Wednesday, October 31, 2007

Schizoidie, dulce melodie!

Ultimii 10 ani din viata, probabil ca si cei mai importanti, mi i-am petrecut intr-o schizoidie totala. Am trait scindat intre doua pasiuni & lumi, care mi-au ocupat si mi-au schimbat iremediabil viata. Daca, intr-o zi, Dumnezeu ar fi venit la mine, in Laptarie (sa zicem), si mi-ar fi cerut sa aleg ori Catavencu, ori poezie, L-as fi rugat sa-mi ceara altceva. Din fericire, Dumnezeu a stat cuminte la locul Lui, asa ca am putut sa-mi vad linistit de scindarea mea: Catavencu si poezie. Cu asta m-am ocupat in ultimii 10 ani si aproape 11. Acum, schizoidia s-a agravat si mai tare: la poezie n-am cum sa renunt niciodata, la Catavencu, practic, am crescut, iar filosofie am vrut sa fac de la 17 ani, cind am citit Jurnalul de la Paltinis, fascinat fiind nu atit de filosofia insasi, ca nu stiam ce-i aia, cit de o anume rigoare a lecturii si o asceza a antrenamentului intelectual, care mi se pareau, atunci, inumane. Acum ma impart nu la 2, ci la 3. La 3, insa, imi impart doar jumatate din mine, fiindca ailalta jumatate e luata. Fiind un individ excesiv si destul de foarte orgolios, nici nu ma gindesc sa nu revolutionez ceva in incaperile in care intru. Philosophy, are you ready? :)

(Voi, intre ce si ce si ce si ce si ce va impartiti viata?)

Tuesday, October 30, 2007

De ce exista mai degraba Coelho decit nimic?

M-am luat cu unele, cu altele, cu melcii, cu Big Bang-ul, cu ciorba de burta, cu burta pe carte calcind etc, si l-am neglijat pe Coelho. Si, in timp ce il lasam pe Coelho sa respire, sa respire acel parfum cu mult par si fum, marca Fata cu Parul de Foc Vesnic, iata ca a reaparut la orizont un alt Coelho, Beigbeder, un alt scriitor la moda, care il confunda pe Cunt cu Kant (si invers), si caruia bunica lui dupa mama lui de scriitor ii pregatea, cind era mic, ciorbite de burtici cu piercing, preparate dupa cea mai spectaculoasa reteta a succesului la public. Chit ca e mult mai onorabil sa scrii Veronika se hotaraste sa-l ucida pe Alchimistul in 11 minute si Dragostea dureaza 199.000 de lei decit sa dai in cap la cititori pe strada cu carapacea lui Gregor Samsa, e bine totusi sa reformulam, sa reformulam in draci: de ce exista mai degraba Coelho si Beigbeder decit nimic?

Sunday, October 28, 2007

Daca vrei sa urci in podul palmelor tale, ia-ti o scara!

Soarele e o mireasa ambigua ekyolo lumina este de o verticalitate stralucitoare unii striga timpul nu exista sa nu avem nici o legatura cu dorintele noastre cu meteorologia impulsiva care vara infloreste direct din palmele care sapa adinc in oglinzile intunecate in fata carora cineva asteapta sa ii vina rindul el crede ca singura zi in care nu se moare e ziua aceea cind numai unul singur se naste si ceilalti se uita unii pe altii iar palmele au multe linii o linie de sosire si una a orizontului iti trebuie o scara inalta daca vrei sa ajungi in podul palmelor tale unde te asteapta stoluri de nori cu gheare si tot tacimul si o pasare ale carei aripi sint palmele tale din noaptea cind visezi o vietate careia nu-i poti retine numele de familie si incepi sa cauti un ciine ratacit care linge niste singe osificat si apoi coboara in mormintul unui suflet dublu alcatuit dintr-o parte femeiasca si o alta strigatoare la cer avea mintea vioaie animalul tu esti acela zi-mi si mie ce e cu moartea cu ereditatea in care apare o ciosvirta de nume probabil al tatalui si ce e cu vinatorii care trag cu vinturi in fiinte nevinovate imbracate elegant ca de vinatoare probabil niste biografi ucenici care impart lumea in trei intre ei duc razboaie usoare viseaza unii impotriva altora dubleaza consoane si e pacat caci lumea este un superb exemplar feminin o geamana interiorizata condusa de un sex partinitor cu chip aspru.

Saturday, October 27, 2007

Lupta cu Rodica

Imi place sa ma bat cu Rodica, imi place sa o bat pe Rodica si, mai ales, imi place la nebunie cind o bat la puncte-puncte pe Rodica. A scris si Catavencu despre lupta mea cu Rodica, asa ca as putea spune ca lupta mea cu Rodica este deja cunoscuta in intreaga lume si nu numai.

Iata ce scria Catavencu in numarul din 3 octombrie:

Cum am batut-o pe vrajitoarea Rodica Gheorghe



Joia trecuta, pe la prinz, am batut-o pe vrajitoarea doamna Rodica Gheorghe. Dupa mama de bataie pe care i-am administrat-o adevaratei fiice a doamnei Omida, ma si mir ca inca ma aflu in viata. Sigur, stiu ca nu e frumos sa bati o femeie, cu atit mai putin daca nu esti sotul ei, insa competitia pe Internet este mult mai a naibii decit in viata, asta si pentru ca, de la o vreme, viata s-a cam mutat pe Internet. Bataia asta m-a luat pina si pe mine prin surprindere: cum sa bata un blog de poezie un blog de vrajitorie? S-a intors Internetul cu MS-dos-ul in sus? Pesemne ca da, altfel nu-mi explic bataia pe care vrajitoare.blogspot.com a luat-o de la poemix. Mai ramine ca blogul Doinei Cornea sa ii dea bataie blogului lui Gigi Becali, pentru a putea spune ca, in sfirsit, traim intr-o tara virtuala normala.

Imediat dupa aparitia acestui articol in presa centrala, Rodica a inceput sa ma bata, ca o doamna ce este. M-a batut destul de rau, recunosc, trebuie sa ma credeti pe cuvint, caci dovezi n-am. Ok, m-a batut Rodica, asta e, se mai intimpla, si oricum e placut ca lupta cu Rodica sa fie echilibrata.

Saptamina asta, lupta cu Rodica s-a echilibrat atit de mult, incit am reinceput sa o bat.

Pe 24 octombrie, lupta era destul de echilibrata:



Pe 25 octombrie, de Ziua Armatei, deja conduceam la puncte-puncte:



Pe 26 octombrie, de ziua unora care se nascusera in aceasta zi, inca o bateam pe Rodica:




Iar pe 27 octombrie, la doar doua zile dupa ziua unui var de-al meu, nascut de Ziua Armatei, din nou am batut-o pe Rodica. Si, pentru ca Eminescu a sarit la bataie, interpunindu-se intre mine si lupta mea cu Rodica, l-am batut si pe el:




Pai, ce? Eu m-am bagat intre el si Veronica? Sa ma lase sa ma lupt cu Rodica!

Thursday, October 25, 2007

Nu dati banii pe prostii, aduceti-i la No Name Festival pe copii!

Simbata, 27 octombrie, ora 17,45, va voi servi cu melci in Club A. Voi face o prezentare, impreuna cu Mugur Grosu, a unui joc colectiv, numit Melciclopedia (Snailopedia, pentru fanii limbii engleze). Apoi, duminica, dupa ora 19, vor fi si niste proiectii video, care ar putea chiar sa le faca placere unora sau, mai degraba, altora.

Pe 18 septembrie am inceput pe acest blog un experiment cu melci, la care oamenii sensibili au reactionat nu doar prompt, ci si foarte inspirat. Intreaga productie melciclopedica poate fi urmarita aici.



Asta e programul de la No Name Festival:
(ediţie inaugurală 26-28 octombrie 2007, Club A, Bucureşti)

Vineri, 26 octombrie

Moderator: Răzvan Ţupa

17.00 - Expoziţie foto’n pana mea – Cimitirul scriitorilor români (I) – Claudiu Isopescul
17.30 - Deschiderea festivalului
17.45 - Performance sms/email cu Ovia Herbert şi Medeea Iancu
18.00 - Efectul de seară - cu Mitoş Micleuşanu, Grigore Şoitu & slide-show retrospectiv (videoproiectii);
18.15 - Videoproiecţie – Mugur Grosu & George Vasilievici [Cazul Hamangiţa, 2001]
18.30 - Mugur Grosu show – Tz-shirt/ walkin’ media sources – licitaţie de tricouri
19.00 - Recital – Cosmin Perţa şi Grigore Şoitu
19.15 - Lansare “no name” (proiect editorial al lui Un cristian si Cosmin Ciotlos)
19.45 - Recital - SGB şi Adrian Georgescu
20.00 - Lansare “pana mea” (nr. 3), videobook Mandala (Oana Cătălina Ninu)
20.30 - Recital Doina Ioanid

Sâmbătă, 27 octombrie
Moderator: Mihail Vakulovski

17.00 –Stand up poetry - Atelier de creatie “Poezie in viata” cu Nina Vasile: instalatie cu poezie / expozitie de poeme-obiect; exercitii de miscare a poeziei in Club A
17.30 - Recitaluri – Cristina Ispas & Sorin Despot
17.45 - Melciclopedia (proiect editorial) – Iulian Tănase & friends
18.15 - Hyperliteratura – lansare audiobook
18.45: Tiuk! - lansare nr.17, cu Mihail Vakulovski, Alexandru Vakulovski, Carmina Trâmbiţaş, Nick Făgădar, Mihnea Blidariu, Mitoş Micleuşanu, Un Cristian etc.
19.15 – Recitaluri: Cosmin Dragomir & Livia Stefan

Duminică, 28 octombrie

Moderator: Cosmin Dragomir

17.00 - Bookblog – dezbatere: “Autoritatea blogurilor culturale”, cu Andrei Rosca
18.15 - Egophobia – lansarea nr.16 (nr. dedicat lui Ştefan Manasia)
19.00 - Videoproiecţii & videopoeme ( Razvan Tupa, Gelu Vlasin, Mugur Grosu, Cristina Ispas, Andrei Ruse, Gabi Mancu, Carmen Vidu, Laurentiu Enache si Iulian Tanase).
Organizatori: Un Cristian, Oana Cătălina Ninu, Ovia Herbert şi Mugur Grosu
Parteneri: Radio Guerrilla, Radio Alternativ, Oops Media, 24FUN

Tuesday, October 23, 2007

Perversiunea de a face bine

Sa fii curajos este, desigur, un lucru bun. Sa fii generos este o dovada clara de virtute. Dar ce te faci cind ai orgasm in timp ce faci un act de curaj? Ce te faci cind simti o placere suspect de intensa facind-o pe generosul?
Imi imaginez o secta compusa din indivizi a caror singura perversiune este sa faca bine. O secta a carei indeletnicire este virtutea, dar o virtute hedonista. Adica nu fac bine ca mi-a zis nenea Aristotel sa fac bine, ci fac bine fiindca, mai mult decit sa fac sex, mai mult decit sa beau si sa fumez, imi place la nebunie sa fac bine. Asta, asa, ca tot folosisem odata expresia "sex moral".

Monday, October 22, 2007

De ce Iisus n-a tinut jurnal?

Stim - din vasta noastra incultura generala - ca Socrate n-a scris nimic (si a ajuns mult mai celebru decit multi altii care n-au facut altceva decit sa scrie). Problema (desi nu sint sigur ca e asa o mare problema) este ca nici Iisus n-a scris nimic. Oare de ce nici Iisus n-a scris nimic? Cum ar fi fost sa ne fi ramas de la Iisus un jurnal, un caiet cu citeva insemnari, o compunere, o chitanta macar?
(Despre paralela Socrate-Iisus intr-o emisiune viitoare.)

Saturday, October 20, 2007

Tu ce vezi cind te uiti in oglinda?

Ce oglinda folosesti? E amabila cu tine? E nemiloasa? Ti-ai lovit vreodata oglinda? Ai injurat-o de mama? Ti-ai amenintat oglinda ca o vei da afara din casa?
Cind te uiti in oglinda iti vezi prietenii pierduti pe drum? Iti vezi esecurile acelea imune la farduri si la alte fonduri de ten? Oglinda ta e mai inalta decit tine? Oglinda ta spune adevarul mai degraba dimineata decit seara?
Cind te uiti in oglinda vezi ceva din tine? Vezi cuvintele si gesturile stupide pe care le-ai aruncat unora sau altora in fata? Oglinda ta regreta vreodata ceva?
Te recunosti cind iti privesti oglinda in ochi?
Oglinda ta isi vede de-ale ei, adica de-ale tale, sau mai arunca un ochi si in oglinzile altora?
Oglinda ta invidiaza oglinzile altora?
Cu cit iti platesti oglinda sa te faca mai inalt, mai frumos, mai talentat decit esti?
Oglinda ta se imbraca mai bine decit tine? Asculta aceeasi muzica?
Capra vecinului ce oglinda foloseste?
L-ai vazut vreodata pe Dumnezeu in oglinda?

Thursday, October 18, 2007

Lasati-l pe Dumnezeu sa vina la cursurile de filosofie!

Este reconfortant sa intelegi ca religia si filosofia nu sint lucruri atit de despartite pe cit si-ar imagina unii sau altii. Cu toate derapajele sale de caracter, despre care vorbeste si Russell in Istoria filosofiei occidentale, Leibniz merita un stadion plin de simpatie (si un amfiteatru si mai plin de studente dragute), pentru ca, folosindu-se de geniul sau in materie de logica, a demonstrat existenta lui Dumnezeu. Bravo lui!
Kant - din cite am inteles de la un vecin, cu care am vorbit, la coada la intretinere, despre calificarea Romaniei la Euro 2008 - nici macar nu s-a obosit sa demonstreze asta. El a zis: Dumnezeu exista si, cu asta, basta! Bravo si lui Kant, un bravo in sine, desigur.
Mie mi se par foarte ciudate aceste eforturi de a demonstra existenta lui Dumnezeu. E ca si cum Dumnezeu l-ar fi creat pe om doar pentru ca acesta sa-i demonstreze existenta.

Wednesday, October 17, 2007

Cum s-a nascut sculptura

Astazi am avut o imagine clara despre momentul zero al sculpturii.

Un stramos de-al nostru, din preistorie, sta in fata unei pietre. Se uita la ea, o intoarce pe toate fetele si, dupa citeva clipe de gindire, ii zice: "Bai, nene, dar necioplita mai esti!".

Tuesday, October 16, 2007

De ce se repeta istoria

Am zis odata, ca poet, ca istoria se repeta pentru ca nu are tinere de minte. Poate ca are, poate ca n-are. Am gasit insa un raspuns mult mai putin poetic, al lui Hegel, la aceeasi intrebare:
In tumultul evenimentelor istoriei, un principiu general, ori amintirea unor imprejurari asemanatoare, nu poate fi de nici un folos, caci o asemenea palida amintire nu are nici o putere fata de forta si neprevazutul prezentului. Boldarea mea!

Sunday, October 14, 2007

Sanda Weigl, de la Radio Guerrilla

Concertul Sandei Weigl, de aseara, de la Teatrul Odeon, a fost o experienta extraordinara pentru cei care mai stiu sa se bucure de simplitatea profunda a muzicii. Trebuie sa fii ori foarte snob, ori foarte frustrat (ori si una, si alta) sa spui lucruri care contrazic flagrant bunul-simt al unui public mult peste medie, ca IQ muzical si nu numai, care a umplut sala de la Odeon si a aplaudat entuaziat, obtinind doua bis-uri, pe merit. Voi scrie mai multe intr-o cronica pentru Catavencu.
Dupa concert, am petrecut intr-un club, alaturi de Sanda Weigl si instrumentistii care au acompaniat-o, pina pe la vreo 3. Sanda este un om minunat, de o modestie desavirsita. Faptul ca mai multi oameni i-au spus (punindu-ma intr-o situatie oarecum stinjenitoare, desi flatanta) ca (si) datorita mie a ajuns dumneaei sa concerteze in Romania, mi-a atras din partea Sandei citeva cuvinte, scrise pe coperta unui CD:



Palaria cu care s-a pozat Sanda este a mea :)

Friday, October 12, 2007

Cu zimbetul pre buze calcind

Nu toti oamenii - ba chiar din contra - fac lucrurile pe care le fac cu zimbetul pe buze. Am ocazia sa vad oameni discutind unii cu altii foarte incrincenat. A face - de exemplu - filosofie cu dintii inclestati mi se pare o stupiditate. (Asta nu mai e filosofie, e filofobie.) A vorbi despre fericire sau despre Dumnezeu intr-o limba de lemn, umplind incaperea cu rumegusul rinced al gindirii incruntate, iar mi se pare o prostie. De ce sa folosesti cuvinte lemnoase, complicate, cind ai la indemina simplitatea luminoasa a atitor alte cuvinte firesti?
Departe de a fi si de a ma da drept exemplu, ma bucur sa pot spune ca pot sa vorbesc despre "starea de minorat" a lui Kant sau despre razboaiele "infinitezimale" ale lui Newton cu Leibniz sau despre Madalina Manole - cu zimbetul pe buze. Unii ar spune ca e o impietate sa pomenesti orasul Faurei (cum am facut eu la cursul despre originea mintii moderne) atunci cind vorbesti despre Republica Literelor sau despre Republica Inteleptilor. Eu zic nu doar ca nu e, dar chiar insist sa ma intreb de ce naiba nu pot vorbi oamenii despre lucrurile astea cu zimbetul pe buze. O sa incerc niste raspunsuri:
1) Oamenii nu pot vorbi cu zimbetul pe buze pentru ca nu au buze;
2) Oamenii nu pot vorbi cu zimbetul pe buze, pentru ca, desi au buze, nu stiu sa zimbeasca. Si nu stiu sa zimbeasca, pentru ca nimeni nu i-a invatat asta;
3) Oamenii nu pot vorbi cu zimbetul pe buze, pentru zimbetul lor se afla pe buza prapastiei;
4) Desi au buze, si stiu sa zimbeasca, oamenii nu pot vorbi cu zimbetul pe buze, pentru ca:
i) zimbetul lor se afla la mare distanta de buze;
ii) zimbetul lor are oroare sa atinga acele buze;
ii) buzele lor inca n-au reusit sa fie domesticite de zimbet, desi zimbetul a incercat in mai multe rinduri sa se apropie de ele;
iv) intre zimbetul si buzele lor este o grava nepotrivire de caracter;
v) zimbetul lor este extrem de prudent, drept pentru care se fereste sa intre in gura buzelor.
5) Oamenii nu pot vorbi cu zimbetul pe buze, pentru ca s-au obisnuit asa sau, poate, pentru ca se tem ca propriul zimbet le-ar putea inchide gura.

Wednesday, October 10, 2007

Mircea Toma este un coleg bun


Simbata seara, la concertul Sandei Weigl, de la Teatrul Odeon, voi sta in primul rind. Cum a fost posibil sa se intimple asa ceva? Hegel - sigur ca exagerez - ar spune ca asta s-a intimplat pentru ca, in Heimat-ul meu social (& profesional), Heimat care include Academia Catavencu si Radio Guerrilla, am ajuns sa ma simt bine. Si, simtindu-ma bine in acest acasa (care cuprinde inclusiv statiunea balneo-climaterica Vama Veche), era normal ca din binele acesta sa faca parte si Sanda Weigl.
Mircea Toma este un coleg dragut din mai multe motive, insa motivul care conteaza aici este ca MT a scris, in 24-FUN, o avancronica la concertul de simbata al Sandei Weigl, si era imposibil sa nu ma pomeneasca acolo si pe mine. Imposibil, pentru ca Mircea a auzit prima oara de Sanda Weigl anul trecut, in Vama, cind s-a intimplat de citeva ori sa o fac pe DJ-ul pe terasa lui Soni. Sanda Weigl a avut un succes extraordinar, iar Mircea si minunata Teo, sotia lui, au fost suporteuri ferventi ai set-ului obligatoriu de jazz tiganesc (ca sa zic asa), pe care li-l serveau in acele nopti (pentru mine) de neuitat.
In urma cu vreo 2-3 ani (cred), m-au vizitat la redactia Catavencu niste oameni tineri, printre care o fosta colega de facultate, care voiau sa faca un concert (la Sala Palatului) cu Sanda Weigl. M-au rugat sa-i ajut. Mi-au dat doua CD-uri cu muzica SW, le-am ascultat, unele melodii (care imi placusera foarte mult) am inceput sa le dau in Razboiul Sfirsitului Saptaminii, emisiunea mea de duminica seara, de la Guerrilla. Radio Guerrilla a fost primul radio din Romania (probabil ca si singurul) care a difuzat melodii de-ale Sandei Weigl. Iar acum, simbata, mai exact, va fi concertul. Bis bald dann!

Tuesday, October 9, 2007

Life as a blood sport

Am citit (pentru seminarul de miine) un - sa-i zicem – articol, scris de Norman Swartz, profesor de filosofie la Simon Fraser University. Articolul este din 1994 si se intituleaza Philosophy as a blood sport. Norman relateaza o intimplare petrecuta in 1965, in Chicago, la intilnirea anuala a Western Division of the American Philosophical Association, cind un filosof (GB) a sarit la gitul unui alt filosof (Robert Imlay), desfiintindu-i prelegerea pe care cel din urma tocmai o terminase de citit.
Asadar, Van Damme are de ce sa fie mindru: picioarele si pumnii lui nu au dialogat degeaba cu adversarii platiti sa ia bataie de la filosoful belgian.
Citi articolul, merita, eu as mai scrie ceva, dar ma grabesc sa ajung acasa, sa scriu un eseu despre sporturile singeroase ale filosofiei. Daca iese ceva de capul lui, o sa-l pun aici. Daca nu, o sa scriu despre melci, ca la melci si la fotbal toata lumea se pricepe.

Saturday, October 6, 2007

Caietul de desen

Cind eram mic (prin clasa a treia sau a patra) m-am apucat sa desenez portretele marilor domnitori ai Romåniei. Mi-au iesit destul de bine (semanau, dom'le, asta e adevarul!), drept pentru care, cind aveam musafiri, ai mei scoateau blocul acela de desen si se faleau in fata rudelor sau a prietenilor cu desenele baiatului lor. In realitate, nu aveam pic de talent la desen, eu nu facusem decit sa reproduc niste mecle celebre pe care le tot intilneam prin manualele de istorie. Nu mai stiu daca l-am desenat si pe Ceausescu, peste care dadeai pe prima pagina a oricarui manual. De Ceausescu nu-mi placea. Eram in clasa I cind tov. Ceausescu a venit in vizita la Comanesti, la doi pasi de Moinesti, si tovarasa invatatoare m-a intrebat daca nu vreau sa ma duc sa-i dau niste flori celui din cauza caruia trebuia, uneori, sa-mi fac temele la luminare. I-am zis ca nu vreau sa lipsesc de la scoala ca sa-l vad pe Ceausescu. Si nu m-am dus. Revenind la desene: intotdeauana am regretat ca nu am talent la desen. Multe din lucrurile pe care le-am scris (poeme, diverse povesti) sint foarte vizuale, asta, poate, si ca o compensatie. Insa, in perioadele cind nu pot sa scriu, imi iau creioane colorate, hirtie, si ma las in voia dicteului automat. Iata trei mostre:



Thursday, October 4, 2007

Usor cu poezia pe messenger!



Ca sa intelegi vitalitatea julien-ospitaliera si rafinamentul priapic ale poeziei lui Emil Brumaru, nu e nevoie sa te cheme Humbert Humbert, nu e musai sa fi ajuns la 90 de ani, precum personajul principal din Povestea tirfelor mele triste, nu trebuie nici macar sa fi practicat stranietatile emotionale sau epidermice din Frumoasele adormite a(le) lui Kawabata. E suficient doar sa fii disponibil pentru un alt fel de intilnire.
Ma indoiesc ca, dupa ce si-au scris cartile la care am facut referire mai sus, lui Nabokov, Marquez sau Kawabata li s-a pus vreodata intrebarea (prezumtiv haioasa): Domnule N (sau M, sau K), nu va e rusine? . Iulian Comanescu, marele blogger in viata, asa si-a inceput interviul pe care i l-a luat, pe messenger, lui Emil Brumaru. Un interviu care mi-a amintit de conversatiile pe care Borges le-a avut in Statele Unite cu diversi profesori si profesorasi de literatura, care puneau intrebari cind neinspirate, cind bombastice, in timp ce raspunsurile erau intr-un cu totul alt registru (in sensul ca raspunsurile aveau foarte multa simplitate). Asa si interviul asta. O gramada de intrebari neinspirate, ca sa nu zic mai rau, cind ale bloggerului, cind ale altor bloggeri care locuiesc mare parte din timp (si) pe blogul lui Comanescu. (De exemplu, Comanescu i-a adresat lui Emil Brumaru o intrebare destul de stupida din partea lui Lucian Mandruta.) In concluzie, la materia asta, Comanescu a ramas cu Media neincheiata.
Ce bine ar fi daca oamenii ar face doar lucrurile la care chiar se pricep!

Melciclopedie, gustoasa melodie (XVII)

Slava Domnului ca si personajele din desene animate sufera de boli mintale, nu doar oamenii. Despre melci, nu stiu ce sa zic - ei par destul de sanatosi.

Ieri am lipsit de pe blog, fiindca am intrat, pin'la git, in presocratici. Sint un student constiincios, ma duc la seminarii, umblu prin anticariate dupa carti, citesc cu markerul in mina und so weiter. Daca as fi fost rrom, multi dintre colegii mei de facultate mi-ar putea fi copii :), dar sa lasam aceste lucruri si sa revenim la melcii nostri. Daca ma gindesc la lentoarea lor, devenita deja folclor, am putea spune ca melcii sint discipoli ai lui Heraclit - asta asa, pe post de exagerare.

Prietenul Mugur a mai comis niste desene frumoase, iata-le:


(Melcotenent-colonel)

(Melcraciun)

(Melkrieg)

Tuesday, October 2, 2007

4 luni, 3 saptamini si 2 zile



Am vazut aseara, in sfirsit, filmul lui Cristi Mungiu. 4 luni, 3 saptamini si 2 zile este un film nu bun, ci foarte bun. Un film care te tine intr-o tensiune teribila si iti induce stari foarte puternice. (La un moment dat ma cam luase, asa, un fel de lesin, simteam ca-mi vijie capul, si asta mult inainte de mult discutata scena cu fetusul, care scena pe mine nu m-a deranjat deloc.)

Am trait ceva ani sub comunism, am fost facut utecist, am fost obligat sa conspectez din cuvintarile tovarasului Nicolae Ceausescu si sa le prezint in fata clasei, am fost in practica agricola, am facut PTAP (Pregatirea Tineretului pentru Apararea Patriei), era sa mor la o coada la varza, am ascultat Europa libera si Vocea Americii, prin urmare, am recunoscut si mi-am amintit foarte bine atmosfera de dinainte de '89.

Meritul lui Cristi Mungiu este acela ca povesteste oroarea cu foarte mult firesc. Nimic strident, nici urma de patetism, nimic care sa te faca sa exclami: "Hai, lasa, ca nu e chiar asa!". Ba chiar asa e!

Nu reiau povestea, fiindca nu e cazul. Si nici nu fac critica de film, pentru ca nu ma pricep. Insa filmul asta este unul cu totul special (de la scenariu pina la imagine si jocul actorilor, un joc minunat de normal), si nu puteam sa nu scriu si eu citeva cuvinte.

Am citit in presa ca Traian Basescu, dupa vizionarea filmului, a declarat ca nu a inteles risetele din sala (Sala Mare a TNB), in momente in care nu se justificau deloc astfel de reactii. Ba pardon: exista multe momente in acest film care justifica risetele. Si eu am ris de citeva ori, si asta pentru ca filmul lui Cristi Mungiu, desi este o drama, are, culmea, si umor. (Ce ti-e si cu oamenii astia politici, care confunda palma cu palmierul, sinceritatea cu Securitatea si votul cu avortul!)

Monday, October 1, 2007

Ordinary life



Lunea sint foarte obosit. Duminica ma culc foarte tirziu, si asta din cauza adrenalinei pe care o acumulez la radio, de la 22 la 24. Aseara/azi-noapte am avut o emisiune aberanta. Telefoanele au sunat incontinuu, asta dupa ce o tipa, Dona, ne-a sunat sa ne spuna, mie si lui Mitos, ca sintem varza, ca sintem misogini, ca nu stim limba romana. Am invitat-o sa-mi spuna cum se scrie "mamuca, iacata-ma-s!":). N-a vrut. Oricum, aceasta Dona made my radio show! A mai fost un tip pe care l-am rugat sa-mi comunice adevarul lui: se angajase paznic la un magazin in Valea Jiului, si era fericit. Un adevar simplu, scurt si la obiect.

Astazi, la 12, am fost la deschiderea noului an universitar. La 34 de ani, sint student in anul I la Facultatea de Filosofie, ceea ce poate sa-mi provoace orice, dar in nici un caz emotii.

Aseara citeam din "Caietele timpului", ultimul volum al filozofului Alexandru Dragomir, aparut la Humanitas. Dragomir si-a dat doctoratul cu Martin Heidegger, apoi a trebuit sa revina in tara, pentru ca incepuse razboiul al doilea mondial si trebuia sa mearga pe front, iar apoi, dupa 1948, a facut filosofie pe cont propriu. Cam la fel cum a facut Gellu Naum: suprarealism pe cont propriu. Imi place ca A.D. isi scria mare parte din insemnari direct in germana. Citind "Caietele timpului" mi s-a facut dor si pofta de germana (am facut vreo 15 ani in scoala, liceu si facultate), incet-incet, amintirea (die Errinerung) se transforma in memorie.

Bineinteles ca frivolitatea metafizica de care dispun mi-a soptit tot felul de timpenii: niste povestiri scurte, intitulate "Pruna apofantica" (Die apophantische Pflaume), precum si altele care si-ar gasi locul in teritorii imaginare, precum Zeitland sau Pfefferland (ins Pfefferland gehen = a merge la dracu').

Si, apropo de Melciclopedia pornita aici, am inceput sa scriu niste povesti cu gangsteropode. Tin mult la acest proiect colectiv si sper ca, in 2-3 luni, vom publica o frumoasa carte.