Monday, March 31, 2008

Sa plantam ecouri cit inca se mai aude ceva

Nu ne opreste nimeni sa presupunem ca Echo era o nimfa care, dincolo de faptul ca vorbea mult, arata bine, poza pentru revista Zeiboy, se descurca si ea cum putea. Apoi, brusc, Hera a redus-o la tacere, lasind-o doar sa repete prostiile pe care le spuneau altii. Nasol!
Aseara, la Razboiul Sfirsitului Saptaminii, Ana (o ascultatoare sensibila si atenta) ne-a facut o marturisire cumplita: a auzit pe strada, in Bucuresti, ecourile unor oameni vii. De aici si pina la propunerea Marilenei (o alta ascultatoare) de a pune bazele unei plantatii de ecouri n-a mai fost decit un pas.

Altfel, halal de sticla de vin care poarta in ea dopul Borges:

Wednesday, March 26, 2008

Cine mai vrea sa faca sex cu Istoria?

Marx a vrut, si a facut. Nici Platon nu s-a dat in laturi de la o orgie idilica. Insa cel mai patologic caz imi pare a fi Hegel, pe care mi-l si imaginez stind in fata Istoriei (o dama bine), vorbindu-i, de la inaltime patologiei sale, cam asa:

Stimata doamna, eu sint o persoana creata pe masura spiritului universal, eu am, daca nu v-ati dat seama, scopuri absolute, fanteziile mele sint tot atitea idealuri inalte. Daca nu ma mai pot lupta cu Darius sau Porus, pe care, sincer, nu m-ar fi deranjat sa mi-i fac sclavi, de ce sa nu scriu eu niste prelegeri de filosofia Istoriei? In definitiv, pentru tine scriu, pentru tine, si te rog sa-l uiti pe Alexandru, te rog sa-l uiti pe Iulius Cezar, te rog sa-l dai uitarii pe Napoleon, ei n-au fost decit infatisari ale spiritului meu, ei nici macar nu exista, poate ca nici n-au existat, priveste-ma cu atentie, sint eu, Georg Wilhelm Friedrich, iar tu esti Istoria mea, esti numai a mea, zi mersi ca exist, ca existi, ce faci in urmatoarele doua sute de ani? Vrei sa iesim undeva?

Tuesday, March 25, 2008

Vrea cineva sa prezinte vremea in "Idei in dialog"?

Doritoarele, de genul feminin, daca se poate, sint rugate sa trimita poze pe adresa mea. O gasiti pe blog. Voi reveni cu detalii. Astept, mersi.

Melciclopedia reloaded

Am primit in ultima vreme mai multe somatii de a relua povestea cu melcii, proiect care poate fi citit aici. Gata, trebuie sa ne reorganizam, pentru a duce la bun sfirsit Melciclopedia. Cei care au colaborat la delirul cu melci sint invitati sa-mi trimita, pe e-mail, datele lor personale, caci lucrarea este si va fi colectiva.

Saturday, March 22, 2008

I-am zis vreo doua, ieri, lui Eminescu

Cind ajungi in fata unei sali pline de elevi de liceu si trebuie sa vorbesti despre poezie, misiunea nu e deloc una simpla. Ce sa le spui pentru a le capta interesul? Ce sa le spui pentru a-i face sa rida? Ce joc ar trebui sa inventezi pentru a-i atrage in zona aceea a complicitatii? Apoi, nu stii citi dintre cei care te fixeaza cu privirea sint realmente interesati de poezie si citi au fost obligati, de catre profesori, sa participe la acea intilnire. Un dicton americanesc de speaking in public zice cam asa: If you fail to prepare, prepare yourself to fail. Personal, nu-mi scriu niciodata speech-uri. Nu pregatesc nici scenarii, nici regii. Merg pe mina spontaneitatii, singura zona pe care o premeditez cit de cit. Si mai merg si pe mina conceptului KISS (Keep It Short and Simple), ceea ce inseamna: 1) ca nu trebuie sa te uite Dumnezeu vorbind ; si 2) ca orice jargon trebuie evitat.
Lectura de ieri, pe care am avut-o la Colegiul National Mihai Eminescu (la invitatia lui Octavian Soviany), a fost ok. Le-am vorbit elevilor cit mai simplu posibil, fara sofisticarii, le-am citit citeva poeme cu o voce clara, iar, pe final, i-am facut sa rida. Cum i-am facut sa rida? Le-am citit citeva intrebari si raspunsuri din Trusa instalatorului de umbre, apoi i-am invitat la un joc: eu am scris citeva intrebari care incepeau cu De ce, si ei, fara sa stie intrebarile mele, au fost invitati sa scrie raspunsuri care incepeau cu Fiindca, Pentru ca, Deoarece, Intrucit. La unele intrebari (ale mele) si raspunsuri (ale lor) s-a ris in hohote. Iata citeva exemple:

- De ce oamenii nu au aripi?
- Pentru ca asa trebuie sa fie.

- De ce oamenii sint muritori?
- Pentru ca sintem ciudati.

- De ce atitea biserici?
- Pentru ca nu exista intrebare timpita.

- De ce oamenii sint muritori?
- Pentru ca Pastele nu e in fiecare zi.

- De ce oamenii nu au aripi?
- Pentru ca furnicile nu fumeaza.

Etc.



Friday, March 21, 2008

Tribuna Raiului ne doare

Cu riscul de a-mi face reclama pe seama lui Catalin Tolontan, tin sa semnalez un articol deosebit de patetic, al carui sublim lacrimos joaca miuta cu ridicolul. Pe Tolontan l-a cam luat intertextualismul pe dinainte, combinind in acelasi text moartea fruntasului Ionut Cosmin Sandu, in Afganistan, cu moartea fotbalului, aseara, in Giulesti. Expresia tribuna Raiului, care ii apartine lui Tolontan, este, totusi, datatoare de sperante pentru microbistii crestini: altfel se umplu de singe galeriile adverse stiind ca si dincolo exista tribune pline, de unde se pot arunca cu obiecte mici si taioase in fantomele arbitrilor.

Thursday, March 20, 2008

Ce-are fotbalul cu Mitul Pesterii?



Anul I al Facultatii de Filosofie are o echipa de fotbal atit de redutabila, incit incep sa ma si tem pentru ea. Daca afla Gigi Becali ca Filosofia a batut Istoria cu 5-3, ca Filosofia a batut Stiintele Politice cu 5-0, ca Filosofia a batut Matematica din nou cu 5-3, mai mult ca sigur ca va vrea sa cumpere echipa. Interesant va fi meciul de martea viitoare, cind Filosofia va juca cu Teologia Ortodoxa pentru un loc in finala. Aici sa-l vad pe Gigi Becali: cu cine tine? Cu Platon sau cu Dumnezeu?

Si, bineinteles, celebrul meci de fotbal intre filosofii greci si cei germani (marca Monty Python):

Aventuri la biscuit

Am si eu o intrebare: oare ce fel de pesti sint in Dambovita asta care trece, mai mult stind, prin Bucuresti? Ca pescari exista, mai ales la Piata Unirii. Delfini or fi?

Tuesday, March 18, 2008

De cite pericole este nevoie pentru o viata perfecta

Cine simte nevoia sa traiasca periculos n-are decit sa dea o tura pe strada Franceza din Bucuresti. Va avertizez ca – si sa moara James Dean, daca va mint! – exista mari sanse sa contractati o severa iluzie: iluzia ca este atit de simplu sa ai acces la o viata periculoasa. Avertismentul Pericol general este oarecum datator de sperante:

te astepti sa-ti apara in fata un criminal in serie, travestit intr-un familist convins, genul bonhomme, cu salopeta si cinci copii, sa-ti puna un picamar la timpla si sa te intrebe cu voce tremurinda: Cit aveti ceasul, va rog?. Insa singurul lucru care iti apare in fata, dupa ce treci de pericolul general, este un panou pe care scrie Atentie! Pericol de impiedicare. Te-ai astepta ca, in clipa urmatoare, sa-ti rupi gitul sau macar un picior, dar nu-ti rupi nimic, si asta nu face decit sa faca si mai vizibila banalitatea in care se scalda viata ta lipsita de pericole. Ar mai exista o portita de scapare din aceasta viata mediocra odata cu atentionarea Atentie! Se lucreaza, insa pericolul de a vedea pe cineva lucrind pe strada Franceza este ca si inexistent.

(Articolul este din Academia Catavencu de miine. Va mai recomand si articoluldin pagina 6, in care povestesc cum l-am intilnit, saptamina trecuta, in metrou, pe Nicolae Dobrin, Dumnezeu sa-l ierte!)

Friday, March 14, 2008

Elogiu garsonierei mele

Garsoniera mea este o persoana. Numele ei (pina acum) secret este Cinci, cu accent pe al doilea i. Miine o sa ne despartim. Va fi o despartire fara divort, fara partaj, dar, totusi, o despartire. Miine ma mut si ma simt al naibii de trist. Am convietuit impreuna opt ani, la acelasi etaj opt, sub cerul moale, galben, copt, cum ziceam odata, cind eram mai tinar. In garsoniera asta, am scris, am iubit, am visat, am avut niste cosmaruri de neuitat, aici am simtit moartea in prima zi a anului trecut, care avea treaba cu cineva de la etajul sapte, aici am trait in opt ani mai mult decit au trait parintii mei in cei treizeci de ani de cind sint impreuna. Garsoniera asta m-a invatat sa ma imprietenesc cu cerul apropiat si cu trecutul indepartat, aici am exersat singuratati cumplite si extazuri delirante. Nici pina la virsta asta n-am invatat sa ma despart, nu stiu sa ma despart, tabla despartirii este, pentru mine, un fel de mecanica cuantica, la care nu am acces. Sigur, scriind aceste lucruri, imi dau seama ca sint patetic, o garsoniera e doar o garsoniera si-atit, asta ne spune simtul comun. Insa ce poti face cind tu vezi dincolo de pereti? Ce naiba sa faci cind in camera in care locuiesti se deschide un tunel si tu pornesti, de la etajul opt la vale, intr-un fel de calatorie spre centrul pamintului?
Eu nu-i inteleg pe oamenii care isi vind casele in care au trait.

(garsoniera mea face niste apusuri de soare de te lingi pe degete)

P.S.: Dupa ce am scris textul asta, cred ca am inteles ce este viata: Viata este o mostenire de familie.

De ce aplauzi, doamna, daca esti proasta?

Ieri, am avut sansa de a merge cu autobuzul 331, citeva statii doar, intr-o aglomeratie perfecta. A fost un noroc, se pare, caci vreo 6-7 vecini de inghesuiala erau aplaudaci profesionisti, mergeau la vreo emisiune a TVR, sa aplaude si sa rida, adica sa se simta bine-mersi. Un domn mic de statura, aranjat la patru ace, plus o cravata si o esarfa de matase, viu colorata, s-a apucat sa le explice unor doamne aplauzibile despre metoda lui de a ride. Ca sa poti ride, chiar si atunci cind iti vine sa plingi, trebuie - povestea domnul - sa tragi aer in piept si sa numeri. Cind numeri, e mult mai simplu sa rizi. Risul echivaleaza cu a scuipa, aritmetic, aerul din piept. Domnul mic de statura avea o teorie impecabila, pe care colegele lui de platou nu dadeau semne ca ar intelege-o foarte bine. Una dintre ele avea o problema cu o nesimtita care nu ride deloc si nu aplauda decit foarte rar. Iar, atunci cind aplauda, o face foarte fals. Eu i-am si zis, de ce aplauzi, doamna, daca esti proasta, in gindul meu...

Tuesday, March 11, 2008

Povestitorii primaverii

A venit primavara. Mieii au inflorit. Pomii inverziti alearga pe cimpii. Soarele nu mai miroase a naftalina. Pescarusii si-au agatat patinele in cui. Patapievici merge la Carturesti pe role. Florin Dumitrescu citeste miine, 12 martie, in Club A, de la ora 19. Voi fi acolo, ca n-am mai servit de mult sarmale reci. E primavara, nene, si, pe alocuri, e chiar Primavara poetilor. Vineri, 21 martie, de la 12,30, voi avea o lectura la Liceul Mihai Eminescu. Viata e frumoasa, daca nu tii cu dintii de ea.

UPDATE:

Doua vorbe despre lectura lui Florin Dumitrescu din Club A: Florin a citit cu voce mai degraba timida, cu o inocenta cu care era greu sa nu empatizezi. Manierist rafinat, publicitar cu state vechi, Florin are umor, si asta se simte si in poeme, si in discutiile libere. Mi-a placut si gama bogata de ticuri "manufacturiere", cu care Florin si-a acompaniat lectura. Imi pare rau ca nu am filmat poemul "Lalele(le)", de departe cel mai gingas (de cind n-am mai folosit cuvintul asta!!) dintre cele citite.




Monday, March 10, 2008

Pot fi oameni care nu vor sa recunosc ca au ucis-o pe Elodia

Nu eu am ucis-o pe Elodia
eu am ucis cativa paianjeni
erau alte vremuri atunci
am ucis si citeva gaini
singele sarea cit colo
simteam cum devin barbat
singele era martorul inocentei
erau alte vremuri atunci
va rog sa nu ma confundati
eu n-am ucis decit citiva paianjeni si citeva gaini
cu John F. Kennedy a fost altceva
insa pe Elodia
n-am ucis-o eu

Friday, March 7, 2008

Cine n-are planeta sa se uite la ale altora

Mitos Micleusanu este unul dintre acei foarte putini oameni cu care - vorba lui Eugen Istodor - as muri cu ei de git. Complicitatea inexprimabila a prieteniei este unul din acele daruri miraculoase pe care le primim si oferim in acelasi timp.
Mitos scrie, Mitos cinta, Mitos picteaza, si face toate astea de parca in clipa imediat urmatoare s-ar termina toate literele, toate sunetele si toate culorile de pe lume. In clipul de mai jos, Mitos cinta, desi nu e sigur ca nu mai face si altceva.

Thursday, March 6, 2008

Certificat de evolutionar

Uneori, ca din senin, asa, mi se face mila de dinozauri. De ce a trebuit sa moara? Ce-au avut mamiferele cu ei? De ce i-au exterminat? De ce nu ni se spune adevarul? De ce nimeni nu ne zice ca nazismul e posibil sa fi fost de sorginte darwinista? Selectia naturala se face cu ghearele, cu dintii, cu armele, cu ce altceva? Ieri am dat peste o carte a unei tipe, Isabelle Stengers, Inventarea stiintelor moderne, unde, printre altele, se vorbeste si despre mostenitorii lui Darwin, ale caror preocupari nu sint total lipsite de farmec. Sa ne imaginam ziua cind pasarile flamingo vor ride cu ciocul pina la urechi, ziua cind gainile vor avea dinti si, daca tot vor avea dinti, e posibil sa ne arate obrazul, ziua cind cimpanzeii ne vor opri pe strada pentru a ne cere o tigara. Evolutionism fara evolutie nu exista, asa ca stomatologii ar trebui sa fie pregatiti pentru ziua cind gainile vor avea masele de minte.

Monday, March 3, 2008

A murit Jules Perahim

Azi-noapte s-a stins din viata pictorul suprarealist Jules Perahim. Pe 24 mai ar fi implinit venerabila virsta de 94 de ani. Vestea am primit-o de la Dan Stanciu, un apropiat al sotilor Jules si Marina Perahim.



Cu ce intentii se uita un pat la un om?

Ieri, Nora Iuga si Ernest Wichner au facut o lectura publica la Casa Schiller. Pe cei doi poeti i-a prezentat, frumos, prietenul Horatiu Decuble, poet si germanist. Mi-a placut ca l-am revazut, dupa vreo sase ani, pe Ernest (il cunoscusem in casa lui Gellu Naum din Av. Petre Cretu), mi-a placut germana vorbita de Horatiu, precum si dezinvoltura Norei, o poeta care reuseste sa fie cit se poate de tinara. Insa cel mai mult m-a incitat un vers interogativ al lui Ernest: Ce intentioneaza un pat? Pentru ca discutiile de dupa lectura pareau sa devina serioase, am pus si eu o intrebare frivola, pe care am si dezbatut-o aseara, la radio, impreuna cu Mitos: Cu ce intentii se uita un pat la un om?