Saturday, December 12, 2009

Poemul pompierului cu suflet de foc



Era un pompier mistic cel puţin așa se spune

el nu lupta cu flăcările el vorbea cu ele

el nu stingea incendiile el le îmblînzea

focul era prietenul lui din copilărie

crescuseră împreună în penumbrele aceleiași fierării

nu el nu stingea focul nu îl stingea niciodată

căci ar fi fost ca și cum l-ar fi ucis

pe cel care l-a învăţat să vadă

nu el nu stingea focul niciodată nu îl stingea

era un pompier cumsecade

avea o casă frumoasă un cîine galben

trei copii cinci copaci iarbă din belșug

și mai ales avea o nevastă minunată

cu un nume indescifrabil

ea era focul lui de noapte cel puţin așa se spune

 

Şi focul pe care îl reîntîlnea

cu prilejul a tot felul de incendii

îl iubea foarte mult pe pompierul-îmblînzitor

era un foc foarte sensibil

era un foc capabil de cele mai înalte sentimente

era un foc care și-ar fi dat viaţa pentru îmblînzitorul lui

dar și pompierul îl iubea

și pompierul mistic era topit după foc

 

Imaginaţi-vă un foc mare ca un animal preistoric

așezîndu-se la picioarele acestui pompier-îmblînzitor

priviţi focul dîndu-se de trei ori peste cap

priviți-l transformîndu-se în mii de cuburi

și pompierul își pune în geantă cîteva bucăţi de foc

pe care i le dăruiește soţiei

și soţia lui se duce la bijutier cu acele cuburi

din care își face inele coliere și cercei de foc

 

Pompierul mistic avea o soţie într-adevăr elegantă

18 comments:

Gia said...

As vrea sa fiu eu sotia pompierului mistic, dar numele meu e prea descifrabil.

Si as mai vrea sa citesc poeme asa frumoase mai des.Cred ca am prea multe dorinte

Gia said...

Acest frumos poem a mai fost aici pe blog.Ma insel?

Iulian Tănase said...

Dacă a mai fost, scuze, n-o să se mai repete :)

Elza said...

chiar mi-am imaginat si e foarte frumos ce ai scris tu aici :)

Razvan said...

Un poem foarte emotionant. Ma bucur ca l-am citit.

InBonobo.com said...

Ma las de fumat si ma involuntariez!

Raluca said...

http://www.observatorcultural.ro/Orice-cuvint-stie-ceva-despre-cercul-dracesc*articleID_22904-articles_details.html

Bag mana-n foc ca va placea :) este teribil de frumoasa cuvantarea ...

Iulian Tănase said...

Da, am citit textul acum cîteva zile, foarte frumos, într-adevăr.

Gia said...

dar sa se repete mai bine:)

Gia said...

As vrea macar nickname-ul "sotia pompierului".Se poate?

Iulian Tănase said...

Sigur, sigur vei avea succes

Sotia pompierului said...

Small things make me happy.Multumesc!

Sotia pompierului said...

Succes la cine sau succes in ce?

Iulian Tănase said...

:)
Nu ştiu să răspund la întrebările astea, dar văd că te-ai descurcat. „Soţia pompierului“ sună bine.

Sotia pompierului said...

:)bine.

Sotia pompierului said...

Heraclit ce face? Intreaba-l te rog si pe el daca ii place noul meu nickname.Asta daca e pe acasa si n-au inceput nuntile pisicesti la el in cartier:)

Iulian Tănase said...

Soţia pompierului trebuie să ştie că de vreun an Heraclit nu mai locuieşte cu mine, a rămas cu fosta mea soţie. Sper că face bine, asta-i tot ce pot spune.

Sotia pompierului said...

oh!
Motanii fac bine in general,ei sint atasati caselor si locurilor intr-adevar si nu-si doresc decit sa nu fie deranjati din tabieturile lor zilnice.Pe al meu il cheama Tommy Lee , are pretentia sa stea toata lumea la dispozitia lui, se culca pe locul catelului si nu este deranjat, lipseste cite 2 saptamini cu ocazia nuntilor, se intoarce pe moarte caci isi da si viata pentru miresele lui, face vraji cind toarce si daca stii cum sa te uiti in ochii lui minute in sir intr-un fel anume poti sa-ti citesti viitorul.Si miorlaie in versuri.Cel mai mult ii place Poemix :)