doar la microscop."

Mircea Cartarescu este un om foarte bogat, infinit mai bogat decit Patriciu, si articolul asta al lui dovedeste o profunda neintelegere a lucrurilor. Pe mine m-a dezamagit aceasta lamentatie.

Wednesday, August 29, 2007

E dat naibii hazardul asta!

Abia publicasem "Abisa" -- in care scriam ca Palev, adica eu, nu poarta niciodata ceas, deoarece, pentru el, adica pentru mine, ceasul e o barbarie la adresa timpului -- ca situatia ceasului meu s-a rezolvat definitiv si pentru totdeauna. Eram la Banesti (linga Cimpina), unde parintii prietenului meu Mitos au o casa foarte frumoasa, filmam cu Mitos tot felul de prostii amuzante, el mi-a propus ad-hoc un scenariu in care bolovanul din film trebuia sa treaca prin fata camerei de filmat, dar al dracului bolovanul asta n-a vrut sa se opreasca decit pe ceasul meu, destul de elvetian in acea zi, care s-a facut praf. Gata, m-am hotarit, nu mai port ceas niciodata.

Friday, August 17, 2007

O obsesie aparent stranie

Nu stiu cum s-a nascut aceasta obsesie, care e posibil ca nici macar sa nu fie o obsesie, ci cu totul altceva. La inceputul lui 2004 am inceput sa scriu niste povesti, pe care le-am publicat in 2005, in volumul acela cu titlu ciudat, „Borbro Obs Kabupaten Feen Duamaa Jumah Ek-Yolo Serliq Burcep Sodhi Lecade Epona Snijngad“, cu 13 desene de Sasha Vlad. Aici au aparut pentru prima oara - sa le zic, totusi, asa - obsesiile mele privitoare la gemeni.
Ziceam acolo
ca
„Locuitorii din Lodhi au toti cite un geaman**, insa prea putini sint constienti de geamanul lor – unii nu ajung niciodata sa si-l cunoasca“,
ca
„Geamanul esti tu atunci cind ramii singur in fata ta, condamnat sa vezi, sa te vezi si sa te recunosti. Geamanul este singurul in stare sa iti spuna cine esti, singurul care te ajuta sa devii TU,
ca
„Ek-Yolo este sora ei geamana“ si asa mai departe.

La inceputul acestui an am inceput sa scriu o poveste, „Lumea lui Weltt“ (am si pus citeva fragmente pe blog), despre un loc populat numai de gemeni.

„De 34 de ani, in Tinnsburg se nasc numai gemeni. Nimeni nu a putut descifra misterul, desi nu putini geneticieni geniali si ereditarieni eruditi au descins in Tinnsburg pentru a-si incerca norocul. Premiul Nobel pentru lamurirea misterului gemenilor din Tinnsburg inca isi asteapta cistigatorii. Weltt este primul dintre gemenii nascuti in Tinnsberg. Cel pe care, 30 de ani mai tirziu, se va gindi sa il ucida s-a nascut la citeva minute distanta.“

De unde toate lucrurile astea? In 2004, nu stiam. In 2005, habar n-aveam. La inceputul lui 2007, nu banuiam nimic. Acum, insa, STIU: iubita mea (care, nu intimplator, e sotia mea) este geamana. Are o sora geamana, adica. Azi e ziua ei, adica a lor. La multi ani, parca asa ni se spune.

Thursday, August 2, 2007

Farmecul brutal al poeziei si - de ce nu? - al filosofiei

De vreo doua saptamini mi se intimpla lucruri incredibile. Am senzatia ca traiesc intr-un roman suprarealist (sau superrealist), care abia asteapta sa fie scris. Mi-e foarte greu acum sa spun mai mult, fiindca evenimentele sint in derulare, de aceea voi trece la alte lucruri, care numai in aparenta par sa aiba o consistenta poetica diferita.

Ieri, 1 august, a fost ziua de nastere a lui Gellu Naum, si am dat o fuga pina la Comana, unde m-am intilnit cu citiva prieteni naumieni: Dan Stanciu, Carmen si Gigi Rasovszky, Vlad Zografi, Vlad Russo, Simona Popescu, Sebastian Reichmann, Cristina Virtopeanu, Radu Teodorescu. Casa de la Comana a Naumilor se pastreaza, in continuare, incredibil de frumoasa.


Sebastian Reichmann


fragment din living


iedera de marmura

Pe de alta parte, saptamina trecuta am aflat ca, din toamna, sint student in anul I la Facultatea de Filosofie a Universitatii Bucuresti. Da, am dat admitere la Filosofie, asta fiind o mai veche obsesie de-ale mele.