Friday, January 16, 2009

Cînd am purtat rochie ultima oară

Vara asta se împlinesc 15 ani de atunci, eram tînăr şi neliniștit, internat într-un spital, n-am să intru, aici, în detalii, păstrez povestea pentru un bestseller în vreo 300 de exemplare. Mi-am reamintit de această experienţă după ce am văzut pe blogul unei prietene nişte rochii făcute chiar de mîna ei. Sigur, nu mă pricep deloc la rochii, ar fi şi culmea, dar rochiile astea sînt atît de frumoase încît, ca bărbat, parcă nu poţi să nu regreţi niţel arbitrariul care împarte lumea în două, de parcă ce mare scofală ar fi dacă, deodată, bărbaţii şi-ar pune nişte rochii frumoase pe ei şi ar invada bulevardele cu o lipsă de graţie dintre cele mai portocalii, deşi mai avem în stoc şi alte culori. Ce m-a apucat să scriu despre rochiile astea? Surpriza. Am mare priză la surpriză. Pe Ioana Diacu nici nu mai ştiu de cînd o ştiu, am reîntîlnit-o azi, întîmplător, la Happy Fish, unde mă aflam într-o vizită nici măcar de lucru, avea pe ea o jachetă foarte frumoasă, i-am spus, ce jachetă frumoasă ai, ea mi-a zis, păi, e făcută de mine, fac haine, habar n-aveam, şi aici intervine surpriza cu oamenii pe care îi cunoşti, cînd afli că fac lucruri de care nu i-ai fi suspectat, pentru că tu ai alt fel de a suspecta oamenii, cum să-ţi imaginezi pe cineva că trăieşte cu sute de rochii în cap, unele purtînd chiar amprenta cubistă a lui Picasso, să zicem, chiar nu se face să faci asta. Mai bine îţi pui o rochie peste paltonul tanga primit în dar de la un anticar, şi mai vezi tu după aia.

4 comments:

theform said...

Nimic nu e mai caraghios in lumea moderna decat profilul unui om cu pantaloni care merge pe strada.

Pentru a anula efectul de pendulare in nonsens si pentru a ilustra adevarul despre conditia umana, theform prefera sa isi tarasca unul din picioare in urma celuilalt.

Dar citind chestiunea de aici, se gandeste serios sa-si ia rochii.

Urmuz said...

Astă vară în Vamă am văzut nişte rochii atît de splendide încît mi'am dorit vreo cincizeci.
Mulţumesc pentru blog, voi proba cîteva.

mendark said...

Hă, viitorul e de partea noastră a bărbăţilor.În sfârşit vom şti cum e să porţi rochii şi chiloţi de fată. Oh, da !

theform said...

Profit de ocazie pentru a va intreba, ca mi se pare o intrebare in stil Catavencu: Cum aveti de gand sa va petreceti cea mai deprimanta zi din istorie?

http://www.realitatea.net/ziua-de-19-ianuarie-2009-va-fi-cea-mai-deprimanta-zi-din-istorie--sustin-expertii_440216.html