Saturday, February 28, 2009

Cum se poate tăcea (despre) un singur lucru?

Se poate tăcea în foarte multe feluri, eu am descoperit pînă acum aproape 200 de moduri. Unul dintre ele este acesta: se poate tăcea un singur lucru. Este mai complicat decît pare la prima vedere, fiindcă noi, atunci cînd practicăm tăcerea, indiferent de postúrile pe care le adoptăm, avem o puzderie de lucruri care intră sub incidenţa acelei tăceri.
Eu m-am gîndit la o variantă despre cum se poate tăcea un singur lucru. În China am luat cîteva lecţii de meditaţie: aveam un obiect în faţă, un obiect concret, şi toate gîndurile care mă luau cu asalt trebuiau fie expediate, fie retopite în obiectul din faţă. Mintea trebuia golită de orice altceva, cu excepţia obiectului. Recipientul marginal al tăcerii, ca să zic aşa, este gura care articulează. Prin urmare, trebuie făcut în aşa fel încît gura să se comporte ca un ochi aţintit asupra obiectului de tăcut. Gură-ochi, care vede şi tace un singur lucru.

Friday, February 27, 2009

O sticlă aruncată în mare, într-o zi de februarie

Pentru mine, ziua de 27 februarie este foarte importantă din cel puţin două motive. Despre unul dintre ele n-am să spun, deocamdată, nimic. El are legătură – atît spun – cu fotografia alăturată. Despre celălalt motiv am să spun doar că în această zi, în urmă cu 30 de ani, s-a născut cineva care, 19 ani mai tîrziu, avea să îmi schimbe viaţa. Lucrurile chiar aşa au stat şi ele continuă să stea întocmai. Tot ce sînt acum i se datorează într-o bună măsură. Dacă am devenit poet, şi îmi cer scuze că n-am nici o îndoială în privinţa asta, i se datorează, într-o măsură importantă, ei. N-am să-i spun numele, pentru că ea şi-l ştie foarte bine. Într-un fel, acest mesaj ţine locul unui la mulţi ani convenţional şi arbitrar, pe care nici măcar sub forma asta nu pot să i-l trimit direct, pentru că, între timp, adresele, numerele de telefon şi chiar şi ţările s-au schimbat. Dar ea e undeva, acolo, şi eu sînt undeva, aici. Şi acest mesaj e ca o sticlă aruncată în mare, o sticlă care, în toţi aceşti ani, s-a scris singură, pe dinăuntru.

Wednesday, February 25, 2009

Facem şi noi o Cîntarea României?

Prietenul Urmuzz a anticipat oarecum, şi bine a făcut, propunerea de joc colectiv semi-patriotic, la care vă invit călduros să participaţi. Ideea este simplă: avem o ţară, numită România, n-avem act pe ea, deci nu e tocmai a noastră, însă nimeni nu ne opreşte să ne simţim bine între malurile ei şi, prin urmare, ce ne costă să-i aducem cîteva imnuri înălţătoare, ale căror spirit şi umor să submineze, tandru, ceea ce se întîmpla odinioară sub cupola celebrei Cîntarea României!?

Avem un conducător? Avem. E un Escu? Este. Ar fi suficient numai să înlocuim un Escu cu alt Escu, şi tot ne-am distra.

Conducătorul are o Elenă? Are. Cel puţin una. Chiar nu sîntem în stare să-i scriem nişte omagii? Ba sigur că sîntem.

Ţara este frumoasă? Este. Şi, dacă tot este frumoasă, frumuseţea ei trebuie musai ridicată în slăvi, cît mai sus, să se vadă tocmai din Bulgaria şi Ucraina cît de mult îşi stimează românii patria-mamă, matria-tată, patria-iubită, patria-amantă etc.

Avem motive personale să locuim în România? Probabil că da. Şi, avîndu-le, de ce să le ţinem numai pentru noi?! Atîţia japonezi şi-ar dori să emigreze în România, şi ar veni şi mîine, şi ar veni şi pe jos, dacă noi le-am trimite un semn.

În aceste condiţii, dacă, pînă la sfîrşitul săptămînii în curs de dezvoltare, se vor strînge suficiente materiale scrise şi audio, Cîntarea României Noastre se va auzi în direct la Radio Guerrilla, duminică, 1 martie, între orele 19 şi 22.

Îi rog pe Urmuzz şi Klara să se ocupe de constituirea unui cor de maximum 9 persoane, care va fi invitat în studio, pentru un performance live. Prioritate ar trebui să aibă coriştii din secta lui Apolodor, precum şi cei care ştiu să cînte la diverse instrumente muzicale patriotice.

Sînt şi eu curios ce-o ieşi din povestea asta.

Update inevitabil: dragii de Klara şi Urmuzz şi-au luat rolul destul de în serios, lucrează cu abnegaţie şi dăruire la proiectul nostru semi-exaltat, însă, cu toate acestea, cu toate chiar că textele încep să aterizeze în inbocs, e puţin probabil să fim gata cu Cîntarea României pînă duminica viitoare. Un orizont rezonabil ar fi 8 martie (România ar putea fi o femeie) sau chiar 15 martie (România ar putea fi chiar o fostă femeie).

Tuesday, February 24, 2009

Doi ani de poemix

Poemix nu a vrut să fie blog, nici acum nu vrea. Ar fi trebuit să-l cheme Poemics (poetry + comics). Pe 24 februarie 2007, a experimentat primul post. Calendarul Creştin Ortodox nu l-a canonizat încă. Doar Calendarul Iulian îl menţionează, uneori.

Monday, February 23, 2009

Cînd taţii se amestecă în spatele pleoapelor

Azi-noapte l-am visat pe Gellu Naum. Era tînăr, înalt şi purta pe frunte cîrlionţii ăia dintr-un portret pe care i l-a făcut Brauner. Semăna, dacă ar fi să aproximez, cu cel din fotografia alăturată, luată de aici. L-am visat de zeci de ori pe Gellu Naum în ultimii ani, pe unele dintre visele astea le-am scris şi publicat în Abisa. În visul de azi-noapte nu s-a întîmplat nimic special, atît doar că eu mă bucuram foarte mult să-l revăd şi tot aşteptam să spună ceva, eram la o masă cu alţi cîţiva şi unul dintre aceşti alţi cîţiva vorbea încontinuu, probabil că habar n-avea că bărbatul lîngă care turuia era Gellu Naum. Pe care l-am visat de ziua de naştere a tatălui meu, care e azi.

Friday, February 20, 2009

Prietenii mei nebuni şi geniali

Mitoş a avut un show extraordinar aseară, la Clubul Ţăranului Român. A cîntat, a performat play-back comedy, a făcut, sub influenţa unor nano-droguri imaginare, ca toţi dracii basarabeni. A fost showul dezinhibat al unui om pe care nu-l veţi vedea niciodată la Tezaur folcloric sau la Duminica în familie. Cine nu a văzut spectacolul de aseară nu trebuie să dispere: Mitoş va putea fi văzut în celelalte zile de joi care sigur vor urma.




Pe de altă parte, am o datorie morală faţă un alt prieten dement de-ai mei: lui Dragoş Muşat am vrut să-i dau, aşa cum ar fi meritat, un premiu special pentru participarea lui la Festivalul de Poezie Poliţistă "Al Capone". Nu s-a întîmplat asta tocmai pentru că îmi este prieten. Pe viitor, sper să am curajul de a-mi favoriza, absolut pe merit, prietenii. Dragoş, eşti cel mai bun!

P.S.: A fost o bucurie să mă întîlnesc aseară cu cîţiva dintre participanţii la FPP-AC, cărora le-am şi înmînat frumoasele diplome roz.

Wednesday, February 18, 2009

Poftiţi la antishow şi diplome!

Joi, 19 februarie, ora 20, la Clubul Ţăranului Român (MŢR), prietenul meu Mitoş Micleuşanu susţine un antishow-onemanshow, marca Planeta Moldova, alcătuit din: muzică, improvaiz, tribalism futurist, incoerenţă, acid, psihopatologie distractivă, umor cenuşiu, absurdologie şi multe alte delicii semi-superbe.
Cine doreşte să-şi primească diploma roz personal, de la mine şi Mitoş, este aşteptat la Clubul Ţăranului. Eu şi prietenul Urmuzz vom fi acolo. Vom fi uşor de recunoscut după bărbile pe care le vom purta mîine pe faţă.
Primul rînd îl dau eu.


(Mitoş)

Tuesday, February 17, 2009

Ce-are ţiganul cu filosofia limbajului?

Cînd vorbim nu folosim ghilimele. Şi, chiar dacă le-am folosi, ele nu s-ar vedea, pentru că doar vorbim, şi nu toţi îşi permit o subtitrare discretă pe bărbia de sticlă. Astăzi, la cursul de Filosofia limbajului, proful Sorin Costreie ne-a pus un filmuleţ de pe youtube, cu un ţigan simpatic, bulversat de jocul limbajului cu metalimbajul, contrariat de valsul sălbatic al întrebării cu răspunsul, ameţit de tangoul de sufragerie al cailor cu ei înşişi.

Îi cer iertare autorului acestui film pentru că l-am postat aici. Şi nu, nu vorbesc singur, pentru că, da, nu eu am făcut filmul.

Monday, February 16, 2009

Premianţii Festivalului de Poezie Poliţistă au fost desemnaţi

Cîştigători sînt toţi, premianţi doar cîţiva. Juriul nu a(m) avut o misiune uşoară, dar cine s-ar fi aşteptat să nu ne fie greu?!
După dezbateri aprinse, care au ajuns pînă la ameninţări cu moartea, cei trei membri ai juriului, care numai printr-o minune au scăpat cu viaţă în urma acestei criminale jurizări, au stabilit că premiile vor merge la:
Cîntăreaţa cheală
Cristian Cotarcea
Samuel Mammel
Dragoş Muşat
Urmuzz.


Nu se acceptă contestaţii. Festivalul de Poezie Poliţistă "Al Capone" este un regim dictatorial. Un stat poeţienesc.

Saturday, February 14, 2009

Despre Ziua Îndrăgostiţilor (Update)

În România anului 1943 nu se ştia de Ziua Îndrăgostiţilor. Nici în anii care au urmat, Sfîntul Valentin nu s-a simţit prea în largul lui într-o Românie invadată de roşul sovietic, nicidecum de roşul inimioarelor de pluş.
Acum vreo şapte ani am scris o poveste despre cum s-au cunoscut Lygia şi Gellu Naum. Toate detaliile le ştiam de la doamna Lygia. Vara, după şedinţa de redacţie de joi, mă urcam în maşină şi mă duceam la Comana, unde stăteam pînă duminică. Doamna Lygia era o gazdă minunată, uneori îmi gătea musaca de vinete, care era delicioasă. Eram unul dintre puţinii norocoşi pe care doamna Lygia îi lăsa să facă cercetări în camera lui Gellu Naum, de la etaj. Aşa am descoperit într-o zi manuscrisul Zenobiei, un dosar cu vreo mie de pagini. Cu doamna Lygia – care m-a adoptat pe dată, chiar dacă eu nu am fost un copil perfect – vorbeam tot felul de lucruri, şi era uimitor pentru mine să descopăr un om trecut de 80 de ani atît de liber. Îmi permiteam să o întreb pe doamna Lygia lucruri dintre dintre cele mai delicate. Îmi amintesc că într-o zi am întrebat-o pînă la ce vîrstă au făcut ei dragoste. Mi-a răspuns, foarte firesc, că în 1995, la Berlin (Gellu Naum primise o bursă DAAD, de un an), încă făceau dragoste. Gellu Naum avea 80 de ani în 1995, doamna Lygia – 74.
Lygia şi Gellu s-au cunoscut în 1941. Pînă în iarna lui 1943 s-au văzut sporadic. Pe 12 februarie 1943, Lygia a simţit că trebuie să îl vadă pe Gellu, care era concentrat la o unitate în Constanţa. Era vreme de război şi, pentru a putea părăsi Bucureştiul, Lygia avea nevoie de o autorizaţie specială, s-a dus la poliţie, a stat la o coadă nesfîrşită şi a obţinut autorizaţia. Sîmbătă, 14 februarie, la ora 11 noaptea, Lygia era în Constanţa, căutînd strada Mircea cel Mare, unde Gellu locuia în gazdă. A găsit adresa, a bătut în geam şi i-a auzit vocea – îl găsise. În frigul cumplit al acelei camere, cele două jumătăţi ale viitorului androgin Naum s-au întregit pentru prima oară. Mulţi ani după aceea, în anii '80, cînd au făcut o călătorie în America, Gellu şi Lygia au fost foarte surprinşi să vadă cu ochii lor că americanii sărbătoreau cu mare fast ziua de 14 februarie, ziua Naum.

PS: Dacă vrea cineva să sărbătorească altfel această zi semi-superbă, vă aştept la 16,30, în faţa Cimitirului Bellu.


Heraclit i-a vizitat pe Lygia şi Gellu Naum:

Thursday, February 12, 2009

Diploma a fost trimisă la tipar (UPDATE)

Diploma buclucaşă, pe care am zis că o vor primi toţi cei care au participat la Festivalul de Poezie Poliţistă "Al Capone", a ieşit foarte cool, astăzi a luat calea tiparului. Săptămîna viitoare, diplomele vor fi completate, semnate şi trimise la destinatari.
Mulţumiri poeţilor-criminali, poeţilor-detectivi şi poeţilor-victime.
Mulţumiri celor de la agenţia Propaganda.
Omagiu colegei mele Ada Leonte, coordonator PR la Radio Guerrilla.


(n-o postez încă în variantă completă, prefer să păstrez suspansul)

Wednesday, February 11, 2009

Frăţia Bolnavilor Incurabili, marca Best Sailor

Cu ani în urmă, Best Sailor avusese ideea de a înfiinţa o frăţie secretă a bolnavilor incurabili. Aceştia se angajau să se pună la punct cu toate crimele nedezlegate din America şi, cînd vreunuia i se apropia sfîrşitul, suna la poliţie şi anunţa că are de făcut o mărturisire importantă în cazul fetei cutare, să zicem, care a fost ucisă în oraşul cutare, în ziua cutare. Şi muribundul le oferea anchetatorilor toate detaliile pe care le învăţase pe dinafară şi, în final, cu puţin înainte de a-şi da duhul, mărturisea că el fusese călăul acelei victime, şi anchetatorii îi aprindeau criminalului o lumînare şi plecau fericiţi de la locul cumplitei spovedanii, şi, astfel, închideau caz după caz, dosar după dosar. Abia după ce ultimul membru al frăţiei înfiinţate de Best Sailor şi-a dat sufletul, nu înainte de le face unor poliţişti naivi o mărturisire plină de detalii odioase despre o crimă pe care, chipurile, ar fi făcut-o pe vremea cînd era tînăr, un detectiv şi-a dat seama că ceva este putred în America cu aceste dosare închise după mereu acelaşi scenariu, şi mulţi criminalişti au devenit foarte trişti văzînd cum dosarele închise prin înşelătorie se redeschid unul după altul ca un cîmp de flori, dimineaţa.

Tuesday, February 10, 2009

Un poem poliţist senzaţional


Te-mpuşc în cur tocmai din Braşov în inima ta de gheaţă
care prăjeşte cartofi prăjiţi tocmai la Paris.
Ce coincidenţă: să prăjeşti cartofi prăjiţi!

Aş vrea să trec cu buldozerul peste visele tale
mă defec superior în tot ce ai crezut tu că este fericirea
o fericire care mă excludea
mai puţin în momentul final
cînd voiai să îmi dai în vileag toate mîrşăviile
sexuale
pe care le-ai făcut împotriva mea
otreapă, care eşti!

Aş vrea să îţi deşurubez himenele
să fac picturi cu scatofili roz
iar tu să fii personajul principal
al băii cu hidronitrat de căcat
pe care ţi-am pregătit-o, iubito.

Fac versuri în rime de-mi sare cămaşa
de pe astăzi şi mîine
simt că vreau să îţi bag
pistolul umed de lacrimi în amintiri
să te împuşc unde te doare mai tare:
în cur!

Aş vrea să îţi fac un cozonac cu pălămidă
să-l mănînci tu şi iubitul tău mort
care ai vrut să mi-l bagi pe gît
sub formă de amintire
la desert
după ce te-ai săturat tu de felatio benevolentiae
– că ştiu şi latina
de cînd am aflat că
latinescul pentru pistol
este sabie
cu care ţi-aş tăia gîtul
în poeme mici, felii-felii.

Aş vrea să îţi feliez fericirea
să ţi-o mănînc cu muştar
dar mi-e prea scîrbă de felul trei
de felul în care ai vrut tu să îmi arăţi
că eşti mai superioară
de la buric în jos
tu şi închipuirile tale în care
ca o criminală
omorai bărbaţii cu ovarele.

Eşti neînchipuit de închipuită
dacă crezi că acesta este finalul
adică moartea ta.
Ei bine, nu este:
finalul este altul:
moartea ta în culori
pe un outdoor mare în Bucureşti
unde eu, cu pistolul meu de aur, te împuşc
unde te doare mai tare:
în cur.

Bang!

Dragoş Muşat

Monday, February 9, 2009

Festivalul de Poezie Poliţistă trage prima linie

A fost bine aseară, la radio. Am citit poezii poliţiste, am discutat, am rîs, am ascultat muzică şi iar am citit. A fost, îndrăznesc să zic, un foarte superb semi-succes. Vă mulţumesc încă o dată tuturor celor care aţi participat cu texte, şi îmi pare rău că n-am apucat să citesc pe post toate poeziile primite (unele niţel cam tîrziu). Cum ziceam şi aseară, toţi participanţii la Festivalul de Poezie Poliţistă "Al Capone" vor primi diplome, cred că vă vor plăcea. Prin urmare, vă rog foarte mult să-mi trimiteţi pe mail (iulian.tanase@gmail.com): 1) numele care doriţi să vă fie trecut pe diplomă; 2) adresa poştală, unde puteţi primi diploma.
De asemenea, duminica viitoare vom anunţa cele mai bune cinci poeme, care vor fi premiate.

Saturday, February 7, 2009

Festivalul de Poezie Poliţistă (III) – Anunţ important

Aşadar, mîine, între orele 19 şi 22, la Radio Guerrilla, se va desfăşura Festivalul de Poezie Poliţistă – încă mă mai gîndesc cum să-l numesc: Al Capone sau Comisarul Moldovan? Doi şi-un sfert sau Trei fără zece? Chuck Palahniuk sau Mihail Sadoveanu? Chuck Norris sau Constantin Noica? (Aveţi ceva propuneri în sensul ăsta?) Am invitat în studio şi un critic literar, cu care vom dezvolta conceptul de poezie poliţistă. Foarte important: toţi cei care au postat pe blog poeme poliţiste sau mi-au trimis operele lor criminale pe mail, ca şi toţi cei care vor suna mîine la Radio Guerrilla şi îşi vor citi poeziile în direct – vor primi diplome de participare – pe nuanţe de roz, mă gîndesc. Primele cele mai uimitoare cinci creaţii vor primi premii-surpriză (nu ştiu exact ce) din partea Radioului. Ele vor fi anunţate în Războiul de duminică, 15 februarie. Aşadar, să ne jucăm, că doar nu degeaba a scris Huizinga cartea aia.

Thursday, February 5, 2009

Festivalul de Poezie Poliţistă (II) – Primele poeme

Oamenii mai ştiu să se joace, din fericire. Iar cuvintele au o forţă teribilă, ele pot scoate la suprafaţă lumi despre care cine ar fi bănuit, oare, că ele zăceau într-o somnolenţă, undeva în adîncul privat al fiecăruia, aşteptînd un semn mai degrabă imaginar, punînd, astfel, în pericol graniţele acelea care priviţi-le cum se topesc în contact cu acest sînge fiert, cu puţină scorţişoară. Ca purtător legal de pălării, dintre care una se detaşează cert de celelalte (să-mi amintiţi, vă rog, să vă spun povestea ei), mi le scot pe toate, deodată, în faţa oamenilor minunaţi care s-au jucat alături de mine în ceea ce se vrea a fi primul Festival de Poezie Poliţistă din lume.

INCZE KLARA:


Ucigas de temut
– cronicarul,
injughie prezentul
si il ingroapa in trecut.

Criminal in serie
– calendarul,
isi decapiteaza filele
de azi pe miine.

Hot de buzunare
– ceasul,
fura timpul
ca sa aiba de mincare.

I-as pedepsi
facind dreptate
cu o clepsidra verde
care nu se vestejeste.

CÎNTĂREAŢA CHEALĂ:


Şi el păşea…
Ta na na na
O urmărea
Spre ea-ntindea
Ta na na na
Umbrela lui
În vârf cu-n cui.

Ea tot mergea,
Se tot plimba,
Și nu știa
Că el ar vrea
Ta na na na
Să otrăvească,
(C-umbrela albastra)
Să siluiască,
Și să zdrobească
Spioana noastră.

El avea frac,
Pantofi de lac,
Ochi de rusnac,
Urechi de brac
Și fără trac
Executa
Tot ce prindea
Prin Moscova.

Ea se oprea
Și tot nota
Câte ceva
Ta na na na
Și-l enerva
Că spiona
La Moscova
Ta na na na.

-va urma-

RAMONA:


"Te voi ucide cu sange rece in mintea mea,
Va curge sange, chiar si imaginar, si-apoi voi pleca"
spuse Indragostitul parasit, privind manios in podea.

"Deja am fugit peste marginile inchipuirii tale
Am sters urmele cu o carpa imbibata in lacrimi, dar afla ca n-am gasit alta cale"
raspunse fara a schita macar un zambet de complezenta Ea.

Ce naiba, spuse detectivul, bolnav de-ngrijorare
E gata sa se-ntample o crima, ce oroare!
Si camuflat in noua iubire de ocazie
Se duse sa ofere a-so-called-rebound razie.

PUSHTHEBUTTON:


trec orele prin el
cuțite
gândurile obosesc, tăcute apoi,
ascuțite
pofte, forme diforme
moi
în sânge mă-mbie trupul
să-nmoi
trec zilele prin el
topoare
îi mai vede și acum formele
ușoare
ucide, să nu audă
plânsul
primește toporul
ascunsul
trec anii prin el,
morții
sufletul lui îngropat în stânga
porții
am pierdut scena morții în
titraj
prescrisă e crima, poate
supradozaj

SAMUEL MAMMEL:

poema autopolitista

de ceva vreme traiesc pe o scara de tren
impreuna cu stroe, ciinele fara umbra.

multe ginduri imi trec prin minte
mai ales cind ne apropiem de ape mari
cioburi, hamuri de cal, luminari frumos mirositoare.
cum ziceam, tot felul.

initial ma gindisem sa-l arunc pe el.
asa, ca si cum ar fi fost involuntar
il surprind cind nu e atent si il imping.
uit de toate cind nu trecem pe linga ape -
asa am uitat de planul meu.

insa de cind am ajuns in coltul asta de tara
unde sint atitea lacuri mari, practic nu mai pot dormi noaptea.
elaborez scenarii despre ce-o sa le declar politistilor etc.

de doua nopti incoace am schimbat strategia.
mi-am spalat batistele si ma tin cu ele de bara, ca sa nu las amprente.
in plus, am sters toate urmele pe care le-am lasat de cind locuiesc aici.

la noapte sar eu.

(Revin şi celelalte poeme în curînd.)

Wednesday, February 4, 2009

Reginul audienţelor româneşti: Ţiganul-porno!

Acesta este un text dur, un text nemilos, un strigăt a là Munch, capitonat, însă, cu mult umor, neapărat negru, este un Boeing avîntat vijelios înspre turnurile siliconate ale pornografiei media. Este scris de prietenul meu Dragoş Muşat. Titlul îi aparţine, de asemenea.

Uriaşul-porno îi spuse Piticului-porno: “Am auzit că vor să ne concedieze…” Piticul-porno către Pitica-porno: “Cu mpu l-am ea?!?” Uriaşul-porno către Piticul-porno: “Uite-aşa! Cică vor să-l angajeze pe unu’, Ţiganul-porno!!” Piticul-porno către Femeia-cu-barbă-porno: “E inacceptabil! Unde sînt drepturile noastre, ale piticilor-porno?!? O să ajungem de rîsul maimuţelor-cu-curul-roşu!” Normalul-porno către Piticul-porno: “Linişteşte-te! Este un banal calcul economic!” Înghiţitorul-de-săbii-porno: “Simplu! Au combinat ce aduce cel mai mare trafic în România: ţiganii şi pornachele!” Piticul-porno (dîndu-şi cu palma peste frunte): “Cum de nu m-am gîndit?! Dar e monstruos! Am crezut că eu, Piticul-porno, sînt ultima frontieră a bătăliei pentru audienţă! Născocirea finală a perversiunii de televiziune! Alfa şi Omega hidoşeniei media, Hänsel şi Gretel al libidoşeniei de presă, Lolek şi Bolek al mahalagismului sexual, Pif şi Hercule al traficului de carne vie pe Internet! Şi, acum, apare acest impostor care vrea să îmi ia coroana de carne de pe cap şi să se erijeze în Zeul Final al Pornografiei în locul meu!?! Am să îl omor pe acest infractor moral al pornografiei de presă!” Atunci, Piticul-porno luă un cuţit de bucătărie şi se îndreptă către televiziunea unde Ţiganul-porno urma să apară într-o emisiune. Intră tiptil în studio cu gîndul de a-l ucide pe Ţiganul-porno. Dar, spre uimirea lui imensă, în mijlocul studioului Ţiganul-porno zăcea într-o baltă de sînge. Cineva ajunsese mai devreme. Piticul-porno întoarse capul mirat: într-un colţ al camerei se afla un bărbat. Era Intelectualul-porno, care îşi curăţa cuţitul de sînge pe haina lungă din piele. Apoi, aplecîndu-se elegant, Intelectualul-porno sărută femeia Ţiganului-porno, care i se oferi cu nesaţ: Ţiganca-pitică-şi-porno. Ciao, vă aştept pe www.happyfish.ro!
Dragoş Muşat

Festivalul de Poezie Poliţistă "Al Capone"

Duminică, 8 februarie, între orele 19 şi 22, se va desfăşura la Radio Guerrilla, în direct, primul festival de poezie poliţistă din lume. Ideea a venit de la sine: proză poliţistă există, slavă domnilor, dar poezie poliţistă, nu. Sau, dacă totuşi există, poeziile cu tentă poliţistă au fost private pînă acum de un concept cuprinzător, care să le protejeze şi să legene tandru înainte de culcare.
Dacă vă plac provocarea, n-aveţi decît să puneţi osul imaginaţiei la lucru. Scrieţi poezii poliţiste şi trimiteţi-mi-le fie pe mail, fie direct la comentarii. Pe cele mai bune, ca şi pe toate celelalte, le voi urca pe blog şi le voi citi duminică la Guerrilla. Haideţi, vă rog, să ne înfăşurăm în uniformele de detectivi particulari, moştenite de la bunici, haideţi să îmbrăcăm poliţiştii (din noi?) în haine de poeţi. Să dăm o şansă literaturii române să se revanşeze faţă de cei care le protejează vieţile poeţilor şi cititorilor de poezie. Vă mulţumesc foarte mult, şi, în continuarea programului, vă invit să citiţi prima poezie poliţistă din lume, scrisă ca atare.

IUBIREA MĂ UCIDE

Ca un criminal în haine invizibile
dragostea mă urmărea peste tot
eu încercam să scap
purtam peruci de diferite culori
şi haine de diferite mărimi
purtam tot felul de corpuri străine peste corpul meu hăituit
Dar într-o seară de joi era ca azi
dragostea mi-a pus cuţitul la gît
n-are nici un rost să ţipi mi-a zis
nu te aude nimeni
scoate tot ce ai pe suflet
altfel te omor
Eu ce era să fac mi-am golit sufletul
i-am dat tot ce aveam
dragostea şi-a urcat prada într-o dubiţă
şi s-a făcut nevăzută
Purta un trening roşu tenişi albi eşarfă galbenă la gît
şi semăna din profil cu Greta Garbo
asta e tot ce îmi amintesc