Tuesday, January 29, 2008

Si daca, totusi, inteligenta e o prostie?!

Gellu Naum zicea ca inteligenta e o prostie, si, cind am citit asta prima oara, n-am inteles deloc ce vrea sa spuna. Cum adica inteligenta e o prostie? Pai, daca si inteligenta e o prostie, atunci exista ceva care sa nu fie (o) prostie? In fine, intre timp, am inteles ce vrea sa spuna, si sint foarte de acord cu aceasta propozitie. Karl Popper zice si el cam acelasi lucru: "Nu cred in coeficientul de inteligenta; pentru mine, el este una din marile neghiobii ale lumii noastre. Si nu e deloc exclus ca el sa duca la pierderea urmatorului razboi de catre americani, fiindca generalii lor au fost alesi pe baza coeficientului de inteligenta". Profetia asta a lui Popper, facuta in 1983, pare ca s-a cam implinit.

Pe de alta parte, inteligenta artificiala exista, nu si intelepciune artificiala. Robotii umanoizi te pot bate la sah, insa ei, saracii, au o mare problema: nu viseaza.

xxx
Si, fara nici o legatura cu nimic, un So what semi-superb, cu Miles Davis & John Coltrane (ca tot mi se facuse ieri foarte dor de My favourite things, si am descarcat-o de pe net, mult mai repede decit au sorbit aia Milcovul, dintr-o sorbire).

33 comments:

tata la copii said...

gellu naum rulz !!! mare om ! da ce spune el, a fost zis ceva mai inainte in Evanghelie, da asta nu i stirbeste cu nimic meritul. sunt un vechi fan gellu naum, pe de alta parte, asa ca nu pot fi impartial......de mic ( fara misto ) iubesc scriitura lui. da pe popper nu prea cunosc , asa ca mi permit sa l atac nitel. Asa ca :
-inca de pe vremea primului razboi mondial selectia recrutilor pt scolile de ofiteri in armata americana si nu numai, se facea pe baza unor teste care, actualizate, sunt si azi in uzul psihologiei aplicate
-la vremea celui de al doilea razboi mondial , Directia de servicii strategice a armatei americane folosea metode de evaluare a personalitatii la selectia candidatilor la scolile de spionaj , care metode si azi sunt folosite in viata civila pt selectarea executivilor
- chiar si la romania, incepand din 1927 se baga selectie din asta la Centrul medical de aeronautica din pipera, pt piloti.
- nainte de asta , sub egida Ministerului muncii se infiintase deja un centru de selectie a personalului in transporturi ( Societatea de tramvaie in 1925 si CFR in 1933 )
- si tot asa........
citatele s dintr o carte a domnului Martin Nicolae (vai, nu stiu cum ii zice cartii), pe care era bine daca o citea si popper :) care si-a viciat ideea cu exemplul asta rau ales.

tata la copii said...

P.S. ca sa spal pe jos cu popper, tin sa va aduc la cunostinta ca prin senatul american, nainte de autorul amintit, a fost un mare scandal legat de folosirea testelor de inteligenta, si mai mult decat atat, s a emis o interdictie de folosire a acestora in NY city, astea toate pornind de la abuzul de teste de inteligenta din societatea americana. da asta se intampla prin anii 60, si popper se trezeste prin anii 80. Cam nasol.eu unu nu la as mai cita.

Iulian Tanase said...

pai, popper asta zice acelasi lucru, numai ca el nu insira diverse date sociofantasctice, ci le da si un sens. einstein, de pilda, nu avea un IQ mare, si lucrurul asta nu l-a incomodat.
relax, tata la copii, cu popper n-ai cum sa speli pe jos decit daca folosesti carti in loc de cirpe de praf.

tata la copii said...

Popper nu da nici un sens prietene , el doar reia niste informatii fumate sau halite de mult, si niste concluzii cunoscute deja. Revin cu alt exemplu : psihologii germani ai celui de al III lea reich nu puneau mare pret pe scorul obtinut la teste de catre ofiterii testati, punand in schimb mai mult pret pa observarea comportamentului candidatilor.Da nu era Evanghelia Mantuitorului cea mai cunoscuta pa problema asta cu inteligentii si neinteligentii ? Lu Gellu Naum, e ,poet , i se intelege , da popper.......

Scoop said...

am o intrebare legata de postul tau anterior: ca poti sa faci scoala si la pensie, e clar, dar ce faci cu memoria? te mai tine? te mai lasa? plus ca si memoria e ca tamplarul, vorba lui moromete-- are si ea deprinderile ei de om batran si cata sa ajunga tot la ce stie ea. ia zi, ti se-ntampla?

cristian baltatescu said...

Tot intrebandu-ma si eu de ce sunt viciate din nastere testele de inteligenta, intuiam asta, mi-am dat seama ca poate inteligenta e doar un alt organ, care doar se intampla sa aiba legatura cu gandirea.
Nu te face mai intelept un IQ de 120 asa cum marimea penisului nu te protejeaza de infectii urinare. (too much? :) )

Iulian Tanase said...

pai, in cazul asta, te las sa te certi cu popper personal, ca eu n-am contract cu el, plus ca acum am o discutie cu Nimicul, care se arata foarte inteligent (scriu o chestie despre Nimicul la presocratici, sa nu se inteleaga altceva)

Radu said...

Apropo de prostie: de Su Tung-p'o, poem numit "on the birth of his son".

Families, when a child is born
Want it to be intelligent.
I, through intelligence,
Having wrecked my whole life,
Only hope the baby will prove
Ignorant and stupid.
Then he will crown a tranquil life
By becoming a Cabinet Minister.

tata la copii said...

Asta cu nimicul la presocratici e super. Baga si matale, frate Balcescule ( in poza mi pari matale ca semeni cu Nicolae Balcescu ), ceva pa blog, te rog. Asta da subiect, eu ma gandeam automat la cifra 0, care dupa stiinta mea cam de la arabi ni se trage. Da in adevar mare lucru nu stiu, si matale le zici asa frumos...

tata la copii said...

dragut poemu lu radu ! merci, man !

Bianca said...

Se aude o muzica pa aici,sper ca nu e...nuuuuuu! Imi pare rau nu mai ascult asa ceva.M-am lasat acum 4 luni, 3 saptamini si o jumatate de zi.
*
"Cu timpul poate o sa intelegi mai limpede ce spun acum"
(-Despre interior-exterior,Gellu Naum in dialog cu Sanda Rosescu-o carticica foarte frumoasa)
Cind am citit prima data afirmatia despre prostia inteligenţei n-am inteles-o adica ,totusi ,chiar asa?
Da , chiar asa!
Altfel, eu cu Raimund nu ma-ncumet sa ma cert daca sint doritori si filosofi ai stiintei n-am nimic impotriva.Sa-nceapa cu: Societatea deschisa si dusmanii sai-

Jazz.....de asta trec eu pe aici!

Eu Insumi said...

Auzi, bre, ne lesi?! Ce Popper... ce Gellu Naum... Mai bine zi, tata, ce-ai facut la examene, ca acum te punem sa dai carnetu' la semnat aicea!

Iulian Tanase said...

@ eu insumi: pai, daca esti ziarist, afli de la secretariatul facultatii ce note am luat. sper sa nu te surprinda o astfel de informatie :)

tata la copii said...

crezi ca poti sa dai si o lamurire mica cand sari cate un comment de la mine ? k, poti sa nu zici nimic, da atunci nu mai da nimic din ce bag eu. sau zi si mie omule, sa nu mai scriu la tine daca deranjez

Iulian Tanase said...

@ tata la copii: relax, cum sa deranjezi; lamuriri nu pot oferi decit daca am asa ceva; sa zicem ca amindoi am invocat argumentul autoritatii: tu de o parte, eu - de ambele parti; mie imi place popper, cit despre gellu naum - ar fi prea putin sa spun ca imi place, aici e vorba despre alte lucruri, mult mai "grave".
insa intrebarea ramine: cind inteligenta ajunge sa fie o prostie? ca ea, prin ea insasi, nepusa in relatie cu ceva, nu poate sa fie ceva rau si, ma tem, nici ceva bun.

Anonymous said...

"Inteligenta e o prostie" - intrebare de 10 puncte. Raspunsul meu este "DA". Eu nu sunt de acord cu testele IQ, pentru ca s-ar putea sa ai surprize (sa constati cu stupoare ca e 20 sau 170(groso-modo),ceea ce ar fi naspa in ambele variante).Eu personal nu am curiozitati dintr-astea. Dar sunt altii care au...si ajungi cobai :D.
Atat am avut de spus. Suficient. Multumesc.
Semnat,
Nora Rubanet, 27 ani, ex-90-60-90, din Tulcea(unde are balta peste..:D)...care si-a depasit toate complexele (in 9 ani)..bruneta cu ochi verzi...etc..
nora_birsan@yahoo.com
Sa aveti liniste sufleteasca si va iubesc pe toti la fel.

Anonymous said...

mda, inteligenta scoasa din context, ca si alte muraturi, nu inseamna nimic.
eu imi doresc ca copchilu meu sa aibe simtul umorului,(mai precis, din august, cand trebuie sa se nasca), sa fie moldovean, ca sa zic asa :))), ca si io mi-s, no, ashe.
americanii au media de IQ de 95, acuma imi dau seama de ce mie mi-a iesit 30. :)

cristian baltatescu said...

LOL
Si acuma noi ar trebui sa sarim sa intrebam daca nora e single? Numai mie mi se pare ala un anunt matrimonial?

Cand e inteligenta prostie? Nu stiu, cand te bazezi pe ea, asa, in forma asta cuantificabila care e IQ-ul. Cand te bazezi numai pe ea. Cand pe langa nu ea nu exista si adaptare sau adaptabilitate. Care de multe ori e mai importanta.
Nu ma refer numai la aspectul darwinist, ci la lucruri mult mai marunte. Adaptabilitate la locul de munca, la orasul in care traiesti, la relatiile cu ceilalti.

Stupid services said...

Ca inteligenta nu tine loc de intelepciune asta e clar. Dar a incerca sa discreditezi inteligenta pe motivul asta si a reabilita prostia care hopa,a si sarit in sus bucuroasa ca are si ea drept in cetate, e o dovada clara de...lipsa de intelepciune!

Stupid services said...

Ca inteligenta nu tine loc de intelepciune asta e clar. Dar a incerca sa discreditezi inteligenta pe motivul asta si a reabilita prostia care hopa,a si sarit in sus bucuroasa ca are si ea drept in cetate, e o dovada clara de...lipsa de intelepciune!

tata la copii said...

e, mi a picat mie rau de la un comment care nu o fi ajuns...cat depre gellu naum, povestea e simpla : copil fiind am primit o carte de a omului care era probabil pt copii ( aia cu apolodor ), da si acu la maturitate imi pare ca e superba, ei bine, si de la cartea aia a ramas omu in sufletul meu, si cate ori am pus ghiara pe ce a mai scris omu am ramas convins ca scriitura lui e parte din viata mea peste care nu se poate trece. Asa ca daca omu a zis cu inteligenta, nu mai e nevoie de argumente blegi de la filozofi nepresocratici. Da si peste maestrul Naum e cuvantul Evangheliei...

dinu decuble said...

am si io o intrebare:
daca inteligenta e o prostie, atunci cum ii mai jignim pe prosti?
le spunem: bai inteligentilor?...

Anonymous said...

Ma numesc Nora Rubanet, 27 ani, Tulcea (are balta peshte), am 1.70 si 65 kg, bruneta cu ochii verzi, etc...fara complexe de nici un fel (am reusit sa scap de toate in 9 ani)..Intrebarea mea este: "Care-i treaba cu justitia in Romania?". Raspunsul meu este:
In februarie 2004, m-am angajat la CSA (Comisia de Supravghere a Asigurarilor)ca toata lumea "printr-o pila si o spaga" pentru ca era "no options". Pila a fost vicepresedintele CSA. Am obtinut un post de referent (ultimul trepadus de acolo, cu slariul minim).Intre timp, seful departamentului meu (Directia Generala Logistica (5 directori si un trepadus) a inceput sa-mi faca avansuri (eram 90-60-90 cu +/- 2 cm)..eu-nu, nu, nu...el ba da, ba da, ba da (Sunt eu cocolino-moale si pufos)..Intr-o zi mi-a pus mana pe sani, in lift, numai noi 2..in secunsa 2 i-am facut referat la presedinte..si de acolo tot balamucul...seful meu era cumnat cu vicepresedinte (si acelasi partid PRM-desi eram si eu membru PRM, da ei nu stiau)..vicele, curvar si el, l-a inteles..si s-au gandit ei la rece sa ma oblige sa cedez...Numai ca referatul meu a ajuns la presedinte (care era cu PSD)..si care mi-a recomandat un test la psihologul CSA..Am facut teste vreo 4 ore (stil: "Imi place sa bat caii. variante: putin, deloc, foarte mult, nu concep asa ceva, mult, simt o placere deosebita, etc.. ").Testele au aratat ca am inteligenta peste medie, atebtie distributiva, rezistenta la stres, etc. Imediat, Presedintele m-a ajutat si m-a mutat la alta directie-Directia Generala Reglementari, directia Contabilitate,Serviciul de Analiza si Reglementare contabila (in domeniul meu). Am stat si acolo cateva luni - am rezistat pe baricade-numai ca intr-o zi am avut o problema personala (familie) si am lipsit cate 2-3 ore pe zi (am fost la politie)trei zile la rand. sef-sv personal avea alte combinatii (politice)..cu seful depart Logistica..In final ne-am balacarit la Tulcea (am buletin de tulcea)..numai ca ei au dat spaga pe unde s-a putut..si eu am pierdut procesul, care a durat cateva luni (au urgentat ei procedurile). acum m-am resemnat si m-am multumit cu faptul ca: chiar daca nu am castigat, i-am frecat nitel la bani (deplasari la tulcea in fiecare luna, benzina, timp, stres, etc).
Am incredere in Dumnezeu 500%.
Atat. Multumesc.
Cu drag, Nora!
Sa fiti iubiti!

Anonymous said...

Si daca vad io soarele siclam?..:))
Cu drag, Nora!

tata la copii said...

Draga Nora, daca tu vezi soarele siclam da nu auzi voci,
cu atat mai bine tarii,
si lui cu atat mai bine
(scuze, asta cu versurile mi a intrat automat)
Revin la subiect, scuze,
daca tu vezi soarele siclam, inseamna ca te ai uitat prea mult la el. Deci nu e problema. Da la chestia cu caii mergea o lamurire: pana la urma iti place sa i bati ? Si daca nu, tie ce altceva iti place sa bati ?

Iulian Tanase said...

:)
ca sa vezi ce turnura poate sa imprime discutiilor despre inteligenta sau prostie (nu e clar) un soare siclam (sic! l-am pus)

(nora, sigur asta e emisiunea la care voiai s-ajungi?)

luna said...

logic ar fi ca cine-i inteligent nu e prost si invers....chiar daca-i un paradox-functioneaza!!!!Inteligenta e o prostie,are dreptate NAUM(daca el a zis primul-eu ma indoiesc)si-ti dau un exemplu simplu:toti prostii au bani multi-direct proportional cu prostia lor-si toti inteligentii sunt saraci...de abia reusesc sa supravietuiasca....Prostii sunt atat de prosti incat nu prevad riscurile(pentru ca n-au habar ce sunt)si se "arunca "in afaceri.Inteligentii "se arunca"in cultura,in forumul tau sau stiu sa cheltuiasca ...incat niciodata nu au!a la prossima,LUNA

luna said...

Nora,scuza-ma ca-ti zic dar ai povestit in punctul giust,cel cu inteligenta care-i o prostie.Aveai doua shanse:ori nu te angajai,ori o lasai balta....Credeai ca esti in America unde si atinsul pe umeri in timpul jobului se considera molestie sexsuala?Ei au pierdut bani,timp si benzina dar au avut de unde...pe cand tu nu ai pierdut mai mult?Stressul tau,timpul si banii tai?este doar o zicala idioata,valabila doar pentru fizica,ca:"buturuga mica rastoarna carul mare".Te sfatuiesc sa continui-daca tot ai intrat in joc-cu legea anticoruptie,la haga,scrisoare la Basescu,etc.Nu mai ai nimic de pierdut.Demonstreaza-ti ca POTI!curaj,LUNA

Eu Insumi said...

Draga Iulian si dragilor cititorii lui, sa stiti ca Nora lucreaza la mai multe capete. Spre exemplu, acelasi text l-a postat si pe blogul vecinului tau, Silviu Brizu. Iaca link: http://brizu.blogspot.com/2008/01/s-o-facem-legal-cu-condicu.html
Asadar, fiti vigilenti, tovarasi!

Iulian Tanase said...

@ luna: bancul pe care l-ai trimis e nostim, insa n-am sa-l public, pentru ca pe acest blog nu se publica bancuri cu femei nici dezbracate, nici imbracate.

LUNA said...

OK!Voiam sa-ti arat cum se distreaza cei din diaspora...care e atmosfera.E cam vulgar dar pe ziua de azi e singurul lucru care m-a facut sa rad.L-am primit de la un tip din Spania,Muresan Bogdan.Trebuie sa recunosti ca era mai bun decat povestea tipei din Tulcea.Acum sa vorbim de DESCRIMINARE.Nu publica nici un banc decat sa fii acuzat.

Iulian Tanase said...

femeia din acel banc era intr-o situatie stinjenitoare. deci, nepublicind bancul, am protejat-o. protejind-o, nu puteam s-o discriminez :)

tz-shirt said...

Miles Davis,
acolo e totul
Miles Davis si-atat.

pentru ca tot ce avea mai bun ducea intr-o trompeta