Wednesday, March 4, 2009

Bătrînii sînt muritori

Piesa asta – o para-comedie dramatică, gerontofobă, în două acte, unul mai scurt, altul mai lung – conţine scene de violenţă, crime, sex reprimat, umor vopsit în negru, jigniri la adresa bătrînilor, limbaj aproape indecent, este incorectă politic, erotic şi economic. Nu e recomandată minorilor. Fumatul dăunează grav sănătăţii tale şi a celor din, jur. (Scuzaţi apariţia mea în această piesă, dar mi-am dorit şi eu, ca orice absolvent de ASE, să fiu actor.)

Personaje

Tînărul (îndrăgostit)
Tînăra (îndrăgostită)
Bătrînul I (pensionar)
Bătrînul II (pensionar)
Iulian Tănase (ofiţer în rezervă)
Bătrîna I (maseuză)
Bătrîna II (maseuză)

Actul I şi primul


Un local, cu trei mese. La masa din dreapta, stau doi tineri îndrăgostiţi. Vorbesc în şoaptă, se ţin de mînă, fumează. Celelalte două mese sînt, deocamdată, goale. O muzică în surdină.


Tînărul: Aş vrea să îmbătrînesc împreună cu tine.
Tînăra: Şi eu aş vrea să îmbătrînesc împreună cu tine.
Tînărul: În ochii tăi minunaţi văd viitorul, mă văd pe mine bătrîn, cu o sacoşă în mînă, plină ochi cu cartofi, ţelină, leuştean, brînză şi bileţele de dragoste pentru tine.
Tînăra: Pe mine mă vezi în ochii mei?
Tînărul: Sigur că da. În ochii tăi te văd şi pe tine, eşti o bătrînică drăguţă, stai într-un fotoliu ponosit, ţii într-o mînă un roman de Kafka, în cealaltă mînă un roman de Coelho, iar la picioare ai mai multe medicamente pentru inimă, minte, reumatism şi literatură.
Tînăra: Şi tu ce faci? Tu unde eşti?
Tînărul: Eu mă uit la televizor, la un meci din UEFA Champions League. Beau ceai şi citesc Academia Caţavencu.
Tînăra: Crezi că o să mai existe Academia Caţavencu peste 50 de ani?
Tînărul: Sigur că o să mai existe.
Tînăra: De unde ştii?
Tînărul: Păi, nu ştiu, sînt convins.
Tînăra: Îmi place că eşti un bărbat cu convingeri. Îmi doresc foarte mult să îmbătrînim împreună, deşi aş prefera mai degrabă să întinerim împreună.
Tînărul: Bătrîneţea nu are vîrstă.
Tînăra: Nici tinereţea nu are vîrstă.
Tînărul: Dacă ne iubim, dragostea nu mai contează.
Tînăra: Dacă îmbătrînim împreună, tinereţea nu mai are nici o importanţă.
Tînărul: Decît o iubire nesigură, mai bine o bătrîneţe fără griji.
Tînăra: Decît o dragoste necoaptă, mai bine o vîrstă înaintată.
Tînărul: Pisi, vrei să fii bătrîna mea, pînă cînd tinereţea ne va despărţi?
Tînăra: Da, pisi, da, vreau să fii bătrînul meu, pînă cînd viaţa ne va despărţi, la bine şi la greu.

Cei doi se sărută prelung. În timp ce se sărută, în local intră, în vîrful picioarelor, Bătrînul I, cu o sacoşă în mînă. Se apropie de masa tinerilor, se uită la ei cu dispreţ, face un gest a lehamite, dă o băşină zgomotoasă şi iese grăbit din local. Tinerii continuă să se sărute. În local, intră, în vîrful picioarelor, Bătrînul II, cu două sacoşe în mîini, se apropie de masa îndrăgostiţilor, se uită la ei cu dispreţ, face un gest a lehamite, dă o băşină zgomotoasă şi iese grăbit din local. Tinerii continuă să se sărute, ca şi cum nu s-ar fi întîmplat şi nu ar fi auzit nimic.

Actul II şi ultimul


Acelaşi local. Aceiaşi îndrăgostiţi, care continuă să se sărute şi să practice diverse gesturi tandre. La masa din centru se află Iulian Tănase. Bea un pahar de vin şi fumează. Aruncă o privire înspre stînga, către masa îndrăgostiţilor, şi zîmbeşte. La masa din dreapta se află cele două bătrîne care discută, la început în şoaptă. Iulian Tănase se întoarce spre dreapta, le aruncă o privire bătrînelor, scoate limba la ele.


Iulian Tănase: Bătrînii ăştia sînt înţelepţi, e-adevărat, dar îşi cam dau aere.

În local, intră, în vîrful picioarelor, Bătrînul I, cu o sacoşă în mînă, se apropie de masa îndrăgostiţilor, se uită la ei cu dispreţ, face un gest a lehamite, dă o băşină zgomotoasă şi iese grăbit din local.


Iulian Tănase: Babele astea din dreapta or fi ele înţelepte, dar sînt insuportabile. Harms avea dreptate cînd spunea că ar trebui prinse cu arcanul. Bătrînii prea au aerul că le-au văzut şi auzit pe toate.

În local, intră, în vîrful picioarelor, Bătrînul II, cu două sacoşe în mîini, se apropie de masa îndrăgostiţilor, se uită la ei cu dispreţ, face un gest a lehamite, dă o băşină zgomotoasă şi iese grăbit din local.

Iulian Tănase: Am devenit gerontofob aşa cum Beckham a devenit fotbalist. Sau aşa cum Michael Jackson a devenit alb. Pentru a ajunge gerontofob, ai nevoie de şansă. Eu am avut şansa să fiu violat de o bătrînă într-un moment cînd şansa de a ajunge fotbalist îmi surîdea din ce în ce mai mult. Eram tînăr, nu împlinisem încă 121 de ani, cînd s-a întîmplat povestea asta. Încă mai am în nări mirosul de femeie bătrînă în călduri. Bătrînele în călduri au un miros strident de rexona, naftalină, ceapă, busuioc, scorţişoară, bergamot, banane, foi de dafin, ghimbir, muştar mentolat şi guanilat de sodiu. E un amestec foarte plăcut, n-aş dori la nimeni aşa ceva.

În local, intră, în vîrful picioarelor, Bătrînul I, cu o sacoşă în mînă, se apropie de masa îndrăgostiţilor, se uită la ei cu dispreţ, face un gest a lehamite, dă o băşină zgomotoasă şi iese grăbit din local. Bătrînele de la masa din spate se uită admirativ către Bătrînul I. Vorbesc tare. Iulian Tănase le ascultă cu atenţie şi se enervează.

Bătrîna I: Frumos tînărul cu sacoşă, nu părea să aibă mai mult de 80 de ani.
Bătrîna II: Avea un aer foarte plăcut. L-aş cam fi luat acasă, să-i fac o ciorbiţă, cum ştiu eu.
Bătrîna I: Eu i-aş fi făcut şi un felul doi. Poate chiar şi-un desert.
Bătrîna II: Eu i-aş fi făcut şi un masaj.
Bătrîna I: Eu i-aş fi făcut un masaj erotic.
Bătrîna II: Eu nu m-aş fi supărat dacă s-ar fi dat la mine.
Bătrîna I: Eu n-aş fi aşteptat să se dea el la mine. M-aş fi dat eu la el.
Bătrîna II: Eu i-aş fi făcut un striptiz de relaxare, pe muzică lăutărească.
Bătrîna I: Părea un bărbat foarte bine.
Bătrîna II: Păcat că a părăsit localul atît de repede.
Bătrîna I: Da, mare păcat, iar o să mă culc singură şi astăzi.
Bătrîna II: Da, foarte mare păcat, şi eu tot singură o să mă culc şi astăzi.

În local, intră, în vîrful picioarelor, Bătrînul II, cu două sacoşe în mîini, se apropie de masa îndrăgostiţilor, se uită la ei cu dispreţ, face un gest a lehamite, dă o băşină zgomotoasă, aruncă o privire înspre masa bătrînelor şi iese grăbit din local. Iulian Tănase continuă să le asculte pe bătrîne şi devine din ce în ce mai iritat.

Bătrîna I: Ai văzut?
Bătrîna II: Da.
Bătrîna I: Ce bărbat minunat!
Bătrîna II: S-a uitat la noi.
Bătrîna I: Păcat că nu a îndrăznit.
Bătrîna II: Avea două sacoşe pline.
Bătrîna I: Nu era fitecine.
Bătrîna II: Avea un aer foarte plăcut. L-aş cam fi luat acasă, să-i fac o ciorbiţă, cum ştiu eu.
Bătrîna I: Eu i-aş fi făcut şi un felul doi. Poate chiar şi-un desert.
Bătrîna II: Eu i-aş fi făcut şi un masaj.
Bătrîna I: Eu i-aş fi făcut un masaj erotic.
Bătrîna II: Eu nu m-aş fi supărat dacă s-ar fi dat la mine.
Bătrîna I: Eu n-aş fi aşteptat să se dea el la mine. M-aş fi dat eu la el.
Bătrîna II: Eu i-aş fi făcut un striptiz de meditaţie, pe muzica sferelor.
Bătrîna I: Părea un bărbat foarte bine.
Bătrîna II: Păcat că a părăsit localul atît de repede.
Bătrîna I: Da, mare păcat, iar o să mă culc singură şi astăzi.
Bătrîna II: Da, foarte mare păcat, şi eu m-am săturat de singurătate ca de cartofi prăjiţi.

Iulian Tănase trage din ţigară, se întoarce spre cele două bătrîne, le aruncă o privire urîtă.

Iulian Tănase: Gura sau vă omor!

Bătrînele tresar.

Iulian Tănase: Da, aţi auzit bine: gura sau vă omor!
Bătrîna I: Cum adică, ne omori?
Iulian Tănase: Uite-aşa! Vă omor şi gata. Eu v-am făcut, eu vă omor!
Bătrîna II: Cum adică dumneata ne-ai făcut, dumneata ne omori?
Bătrîna I: Poate chemăm poliţia…
Iulian Tănase: În piesa asta nu există poliţie.
Bătrîna II: Nu există poliţie?
Bătrîna I: Nu există poliţie?

Tinerii se opresc din sărutat.

Tînărul: Nu există poliţie?
Tînăra: Nu există poliţie?
Iulian Tănase (către îndrăgostiţi): Nu, nu există poliţie.
Bătrîna I: Şi pe noi cine ne apără? Sînt atîţia violatori pe aici.
Bătrîna II: Iar o să fim violate singure astăzi.
Iulian Tănase (către bătrîne): Am spus: gura sau vă omor! Ce înseamnă „gura sau vă omor“?
Bătrîna I: „Gura sau vă omor“ înseamnă că am putea muri în orice clipă.

Iulian Tănase se ridică, scoate un pistol şi trage două focuri de armă. Bătrîna I cade. În local, intră, în vîrful picioarelor, Bătrînul I, cu o sacoşă în mînă, se apropie de masa bătrînelor, dă o băşină zgomotoasă şi începe să plîngă.


Bătrînul I (în genunchi, lîngă Bătrîna I, moartă): Gîsca mea nepreţuită, ai murit, pensia mea nu mai are acum nici un sens.
Bătrîna II (aparte, privindu-l pe Bătrînul I): Ce bărbat frumos, nu cred să aibă mai mult de 80 de ani.
Tînărul (către Bătrînul I): Hai, tataie, lasă vrăjeala, că n-a păţit nimic.
Iulian Tănase (către Bătrînul I): Cine nu există nu poate să moară.
Tînăra (către Bătrînul I): După ce că te-ai vînturat pe aici şi ne-ai luat aerul, acum vrei să te credem…
Bătrînul I: O iubeam foarte mult, îmi făcea un striptiz de te lingeai pe degete.
Tînărul: Lasă, tataie, că există striptiz şi dincolo.
Iulian Tănase (către Bătrînul I): Dacă te mai smiorcăi, te omor!
Bătrînul I (plîngînd din ce în ce mai tare): Abia divorţasem de ea, dar încă ne mai iubeam. Era cea mai experimentată maseuză a Asociaţiei de locatari.
Bătrîna II (către Bătrînul I): Ba eu eram cea mai experimentată. Preşedintele Asociaţiei mi-a şi făcut o reducere de 30 la sută la întreţinere după ce i-am făcut un body-masaj, pe muzica lui Pink Floyd.
Iulian Tănase (către Bătrîna II): Înseamnă că ţi-ai trăit viaţa. Trage două focuri de armă în Bătrîna II, care cade fără viaţă.

În local, intră, în vîrful picioarelor, Bătrînul II, cu două sacoşe în mîini, se apropie de masa bătrînelor, dă o băşină zgomotoasă şi începe să plîngă.


Bătrînul II (în genunchi, lîngă Bătrîna II): Maseuza mea nepreţuită, privighetoarea mea cu păr alb, ai murit, de ce ai murit, nu puteai să-ţi ţii gura, doar te-a avertizat domnul Iulian Tănase, nu există poliţie în piesa asta, sînt distrus, sînt falit, mi-am dat toţi banii pe ulei de masaj, două sacoşe pline ochi, sînt distrus. Scoate din sacoşe cîteva flacoane cu ulei de masaj, se dezbracă pînă la brîu şi se unge cu ulei.
Tînărul (către Bătrînul II): Hai, tataie, lasă vrăjeala, că mai există şi alte priveghetori care fac masaj de relaxare, masaj erotic, body-masaj şi ce mai vrei matale.
Bătrînul I (către Bătrînul II): Şi mie mi-a omorît-o domnul Iulian Tănase, şi doar o avertizase să-şi ţină gura. Sînt distrus.
Bătrînul I şi Bătrînul II (în timp ce dau băşini): Dintre sute de maseuze, care lasă corpurile, cîte oare le vor sparge vînturile, valurile…
Iulian Tănase (către cei doi bătrîni): Sînteţi nişte băşinoşi patetici!
Bătrînul I şi Bătrînul II (în acelaşi timp): A-la-baba-portocaba. Jingle bell cu părul creţ fură apa din nutreţ. A-la-baba-portocaba, pac, hop, ţop, zvîrrr, mîrrr, ah, oh, vai, au, miau, miorlau.
Iulian Tănase (către cei doi bătrîni): Gura, că vă omor!
Tînărul: Bătrînii sînt nişte tineri ceva mai în vîrstă.
Tînăra: Bătrînii sînt nişte copii de vîrsta a treia, mult mai în vîrstă decît copiii din clasa a patra.
Bătrînul I şi Bătrînul II (în acelaşi timp): A-la-baba-portocaba. Jingle bell cu părul creţ fură apa din judeţ. A-la-baba-portocaba, pac, hop, ţop, zvîrrr, mîrrr, ah, oh, vai, au, miau, miorlau.
Iulian Tănase (către cei doi bătrîni): Gata, am depăşit de mult numărul de semne, trebuie să vă omor. Trage un foc de armă, Bătrînul I cade.
Tînărul (se aşază în genunchi lîngă Bătrînul I, plînge): Bunicule, de ce ai murit, cine îmi mai face masaj de relaxare?!
Bătrînul II (către Tînărul îndurerat): Îţi fac eu.
Iulian Tănase (către Bătrînul II): Mă îndoiesc. Trage un foc de armă, Bătrînul II cade.
Tînăra (se aşază în genunchi lîngă Bătrînul II, plînge): Bunicule, de ce ai murit, cine îmi mai face mie masaj erotic?
Iulian Tănase (către cei doi tineri): Trebuia să-mi fi spus că sînt bunicii voştri, poate îi lăsam în viaţă.
Tînărul şi Tînăra (îmbrăţişîndu-se, plîngînd): Nu ne-am dat seama decît în ultimul moment.
Iulian Tănase: Hai, gata, nu vă mai smiorcăiţi, că ne-am lungit destul. Nu mai e timp, nu mai e spaţiu. A venit primăvara.

Cortina

7 comments:

Incze Klára said...

Aceasta piesa vine in sprijinul unui proiect utopico-suprarealist pe care l-as pune in aplicare daca as cistiga, din greseala, la loto (zic din greseala pentru ca nu joc la loto) sau daca as mosteni o avere: as organiza excursii tematice pentru pensionari, cu destinatii precum cartierul rosu din Amsterdam, sau Thailanda, sau alte locuri incarcate de si cu semnificatie - you got the picture.
Se intelege: domnii pensionari ar beneficia pe gratis de pastile de culoarea cerului senin si doamnele pensionare de lichior de visine la discretie.
Imi imaginez ca ar exista niste riscuri implicate, dar, Dumnezeu sa ma ierte!, si pe ei la fel, mai bine mort in bordel decit la rind la compensate.

calliope said...

Seminţe? Nu ! Semiotic? nu! semi...superb? DA! Brav!!+o! Ah,de s-ar gasi mîine,în tramvaiul 41, un ofiţer în rezervă care să citească pensionarilor în funcţie acestă frumoasă piesă de şah -pat!!! Cum ar mai aplauda ei cu...hop...toate picioruşele sus în aer şi cu o reverenţă delicato-tremurîndă...din baston!!!

Urmuz said...

De-men-ţă! Ha ha ha!

Deci da! Trebuie neapărat să dăm drumul proiectului pentru a înfiinţa şi sucursala de teatru suprarealist.

pushthebutton said...

Rândurile astea mă fac să respir. Și știți că am sinuzită cronică. Iulian, jos pălăria.

Iulian Tănase said...

Rareş, sîntem fraţi de sinuzită şi de pălării, cel puţin.

calliope said...

Domnule Iulian,la sfîrşit cortina cade sau se ridică?...dacă nu s-ar prăbuşi cîte o cortină în capul nostru, după o piesă de teatru, ar fi posibil să înceapă următoarea piesă fară să băgăm de seamă??...nu-i aşa că,mai ales primăvara, nu toţi bătrînii sînt bătrîni??Bătrînii sînt muritori...dar nu toţi...bătrînii minunaţi respiră încă,foarte discret,prin firicelul de iarbă din cimitire...

Samuel Mammel said...

Erau bunicii mei, Iulian. Ce trist sint! Ce bine ca i-ai omorit!