Friday, April 10, 2009

Ce frumoasă e lumea în care ni se pare că trăim!

Aseară am mîncat scrumbie la grătar şi am băut vin roşu
am vorbit şi am rîs cu unii dintre prietenii mei cei mai buni
unul dintre ei împlineşte astăzi o vîrstă frumoasă
la care se poate întîmpla orice în lume

Uneori simt o teribilă nevoie să scriu un poem
dar mă jenez să scriu poeme după ce urmăresc ştirile la TV
cum naiba să scrii poeme cu scrumbii la grătar
scrumbiile şi vinul roşu trebuie trecute sub tăcere
şi tăcerea trebuie înecată într-un urlet vîscos
cînd pe celălalt mal al limbii în care tu îţi scrii poemele
roşul le pune cătuşe unor oameni
şi le mutilează cuvintele transformîndu-le în scrum
dar plămînii noştri de dincoace sînt prea obosiţi
de monoxidul de carbon al societăţii de consum
pentru a se mai putea transforma într-un vulcan
care să scuipe urlete şi urletele noastre incandescente
să cadă peste cătuşele de dincolo să le topească
şi să le ia mama dracului şi alte rude importante

Să vopsim cele două maluri cu lavă lavabilă (aş zice)
să aruncăm un fierbător imens în Prut
şi cîteva tone de cafea măcinată (fără Stalintaroma!)
să facem o cafea uriaşă curgătoare să o bem şi unii şi alţii
poate ne trezim naibii din visul ăsta călduţ
în care unii mănîncă scrumbie şi alţii bătaie
unii beau vin roşu şi alţii îşi poartă sîngele în gură dintr-un pumn într-altul

Mi-e jenă să fiu fericit
mi-e jenă să stau închis în casă şi să citesc David Hume
cînd epicentrul comercial al unui seism este plin de morţi eleganţi
cînd România arde gazul rusesc cu multă diplomaţie
cînd America este mult prea ocupată să atace Iranul
cînd Europa reciteşte clasicii ruşi Dostoievski Puşkin Putin
cînd CNN difuzează desene animate pe asfaltul altor ţări
cînd prietenii mei basarabeni sînt trişti şi aşa mai departe

Istoria nu mai face audienţă
doar anatomia lui Becali şi cîteva filme porno istorice

Nici sîngele îmbuteliat etanş în oameni nu face audienţă
doar sîngele vărsat pe străzi face puţin trafic pe net
dar serverele sînt din ce în ce mai servile
iar apă şi săpun există din belşug

(Îmi cer iertare dacă am fost patetic, nu asta era ideea. Dar am simţit nevoia să scriu ceva după ce am văzut ultimele ştiri şi am schimbat două vorbe cu Mitoş, care era trist.)

19 comments:

misu said...

@ stelian: be, ai fost usor patetic, dar poemul a iesit. e bun, as zice, macar ca m-am lasat demult (vad ca m-am apucat acum de critica, daca m-apuc sa-mi dau parerea!).
cu poezia nu se face libertate in basarabia, corect. si nici cu scrumbia. dar vinul rosu?!
propun infiintarea Asociatiei Purcari. hai sa dam mana cu mana toti consumatorii de vin rosu (cu sau fara scrumbii) si sa punem presiune!
tirbusonul il dau eu...
in alta ordine de idei, vad ca la o diferenta de 20 de ani (minus cateva luni, enfin), istoria noastra si a lor incep sa se pupe; sper, numai, sa nu aiba si ei parte de un iliescu si de niste mineri. observ, iarasi, ca si-au ales un anotimp mai bun decat noi, ca daca e sa fie, sa poata dormi noaptea pe strazi fara sa faca focuri de-alea, ca in bucuresti in decembrie si ianuarie (1989 si 1990, daca nu e clar).
si last but not least: domnilor, vine 10 Mai! nu facem si noi o revolutie, o rascoala, o rebeliune, a mutiny, ceva (macar o greva!) pentru a scapa de iliesciana sarbatoare de 1 decembrie, si sa revenim la sarbatoarea legala a tarii noastre?!
ce ziceti? ne bagam la Revolutia 10 Mai? ramanem frumusel republica, si ne alegem si cu o zi nationala de oameni normali si cu traditie!

Urmuz said...

Patetic, dar viu. Al dracului.
Te îmbrăţişez ca pe o ţuică.

vali said...

îmi pare rău pentru Mitoş.. http://www.youtube.com/watch?v=of_VplklrR0

Mugur Grosu said...

prietene, fie-mi iertat dacă sunt şi mai patetic şi zic că revelaţia asta cu istoria care nu mai face rating e mai degrabă o refelaţie! televiziunile noastre au ajuns să fie învârtite de nişte mediocri care cu cât reuşesc să-şi suprime mai bine spasmurile propriului intelect cu atât mai rapid reuşesc să se caţere în ierarhie, nişte leneşi care aşteaptă să vină ştirile la ei, nişte obosiţi care nu mai ştiu decât să dea nişte telefoane şi să aştepte zilnic să le fie livrată pe tavă moartea unui VIP sau arestarea unui oligarh, nişte paraziţi ai „realului” ieftin datorită cărora moartea şi DNA au ajuns cei mai mari producători TV din România.
Basarabia e urcată pe cruce iar televiziunile noastre se perpelesc de grija lui Becali. De asta mi-e cu adevărat ruşine. În zilele noastre chiar şi o ştire cu răstignirea lui Iisus ar fi fost întreruptă de un breaking news despre ultima băşină trasă de Becali în celulă. Becali e Barabas al zilelor noastre. Media noastră se substituie perfect mulţimii care a hotărât că tâlharul zelot va fi graţiat iar Iisus va fi ţintuit pe cruce.
Aşa că dacă merită într-adevăr să facem un meeting, înainte de-a ne ocupa de ambasadele altora ar fi de vizitat nişte instituţii din propria noastră curte. Rating zici? Păi să le demonstrăm că nu suntem deloc neglijabili. Să facem un meeting în faţa Casei Presei Libere! Presa aia atât de liberă încât pariază cu obstinaţie pe Becali & Barabas. Cred că i-ar mira foarte tare să ne vadă la ei în ogradă. Şi mă întreb ce ar transmite reporterii de la faţa locului? Ha! Mai ales că le aducem ştirea la nas....

monica said...

Acum citiva ani m-am intilnit cu un amic, care venea de la inmormintarea mamei cuiva .Mi-a spus, ca a fost o inmormintare foarte decenta , ca nu se plinsese deloc .De atunci ma tot gindesc oare de ce o fi indecent sa plingi cind iti moare mama ? De ce o fi indecent sa plingem acum, cind copiii astia sint hingheriti sau cind pe unii ne apasa iar tristetea asta neputincioasa ? Nu-ti cere iertare, te rog , Iulian , macar atit putem , sa fim tristi.

mos_groparu said...

speechless.

Guta Yodda said...

ai fost mult prea sincer. mia placut. ma duc sami torn niste cafea fierbinte in cap.

verbiaj. said...

în seara asta iar te-am citit cuiva cu voce tare, întâmplător sau nu, era femeia lângă care băusem, neputincios, un pahar cu vin.

Anonymous said...

"să aruncăm un fierbător imens în Prut
şi cîteva tone de cafea măcinată" - m-a incantat, la culme, ideea...

si, nu ced ca iti pasa de rating: poemul curge convingator-convingator.

Iulian Tănase said...

Mişu, îmi poţi spune Iulian, e ok :)

Urmuzz, şi cum îmbrăţişezi tu ţuicile? Se poate să ne faci o descriere?

Mugur, le-ai zis foarte bine. Este al naibii de corect că moartea şi DNA-ul sînt cei mai tari producători TV, bravos!
Se poate face un protest împotriva mass media, dar cine să-l facă? Noi, ăştia care lucrăm în mass media?! Personal, lupt de cîţiva ani, la radio, împotriva tabloidizării minţilor, făcînd emisiuni cretine, pe teme dintre cele mai necomerciale. Dar, tu, Mugur, ai dreptate: probabil că se poate face mai mult. O campanie anti-TV ar merge.

Monica, poeţii au tendinţa să fie patetici, îmi cerusem iertare preventiv, am scris, oricum, ce-am simţit.

Mos_groparu, Guţă Yodda, Verbiaj, Anonim, thank you all!

Incze Klára said...

Cu apa s-ar putea sa mai fie, totusi, niste probleme...

OnionSoup said...

iulian, maine seara despre ce vorbim?
desi azi am avut toata ziua senzatia ca e duminica...

Iulian Tănase said...

Nu ştiu despre ce vorbim mîine, vom vorbi şi vom vedea (despre ce vorbim). Ceva idei extravagante?

OnionSoup said...

ioi, atunci o sa stau sa astept cuminte pe banda de net ca ciorile pe firele de curent electric

hev a nais uichend

Cocstel said...

Ce-ar fi o discutie despre cultul pedant al lui "Ai gresit". Constat ca numarul zelotilor atinge cifre alarmante.
Ca tot vazusem pe site-ul AC indemnul la articole legate de criza. Sa vorbim de criza ideilor si solutiilor. (regret frustrarea din comentariu :) )
Si ca sa o tin in acelasi ton cu zelotii: misu...Ai gresit! :))))

kurt_bgdab said...

Am si eu o rugaminte. Are cineva emisiuni mai vechi de pe podacast?(cum e happeningu` cu coliva)

543 said...

O, purtatorule de Heraclit.

pushthebutton said...

Iulian, mi-e dor de scrumbiile arse înainte de filmele porno istorice.

giapapadia said...

cateodata o poezie schimba tot. cateodata nu. dar asta nu e o scuza.

sarbatori fericite si alea alea :)