Tuesday, March 31, 2009

E mişto să scrii, e nasol să publici

Mi-e drag Urmuzz nu doar pentru scrisul lui, ci şi pentru că este de o strălucitoare inocenţă. N-am citit pe nici un alt blog (ca pe al lui) atîtea schiţe de utopii, cele mai multe privind, direct în ochi, poezia. Poate chiar Poezia, cu majusculă. I-am spus odată că poeţii nu sînt interesaţi să îşi vîndă cărţile, ci să şi le publice – sînt lucruri foarte diferite. Eu, de exemplu, dacă mi se trece cu vederea că aduc vorba despre mine, am cîteva cărţi la sertar, dar mi-e groază să mă apuc să le public. Asta înseamnă să mă duc la X sau la Y să îi cer bani. Urăsc acest capitol, care este cel mai naşpa capitol al unei cărţi de poezie sau de ce-o fi ea. Să ne imaginăm că, de vreo 17 ani, de cînd lucrez la cartea mea de muncă, mi-am plătit impozitele, taxele şi aşa mai departe, şi mă duc la Z, care s-a îmbogăţit făcînd afaceri cu Statul. Dar Statul sînt şi eu. Deci, un fragment din acest Stat se duce la Z, care s-a îmbogăţit de pe urma unor afaceri inclusiv cu fragmentul de Stat care sînt. Cum să-i zici că, ştiţi, pentru o parte din banii dumneavoastră am muncit şi eu!?
Dacă aş putea, aş da o lege prin care, pe de o parte, toţi cei care s-au îmbogăţit de pe urma Statului şi, pe de altă parte, primii cei mai bogaţi zece oameni din România să fie obligaţi să sponsorizeze un anumit număr de cărţi de poezie pe an. Asta ar trebui să fie o utopie pe placul lui Urmuzz.

Monday, March 30, 2009

Preavizul unui semi-adio


Într-o zi mă voi căra de-aici. Îmi vor lipsi cîţiva prieteni, cîţiva colegi, cîţiva părinţi, cîteva locuri, un motan-filozof, o soră, un nepoţel cu ochi verzi, cîteva momente într-o redacţie, cîţiva pereţi şi o emisiune la un radio. Dar mă voi căra. Va fi cald acolo unde mă voi căra, şi va fi o mare. Voi scrie şi voi iubi – e cam acelaşi lucru. Voi scrie într-o limbă pe care, acolo, n-o va înţelege nimeni. Voi face emisiuni de radio pe care le vor asculta o femeie şi o pisică, atît. Voi rîde în această limbă cu o singură persoană.

Sunday, March 29, 2009

Hazardurile au fost aruncate


Cum se întîmplă adesea cînd crezi că te-ai lecuit pentru totdeauna
de sentimentele acelea de coincidenţă

Mergeam aşa ca şi cum aş fi mers într-o direcţie anume
înaintam cu greu prin torentele de trupuri tinere şi frumoase
ale femeilor pline de gropiţe şi nebănuite coincidenţe
erau atît de frumoase cîtorva le-am şi spus
nu au înţeles toate dimpotrivă
aşa că am continuat să înaintez prin vîscozităţile acelea senzuale

Cînd le-am zărit pe primele două
n-am zis nimic am trecut mai departe
mă gîndeam formidabil domnule formidabil doamnă
formidabil domnişoară ce bine mai seamănă
ca şi cum ar fi fost
deşi totul nu este decît
mă rog ceva de genul ăsta
oricum este foarte limpede că
vă rog să nu vă supăraţi
apoi le-am mai zărit o dată erau altele şi semănau foarte bine
apoi altele şi altele semănînd foarte bine cu toate celelalte

Pînă am ajuns în Piaţa Romană unde nu mă aştepta nimeni
am întîlnit mai multe perechi
se vedea clar că erau mamă şi fiică sau poate invers
oricum erau foarte frumoase împreună
cîtorva le-am şi spus nu au înţeles toate dimpotrivă
însă mamele ele sigur au înţeles
deşi totul nu este decît
mă rog ceva de genul ăsta
oricum este foarte limpede că nu toate au înţeles
vă rog să nu vă supăraţi

Thursday, March 26, 2009

Statul român ar trebui expulzat din România!

Statul român este un stat imbecil. Un stat imbecil este acel stat care reuşeşte performanţa de a-i acorda cetăţenia română unui fotbalist german în doar cîteva zile, nu însă şi unui scriitor român, de origine basarabeană. Alexandru Vakulovski aştepta această jalnică cetăţenie de mai bine de patru ani. N-a primit-o. În schimb, ieri, Sandu a fost expulzat din România, nu înainte de a fi amendat, pentru că îi expirase permisul de şedere temporară în ţara lui Mutu. Revoltător!
Voi reveni.

Prietenul Mugur Grosu a publicat aici o scrisoare deschisă de susţinere a lui Sandu. Intraţi la Mugur pe blog şi semnaţi la comentarii. Mugur va urca semnăturile în listă. Acesta e doar un pas, urmează şi alţii, căci asta-i mersul.

Wednesday, March 25, 2009

Fotografiile ţin timpul şi oamenii în loc

Mi-ar plăcea să mă fac fotograf amator profesionist, să ştiu cum se spune păsărica în toate limbile pămîntului şi să îmi zîmbească oamenii din te miri ce.


(Ceasuri umplute cu timp)


(Autoportret)


(Geometria somnului)


(Merge?)


(Oameni care locuiesc în oglinzi I)


(Oameni care locuiesc în oglinzi II)


(Au înfrunzit bicicletele)


(Statuile sînt mai mari decît oamenii)

Tuesday, March 24, 2009

Cine n-are duşmani să-i viseze

Femeia iese din mare, hainele îi sînt roşii. Bărbatul o urmează, luînd forma paşilor ei. Un lanţ format din cîini de luptă, mari şi puternici, cu solzi de peşte în loc de dinţi, aşteaptă ca Femeia şi Bărbatul să se apropie. Femeia este liniştită, însă Bărbatul se teme: cîinii aceia sînt duşmanii lui personali şi teama este cea care îi dezleagă limba Bărbatului, spaima îl face să vorbească, Bărbatul le vorbeşte cîinilor într-o limbă necunoscută, cîinii sînt descumpăniţi şi nu schiţează nici un gest. Femeia şi Bărbatul trec dincolo de cercul de luptă, brusc amuţit. Luna sîngerează. E timpul.

Sunday, March 22, 2009

Urmuz la Radio Guerrilla

În seara asta, de la ora 21, la Radio Guerrilla, vom face o emisiune cu şi despre Urmuz. Vom difuza, în premieră internaţională pe ţară, proze de Urmuz citite de Victor Rebengiuc, de pe un audiobook Humanitas care încă nu există, na!
Concluzia sau morala?
De vreţi cu toţi, în timpul nopţii, un somn în tihnă să gustaţi,
Nu faceţi schimb de ilustrate cu cel primar din Cîrligaţi.


Saturday, March 21, 2009

Pe foc repaus!

Am auzit la radio cum că azi ar fi Ziua Mondială a Poeziei (sau cam aşa ceva), pun aici un poem proaspăt (sau cam aşa ceva), pentru a mai spăla din păcate (sau cam aşa altceva).



Mi-am văzut ochii arzînd pe o pernă
ardeau în linişte pe cîmpia înflorată din camera aceea ştii tu care
eu eram afară eram în afară mi-era foarte frig tremuram
mă apropiam de fereastră şi mă uitam la ochii mei
cum ardeau pe cîmpul înfrunzit din cameră
venise primăvara în camera aceea ştii tu care
era foarte frumos înăuntru era primăvară tu îmi zîmbeai
pereţii înfrunziseră eu tremuram tu îmi făceai semne dintr-o pisică dantelată
mi-era frig tremuram mi-era frig tu îmi cîntai o melodie tristă abia o auzeam
eu tremuram pe melodia aceea încercam să ţin ritmul mi-era frig
îmi plăcea să privesc anotimpul care se instalase în patul meu ştii tu care
mă uitam la ochii mei care ardeau atît de frumos
mai pune lemne pe foc îţi strigam
mai pune lemne pe foc te rog să nu mi se stingă ochii chiar acum
ochii mei care ardeau atît de frumos lîngă tine pe acel cîmp
pe perna aceea mirosind a primăvară şi a pămînt

Thursday, March 19, 2009

Toţi oamenii sînt intelectuali, doar că unii sînt proşti

Intelectualul este compus din trei părţi: un intelect bogat, prins în coadă, două buze umplute cu carne tocată mărunt şi un trunchi acoperit cu frunze portocalii. După unele surse din Bamboo, intelectul s-ar trage din latinescul intellectus, care ar însemna înţelegere. După alte surse, din Dorobanţi, intelectul ar veni din grecescul entelecheia (sau entelehia), care ar fi o formă de suflet. Cum nu se poate spune că n-ar înţelege chiar nimic sau că ar fi complet lipsită de suflet, Elena Băsescu este, prin urmare, o intelectuală, adică posesoarea legitimo-biologică a unui intelect. Însă Elena Băsescu, săraca, este tîmpită rău. O loază botoxată, care abia se exprimă. O Britney Spears a politicii de coafor. Nepoata propriului ei tată.

Tuesday, March 17, 2009

Cine sînt păianjenii din patul tău?

Seara, după o zi obositoare de muncă la birou, vei ajunge acasă şi nimeni nu îţi poate garanta că, deschizînd uşa dormitorului pentru a te abandona somnului fără vise, nu vei avea în faţa ochilor spectacolul a doi păianjeni mari şi negri, care fac dragoste în patul tău. Vei fi, poate, şi mai surprins cînd, în gemetele acelor amanţi cu nenumărate picioare, telefonul va începe să sune şi tu, cu privirea împăienjenită, abia îţi vei auzi şeful care, de la celălalt capăt al lumii, te va anunţa că tocmai ai fost promovat.

Monday, March 16, 2009

Tribavorul

Mă simţeam singură. Pisica mea mă ignora de mai multe zile, purta conversaţii lungi cu Motanul de Aprilie din propriu-i cap, i-aş fi ucis pe amîndoi, nu sînt genul. Am deschis radioul, cineva vindea animale de companie nocturne pentru femei singure, răpitori de singurătăţi, dragoni ai extazului, tiranozauri de azur, velorgasmatici cu blană de velur şi respiraţie sacadată, harpii alpine, tribavori anagramaţi cu gheare de catifea. Am pus mîna pe telefon şi am comandat un tribavor. Pisica mi-a aruncat o privire în tîmplă, a fost o lovitură straşnică, mi-am revenit în clipa cînd soneria de la intrare mă anunţa că tribavorul a sosit. Am închis Pisica în debara şi m-am încuiat în dormitor cu tribavorul. Ce animal delicat, cu cîtă meticulozitate a ciopîrţit el singurătatea care, ca o crustă osificată, mi se aşezase pe piele!

Îmi place Popescu

Foarte bun interviul cu C.T. Popescu din Evenimentul zilei de astăzi, vi-l recomand. Un tip inteligent, lucid, plastic, foarte plastic.
Ce zice C.T. Popescu despre Gabriel Liiceanu: "Nu am întîlnit nici o femeie care să-mi citească textele într-o cheie de lectură mai personală decît Gabriel Liiceanu."
Ce zice C.T. Popescu despre Sorin Ovidiu Vântu: "Inteligenţa lui este atît de întortocheată, încât mă face să mă întreb dacă un şarpe boa se poate sugruma singur."

Tuesday, March 10, 2009

Totul despre dragoste (II)

Non-acţiunea, aceeaşi, se petrece în acelaşi clar-obscur din dormitor. Este greu de spus dacă Actul al doilea se petrece înainte sau după Actul întîi. E foarte posibil chiar ca ambele acte să se petreacă în acelaşi timp, caz în care scena va trebui împărţită în două, iar Domnul Pu şi Doamna Pi vor avea nevoie de dubluri. Regizorul are toată libertatea de a stabili ordinea replicilor, cu condiţia să nu îşi bată joc de cele două personaje bătrîne şi oarbe.


Personaje:

Domnul Pu (fără vîrstă)
Doamna Pi (fără vîrstă, soţia domnului Pu)

Între primele replici există pauze lungi, cuprinse între 3 şi 5 minute. Regizorul trebuie să fie ori inconştient, ori curajos, ori fan John Cage, pentru a pune în scenă aceste pauze dintre cuvinte.

DOMNUL PU (după o pauză lungă): Dormi?
DOAMNA PI (după o pauză lungă): Da. Tu?
DOMNUL PU (după o pauză lungă): Şi eu dorm. Dorm buştean.
DOAMNA PI (după o pauză lungă): E bine să poţi dormi dus atunci cînd stai de vorbă.
DOMNUL PU (după o pauză ceva mai scurtă): Oare noi, acum, vorbim în somn sau sîntem folosiţi?
DOAMNA PI (pauză lungă): Ai spus ceva?
DOMNUL PU (pauză foarte lungă): Nu, nimic. Ţi-am zis că dorm.
DOAMNA PI (pauză lungă): Ce bine e să dormi atunci cînd iubeşti.
DOMNUL PU (pauză foarte lungă): Dormi?
DOAMNA PI (pauză incredibil de scurtă): Da.

Dialogul continuă într-un ritm obişnuit.


DOMNUL PU: E foarte ciudat, nu crezi?
DOAMNA PI: Sigur că e foarte ciudat, dar ce anume?
DOMNUL PU: Să îl întrebi pe un orb dacă doarme.
DOAMNA PI: Asta, în orice caz. Dar noi ne permitem
DOMNUL PU: Ne ştim de o viaţă, cel puţin.
DOAMNA PI: Cînd te ştii cu cineva de o viaţă, poţi să pui orice întrebare.
DOMNUL PU: Şi să primeşti orice răspuns.
DOAMNA PI: Pot să te întreb ceva?
DOMNUL PU: Orice, mai puţin asta.
DOAMNA PI: Tu mă mai iubeşti?
DOMNUL PU: Sigur că te mai iubesc.
DOAMNA PI: Şi eu te mai iubesc.
DOMNUL PU: Problema este că nu mai ştiu cum arăţi.
DOAMNA PI: Şi eu ţi-am uitat chipul, dar nu am îndrăznit să-ţi spun.
DOMNUL PU: Sîntem orbi de mult prea mult timp.
DOAMNA PI: Acum ne iubim la nebunie, din obişnuinţă.
DOMNUL PU: Ne iubim la nebunie, ca doi străini care nu s-au văzut niciodată.
DOAMNA PI: Pînă şi vocile ni s-au schimbat. În copilărie aveam o voce foarte frumoasă, cîntam în corul bisericii.
DOMNUL PU: Erai şi mai tînără pe vremea aia.
DOAMNA PI: Incomparabil mai tînără. Pe atunci, însă, nu ştiam ce e dragostea, nu ştiam ce e orbirea, ştiam, în schimb, să fac clătite cu dulceaţă.
DOMNUL PU: Aşa m-ai şi cucerit.
DOAMNA PI: Serios?!
DOMNUL PU: Da, pot să jur că aşa m-ai cucerit. Era într-o duminică, am intrat în biserică, tu cîntai la balcon, eu am aşteptat pînă s-a terminat slujba, am ieşit din biserică să trag o ţigară…
DOAMNA PI: Am venit la tine şi ţi-am zis: dacă îmi dai o ţigară, îţi dau o clătită…
DOMNUL PU: Exact aşa a şi fost: ţi-am dat ţigara, mi-ai dat clătita…
DOAMNA PI: Aveam un lighean plin de clătite…
DOMNUL PU: Era şi normal, oamenii se duc la biserică nemîncaţi…
DOAMNA PI: În fiecare duminică duceam cîte un lighean de clătite la biserică.
DOMNUL PU: Oamenii veneau la biserică mai mult pentru clătite decît pentru slujba preotului.
DOAMNA PI: Preotul era surdo-mut, dar oamenii din parohia noastră l-au lăsat să-şi facă meseria.
DOMNUL PU: Erau oameni buni la suflet, erau alte vremuri. Tăcerea încă mai avea preţ pe atunci.
DOAMNA PI: Preotul ieşea în faţa altarului şi tăcea minute în şir, dar tăcea atît de convingător, încît oamenilor le dădeau lacrimile de emoţie sau, poate, de foame.
DOMNUL PU: Apoi, din cîte îmi amintesc, un ţîrcovnic spărgea liniştea, zicînd că preotul surdo-mut tăcuse despre nu ştiu ce poveste din Noul Testament.
DOAMNA PI: Tăcea cum scrie la carte sărmanul preot. Niciodată nu tăcea de două ori în acelaşi fel.
DOMNUL PU: E foarte ciudat, nu crezi?
DOAMNA PI: Sigur că e foarte ciudat, dar ce anume?
DOMNUL PU: Uite, faptul că ne amintim tot felul de lucruri, în schimb, nu mai ştim cum arătăm.
DOAMNA PI: Dacă sîntem alţii?!
DOMNUL PU: Crezi că e posibil să nu mai fim noi?
DOAMNA PI: Orice e posibil în ziua de azi.
DOMNUL PU: Faptul că ne-am amintit de clătite nu înseamnă că vorbim despre noi.
DOAMNA PI: Mai au şi alţi oameni amintiri despre clătite…
DOMNUL PU: Ce ciudat a sunat vocea ta cînd ai spus: Mai au şi alţi oameni amintiri despre clătite… Într-adevăr, foarte ciudat…
DOAMNA PI: Te asigur că şi vocea ta a sunat foarte ciudat cînd ai spus: Ce ciudat a sunat vocea ta cînd ai spus: Mai au şi alţi oameni amintiri despre clătite… Într-adevăr, foarte ciudat… Foarte ciudat, într-adevăr…
DOMNUL PU: Dacă, acum, sîntem alţii?
DOAMNA PI: Ar fi cumplit.
DOMNUL PU: Important este că ne iubim la nebunie, chiar dacă din obişnuinţă.
DOAMNA PI: Dragostea este cel mai important lucru cînd eşti bătrîn.
DOMNUL PU: Dragostea este cel mai important lucru cînd nu mai ştii cum arată persoana iubită.
DOAMNA PI: Sau cînd nu îi mai recunoşti vocea.
DOMNUL PU: Bătrînii îşi schimbă vocea, dar năravul, ba.
DOAMNA PI: Important este că ne iubim.
DOMNUL PU: Stăm aici, orbi şi bătrîni, şi ne iubim ca-n prima zi.
DOAMNA PI: Nu ne-a mai rămas decît dragostea.
DOMNUL PU: Ne iubim pe dinafară, sperînd că sîntem noi, şi nu alţii, cu aceleaşi amintiri.
DOAMNA PI: În timp ce ceilalţi oameni aleargă pe-afară, fug de ei înşişi ca disperaţii, noi ne iubim pe de rost, pe întuneric.
DOMNUL PU: Eu nu-i înţeleg pe oamenii ăştia.
DOAMNA PI: Sînt şi prea mulţi, nici n-ai avea cum să-i înţelegi pe toţi.
DOMNUL PU: Bine că am orbit la timp, m-ar fi deprimat să văd atîţia disperaţi…
DOAMNA PI: Alergînd unii după alţii şi fiecare fugind cît mai departe de el însuşi…
DOMNUL PU: Mimînd o fericire de bun gust…
DOAMNA PI: Căutînd cea mai năpraznică iubire lipsită de sentimente…
DOMNUL PU: Făcînd nici dragoste, nici sex, mereu ceva între una şi cealaltă, poate nici atît.
DOAMNA PI: Deşi mai există pe lume şi oameni de treabă…
DOMNUL PU: Care fie sînt orbi şi bătrîni, fie au murit, dar sînt la fel de vii ca-n prima zi…
DOAMNA PI: Şi eu zic la fel.
DOMNUL PU: Şi eu zic la fel.
DOAMNA PI: Ai auzit? Asta e replica noastră din Actul I.
DOMNUL PU: Sigur că am auzit.
DOAMNA PI: Înseamnă că sîntem noi?
DOMNUL PU: Noi sîntem, iubito, sigur că sîntem noi…
DOAMNA PI: M-am temut că am putea fi alţii.
DOMNUL PU: Era imposibil.
DOAMNA PI: Noi ne iubim, spre deosebire de alţii.
DOMNUL PU: Cînd iubeşti, nu te mai interesează cum arată persoana iubită.
DOAMNA PI: Cînd faci dragoste, eşti cea mai frumoasă femeie din lume, oricît de bătrînă ai fi.
DOMNUL PU: Cînd ţi-e dor, vezi limpede, chiar dacă eşti orb.
DOAMNA PI: Cînd iubeşti cum ne iubim noi, este imposibil să fii altcineva.
DOMNUL PU: Deşi, pentru o clipă, m-am temut.
DOAMNA PI: Şi eu m-am temut pentru o clipă.
DOMNUL PU: Pentru că nu te poţi baza pe amintirile cu clătite.
DOAMNA PI: Deşi erau foarte bune, trebuie să recunoşti.
DOMNUL PU: Erau grozave.
DOAMNA PI: Făceam cîte un lighean de clătite odată.
DOMNUL PU: Mîncai pe săturate şi tot îţi mai doreai una, ca suvenir.
DOAMNA PI: M-am lăsat de făcut clătite în acea zi nefericită…
DOMNUL PU: Cînd preotul surdo-mut a murit înecat cu o clătită…
DOAMNA PI: O umplusem cu prenandez, credeam că e şerbet de cireşe, preotul a nimerit-o tocmai pe aia.
DOMNUL PU: Uneori, mi-e atît de dor de clătitele tale.
DOAMNA PI: Şi mie, foarte mult.
DOMNUL PU: Mai bine facem nişte clătite, dacă tot ne iubim atît de mult.
DOAMNA PI: Şi eu zic la fel: să facem clătite.
DOMNUL PU: Să facem clătite, iubito, să facem clătite… Toată lumea ar trebui să facă, în definitiv, clătite…
DOAMNA PI: Cînd faci clătite, uiţi de toate…
DOMNUL PU: Cînd faci clătite, Universul se uită la tine cum faci clătite.
DOAMNA PI: Cînd faci clătite, eşti mai liber, mai fericit, mai puternic, mai sus şi mai repede…
DOMNUL PU: Cînd faci clătite, înţelegi că există un loc unde totul se petrece în acelaşi timp
DOAMNA PI: Cînd faci clătite, îţi vine să-i arzi una peste bot lui Leibniz.
DOMNUL PU: Cînd faci clătite, se cheamă că faci ceva în viaţă.

Cortina

Monday, March 9, 2009

Febră, febră, vrem ostaşi!


Nu îmi amintesc să fi făcut vreodată febră de cînd locuiesc în Bucureşti. Febra părea să fi rămas mult în urma mea, şi foarte bine, fiindcă în oraşul ăsta mă tem că nu e loc pentru amîndoi, păpuşe, i-oi fi zis, rămîi acolo, ai grijă de coşmarurile alea mirosind a oţet încins, i-oi fi zis, de dinţii ăia care cădeau unii peste alţii ca o ghilotină pneumatică, i-oi fi zis şi făcut, şi nici măcar nu e sigur că exagerez.
De joi noaptea mă lupt cu o viroză. Febra aceea din trecut m-a ajuns din urmă. Nu mi-a mai fost atît de rău din copilărie. Noroc că există îngeri care ştiu pe dinafară adresele bolnavilor. Noroc că febra e un animal sensibil. Dacă ştii cum să-i vorbeşti pe diverse melodii, dacă îi dai sirop, dacă îi scrii bileţele de umor, febra îşi pune singură şaua pe ea şi se ascunde într-un galop de sănătate. Dar mai e pînă atunci, viroza mea expiatorie!

Saturday, March 7, 2009

Cînd moartea invită viaţa la un vals

Ieri a fost o zi ca oricare alta: cineva s-a născut, cineva a murit, cineva a transformat o pisică într-o vioară. Am tremurat toată ziua pe diverse muzici, încercînd să ţin ritmul cu febra. A mai fost şi-un foc care se prefăcea în apă. Apa eram eu.
Ieri trebuia să ajung la o aniversare şi la o comemorare, dar n-am ajuns nicăieri. Cineva ar fi vrut să experimentez naşterea, altcineva – moartea. A cîştigat cea din urmă. Pentru că nu am murit, pot spune că acum sînt destul de nemuritor.


(Ieri s-au împlinit 4 ani de cînd Lygia Naum i-a lăsat pe unii să se descurce singuri.)

Wednesday, March 4, 2009

Bătrînii sînt muritori

Piesa asta – o para-comedie dramatică, gerontofobă, în două acte, unul mai scurt, altul mai lung – conţine scene de violenţă, crime, sex reprimat, umor vopsit în negru, jigniri la adresa bătrînilor, limbaj aproape indecent, este incorectă politic, erotic şi economic. Nu e recomandată minorilor. Fumatul dăunează grav sănătăţii tale şi a celor din, jur. (Scuzaţi apariţia mea în această piesă, dar mi-am dorit şi eu, ca orice absolvent de ASE, să fiu actor.)

Personaje

Tînărul (îndrăgostit)
Tînăra (îndrăgostită)
Bătrînul I (pensionar)
Bătrînul II (pensionar)
Iulian Tănase (ofiţer în rezervă)
Bătrîna I (maseuză)
Bătrîna II (maseuză)

Actul I şi primul


Un local, cu trei mese. La masa din dreapta, stau doi tineri îndrăgostiţi. Vorbesc în şoaptă, se ţin de mînă, fumează. Celelalte două mese sînt, deocamdată, goale. O muzică în surdină.


Tînărul: Aş vrea să îmbătrînesc împreună cu tine.
Tînăra: Şi eu aş vrea să îmbătrînesc împreună cu tine.
Tînărul: În ochii tăi minunaţi văd viitorul, mă văd pe mine bătrîn, cu o sacoşă în mînă, plină ochi cu cartofi, ţelină, leuştean, brînză şi bileţele de dragoste pentru tine.
Tînăra: Pe mine mă vezi în ochii mei?
Tînărul: Sigur că da. În ochii tăi te văd şi pe tine, eşti o bătrînică drăguţă, stai într-un fotoliu ponosit, ţii într-o mînă un roman de Kafka, în cealaltă mînă un roman de Coelho, iar la picioare ai mai multe medicamente pentru inimă, minte, reumatism şi literatură.
Tînăra: Şi tu ce faci? Tu unde eşti?
Tînărul: Eu mă uit la televizor, la un meci din UEFA Champions League. Beau ceai şi citesc Academia Caţavencu.
Tînăra: Crezi că o să mai existe Academia Caţavencu peste 50 de ani?
Tînărul: Sigur că o să mai existe.
Tînăra: De unde ştii?
Tînărul: Păi, nu ştiu, sînt convins.
Tînăra: Îmi place că eşti un bărbat cu convingeri. Îmi doresc foarte mult să îmbătrînim împreună, deşi aş prefera mai degrabă să întinerim împreună.
Tînărul: Bătrîneţea nu are vîrstă.
Tînăra: Nici tinereţea nu are vîrstă.
Tînărul: Dacă ne iubim, dragostea nu mai contează.
Tînăra: Dacă îmbătrînim împreună, tinereţea nu mai are nici o importanţă.
Tînărul: Decît o iubire nesigură, mai bine o bătrîneţe fără griji.
Tînăra: Decît o dragoste necoaptă, mai bine o vîrstă înaintată.
Tînărul: Pisi, vrei să fii bătrîna mea, pînă cînd tinereţea ne va despărţi?
Tînăra: Da, pisi, da, vreau să fii bătrînul meu, pînă cînd viaţa ne va despărţi, la bine şi la greu.

Cei doi se sărută prelung. În timp ce se sărută, în local intră, în vîrful picioarelor, Bătrînul I, cu o sacoşă în mînă. Se apropie de masa tinerilor, se uită la ei cu dispreţ, face un gest a lehamite, dă o băşină zgomotoasă şi iese grăbit din local. Tinerii continuă să se sărute. În local, intră, în vîrful picioarelor, Bătrînul II, cu două sacoşe în mîini, se apropie de masa îndrăgostiţilor, se uită la ei cu dispreţ, face un gest a lehamite, dă o băşină zgomotoasă şi iese grăbit din local. Tinerii continuă să se sărute, ca şi cum nu s-ar fi întîmplat şi nu ar fi auzit nimic.

Actul II şi ultimul


Acelaşi local. Aceiaşi îndrăgostiţi, care continuă să se sărute şi să practice diverse gesturi tandre. La masa din centru se află Iulian Tănase. Bea un pahar de vin şi fumează. Aruncă o privire înspre stînga, către masa îndrăgostiţilor, şi zîmbeşte. La masa din dreapta se află cele două bătrîne care discută, la început în şoaptă. Iulian Tănase se întoarce spre dreapta, le aruncă o privire bătrînelor, scoate limba la ele.


Iulian Tănase: Bătrînii ăştia sînt înţelepţi, e-adevărat, dar îşi cam dau aere.

În local, intră, în vîrful picioarelor, Bătrînul I, cu o sacoşă în mînă, se apropie de masa îndrăgostiţilor, se uită la ei cu dispreţ, face un gest a lehamite, dă o băşină zgomotoasă şi iese grăbit din local.


Iulian Tănase: Babele astea din dreapta or fi ele înţelepte, dar sînt insuportabile. Harms avea dreptate cînd spunea că ar trebui prinse cu arcanul. Bătrînii prea au aerul că le-au văzut şi auzit pe toate.

În local, intră, în vîrful picioarelor, Bătrînul II, cu două sacoşe în mîini, se apropie de masa îndrăgostiţilor, se uită la ei cu dispreţ, face un gest a lehamite, dă o băşină zgomotoasă şi iese grăbit din local.

Iulian Tănase: Am devenit gerontofob aşa cum Beckham a devenit fotbalist. Sau aşa cum Michael Jackson a devenit alb. Pentru a ajunge gerontofob, ai nevoie de şansă. Eu am avut şansa să fiu violat de o bătrînă într-un moment cînd şansa de a ajunge fotbalist îmi surîdea din ce în ce mai mult. Eram tînăr, nu împlinisem încă 121 de ani, cînd s-a întîmplat povestea asta. Încă mai am în nări mirosul de femeie bătrînă în călduri. Bătrînele în călduri au un miros strident de rexona, naftalină, ceapă, busuioc, scorţişoară, bergamot, banane, foi de dafin, ghimbir, muştar mentolat şi guanilat de sodiu. E un amestec foarte plăcut, n-aş dori la nimeni aşa ceva.

În local, intră, în vîrful picioarelor, Bătrînul I, cu o sacoşă în mînă, se apropie de masa îndrăgostiţilor, se uită la ei cu dispreţ, face un gest a lehamite, dă o băşină zgomotoasă şi iese grăbit din local. Bătrînele de la masa din spate se uită admirativ către Bătrînul I. Vorbesc tare. Iulian Tănase le ascultă cu atenţie şi se enervează.

Bătrîna I: Frumos tînărul cu sacoşă, nu părea să aibă mai mult de 80 de ani.
Bătrîna II: Avea un aer foarte plăcut. L-aş cam fi luat acasă, să-i fac o ciorbiţă, cum ştiu eu.
Bătrîna I: Eu i-aş fi făcut şi un felul doi. Poate chiar şi-un desert.
Bătrîna II: Eu i-aş fi făcut şi un masaj.
Bătrîna I: Eu i-aş fi făcut un masaj erotic.
Bătrîna II: Eu nu m-aş fi supărat dacă s-ar fi dat la mine.
Bătrîna I: Eu n-aş fi aşteptat să se dea el la mine. M-aş fi dat eu la el.
Bătrîna II: Eu i-aş fi făcut un striptiz de relaxare, pe muzică lăutărească.
Bătrîna I: Părea un bărbat foarte bine.
Bătrîna II: Păcat că a părăsit localul atît de repede.
Bătrîna I: Da, mare păcat, iar o să mă culc singură şi astăzi.
Bătrîna II: Da, foarte mare păcat, şi eu tot singură o să mă culc şi astăzi.

În local, intră, în vîrful picioarelor, Bătrînul II, cu două sacoşe în mîini, se apropie de masa îndrăgostiţilor, se uită la ei cu dispreţ, face un gest a lehamite, dă o băşină zgomotoasă, aruncă o privire înspre masa bătrînelor şi iese grăbit din local. Iulian Tănase continuă să le asculte pe bătrîne şi devine din ce în ce mai iritat.

Bătrîna I: Ai văzut?
Bătrîna II: Da.
Bătrîna I: Ce bărbat minunat!
Bătrîna II: S-a uitat la noi.
Bătrîna I: Păcat că nu a îndrăznit.
Bătrîna II: Avea două sacoşe pline.
Bătrîna I: Nu era fitecine.
Bătrîna II: Avea un aer foarte plăcut. L-aş cam fi luat acasă, să-i fac o ciorbiţă, cum ştiu eu.
Bătrîna I: Eu i-aş fi făcut şi un felul doi. Poate chiar şi-un desert.
Bătrîna II: Eu i-aş fi făcut şi un masaj.
Bătrîna I: Eu i-aş fi făcut un masaj erotic.
Bătrîna II: Eu nu m-aş fi supărat dacă s-ar fi dat la mine.
Bătrîna I: Eu n-aş fi aşteptat să se dea el la mine. M-aş fi dat eu la el.
Bătrîna II: Eu i-aş fi făcut un striptiz de meditaţie, pe muzica sferelor.
Bătrîna I: Părea un bărbat foarte bine.
Bătrîna II: Păcat că a părăsit localul atît de repede.
Bătrîna I: Da, mare păcat, iar o să mă culc singură şi astăzi.
Bătrîna II: Da, foarte mare păcat, şi eu m-am săturat de singurătate ca de cartofi prăjiţi.

Iulian Tănase trage din ţigară, se întoarce spre cele două bătrîne, le aruncă o privire urîtă.

Iulian Tănase: Gura sau vă omor!

Bătrînele tresar.

Iulian Tănase: Da, aţi auzit bine: gura sau vă omor!
Bătrîna I: Cum adică, ne omori?
Iulian Tănase: Uite-aşa! Vă omor şi gata. Eu v-am făcut, eu vă omor!
Bătrîna II: Cum adică dumneata ne-ai făcut, dumneata ne omori?
Bătrîna I: Poate chemăm poliţia…
Iulian Tănase: În piesa asta nu există poliţie.
Bătrîna II: Nu există poliţie?
Bătrîna I: Nu există poliţie?

Tinerii se opresc din sărutat.

Tînărul: Nu există poliţie?
Tînăra: Nu există poliţie?
Iulian Tănase (către îndrăgostiţi): Nu, nu există poliţie.
Bătrîna I: Şi pe noi cine ne apără? Sînt atîţia violatori pe aici.
Bătrîna II: Iar o să fim violate singure astăzi.
Iulian Tănase (către bătrîne): Am spus: gura sau vă omor! Ce înseamnă „gura sau vă omor“?
Bătrîna I: „Gura sau vă omor“ înseamnă că am putea muri în orice clipă.

Iulian Tănase se ridică, scoate un pistol şi trage două focuri de armă. Bătrîna I cade. În local, intră, în vîrful picioarelor, Bătrînul I, cu o sacoşă în mînă, se apropie de masa bătrînelor, dă o băşină zgomotoasă şi începe să plîngă.


Bătrînul I (în genunchi, lîngă Bătrîna I, moartă): Gîsca mea nepreţuită, ai murit, pensia mea nu mai are acum nici un sens.
Bătrîna II (aparte, privindu-l pe Bătrînul I): Ce bărbat frumos, nu cred să aibă mai mult de 80 de ani.
Tînărul (către Bătrînul I): Hai, tataie, lasă vrăjeala, că n-a păţit nimic.
Iulian Tănase (către Bătrînul I): Cine nu există nu poate să moară.
Tînăra (către Bătrînul I): După ce că te-ai vînturat pe aici şi ne-ai luat aerul, acum vrei să te credem…
Bătrînul I: O iubeam foarte mult, îmi făcea un striptiz de te lingeai pe degete.
Tînărul: Lasă, tataie, că există striptiz şi dincolo.
Iulian Tănase (către Bătrînul I): Dacă te mai smiorcăi, te omor!
Bătrînul I (plîngînd din ce în ce mai tare): Abia divorţasem de ea, dar încă ne mai iubeam. Era cea mai experimentată maseuză a Asociaţiei de locatari.
Bătrîna II (către Bătrînul I): Ba eu eram cea mai experimentată. Preşedintele Asociaţiei mi-a şi făcut o reducere de 30 la sută la întreţinere după ce i-am făcut un body-masaj, pe muzica lui Pink Floyd.
Iulian Tănase (către Bătrîna II): Înseamnă că ţi-ai trăit viaţa. Trage două focuri de armă în Bătrîna II, care cade fără viaţă.

În local, intră, în vîrful picioarelor, Bătrînul II, cu două sacoşe în mîini, se apropie de masa bătrînelor, dă o băşină zgomotoasă şi începe să plîngă.


Bătrînul II (în genunchi, lîngă Bătrîna II): Maseuza mea nepreţuită, privighetoarea mea cu păr alb, ai murit, de ce ai murit, nu puteai să-ţi ţii gura, doar te-a avertizat domnul Iulian Tănase, nu există poliţie în piesa asta, sînt distrus, sînt falit, mi-am dat toţi banii pe ulei de masaj, două sacoşe pline ochi, sînt distrus. Scoate din sacoşe cîteva flacoane cu ulei de masaj, se dezbracă pînă la brîu şi se unge cu ulei.
Tînărul (către Bătrînul II): Hai, tataie, lasă vrăjeala, că mai există şi alte priveghetori care fac masaj de relaxare, masaj erotic, body-masaj şi ce mai vrei matale.
Bătrînul I (către Bătrînul II): Şi mie mi-a omorît-o domnul Iulian Tănase, şi doar o avertizase să-şi ţină gura. Sînt distrus.
Bătrînul I şi Bătrînul II (în timp ce dau băşini): Dintre sute de maseuze, care lasă corpurile, cîte oare le vor sparge vînturile, valurile…
Iulian Tănase (către cei doi bătrîni): Sînteţi nişte băşinoşi patetici!
Bătrînul I şi Bătrînul II (în acelaşi timp): A-la-baba-portocaba. Jingle bell cu părul creţ fură apa din nutreţ. A-la-baba-portocaba, pac, hop, ţop, zvîrrr, mîrrr, ah, oh, vai, au, miau, miorlau.
Iulian Tănase (către cei doi bătrîni): Gura, că vă omor!
Tînărul: Bătrînii sînt nişte tineri ceva mai în vîrstă.
Tînăra: Bătrînii sînt nişte copii de vîrsta a treia, mult mai în vîrstă decît copiii din clasa a patra.
Bătrînul I şi Bătrînul II (în acelaşi timp): A-la-baba-portocaba. Jingle bell cu părul creţ fură apa din judeţ. A-la-baba-portocaba, pac, hop, ţop, zvîrrr, mîrrr, ah, oh, vai, au, miau, miorlau.
Iulian Tănase (către cei doi bătrîni): Gata, am depăşit de mult numărul de semne, trebuie să vă omor. Trage un foc de armă, Bătrînul I cade.
Tînărul (se aşază în genunchi lîngă Bătrînul I, plînge): Bunicule, de ce ai murit, cine îmi mai face masaj de relaxare?!
Bătrînul II (către Tînărul îndurerat): Îţi fac eu.
Iulian Tănase (către Bătrînul II): Mă îndoiesc. Trage un foc de armă, Bătrînul II cade.
Tînăra (se aşază în genunchi lîngă Bătrînul II, plînge): Bunicule, de ce ai murit, cine îmi mai face mie masaj erotic?
Iulian Tănase (către cei doi tineri): Trebuia să-mi fi spus că sînt bunicii voştri, poate îi lăsam în viaţă.
Tînărul şi Tînăra (îmbrăţişîndu-se, plîngînd): Nu ne-am dat seama decît în ultimul moment.
Iulian Tănase: Hai, gata, nu vă mai smiorcăiţi, că ne-am lungit destul. Nu mai e timp, nu mai e spaţiu. A venit primăvara.

Cortina

Acest Iisus, pe care-l car pe spate

În numele Tatuajului, al Fiului şi-aşa mai departe, iată un crîmpei din Devoratorul de certitudini, o cioacă pe care am făcut-o anul trecut pentru Festivalul Internaţional de Suprarealism de la Londra. Imaginile astea două sînt desprinse dintr-un şir de planşe pe tema mîncării.


Monday, March 2, 2009

Totul despre dragoste (I)


Cînd iubeşti, dragostea nu mai contează. Cînd îmbătrîneşti împreună cu cineva, tinereţea devine lipsită de importanţă. Acum cîţiva ani, m-am distrat scriind prostioara de mai jos. Este vorba despre dragoste. Sau despre sex. Sau despre nimic altceva.

Personaje


Domnul Pu (fără vîrstă)
Doamna Pi (fără vîrstă, soţia domnului Pu)

Actul I

Non-acţiunea se petrece în dormitor. Domnul Pu citeşte ziarul, întins în pat. Doamna Pi croşetează, întinsă în pat. Amîndoi sînt pe jumătate goi, transpiraţi, gîfîie de parcă tocmai ar fi încheiat o partidă de sex. Poartă ochelari de soare. În dormitor este aproape întuneric.


Domnul Pu: Nu am mai făcut de mult sex. Mă întreb de ce.
Doamna Pi: Da, am lăsat-o cam moale cu sexul în ultimii ani. Mă întreb şi eu de ce.
Domnul Pu: Şi pînă cînd?
Doamna Pi: Şi cum e posibil aşa ceva?
Domnul Pu: Şi de ce ni se întîmplă tocmai nouă, care ne iubim de cînd ne ştim, şi chiar înainte de asta.
Doamna Pi: Chiar aşa: noi de cînd ne ştim?
Domnul Pu: Păi, să tot fie vreo 237 de ani.
Doamna Pi: Numai atîţia? Eu credeam că ne iubim de-o veşnicie.
Domnul Pu: Aşa credeam şi eu, însă nu sînt decît 237 de ani de cînd ne cunoaştem şi cel mult 325 de cînd ne iubim la nebunie.
Doamna Pi: Timpul trece greu cînd iubeşti.
Domnul Pu: Eu aş fi zis exact contrariul: timpul trece uşor cînd nu faci sex.
Doamna Pi: Tot aia e.
Domnul Pu: Aşa zic şi eu.
Doamna Pi: Mă bucur că ne înţelegem atît de bine în pat.
Domnul Pu: Ne ajută şi patul, avem un pat foarte comod.
Doamna Pi: Păcat că nu îl mai folosim decît pentru dormit.
Domnul Pu: Nu mai sîntem nici noi tineri.
Doamna Pi: Am fost vreodată tineri?
Domnul Pu: Nu cred.
Doamna Pi: Aşa zic şi eu.
Domnul Pu: Mă bucur că ne înţelegem bine la pat. Avem un pat foarte înţelegător. Suportă totul cu mult stoicism.
Doamna Pi: Patul nostru este abstinent de mai bine de 114 ani.
Domnul Pu: Nu mai este nici el tînăr.
Doamna Pi: A fost vreodată tînăr?
Domnul Pu: Nu cred.
Doamna Pi: Aşa zic şi eu. Îţi mai aminteşti cînd am găsit patul peste canapea?
Domnul Pu: Da, patul nostru a iubit mult la viaţa lui. Cînd a murit canapeaua, a suferit mult, i-au sărit muştarul, patru arcuri şi trei nasturi.
Doamna Pi: Nu e uşor să fii pat în ziua de azi.
Domnul Pu: Trebuie să suporţi tot felul de lucruri. În pat se întîmplă lucruri cumplite. Lumea este condusă din pat. Şi este condusă din ce în ce mai prost.
Doamna Pi: Crezi că patul nostru este mai fericit acum?
Domnul Pu: Nu ştiu.
Doamna Pi: Aşa zic şi eu.
Domnul Pu: Mă bucur că ne înţelegem, însă nu mi-a fost deloc uşor cînd a trebuit să-l castrăm. Un pat castrat este un pat mîntuit.
Doamna Pi: De cînd l-am castrat, patul nostru nu mai umblă pe străzi, nu mai intră în casele vecinilor, nu mai sparge magazinele cu mobilă fină. Crezi că aude ce vorbim acum?
Domnul Pu: Sigur că aude, doar nu e prost.
Doamna Pi: Şi nu se simte prost că vorbim despre el în prezenţa noastră?
Domnul Pu: Nu cred.
Doamna Pi: Aşa zic şi eu, mă bucur că ne înţelegem în pat. Păcat că nu îl mai folosim decît pentru dormit.
Domnul Pu: Ne iubim prea mult.
Doamna Pi: Dragostea ne ocupă tot timpul, nu mai avem timp să facem sex. Ce păcat!
Domnul Pu: Ce fericire!
Doamna Pi: Aşa zic şi eu, ce bine ne înţelegem la pat!
Domnul Pu: Ne înţelegem atît de bine la pat, încît nici nu mai merită efortul.
Doamna Pi: Nu mai merită deloc efortul să facem sex.
Domnul Pu: Şi-apoi de ce să mai facem sex, cînd deja avem cîte unul?
Doamna Pi: Eu am un sex.
Domnul Pu: Şi eu am tot un sex.
Doamna Pi: În total, avem două sexuri.
Domnul Pu: Diferite.
Doamna Pi: Deşi semănăm foarte mult.
Domnul Pu: Am şi petrecut nişte ani împreună.
Doamna Pi: 278 de ani reprezintă o viaţă de om, aşa cum a fost ea.
Domnul Pu: Timpul trece repede cînd faci sex şi dragoste în acelaşi timp.
Doamna Pi: Acum nu mai facem dragoste, nu mai facem sex, nu mai facem cumpărături, nu mai facem reclamaţii la Avocatul Poporului, acum ne iubim şi-atît.
Domnul Pu: Sîntem foarte fericiţi.
Doamna Pi: Avem o vîrstă, ne permitem să fim foarte fericiţi.
Domnul Pu: Ne şi înţelegem foarte bine.
Doamna Pi: Din priviri.
Domnul Pu: Sîntem orbi.
Doamna Pi: Am orbit amîndoi în aceeaşi zi.
Domnul Pu: Parcă şi văd ziua aceea: dimineaţa am luat micul dejun, la prînz am luat masa de prînz, seara am luat masa de seară, apoi am orbit, nu înainte însă de a face sex şi dragoste, în acelaşi timp.
Doamna Pi: Dragostea e oarbă, iar noi ne-am iubit prea mult.
Domnul Pu: Am făcut sex, am făcut excursii în străinătate.
Doamna Pi: Am văzut lumea şi apoi am orbit.
Domnul Pu: Nu mai aveam ce vedea.
Doamna Pi: Şi eu zic la fel.
Domnul Pu: Cînd făceam dragoste, ce preferai să facem: dragoste sau sex?
Doamna Pi: Sex.
Domnul Pu: Şi eu zic la fel.
Doamna Pi: Şi eu zic la fel.
Domnul Pu: Şi eu zic la fel.
Doamna Pi: Şi eu zic la fel.
Domnul Pu: Cînd faci sex, nu suferi.
Doamna Pi: Cînd faci dragoste, rişti foarte mult.
Domnul Pu: Cînd iubeşti, timpul trece greu.
Doamna Pi: Cînd nu faci sex, timpul trece foarte repede.
Domnul Pu: Şi eu zic la fel. Ce bine ne înţelegem noi în pat!
Doamna Pi: Păcat că nu îl mai folosim decît pentru dormit.
Domnul Pu: Noapte bună!
Doamna Pi: Şi eu zic la fel.

Amintirile sînt atunci cînd…

… cineva este implicat într-o…
… un fluture aleargă către…
… un ochi se face că…
… un dulap îşi ia lumea în cap, ca şi cum…
… un acordeon scoate ţipete de… şi aşa mai departe. Însă toate acestea nu sînt decît pretexte pentru a vă invita să aruncaţi un ochi, o ureche şi alte organe de bun-simţ către această perlă semi-superbă, marca The Tiger Lillies. Spasiba!