Friday, June 13, 2008

Ce-a vrut sa spuna poetul? (invitatie la lupta & petrecere)

Pentru ca elevii de liceu, care sint obligati sa invete pe dinafara tot felul de comentarii literare imbecile, scrise de profesori lirici la cap, sa nu se simta singuri in fata Ba(ca)laureatului, fac un apel la toti oamenii de bine sa-si puna osul imaginatiei si osia umorului la treaba si sa scrie cite un comentariu literar alternativ la poeziile pe care le voi posta pe blog. Daca se aduna marfa buna, n-ar fi deplasat, cred, sa facem o culegere de sinteze si analize literare, pe care sa o supunem aprobarii Ministerului Educatiei. Comentezi?

LA STEAUA

La steaua care-a rasarit
E-o cale atit de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.

Poate de mult s-a stins in drum
In departari albastre
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Incet pe cer se suie;
Era pe cind nu s-a zarit,
Azi o vedem si nu e.

Tot astfel cind al nostru dor
Pieri in noapte-adinca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste inca.

(Mihai Eminescu)

27 comments:

Anonymous said...

In primul rand, elevii nu mai sunt pusi sa invete comentarii si analize literare facute de profesori, de cativa ani de zile. Spre surprinderea mea, ati fost superficial la aceasta faza. Poate ar fi trebuit sa intrebati intai un profesor de romana ce trebuie sa-i invete pe elevi. Cu toate astea cred ca ideea de a comenta poeziile nu este foarte rea, dar in conditiile in care profesorul trebuie sa-l invete pe elev sa comenteze un text literar chiar daca il vede prima data, nu sa invete pe de rost comentarii gata facute, nu vad in ce masura MEC ar aproba o carte de comentarii scrise de bloggeri.

Iulian Tanase said...

spre surprinderea mea, am citit in ultimul numar din "Dilemateca" o recenzie la vreo trei carti de sinteze si comentarii literare, pline de imbecilitati spectaculoase. elevii care dau bacul trebuie, n-au incotro, sa citeasca alte timpenii, pentru ca altele nu-s. ca le invata pe dinafara sau pe dinauntru chiar nu mai conteaza. despre asta este vorba.
altfel, va doresc multa sanatate la simtul umorului.

lichter said...

Idea este buna, dar cred ca e cazul iasa din programa scriitorasi de duzina cum e Eminescu. Propun spre analiza cuvintarile lui Marean Vanghelie publicate in coperti de piele de crocodil suedez sub titlul "Opriti gratarele!" la editura Inhumanitas.

Dau un regat pentru Dan Desliu, Opere complete (nu glumesc). Daca se poate editie princeps dau doua regate.

Iulian Tanase said...

sa citeasca astfel de timpenii, voiam sa zic mai sus

lichter said...

NOTA: Va rog sa ignorati acest derapaj si nu va sititi ispititi sa il publicati sau cititi daca vi se pare ca este putin cam avangardinst pentru tinara si plapinda la cap degeneratie de tineri care ne vor plati pensiile peste niste ani, desigur, daca le mai apucam.

Parerea mea de academician, renumit la mine in bloc si de renume mondial la mine in apartament, este ca acest poem este forma lirica minimalista a operei marelui artist contermopan Georege Lucas, creatorul Razboiului Stelelor Masii 4-6 si 1-3.

Actiunea poemului se desfasoara intr-un spatiu idilic, atemporal, posibil intr-o galaxie foarte foarte indepartata. Steaua la care autorul face referire trebuie sa fie faimoasa "Stea a mortii" (n.a. "Death Star" in original) iar nu steaua masii, asa cum am fi tentati sa credem.

Desigur artistul simte nevoia sa faca dovada intelegerii conceptelor de astronomie elementara si mecanica cuantica. Pornind de la aceasta premiza putem deduce ca steaua se afla la o distanta de cel putin 0.63 parseci.

Desigur distanta in termeni absoluti nu mai este importanta intrucit se stie faptul ca rebelii au distrus steaua, a carei radiatii in spectrul luminos sunt inca vizible, impotriva firii.

Restul e istorie

Voi reveni cu mai multe detalii daca este cazul.

Anonymous said...

eu as sugera ca ideea principala a acestei poezii...este....un mesaj primit din spatiu...de la niste extraterestii rataciti..probabil...si transmis prin cod morse..prin intermediul unei stele care palpaie..:)...
da stiu....am aberat probabil mai rau decat o fac acei minunati critici literari in cartiile de comentarii.. :((

bubu said...

da intr-adevar suntem pusi sa invatam comentarii...are dreptate iulian! sunt niste imbecilitati...sunt cartile alea de Mariana Badea pe care toti profi spun sa nu le cumparam pentru ca nu sunt bune. defapt toti de la mine din scoala le cumpara pentru ca nu se face la clasa nimica...
intrebarea asta cu ce vrea sa spuna poetul , nu prea mai este pusa. acuma te itreaba ce simti tu cand citesti poezia? sau ce semnifica punctele de suspensie.

nu stiu cand vor fi scoase comentarile invatate pe de rost dsar cred ca mai trebuie sa treaca mult timp.

Kengyel Timea-Silvia said...

Poetul care e eul liric al lui Eminescu, si care e in acelasi timp narrator, observator, meteorolog si astrolog, clarvazator, ciumpalac, prieten si dusman se intinde catre dimensiunile twanscendentale ale existentei. Aceasta experienta incearca sa ne-o explice printr-un scur excurs liric(oidal).
Cu dibacitatea chiumpalaxiana potriveste rime cutremuratoare si neasteptate ca perfectul compus al verbului de miscare "a rasarit" cu abstractitatea deonticului "au trebuit". Sfidand orice regula chaucheriana de calofonie, el ne izbeste cu cu tripla asonanta a consoanei r, care e o mare inovatie, inca in primul vers: "care-a rasarit". In prisma freudiana, prima strofa reprezinta un preludiu, pentru un mult prea lung si anevoios drum catre climaxul iluminator. Avem de a face nu doar cu o departare spatiala ci si cu una de alta natura sugerata de o sete nestapanita pentru lumina "sa ne-ajunga" care ar putea fi satisfacuta doar in mii de ani. Daca e sa ne intindem de la interpreatrea freudiana spre biografism sainte-beuvian, ar trebui deja sa punem cerculet rosu cu cifra 18, si copii, totusi, asta e un comentariu.
Presupozitia care face din eul liric un schizoid, vine o data cu a doua strofa. Aici ni se prezinta angoasa unui eu care e inca nostalgic pentru eurile din lumile paralele care nu puteau trai luciditatea simultaneitatii cu stelaritatea in momentul in care ar fi putut coexista cu ea.
A treia strofa, desi incepe in ton funerar, se incheie cu o descoperire didactico-puerila, mult comentata de critica, pentru ca e teren fertil pentru alte putoisme. Iesirea din starea de ascundere si ascunderea, e jocul surprins de eul liric din care survine adevarul. In consecinta poezia este una adevarata, daca vreti, autentica.
Miscarea anevoioasa a stelei pe bolta cereasca este, evident, o inventie eminesciana. Ni se infatiseaza prin metode cineatice avant-la-lettre, ca si slow-motionul si close-up ul. Mai apoi se insista prin acest refren care seamana cu o incantatie, asupra materialitatii dematerializate a stelei, ca in strofa precedenta.
Ultima strofa in linie structuralista ar fi centrul, miezul problematicii eului liric. Tot excursul in lumea astrelor ceresti se leaga, cvazi-daimonic, de existenta terestra si de tematica iubirii. Apoteoza sentimentului gingas al iubirii care e prezent si nu prea, prefigureaza deja marea tematica a iubirii din magnific mirobolantul si extaziantul poem De ce nu-mi vii, despre care vom vorbi ora viitoare. La revedere.

Anonymous said...

Observam deasemenea ca poetul abordeaza motivul religios, punand mare akcent ;) pe icoana stelei decedate si pe climbing ul facut de aceasta pentru a ajunge la Dumnezeu; pentru ca "la naiba" , "Dragostea lui Dumnezeu invinge atractia gravitationala"

Matusa Lem said...

Sanchi,poetul spune ca amoru' il urmareste cu luminile stinse,ca sa-i mai traga una-n goarna.Restu' e vrajeala-n versuri despre steaua Luci,care-i moarta de mult,deci ce dreaq sa mai vorbim despre ea. PS:Moshule,ai grija ce nota imi pui,ca stiu unde stai si de la o vreme am devenit nervoz cu capu'.Sper ca ai priceput din prima,aldfel o sa vezi stelele cu telescopu' meu,care e in forma de ranga,te pup,ai grija de tine,ca daca nu,am io.

textier said...

iuli, ori imbatrinesc, ori e ca sint tata de copii, ori e ca sint prof de formatie... dar...
ideea ata a ta (excelenta) m-a stimulat sa comentez sincer si pe bune, pt. copiii de azi, imbicsiti de referate-nutretz, si sa le explic nst chestii chiar tari, din opera lui "nea emy" sau a altor "tatici", ca pt. nst receptori din anul 2008... offf... sint pierdut...

Iulian Tanase said...

@ textier: nu vad nimic rau in asta si ma indoiesc sincer ca ai fi pierdut. si eu am inceput sa scriu un comentariu pentru "La steaua". ar fi, cred, trei variante de lucru:
1) comentarii ironic-parodice la analizele pe care le fac profii imbecilizanti;
2) comentarii pe bune, cum zici tu;
3) un mix intre cele doua variante pomenite.

corina said...

pai, eu as zice ca cel mai nimerit ar fi sa citim varianta germana a poeziei. cea a lui gottfried keller:

Siehst Du den Stern

Siehst Du den Stern im fernsten Blau,
der schimmerernd fast erbleicht?
Sein Licht braucht eine Ewigkeit,
bis es dein Aug’ erreicht.

Vielleicht vor tausend Jahren schon
zu Asche stob der Stern,
und doch steht dort sein milder Glanz
noch immer still und fern.

Dem Wesen solchen Scheines gleicht,
der ist und doch nicht ist,
oh Lieb dein anmutvolles Sein,
wenn du gestorben bist.

suna cunoscut? :)

RazvY said...

Sa-l scoatem pe Eminescu ... si sa-l bagam pe academicianul "marean vanghelie" este o idee excelenta :) ... caci "este primarul care este pe persoana fizica" ...nu ? :))

textier said...

@corina: jawohl, fata de keller, e un sirop diluat (rima venturianista intre dor si amor, paralela neclara intre lumina si dragoste etc.)
dar un chiasm asa de izbutut precum "era pe cind nu s-a zarit / azi o vedem si nu e" ne-a cam marcat de ctv generatii dpv retoric, logic si (as risca sa zic chiar) metafizic.
@iulian: alegi alta din antume? sau le zicem cinstit copiilor ca ideile bune trb. recirculate?

Raul said...

La Steaua - HAIDE STEAUA!!!

În această operă a marelui Eminescu, cunoscut ca şi „ultimul romantic european” , evidenţiază clara discrepanţă între realităţile idealizate ale curentului romantic, în care, prin prisma eului liric se lustruiau imaginile nu atât de frumoase ale lumii cotidiene. Această poezie este atât de veche încât adevărurile, atât de pure atunci, nu mai coincid deloc cu ceea ce vedem azi.

„La steaua care-a răsărit” – Din păcate, acest vers istoric descrie vremuri de mult apuse în care producătorii de brânzeturi de ovine nu se credeau oameni de geniu şi făceau ceea ce ştiau mai bine. Steaua nu a mai răsărit de vreo 20 de ani încoace când mai câştiga câte o cupă a campionilor. Deci din start poezia ne prezintă evenimente antice şi de demult.
„e-o cale atât de lungă/ că mii de ani i-au trebuit” – mai precis, 1986de ani până a bătut Barcelona
„luminii să ne-ajungă” – Cei care au trecut prin acele perioade (nu eu), cunosc faptul că lumina nu prea ajungea la case, pentru că se întrerupea cam des. Spre deosebire de atunci, când cauzele afectau întreg macrocosmosul de consumatori de curent electric, acum lumina nu ajunge din cauza furtului de cabluri electrice


A doua strofă, ne aduce cu un picior mai aproape, când FC Steaua nu mai e decât o epigonie a vechii stele, şi raza ei de atunci ne luceşte acum în fiecare an în preajma zilei de 7 mai pe toate canalele de ştiri.

Următorul catren aduce în discuţie cele două pasiuni ale eului liric stelist, şi anume domnul Becali. Este vorba despre icoane şi steaua şi despre dilema acestuia, care nu ştie ce să pună pe pereţii biroului lui, o icoană cu sfântu’ gigi, patronul spiritual al oierilor sau cu echipa din 86’? El este nevoit să rămână cu icoana pentru că cineva i-a furat posterul cu echipa şi „azi o vede şi nu e”

Opera se încheie cu descierea celebrelor vise ale mulgătorului miliardar, care în ciuda asemănării lor cu revelaţiile divine, nu se adeveresc niciodată. Deasemenea, strofa face trimiteri subtile la coşmarurile pe care le au suporterii ultraşi în urma meciului Dinamo-Steaua care a contribuit la pierderea titlului de campioană pentru echipa de geniu din Ghencea

1octav said...

Trebuie daramat soculul. daca Eminescu ar publica acum ar fi facut varza. Ceea ce-mi place este nostalgia sau cum au zis altii narcisismul cosmic (Culianu & Bachelard). Intreg universul devine un ecran pe care se proiecteaza starile eului liric - de aici rezulta ca poetul chiar este universal dar din alte motive.
Ceea ce nu-mi place este ca este un mecanism inchis care mai face si aluzii stiintifice destul de plate. Dar aici nu este un tratat de astronomie, te face sa visezi. Ceea ce nu-mi place este constructia ca de teorema matematica - se demonstreaza o anumita premiza. Dar aceasta structura devine caracteristica pentru Eminescu cel traziu. Aici se poate sa ma insel dar nu pare sa fie o poezie de inceput. Este una conceputa sa reziste la critici. Modernii nu au nevoie insa de tot cristalul el il pot ghici de la prima fateta de aici un caracter oarecum plictisitor.

Lulu. said...

tind să cred că în această poezie converg cele mai semnificante, intime şi duioase principii ale celor de la Luxten, pe care Eminescu i-a promovat într-un mod metaforic şi subversiv- preîntâmpinându-le existenţa luminoasă.

probabil că acesta este modul poetic de a-i determina pe consumatorii de lumină să-şi achite la timp facturile.

Anonymous said...

noua chiar ne-au zis la scoala ceva de anticipatiile din poezia lui eminescu. nu mai stiu exact ce ca nu mi-am invatat. prea plictisitor.

dia

Iulian Tanase said...

va multumesc tuturor pentru comentarii. eminescu sa zica mersi pentru serviciul – gratis, deocamdata – pe care i-l facem. astazi voi posta inca o poezie a micului mare eminescu. sa batem flerul cit e cald. pentru ca meritam.

cristian baltatescu said...

Daca tot urmeaza alta poezie si daca tot aspectele legate de fizica elementara au fost deja mentionate de altii vreau sa fac o singur precizare. Poezia incepe cu o supozitie, fara nici o baza reala. Poate ca nu s-a stins si atunci toata incercarea poetului de ne sensibiliza poate fi considerata o incercare lacrimogena de a ne comunica patetic sentimentele proprii. E simplu sa iti faci cititorii sa se simta tristi daca vorbesti de moartea unei stele, posibil a unui intreg sistem solar.

lichter said...

Eu propun si teme de analiza mai complexe, pentru olimpiada.

De exemplu:

Suprarealismul in opera lui Balzac

Realismul din opera lui Boris Vian

Minimalismul din opera lui Dostoievski

Baudelaire si muzica pop (Culegere de interviuri din revista Bravo)

De ce nu a luat Dan Desliu premiul Nobel


P.S. Dau un regat pentru Dan Desliu, Opere complete

alexandros said...

da da! 'tu-ti steaua ta! probail poaetul a vrut sa spuna ca nici el nu stie poezie cat stie universul in netarnmurirea lui. poetul a vrut sa spuna ca scrie pe intuneric ca nu are bani de lumanari. poetul....a spus fix ce a spus si poate numai hartia a inteles...
SI DACA CITESTI SI COMENTARIUL AISTA... domnule Tanase... da un ochi si peste blogul meu si lasa un coment daca ti-a placut ceva si mai ales daca nu...asa cand ai vreme! deci numai bine

innuenda said...

LA STEAUA (comentariu)

Poetul vrea ca să facă o fabulă poliţistă, dintre care să ne spună cum stă treaba cu prietenia. Pentru căci el ne vorbeşte despre două prietene, care la drum lung nu a mai rezistat prietenia lor şi care s-a certat între ele, Steluţa şi Luminiţa.

Dintre care fata asta, Steluţa, a murit sinucisă. Dar poetul, român adevărat la care îi plăcea mult calea orală, vrea ca să arate înţelepciunea poporului român. Şi ne face morală, că în folclor câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia.

În poezie apare şi o oarecare Luci, care a primit o vedere de la noi, care nu se specifică care noi. Probabil este personajul colectiv care apare şi la Rebreanu şi la mai mulţi scriitori români.

Dintre care, fiind lume multă de la personajul colectiv, fata asta, Steluţa, avea o iconiţă care a dispărut dupa ce-a murit ea. Probabil furată, că nici poetul nu ştie precis decât că "nu e" şi nu a mai fost zărită de pe când era.

Abia în finalul poeziei, aflăm care a fost de fapt toată treaba. Un băiat Doru, pe care probabil il iubea fata asta, Steluţa, într-o noapte, mai demult, a făcut amor cu Luminiţa. Dintre care nu mai putea dupe aia să scape de ea, care îl urmărea şi se ţinea scai.
Şi aşa o fi aflat Steluţa, că s-o fi dus disperata aia de Luminiţa la Stela şi i-o fi spus, după atâta amar de vreme, după cum se arată şi în titlu şi în prima strofă.

PS. Să mă ierte Eminescu, posteritatea şi colegii academicieni. M-am jucat şi eu.

Vlad said...

Eminescu se da mare cu "vastele" lui cunostiinte in de-ale astrologiei, dupa care incearca sa lege asta de un sentiment al iubirii esuate, ca altfel, unde-ar mai fi romantismul? Pe cine-ar impresiona o poezie numai despre stele si planete? Dupa parerea mea, mai arunca niste noroi in balta sa o faca sa para mai adanca.

anonimulsu said...

1. propun o impartire in 2 categorii a come(n)tariilor de pana acum: comentarii naive si comentarii sentimentale. si o a treea categorie: marean vanghelie. care e de ambele, pupa`l`ar mama pe fruntea lui de neoromantic.

2. poetul n`a vrut sa zica, poetul a vrut sa sugereze :))

3. poetul a vrut sa sugereze ca steaua e la fel de departe ca si iubita (asta nu include ideea ca iubita e extraterestra), iubita e la fel de departe ca si steaua, iar de aici intram intr`o bucla spatio-temporala din care nu puteti iesi. am zis.

Dorian said...

Pai aici toata lumea face comentarii romanesti, la mistocareala. Oameni maturi cu scaun la cap, ce sa le mai ceri copiiilor.
E un poem de dragoste, ce e asa de greu de vazut, nu cel mai bun al lui Mihai Eminescu, insa reprezentativ prin tonalitate si atmosfera.