Monday, August 4, 2008

Sa mai citim si niste poze

Asa cum am promis, pun niste poze pe care le-am facut simbata la Comana. Strada pe care se afla casa Naum a fost botezata GELU NAUM, cu un singur L.






(aici este ingropata pisica Japonica)

(butoiul Gedichte)

8 comments:

nimeni said...

Mai bine cu un singur l decit "strada cu un nume banal pe care il uiti imediat". sau nu?
Cred ca e un loc tare frumos acolo... si mai cred si ca drumul spre fericire e putin mai scurt daca va hotariti sa porniti de pe acele plaiuri.

Si pentru ca m-am trezit mai tirziu:
La multi ani nemuritorului dumneavoastra vecin!

Matusa Lem said...

...si la ce i-a folosit? Pacat ca s-a nascut,pacat ca a murit!Noroc ca i s-a intimplat poezia,Ouroborosul vietii lui.

dragos c. said...

aha...comana-giurgiu? cei mai praf soferi pe care i-am vazut sunt de gr. sunt unii care sustin ca aia de ph ar fi de evitatat.sau cei de ct.
poate lansam un sondaj.
in vest se spune ca ar fi cei de ab.si din cate am vazut,e veridic.
ce voiam de fapt sa spun e ca pozele astea ranesc prin inaccesibilitatea noastra,a pamantenilor,de a trai intr-un astfel de paradis.
si pentru ca tot am fost luat de 'gica contra',tin linia: e la camp!!
eu visez mai abrubt!

CALUGARUL VASILE said...

Si eu am fost in Arcadia. Era in vara anului 1991 sau 1992. Domnul Gellu Naum nu era acasa. Era la Berlin. Cu sotia. Dar erau peste tot, in casa, in gradina, intre flori si buruieni, peste tot erau. Am stat ce-am stat, eu chiar pe scarile din prima poza, am visat putin ca caietele pline de vesurile si de desenele dlui Gellu Naum, am ascultat fermecatoarele povesti ale lui Andrei P. si pe urma am facut o plimbare si prin sat. La o margine de sat, linga o gospodarie paraginita, am facut ochii cit cepele. Intr-o gunoiste care parea a nimanui cresteau falnice cele mai frumose tulpini de cinepea indiana vazute de mine vreodata in libertate. Erau ca brazii, de un verde intens, fosnind alene, cind si cind, sub soarele calm si cald. Am stiut ca globalizarea intrase si in Romania. Nimeni nu le-a dat atentie. In afara de mine. Putin mai tirziu m-am razletit de grup si mai intors la frumoasele si mindrele tulpini. Erau tot acolo, dar nu mai era singure. Se rasfatau la soare si sub privirile gospodarului din gospodaria paraginita. L-am vazut si m-a vazut cum m-am apropiat de ele. Se prefacea ca nu sunt ale lui. L-am inteles si mi-am umplut buzunarele cu florile mici si parfumate. Gospodarul n-a zis nimic, ce era sa zica, nu erau ale lui. Dar dat din cap a mirare si mare intelegere. Le-am uscat acasa, pe un balcon din Dorobanti, la caldura, dar ferite de soare. Dupa doua zile si ceva erau numai bune de fumat. A fost cea mai buna iarba fumata vreodata. Culeasa si muncita de mine si cu mina mea. Niciodata visul nu fu mai frumos, niciodata iarba mai buna...

Iulian Tanase said...

@ calugarul vasile: o reverenta din partea mea!
altfel, ma gindeam sa te intreb daca nu ti-am mai ramas ceva din iarba aia, dar nu te intreb.

CALUGARUL VASILE said...

Stiam ca o sa-ti placa.
Mai bine ca nu m-ai intrebat.
Ce-a fost verde s-a uscat... Si-apoi nici iarba verde de acasa nu mai este ce era odata...
Pot sa-ti ofer doua cintece din vremurile bune de altadata ale tineretii mele. De ti-or placea, mi-ar placea sa le auzim impreuna cu prietenii putini si credinciosi de pe aici...

Iulian Tanase said...

am apreciat cintecele la modul superior

doinash said...

L-am recunoscut pe Vlad R in poza cu terasa. Si presupun ca cel cu bratele incrucisate era Vlad Z. Celebrii Vlazi. :-)