Sunday, April 5, 2009

Cîteva bîrfe de la Congresul Hieroglifelor


Participanţii întîmplători aveau falusuri lungi (bărbaţii) şi limbi ascuţite (femeile).

Se discuta şi se făcea dragoste în acelaşi timp.

Exploratorii cu nasuri proeminente şi umbre ireproşabile purtau în buzunarul de la piept, în loc de batistă, un cap proaspăt de femeie.

Cei mai dezinteresaţi dintre ei făceau levitaţie deasupra unei mări improvizate.

Epona alerga în jurul unei umbre decapitate. Hsiao Yen scria ceva pe pielea unei femei aproape goale care, în semn de preţuire, îi întorsese marelui colecţionar spatele.

Conspiraţiile din faţa ferestrei cu draperii verzi aveau întîietate.

Snijngad îşi făcea autoportretul din obiectele abandonate de participanţii la Congres. Lecade se pregătea să prezinte publicului ultima colecţie de rochii ereditare.

Micile morfologii ale forţelor de concentrare scoteau la iveală anatomiile plăcerii. Acestea nu duceau lipsă de sîni delicaţi şi admiratori extravaganţi.

Feen asculta liniştea aceea stranie care venea dinspre cuvintele lui Sodhi. Obs visa pentru prima oară o rochie roşie în partea stîngă şi albastră în partea dreaptă.

La crepuscul, femeile îşi exprimau dorinţa de a nu mai face dragoste în interiorul brun al animalelor spectrale.

Fascinaţia avea rolul ei bine conturat. Părul celei mai fascinante femei (Lecade? Feen?) discuta în contradictoriu, despre vreme şi tigri, cu un participant cu falus foarte lung şi accent de animal (lup, cel mai probabil).

Bărbatul cu un ochi galben se preta la un joc magic, aproape static, în timp ce îşi număra cu voce scăzută puţinele-i oase din dotare.

Exista acolo o femeie deosebit de frumoasă, părul de un roşu aprins i se scurgea pe genunchi şi se oprea undeva deasupra călcîielor. Nimeni nu a aflat de ce îşi ţinea ea ochii închişi (nu i-a deschis nici măcar atunci cînd Sodhi a luat cuvîntul) şi ce era cu broasca aceea imaculată cu care femeia vorbea ca şi cum ar fi făcut dragoste.

Somnambula onorifică umbla cu o pasăre pe cap – asta era toată averea ei.

Marile metamorfoze verticale puteau în orice moment să incendieze capul de vultur cu care se împodobise Maestrul de Ceremonii Hipice.

Cînd se lăsa noaptea, scheletele de ceară ale participanţilor deveneau vizibile. Stomacul ideal avea un rol bine determinat în această afacere geometrică.

Pe peretele oficial al Congresului, sîngele subiectiv înflorea văzînd cu ochii. Apoi se dezintegra şi totul se încheia cu cîteva aplauze bine plasate într-un loc numai de el ştiut.

3 comments:

ephemerides said...

Am visat ca am fost la congresul Hieroglifelor, aveam parul atit de lung incit perechile care faceau dragoste se incurcau in el si nu mai plecau niciodata, iar cu limba ascutita, despicata ca a serpilor, scriam pe spatele barbatilor NUMELE, singele meu nu se amesteca cu sangele nimanui si nu vroia nimeni sa ma uite. Un vis dintr-un vis.
Este o mare bucurie-intristare fiecare text de-al tau, Iulian.

Vali said...

habar n-aveam cine esti, Academia Catavencu a fost referer-ul dupa care te-am gasit.
scrii bestial de viu si de interesant.
da-n puii mei, scrii la fiecare doua zile. o sa-mi ia un veac sa citesc tot site-ul.
Chapeau, monsieur ecrivain

Urmuz said...

:)
Iulian,
ca să îl frazez pe Istodor: noi ce mîncăm azi?

ps:nu scrii nimic despre menu'ul de la congres.