Monday, June 30, 2008

Cum arata viata de apoi a umbrelelor?

Acum citiva ani, am gasit o stire care m-a impresionat si la care ma reintorc din cind in cind, pentru ca mi se pare exemplara: "Un sicriu cu cadavru cu tot, cazut dintr-un vehicul implicat intr-un accident, a zacut ore intregi in mijlocul unei sosele, intr-o localitate din Chile, fara ca nimeni sa anunte politia. Trecatorii au crezut ca este o opera suprarealista in onoarea pictorului Roberto Matta Echaurren, care murise in ziua respectiva".
In urma cu vreo luna, am fotografiat o umbrela foarte frumoasa, abandonata pe strada Selari. Ulterior, amintindu-mi de sicriu si de Matta, m-am gindit ca nu este exclus ca umbrela asta sa fi fost o opera de arta in onoarea vreunui reparator de umbrele de pe Selari, care ar fi murit – de ce nu? – intr-o insorita zi de primavara-vara.



De ce nu exista cimitire pentru umbrele?

Sunday, June 29, 2008

Cind natura isi arata dantura

Ieri am simtit, mai mult ca oricind, cit de razbunatoare este natura care vegeteaza prin curtile si gradinile oamenilor. Nu mai trecuseram de vreo doua luni pe la Crivatu (in Dambovita), unde avem o casuta darapanoasa si o curte frumoasa. Am gasit curtea plina de vegetatie salbatica, balarii si alti balauri, de ziceai ca pasarile lui Hitchcock s-au metamorfozat in harpii vegetale, care abia asteapta sa faci imprudenta de a te apropia de ele, pentru a-ti sari la git. Am pus mina pe o coasa si, citeva ore, m-am luptat cu invaziile verzi.


Friday, June 27, 2008

Este foarte grav ca oamenii au ajuns sa faca sex

Inchizitorii de serviciu sint cu totii niste virgini. Ei nu fac sex de teama ca nu cumva cineva sa ii filmeze si sa posteze materialele pe Internet. Din cauza abstinentei voluntare, conditie obligatorie pentru ca inchizitorii sa poata aparea la televizor infasurati in mantia moralitatii, sexul inchizitorilor de serviciu a inceput sa fie asaltat de pene, ceea ce dovedeste ca inger nu te nasti, ci devii. Acestea sint persoanele care urla cel mai tare, dar nu de placere, atunci cind vreo profesoara de franceza din Zalau sau Faurei face imprudenta sa faca sex cu prietenul sau, si mai si, chiar cu sotul. Cum au aparut pozele si filmele alea pe Internet? Ele au aparut pentru ca, pur si simplu, doi oameni au facut sex? De cind naiba fac oamenii sex? Si de ce? De-ndata ce apare o astfel de problema, inchizitorii de serviciu devin preotii certitudinilor. Vinovat pentru aparitia pozelor cu profesoara de franceza din Zalau nu este acel depanator cretin de computere, care a gasit pozele in calculator si le-a pus pe net. Vinovati sint aceia care au facut sex. Cine face sex trebuie sa plateasca. Daca parintii lor n-ar fi facut sex, inchizitorii de serviciu nu s-ar mai fi nascut, si ar fi fost pacat. Ipocritii lu' Peste sint pretul pe care il platesc, poate, parintii lor pentru o clipa de neatentie din tinerete.
Fara nici o rezerva ii iau apararea profei de franceza din Zalau. Problema nu este ca ea a facut sex cu sotul si s-au filmat acasa la ei, si treaba lor. Problema este ca exista cretini care repara calculatoare, virusind viata privata a unor oameni normali.

UPDATE: Pentru ca exista multi oameni inteligenti care bintuie pe acest blog, va/le propun, apropo de subiectul cu profa din Zalau, o ancheta semi-sociologica. Ancheta se reduce, de fapt, la o singura intrebare: DE CE FAC OAMENII SEX?

Cele mai misto trei-cinci raspunsuri vor fi premiate (nu e nici o gluma) cu cite un pachetel de carti semi-superbe de la Locul Tare.


UPDATE: Un juriu alcatuit din 300 de laureati ai Premiului Nobel pentru birotica, economie, geologie, alchimie si fizioterapie a decis: cistigatorii semi-superbelor premii sint: Vlad, Lichter, Nimeni, Cocstel si Ionut. Felicitari! (Va rog sa-mi scrieti pe e-mail cum sa facem sa va primiti premiile.)

Monday, June 23, 2008

Gypsycho, minca-ti-as!

Azi-noapte, in fata unui supermarket, am auzit o tiganca de etnie rroma spunindu-i unui baiat: „Ai noroc ca o cunosc pe ma-ta si ca e bolnava, altfel te omora in bataie!“.

Friday, June 20, 2008

Un atemporal al timpului nostru

Astazi m-am intilnit pe strada cu un prieten care nu era deloc la curent cu rezultatele meciurilor de la Euro. Nu ma uit la televizor, nici macar nu am asa ceva, mi-a zis. L-am invidiat foarte tare. Slava Domnului ca mai exista si oameni care nu se imbecilizeaza programatic.

Tuesday, June 17, 2008

Ce-a vrut sa spuna poetul? (II)

Se rasucesc melcii-n cochilii cind aud cum a ajuns sa fie comentat prietenul nostru nepereche Mihai Eminescu. Experimentul semi-hermeneutic de pe blog ar trebui sa le dea de gindit tuturor celor care isi doresc sa fie, ante- sau post-mortem, poeti nationali. Un poet national este atit de cunoscut, incit nimeni nu il mai citeste, cu exceptia unora sau altora, sper ca am fost suficient de neclar.

Ma gindeam chiar ca am putea initia un nou curent literar: postmortemismul. Dar, pentru asta, trebuie sa comentam si poezia


ODA (in metru antic)

Nu credeam sa-nvat a muri vreodata;
Pururi tinar, infasurat in manta-mi,
Ochii mei naltam visatori la steaua
Singuratatii.

Cind deodata tu rasarisi in cale-mi,
Suferinta tu, dureros de dulce...
Pin-in fund baui voluptatea mortii
Nenduratoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul inveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele marii.

De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet,
Pe-al meu propriu rug, ma topesc in flacari...
Pot sa mai renviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix?

Piara-mi ochii turburatori din cale,
Vino iar in sin, nepasare trista;
Ca sa pot muri linistit, pe mine
Mie reda-ma!

Friday, June 13, 2008

Ce-a vrut sa spuna poetul? (invitatie la lupta & petrecere)

Pentru ca elevii de liceu, care sint obligati sa invete pe dinafara tot felul de comentarii literare imbecile, scrise de profesori lirici la cap, sa nu se simta singuri in fata Ba(ca)laureatului, fac un apel la toti oamenii de bine sa-si puna osul imaginatiei si osia umorului la treaba si sa scrie cite un comentariu literar alternativ la poeziile pe care le voi posta pe blog. Daca se aduna marfa buna, n-ar fi deplasat, cred, sa facem o culegere de sinteze si analize literare, pe care sa o supunem aprobarii Ministerului Educatiei. Comentezi?

LA STEAUA

La steaua care-a rasarit
E-o cale atit de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.

Poate de mult s-a stins in drum
In departari albastre
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Incet pe cer se suie;
Era pe cind nu s-a zarit,
Azi o vedem si nu e.

Tot astfel cind al nostru dor
Pieri in noapte-adinca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste inca.

(Mihai Eminescu)

Tuesday, June 10, 2008

Fahrenheit 451 – varianta romaneasca

Cam halucinanta stirea despre presupusa ardere, intr-un happening incendiar petrecut la Iasi, a citorva exemplare din cartile lui Mircea Cartarescu. Pare mai degraba – cum bine observa cineva pe site-ul EVZ – un scenariu marca Soare. Capitanul Soare. Daca, la inceputul anilor '90, Patapievici poate chiar a avut nevoie de acel scenariu rococo pentru a se lansa pe piata, nu inteleg ce nevoie ar avea acum Mircea Cartarescu de o asemenea reclama. Ca stirea pare foarte trasa de par o dovedeste si pretinsa motivatie care l-ar fi minat pe poetul Daniel Corbu sa-i dea foc lui Cartarescu: revolta impotriva manelizarii culturii. Ce legatura sa fie intre una si cealalta? Evident, nici una. Cartarescu iti poate placea sau nu, dar nici una dintre variante nu se petrece in virtutea vreunei legaturi cu manelizarea literaturii. Prin urmare, prezumtiva ardere, desi este subiect (de presa), nu are obiect.
Reactia editurii Humanitas mi se pare cam stinjenitoare: a inchide cartile lui Cartarescu in vitrine speciale, eventual blindate, pentru a le proteja de incendiatori care nu exista, e ca si cum le-ai da foc acelor carti, sufocindu-le.

Franta-Romania-Olanda-Italia: 0-0-3-0

Daca ar fi existat regula ca, pentru fiecare 10 kilometri alergati de vreun jucator, echipei in cauza i se acorda o lovitura de la 11 metri, Nationala Romaniei ar fi avut aseara – gratie alergatorului Banel – sansa de a expedia, poate, macar un sut pe poarta. Banel a alergat ieri peste 10 kilometri, insa mai mult fara minge, asa cum au facut, de fapt, mai toti jucatorii romani. Nationala Romaniei nu a expediat nici un sut pe spatiul portii, ceea ce poate fi o mare realizare, de vreme ce Banel este obisnuit sa traga, nu intotdeauna fara succes, si la poarta adversa, dar si pe spatiul propriei porti. Pina la urma a iesit bine: cu citeva suturi pe linga sau peste poarta franceza, Pitzionala Romaniei nu putea spera la mai mult de un egal. Un egal cit o mare plictiseala datatoare de sperante.
Aseara, fotbalul s-a dedublat in contrarii: estetica uritului romano-frantuzesc a fost compensata de frumusetea meciului Olanda-Italia. Cu o gramada de suturi periculoase pe spatiul portii olandeze, Italia nu putea spera mai mult de un 0-3, drastic si inechitabil. Romanii, spre deosebire de italieni, stiu insa foarte bine ca ocaziile se razbuna, de aceea Mutu si Daniel Niculae n-au avut nici o ocazie de gol – era prea riscant. Italienii au avut vreo cinci-sase ocazii clare si au incasat trei goluri.
Daca istoria de aseara se va repeta si jocul rezultatelor va dansa dupa cum ii va cinta acel Dumnezeu cu cetatenie romana, sint mari sanse ca Nationala Romaniei sa se califice in sferturi fara a fi nevoita expedieze vreun sut pe poarta. Totul e ca Olanda sa bata Franta, Franta sa faca egal cu Italia, iar noi sa le administram si Italiei, si Olandei cite un sever 0-0. In acest caz, clasamentul ar trebui sa fie urmatorul:
1. Olanda 7 p
2. Romania 3 p
3. Franta 2 p
4. Italia 2 p

Sunday, June 8, 2008

Sinteti fericit, domnule presedinte? (ultimul episod)

Cine si-ar fi imaginat ca presedintele nostru, cel caruia i-am incredintat in urma cu patruzeci de ani toata increderea noastra, si fusese o incredere cistigata cu sudoarea („Bvlgari“, daca preferati) a fruntii, o incredere pe care ne-am rupt-o de la gura, de la gura noastra si a voastra, de la guritele copiilor copiilor copiilor copiilor nostri cu drept de vot, pentru a i-o pune la picioare lui, tocmai lui, celui in care n-am avut nici o indoiala ca va sti ce sa faca cu ea – cine, asadar, si-ar fi putut imagina ca un astfel de semizeu, investit cu aurul increderii noastre, cu mierea inocentei noastre, cu serbetul inconstient al entuziasmului nostru, un presedinte pentru care, atunci cind a demisionat, au plins in public presedintii Rusiei, Americii, Frantei, Norvegiei si Somaliei – cine, asadar, si-ar fi putut imagina ca un astfel de daimon sensibil, un astfel de oracol caldeean, pentru care perucile din vitrine si-ar fi dat in orice clipa cel putin zece ani din viata numai si numai pentru a avea sansa de a fi impuscate in cap de agentul de paza prezidential, specializat in decapitari de peruci – cine, deci, si-ar fi putut imagina ca presedintele nostru va pierde alegerile la Primarie. Ce a urmat dupa aceasta infringere intrece in tragism tot ce au trait Oedip, Regele Lear, Antigona si Banel Nicolita la un loc.

Saturday, June 7, 2008

Sinteti fericit, domnule presedinte? (VI)

Inainte de a fi presedinte, presedintele nostru a fost primarul celui mai frumos oras din lume. Atunci, da, presedintele a fost fericit. Cind esti fericit, vrei mai mult, si acest mai mult este un alt nume al nefericirii. (O, Solon! O, Solon!)
Dupa o noapte de nesomn, presedintele nostru face conferinta de presa a vietii lui: isi anunta demisia din functia de presedinte si isi face cunoscuta intentia de a candida la cea mai inalta functie a celui mai frumos oras din lume. Functia de primar. Reporterii, fotoreporterii, cameramanii si agentii de paza ai presedintelui izbucnesc in plins. Sint acompaniati de o orchestra specializata in acompanierea plinsurilor colective. Presedintele o invita pe Elisabeth la dans.

Thursday, June 5, 2008

Dar eu cu cine nu votez?

Intrerup fericita nefericire a presedintelui, pentru a spune, desi nu stiu cui foloseste, cu cine nu votez: nu votez cu Sorin Oprescu. Pe Negoita l-am votat, a iesit din primul tur, si sanatate. Cel pe care l-am votat la Primaria Generala nici macar n-a intrat in turul doi, si sanatate, de asemenea. Dar cu Oprescu nu votez. Dati-mi, va rog, niste motive pentru care n-am sa votez cu Oprescu.

Sinteti fericit, domnule presedinte? (V)

Cum sa-ti dai seama ca nu esti fericit? De ce intotdeauna e nevoie de un pitic ca sa iti constientizezi propria nefericire? In drum spre casa, seara, pe bancheta din spate a limuzinei, nu se poate spune ca presedintelui nu-i vijiia capul de intrebari.
Presedintele pune mina pe telefon, formeaza numarul secret al piticului personal:
– Piticule, in legatura cu intrebarea ta de azi, sa stii ca mi-am dat seama ca nu sint deloc fericit. Esti concediat din viata mea.

Wednesday, June 4, 2008

Sinteti fericit, domnule presedinte? (IV)

Cind esti presedinte nu te gindesti la fericire. E ca si cum un plamin s-ar gindi la propria-i respiratie. E ca si cum un seism puternic, asa cum e comandantul inimilor noastre, s-ar gindi sa-si cumpere ultimul model de scara Richter, pe motorina. Presedintele abandoneaza lectura si merge la salonul de cosmetica al Palatului.
– Ce degete impielitate aveti, domnule presedinte, ii spune manichiurista. Le ador.
Presedintele suride plin de intelegere. Pe Elisabeth n-are cum sa se supere, caci nu o data i-a salvat presedintelui viata. Viata sexuala.
– Elisabeth, tu ce crezi, veverita mea implacabila, crezi ca eu sint fericit sau nefericit?
– Un presedinte n-are dreptul sa nu fie fericit, domnule presedinte, raspunde, fara sa clipeasca, manichiurista, in timp ce isi infige forfecuta din aur sub o pielita rebela.
Ori de cite ori Elisabeth ii face manichiura, presedintele intra intr-o stare de reverie vecina cu erectia. Piticul personal al presedintelui este convins ca Elisabeth il hipnotizeaza pe presedinte, i-a si spus intr-o zi:
– Domnule presedinte, se cred eu e ca manichiurista numita Elisabeth are puteri malefise.
Presedintele deschide ochii exact in timp ce Elisabeth ii despieliteaza ultimul deget.
– Sint fericit pe dracu’, veverita mea celesta. Nu sint fericit nici cit negru sub unghie.
Elisabeth se intristeaza:
– Pot sa pastrez si pielitele astea, domnule presedinte? Pe ultimele le-am vindut destul de bine. Nici n-a fost cazul sa le mai pictez. Aveti aici, in plic, partea dumneavoastra.

Tuesday, June 3, 2008

Sinteti fericit, domnule presedinte? (III)

Piticul personal al presedintelui vorbeste foarte repede, atit de repede, incit chiar si lui insusi ii este greu sa se urmareasca. Piticul asta e clar ca vorbeste mai mult decit intelege. Presedintele nostru vorbeste putine tocmai pentru ca intelege multe. Acum, el da pagina dupa pagina. Citeste. Intelege. Si nu vorbeste. Pe usa lasata intredeschisa de agentul de paza specializat in perucideri (decapitarea perucilor) isi baga capul piticul personal al presedintelui. Are un nas mic, ochelari cu dioptrii mici, doua minute mici, doua picioare mici si o puta mica. Presedintele intoarce capul spre el, caci il stie dupa miros:
– Ce faci, obraznicatura?
– Va foarte mulsumesc de intrebare, fac binisor, raspunde piticul personal, pentru care literele s, si t, (precum si grupurile de litere ce si ci) nu sint decit un bun prilej de a sisii.
– Altfel?, il intreaba presedintele.
– Am venit sa va intreb daca sintesi ferisit. Sintesi ferisit, sefu? Gata, ma scuzasi.

Monday, June 2, 2008

Sinteti fericit, domnule presedinte? (II)

E o mare responsabilitate sa fii paharul personal al presedintelui. Daca faci greseala sa nu te imprietenesti repede cu miinile bravului nostru comandant, o poti sfirsi foarte prost. Trebuie sa-ti pastrezi cumpatul atunci cind presedintele iti stropeste fundul cu bautura lui favorita. Trebuie sa-ti pastrezi singele rece, mai rece chiar decit cuburile de gheata care iti traverseaza plaminii, atunci cind presedintele te duce cu mina lui dreapta la gura: e suficient ca mina aceea sa aiba ceva cu tine, pentru a te trezi ca te izbesti cu fruntea de dintii sensibili ai presedintelui. Intr-o clipa, presedintele te da peste cap, apoi te arunca in gol, plutesti cinci-sase metri in aer, in conformitate cu legile balisticii etilice, apoi nu mai stii nimic. De data asta nu se intimpla nimic, caci mina dreapta este confidenta ta: presedintele te duce la gura, fruntea ta transparenta este sarutata de gura presedintelui, tu te inclini frumos, atit cit lichidul sa poata curge lin in trupul insetat al presedintelui. De data asta ai scapat, dar spaima cu care traiesti ramine intacta. Cite pahare n-ar vrea sa-ti ia locul? Cite pahare nu si-ar dori sa si moara, numai sa intre un pic in gura presedintelui?!