Saturday, December 29, 2007

Adevarata poveste a Scufitei Rosii

In preajma sarbatorilor de iarna, cind totul, ca sa nu zicem mai mult, devine de clestar, cind insusi clestarul se simte mai clestar decit va fi sau va fi fost vreodata, Scufita Rosie se simte ca dracu'. Singura, mai singura decit cel mai singur om din lume, care nici macar nu exista, Scufita Rosie isi roade unghiile la gura sobei, compune manifeste feministe, stropite cu lacrimi de parasuta presocratica, il injura in gura mare, la gura aceleiasi sobe, pe Imparatul Rosu, care - si putini stiu asta - a sedus-o, dar nu a abandonat-o decit dupa ce a promis ca o ia de sotie. Dar nu a luat-o. Piticii au crescut deja, sint la facultate, momentan se afla la schi, in Predeal, ala micu' a si aparut, din greseala, la stirile sportive, pe Antena 3. Singuratatea este o pinza de paianjen, o iedera, o lipitoare, un fum care iti intra in ochi, un miros greu de sarmale umplute cu banane flambate, un gol cosmic in stomac, un Big Bang ardelenesc, picant, in creier, si Scufitei Rosii, de atita singuratate, i se face foame. In timp ce cititi aceste rinduri, Scufita Rosie suspina si gateste o ciorba de burta de poveste.

P.S.: Azi-dimineata, la Antena 3, am vazut o stire delicioasa: Ciorba de burta si Scufita Rosie au fost cele mai cautate domenii pe Internet, de sarbatori.

Thursday, December 27, 2007

Timpul n-are treaba cu Craciunul

(Mos Craciun a fost mult mai ok anul asta: mi-a adus mult mai putine mesaje si sms-uri stupide decit in ailalti ani. De altfel, sms-urile in grup si felicitarile virtuale, cu limbaj lemnos, trimise la sute de nefericiti deodata, ar trebui interzise prin lege. Tuturor celor care nu m-au felicitat virtual si impersonal - si mai ales celor care nu m-au felicitat deloc - le multumesc frumos si le dedic poemul de mai jos, pe care l-am gasit aseara pe o hirtiuta in timp ce faceam ordine si curatenie in casa.)

Prin fata casei noastre
timpul trece in fiecare zi la o alta ora

Mama imi zice: iar a trecut timpul
si tata imi zice: cum mai trece timpul pe linga noi
Si noi stam si ne uitam in urma lui pina dispare cu totul

Si intr-o zi mama imi zice: a venit timpul
si tata si el: a venit timpul s-a oprit in fata casei noastre

De-acum inainte in fiecare zi va fi aceeasi ora

Sunday, December 23, 2007

Funeral Cake Party sau Colive in live

In seara asta la Radio Guerrilla, pentru prima oara in istorie, geografie, anatomie si biologie, va avea loc o petrecere cu coliva, vin si voie buna. Prietenul Musat a recomandat sa se numeasca Funeral Cake Party, desi nici Colive in live nu suna rau. Ecouri ale acestui happening se vor auzi in direct la Razboiul Sfirsitului Saptaminii (22-24, desi poate sa dureze oricit). Invitati-surpriza, cu virste cuprinse intre 2 si 50 de ani. Traiasca libertatea, risul, RSSul si surisul!

Thursday, December 20, 2007

Orban trebuie ars pe rug!

Rugul de buze arde foarte frumos. Ziaristii-inchizitori, tatulicii, turcestii si tot neamul lor cel adormit prin diverse studiouri de televiziune s-au dat cu rug de buze, pentru ca vorbele lor sa fie stralucitoare, arzatoare, adica sa friga, nene, nu alta. Pentru un accident de circulatie, destul de banal, Ludovic Orban este deja ars pe acest rug de buze.
Praful se alegea de acest accident daca Orban se ducea imediat la Politie sa declare ce a facut. N-a declarat, si a gresit.
Reactia insa este total disproportionata, linsajul acesta mediatic la care este supus Orban - si nu toti cei care il injura acum pe Orban sint soferi impecabili la cap - mi se pare de tot rahatul.
De acest subiect s-ar alege praful si daca am face acest simplu exercitiu: inlocuim "Ludovic Orban" cu "Vasile Furnica". Daca accidentul asta ar fi fost facut de unul Vasile Furnica (din Berceni, sa zicem), care ar fi facut exact greselile lui Orban, e putin probabil sa fi prins pagina 5 din Libertatea.
Dezaprob total lipsa de barbatie a lui Orban, insa exagerarile ziaristilor lu' Peste sint penibile.
Cind il vad pe marele inchizitor Turcescu pe ce ton il condamna pe Orban, imi dau seama ca spiritul totalitarist se simte bine in prime-time-ul democratiei.

Cea mai frumoasa fobie din lume

Si cine te-ar putea impiedica sa crezi ceea ce tu ai crezut din prima clipa, vocea aceea care strapunge noaptea, si tu astepti, si tu astepti intrebind, o asteptare interogativa, si vocea care iti intra in timpla ca o pasare violenta, infometata, si asta nu e decit o vaga introducere la cea mai frumoasa fobie din lume, despre care, cu citeva clipe inainte ca pasarea aceea sonora, ca o voce cu pene, sa iti intre, prin ureche, in timpla, habar n-aveai ca exista, insa acum stii ca ea exista: cea mai frumoasa fobie din lume este atunci cind..., chiar asa: cum ar fi sa te temi de rindunicile care ti-ar putea intra in ochi?

Sunday, December 16, 2007

Zeitguest

Sint zile cind te simti ca un musafir al timpului, un fel de Zeitguest/Zeitgast, desi acum, la moda, este conspiratia Zeitgeist-ului. Sint zile, de fiecare data aceleasi, cind simti ca insusi Zeitgeist-ul asta este o conspiratie, ca, de fapt, traim un Zeit lipsit de Geist, slava Domnului ca, in limba germana, timpul, chiar el, este feminin, poate asa mai avem si noi o sansa. Azi-dimineata m-am trezit cu imaginea unei carti ale carei coperte erau de salata verde, era si Heraclit pe-acolo, ardea un foc, era o stare. Am citit citeva poeme de Bogdan O. Popescu, iata citeva rinduri:
gatesc si scriu
asa ma mai amuz intr-un tirziu
cind draperiile de carne
sint trase fara nici un gust


In concluzie, din viscerele acestui Mare Azi,
Nu va cinta Keith Jarrett de trei ori
Concertul de la Koln
ca tu, chiar tu, te vei lepada de maine.

Monday, December 10, 2007

Scenariu de Hollywood

(E super sa ai blog. Blogul e un fel de supermarket, caci superwriting nu-mi vine sa-i zic: oamenii intra si ies cu miscari precise, asa cum aluneca un cutit, inainte si inapoi, pe piatra care il ascute, nu neaparat la minte. Daca nu as fi avut blog, poate ca nu as fi avut sansa de a primi, mai mult sau mai putin explicit, amenintari cu moartea. In numele libertatii de exprimare, infasurata intr-o canadiana marimea 68.149.6.171, Alberta Calgary imi trimite cele mai sinistre rinduri pe care le-am primit vreodata. Sa-mi fac griji? In armata trageam bine cu arma, ma bazez pe asta atunci cind scriu pe blog. Textul de mai jos ii este dedicat lui Stephen Hawking, in speranta ca, intr-o zi, va elucida misterul gaurilor negre din capul celor fara cap.)

Se astepta la asta, stia ca, dupa acel accident absurd, mai devreme sau mai tirziu ea il va ruga sa o omoare. Si intr-o seara, femeia aceea tinara, tintuita intr-un scaun cu rotile, ii spuse:
– Daca ma iubesti, si nu ma indoiesc de asta, te rog, omoara-ma, nu mai suport.
Rugamintea nu il surprinse pe barbatul tinar care statea la masa si scria ceva intr-un caiet, dar il sperie foarte tare.
– Imi pare rau, nu pot sa fac asta, nu pot, cum as putea sa te omor?!
A venit apoi ziua aceea neverosimila, cind ea l-a mai rugat o data sa o omoare, fiindca suferinta devenise de neindurat, insa el refuza o data si inca o data, din motive pe care cei doi le stiau foarte bine. De disperare, ea lua o vaza si o arunca aiurea si vaza il nimeri exact in timpla si barbatul tinar, care o iubea pe femeia din scaunul cu rotile, cazu in inconstienta. Dupa citva timp, politistii au venit si au constatat decesul barbatului si femeia a recunoscut, ingrozita, totul. Dupa un proces minutios, juratii au condamnat-o pe femeie la moarte.

Friday, December 7, 2007

Lupta cu Coelho

Nu stiu exact cum s-a intimplat: intr-o zi pur si simplu mi-am dat seama ca imi place sa-l terorizez psihic pe Coelho. Paulo Coelho. Pe vremea cind era necunoscut, imi facuse placere sa-i citesc cartea* aceea cu coperti portocalii, aparuta la Nemira. Pe vremea aia, nici Pepe, nici Madalina Manole, nici Andreea Marin sau (tot ce e posibil) Gabriel Liiceanu nu auzisera de Coelho. Dar Coelho auzise de Coelho si, pentru ca-i placuse de el, a facut ce-a facut si-a devenit celebru. Asta m-a facut sa reactionez. Daca vrei celebritate, Paule, trebuie sa te pregatesti de razboi. De razboi, si pace. Sau de Razboiul Sfirsitului Saptaminii, unde, de mai bine de un an, Coelho este, ca sa zic asa, etalonul a tot ce si cum nu trebuie sa fie un scriitor (nu ca un scriitor ar trebui sa fie ceva anume, in vreun fel anume). Impreuna cu Mitos, am tot ris de saracul Paulo. Am ris si singur de Paulo, scriind tot felul de rautacisme in Academia Catavencu. Am si facut un anunt in gazeta ca vreau sa-l distrug psihic pe Coelho. De ce? Sint invidios pe succesele lui, recunosc.
*Alchimistul, de Paulo Coelho.

Si acum prima stire: aseara, am intrat (nu intimplator) pe pagina personala a cuiva, si aici ma astepta o surpriza semi-neplacuta, semn ca Spiritul lui Coelho nu doarme in librarii si nu iarta orice-ar fi:



Insa Coelho nu poate sa-si imagineze cit de crunta va fi lovitura pe care i-am pregatit-o: un scenariu de banda desenata, al carui personaj central este si va fi PC insusi. Urmatorul Caiet de BD, editat de Catavencu, care va aparea nu peste mult timp, va contine "Extraordinarele aventuri ale lui Paulo Coelho in Romania". Coelho va fi atit de terorizat de aceasta banda desenata (facuta de talentatul Bogdan Petry), incit va pune mina pe telefon si il va suna pe Sorin Ovidiu Vantu, rugindu-l sa opreasca tiparirea BD-ului. Ce se intimpla mai departe veti vedea :)

Wednesday, December 5, 2007

Introducere in Elodia

Nu stiu unde isi va petrece Elodia Revelionul 2008, stiu, insa, ca Elodia nu in zadar si-a petrecut noptile in garsoniera OTV. La trei luni de la misterioasa ei disparitie, Elodia a devenit un veritabil brand de tara. Daca Dumnezeu ar fi fost roman (dar, asta e, a ratat aceasta sansa), brandul „Elodia“ ar fi avut o serioasa concurenta. Dar Dumnezeu nu este roman, cu exceptia, poate, a momentelor cind Romania invinge Olanda cu un gol din ofsaid. Ideea acestui fost viitor contraeditorial este ca moartea vinde in draci, ca moartea are mare succes la public. Parafrazindu-l pe Miron Cozma, care l-a citat, recent, pe Nietzsche, se poate spune ca stirile de la ora 5 care nu te omoara te intaresc. Nu intimplator l-am pomenit aici pe Nietzsche: nihilistul german (care nu se ridica, totusi, la nivelul nihilistului baci moldovean din Miorita) intelegea prin „viata“ un principiu al existentei umane, ale carui valori pozitive sint sanatatea, robustetea, forta naturala, miscarea, viul. Potrivit sondajelor de opinie ale OTV, cei mai multi romani cred ca Elodia este moarta. Asadar, daca e moarta, e putin probabil ca Elodia sa mai fie foarte sanatoasa, sa mai aiba o robustete si o forta naturala demne de invidiat, dupa cum nu e sigur ca – desi se misca bine prin mass media sau prin Mass Mesia – se mai poate spune ca, fiind moarta, Elodia este vie. Si, totusi: intr-un fel, Elodia este nu vie, ci foarte vie, asta si pentru ca moartea este plina de viata. Si moartea (Elodiei) este plina de viata pentru simplul motiv ca romanii (elodieni) proiecteaza foarte multa viata asupra Elodiei. Sa nu ne miram daca, nu peste mult timp, celebrul vers Moartea este un mester din Germania, al lui Paul Celan, va fi eclipsat de popularul refren Moartea este o avocata meseriasa din Romania. Stirile de la ora 5, care si ele sint un redutabil brand national, aveau nevoie un erou, si Elodia a picat la tanc. Elodia este mintuitoarea si liderul spiritual al Stirilor de la ora 5. Elodia reprezinta pentru o filosofie a mortii (mai exact, pentru o filosofie a apetitului pentru moarte) ceea ce reprezinta Supraomul lui Nietzsche pentru o filosofie a vietii. Cum sa nu te inchini, in aceste conditii, la Elodia? Elodia este garantia unei captivante vieti dupa moarte, iar cel care moare are cel putin speranta unei minunate vieti de apoi in studioul OTV.

Tuesday, December 4, 2007

Povestea apei care a impietrit in plina vara

Nu mai era de mult tinar, avea 30 de ani, pe care nici macar nu se obosise sa-i implineasca. 30 de ani era numele ciinelui care il tot pindea in acel miez de vara. Ajunsese in acel loc indepartat fara sa fie sigur ca isi doreste asta. Dar a ajuns, si satul in care ajunsese avea un munte si avea o mare. El avea depresii, desi femeia de linga el il iubea. Depresiile sint suportabile atunci cind ai alaturi un aparat de fotografiat. El asta facea zi de zi: isi plimba depresiile pe coastele abrupte ale acelui sat, fotografiind lucruri fara noima. La prinz, ea se ducea cu filmele la developat. In ziua aia, desi toate zilele erau la fel acolo si aiurea, el fotografiase apa, toata apa care putea incapea intr-un aparat de fotografiat. Seara, ea a venit cu pozele acasa, i le-a aratat, si una dintre ele facuse ce facuse si se daduse de trei ori peste cap, desi o data ar fi fost destul. Apa care se da de trei ori peste cap devine piatra si, privind fotografia aceea criminala, el n-a mai inteles nimic. S-a aruncat de pe terasa casei crezind ca piatra verde care il chema e apa pe care tocmai o pozase.


(piatra)

(apa)

Sunday, December 2, 2007

Cu cine ne vom petrece sfirsitul lumii fotbalistice

Dupa Ziua Nationala a Romaniei nu a venit Ziua Nationalei (de fotbal a) Romaniei: la Campionatul European, Romania a cazut (rau de tot) in grupa cu Franta, Olanda si Italia. Vai, cit de mult ne vor lipsi (in Elvetia) Belarus si Albania!

Saturday, December 1, 2007

Moarte gradinilor zoologice!

Animalele sint fiinte anistorice. Cind iti plimbi ciinele in lesa incearca sa intelegi ca, la o lesa distanta, exista o fiinta care traieste in afara istoriei. Istoria plimba in lesa anistoria. Istoria da de mincare anistoriei. Istoria tine in brate anistoria aceea cu chip de pisica. Uneori, anistoria musca din gamba istoriei. Uneori, istoria hinghereste anistoria. Asta, asa, ca preludiu la spectacolul jocului de priviri care se practica in gradinile zoologice. Cine pe cine priveste? Cine e victima cui? In Romånia sint citeva mii de animale salbatice care zac in custi. Razvan Cucui povesteste intr-un comentariu la post-ul precedent despre paralizia pe care i-a produs-o, in Craiova, ragetul unui leu (sa zicem) african. Gradinile zoologice sint niste aberatii ale naturii. Cum e sa te nasti leu sau pantera sau jaguar sau elefant, si sa zaci intr-o cusca in Craiova sau Faurei? Eu nu mi-as duce niciodata copiii sau nepotii la o gradina zoologica. Intr-o masura mult mai mare decit adultii, copiii sint fiinte libere, pentru care jocul este esential. Intre joc si libertate exista multe apropieri. Gradinile zoologice le deformeaza copiilor notiunea de libertate. Nu-mi fac iluzia ca aceste aberatii ale naturii, care sint gradinile zoologice, ar putea disparea prea curind. Dar putem incerca. Le multumesc celor care mi-au scris, oferindu-se sa aruncam in aer gradinile zoologice. Intr-un fel sau altul, vom si face asta.