Saturday, March 7, 2009

Cînd moartea invită viaţa la un vals

Ieri a fost o zi ca oricare alta: cineva s-a născut, cineva a murit, cineva a transformat o pisică într-o vioară. Am tremurat toată ziua pe diverse muzici, încercînd să ţin ritmul cu febra. A mai fost şi-un foc care se prefăcea în apă. Apa eram eu.
Ieri trebuia să ajung la o aniversare şi la o comemorare, dar n-am ajuns nicăieri. Cineva ar fi vrut să experimentez naşterea, altcineva – moartea. A cîştigat cea din urmă. Pentru că nu am murit, pot spune că acum sînt destul de nemuritor.


(Ieri s-au împlinit 4 ani de cînd Lygia Naum i-a lăsat pe unii să se descurce singuri.)

7 comments:

pushthebutton said...

Mă descurc foarte greu.

Iulian Tănase said...

La fel, şi eu.

Samuel Mammel said...

Ieri seara am aflat ca mi-a mai murit un prieten. In fiecare zi aflam ceva vechi.

Bianca said...

* "Draga mea", i-am spus eu atunci, incet, fetei aceleia "fiindcă nu ştiu cum te cheamă am sa te numesc Zenobia şi trebuie să ştii că te iubesc neînchipuit de mult; *

(Gellu Naum -Zenobia)

fcb said...

e bland leul?

Ramona said...

ce ciudat sa citesc asta la tine aici....caci iata ca vineri seara s-a stins si bunica mea paterna, o fiinta care mi-a luminat copilaria, alaturi de barbatul ei. totusi, mizez pe viitoarele noastre intalniri, ale tuturor celor care ne-am iubit, intr-un fel sau altul, serios si statornic.

carmen said...

just a minute of your time