Sunday, August 30, 2009

Mirele Mirel – care din ei o fi chiar el?



Cu o pălărie de paie pe cap, pantaloni albi şi o cămaşă ca un cîmp de flori – aşa umblă Mirele Mirel prin oraş, urmîndu-şi îndeaproape, ca un cîine credincios, cea mai cumplită pasiune din cîte au existat vreodată. Pasiunea lui este cererea în căsătorie. Ambasador al pasiunii conjugale, misionar al cununiei extatice, preot al purităţii imaculate, Mirele Mirel umblă din casă în casă cerînd în căsătorie femei sau bărbaţi, după un ritual încă necunoscut antropologilor, poliţiştilor, pescarilor şi fizicienilor. Cînd l-am cunoscut eu, Mirele Mirel ceruse deja în căsătorie o mie două sute treisprezece persoane. Nimeni nu îi refuzase cererea în căsătorie şi nici eu nu puteam să îi fac una ca asta. Mirele Mirel este efigia vie a oraşului nostru.

Wednesday, August 26, 2009

Cinzeci de poeme proaspete

Înţeleg că se află deja în librării. O recunoaşteţi după copertă. După această frumoasă copertă, făcută de Dan Stanciu:



Editura ART mi-a făcut onoarea de a deschide colecţia de poezie „Malul albastru“ – ăsta e titlul unei cărţi de Gellu Naum, din 1990 – cu Adora. Vor urma, în aceeaşi colecţie: Sebastian Reichmann, Dan Stanciu, Dimensiunea „Umbrella“; Stéphane Mallarmé, Album de versuri urmat de Poezii de circumstanţă; Bertold Brecht, Poezii erotice; M. Blecher, Corp transparent; Henri Michaux, În ţara Magiei; René Char, Filele lui Hypnos şi alte poeme.

Adora – poemele celorlalte întîmplări are 80 de pagini şi 50 de poeme inedite (unele dintre ele au fost puse pe blog), ale căror titluri sînt astea:

Poemul vulturului din sertar
Poemul braţelor însîngerate
Poemul curcubeielor feline
Poemul cutremurului din fereastră
Poemul ochilor care ard
Poemul rochiei-elixir
Poemul şarpelui cu burta plină de frunze
Poemul disperării şi-al altor întîmplări
Poemul luminii de lapte
Poemul tăcerilor de fum
Poemul noii ordini a fiinţei
Poemul bătăilor de inimă
Poemul privirii la cuptor
Poemul incendiului orb
Poemul întunericului şi-al sîngelui
Poemul pompierului cu suflet de foc
Poemul extazului şi al nimicului
Poemul peştelui adînc
Poemul tigrului nocturn
Poemul păianjenului din copilărie
Poemul singurătăţii materne
Poemul aşteptării sălbatice
Poemul celor trei ceainice
Poemul punctului de adoraţie
Poemul dansului de piatră
Poemul celorlalte fotografii
Poemul ochilor carnivori
Poemul adoraţiei paterne
Poemul bulgărelui de aur
Poemul celorlalte incendii
Poemul cifrului şi-al cifrei
Poemul clopotului salvator
Poemul arheologiei emoţionale
Poemul visului de vis-à-vis
Poemul melcului Wilhelm
Poemul miracolelor neîmblînzite
Poemul naufragiilor fragile
Poemul norului norvegian
Poemul criminalului tăcut
Poemul umbrelelor vegetale
Poemul celorlalte amintiri
Poemul hohotului de rîs
Poemul avertismentelor telepatice
Poemul celei mai frumoase fobii din lume
Poemul fobiei carnivore
Poemul Pompierului Onorific
Poemul vagilor de la Răsărit
Poemul umbrelor preşcolare
Poemul tatălui şi-al fiicei
Poemul supravieţuirii şi al căutării

Wednesday, August 19, 2009

Liberté, fraternité, pisicité

Săptămîna trecută am făcut cunoştinţă cu un pisoiaş foarte simpatic. E cunoscută vorba asta: cîinii au stăpîni, pisicile au angajaţi. Angajatul acestui pisoi cu alură egipteană este Horia-Roman Patapievici. Povestea, aici.


(Boţo şi eu)

Sunday, August 16, 2009

De ce e în stare apa unui lac






Femeia aceea avea o pensetă cu care îşi smulgea lacrimile de la rădăcină. M-am dus la ea şi am întrebat-o: „De ce eşti atît de trestie?“.

Friday, August 14, 2009

Ceci n'est pas Dalì



(Şi un poem, pentru a mai echilibra proza din jur:)

Poemul umbrelelor vegetale

Cînd plouă cu soare
umbrelele se deschid toate deodată
cu un sunet vegetal exploziv şi metalic
şi Cultivatorul îşi priveşte lanul de umbrele
cu surîsul celui care ştie că va avea o recoltă bogată

Umbrele umbrelelor ne apără umbrele de umbrele stropilor de ploaie

Wednesday, August 12, 2009

Vitosificarea unei pisici adormite



Zenobia pentru Lygia

Cînd trece ea cu picioarele alea desculţe şi subţiri întunericul se dă respectuos la o parte pentru a lăsa drum deschis ubicuităţilor ei nocturne dintre cele mai neaşteptate

În copilărie era somnambulică într-un chip aparte fără ca acest detaliu să treacă cu totul neobservat

Însă ubicuitatea mediumnică a Zenobiei ţine mai mult de domeniul clarităţilor haotice Cu piatra de mii de ani cu care îşi aprinde focurile fragile dintre degete ea este un element important în conţinutul de plumb al logodnicilor

Ea se supune fără şovăire instinctelor ei de eclipsă generoasă şi imparţială Orice s-ar spune ea este o clarvăzătoare şi o clarvisătoare Ea vede clar pînă şi în labirintul celui mai complicat întuneric Uneori visează atît de frumos că pur şi simplu începe să picteze prin somn autoportrete postume şi naturi moarte antume şi toate sînt cît se poate de fireşti


(desen de Lygia Naum, din perioada 1946-1949)

Cînd se visa statuetă de gheaţă cu palme de argint şi amprente de zăpadă Zenobia nu se trezea Continua să doarmă într-un chip straniu se ridica din pat dormea îşi căuta patinele în şifonier visa şi le punea cu grijă dormea visa şi începea să patineze cu voluptate pe suprafeţele adînci ale oglinzilor din casă Patina fără să înceteze să doarmă patina dormind fără să înceteze a se visa statuetă de argint cu braţe de zăpadă şi amprente de gheaţă patina ca şi cum acesta ar fi fost singurul scop al vieţii ei patina dormea visa pînă cînd şi ea şi oglinzile oboseau şi atunci se oprea visa îşi descălţa patinele dormea se aşeza în pat pentru a continua să patineze în visul în care era o statuetă de gheaţă care patina pe o oglindă de argint Dimineaţa cînd se trezea şi mergea la oglinzi pentru a-şi culege ultimele frînturi de vis de pe pleoape Zenobia găsea pe feţele lor urmele a două-trei cuvinte dintr-o limbă necunoscută care îi ajungeau şi cu care putea să spună orice

Adoraţia este pentru ea suprafaţa profundă a lucrurilor

Orice s-ar zice Zenobia este una din marile păstrătoare ale dragostei pe pămînt O păstrează în fiece gest şi privire în fiecare poem al iubitului dar totuşi locul ei preferat de păstrare a dragostei rămîne o pagină anume din cartea de o stranie frumuseţe scrisă după chipul şi asemănarea ei

(Am scris acest poem pentru Lygia Naum în urmă cu vreo 8-9 ani. N-o cunoşteam pe atunci. Astăzi e ziua ei de naştere, lucru pe care nu am cum să îl uit. Între 2001 şi 2005, Lygia mi-a fost ca o mamă.)

Tuesday, August 11, 2009

Ce-o mîna pe mînă-n luptă

Pe vremea cînd era tînăr şi corpul îl lua mai mereu prin surprindere, Best Sailor a avut o relaţie ciudată cu mîna lui stîngă. Dreapta îl asculta orbeşte, îl urma peste tot, făcea tot ce i se spunea. Dacă Best Sailor avea nevoie de ţigări, mîna lui dreaptă se ducea după ţigări. (Nu se simţea jignită.) Dacă lui Best Sailor i se făcea o sete adîncă, mîna dreaptă îi săpa o fîntînă cît ai zice peşte. Mîna stîngă, în schimb, era un animal sălbatic, greu de îmblînzit. Îl părăsea pe Best Sailor cînd îi era lumea mai dragă, umbla singură pe străzi, lipsea nopţi întregi de-acasă, făcea piruete complicate pe patinoare în paragină, urla din toate încheieturile, pocnea din toate degetele, alunecînd cu o dexteritate de somnambul, adora gheaţa în stare de putrefacţie şi multe alte lucruri despre care nu se cade să povestim aici.

Saturday, August 8, 2009

Vrea cineva să compună o melodie pentru textul ăsta?

În urmă cu vreo doi ani, am fost solicitat să scriu nişte texte, gypsy songs gen, pe care le-ar fi cîntat o americancă îndrăgostită de muzica lăutărească din România şi un pakistanez, prieten de-al ei. Proiectul suna foarte bine, dar, din lipsă de timp, n-am scris decît acest text, nu foarte lăutăresc, probabil. Într-o zi, am încercat eu să-l cînt. M-am acompaniat cu o darbuka, pe care o am de la Mitoş. A ieşit o tîmpenie. Prin urmare, dacă vrea cineva să-i tragă sîngelui o linie melodică, să se simtă liber să o facă.

SÎNGE, SÎNGE CĂLĂTOR

Sînge-al meu, tu eşti o şatră
arde inima în vatră,
Sînge-al meu, te car în spate
ca pe doruri, ca pe moarte.

Refren:
Sînge, sînge călător
unde umbli cînd e nor,
Unde umbli cînd e soare,
sînge, umbră călătoare.


Sînge-al meu, tu eşti un vultur
care zboară în adîncuri,
Sînge-al meu te duc cu mine
peste mări ce-mi curg prin vine.

Refren:
Sînge, sînge călător
unde umbli cînd mi-e dor,
Unde umbli pe furtună,
sînge-al meu, ia-mă şi du-mă…


Sînge-al meu, tu îmi eşti frate
mi-eşti şi tată, mi-eşti şi moarte,
Sînge-al meu, tu îmi eşti soră,
mamă mi-eşti, şi auroră.

Refren:
Sînge, sînge călător
unde umbli cînd e nor,
Unde umbli cînd e noapte,
sînge-al meu, cu fructe coapte…


Sînge-al meu, tu eşti un foc
munţii tu mi-i muţi din loc,
Sînge-al meu, cărbune-aprins,
ochii mi-i topeşti în vis.

Refren:
Sînge, sînge călător
unde umbli cînd mi-e dor,
Unde umbli cînd mă doare
inima-mi tremurătoare…


Sînge-al meu, tu eşti galop
cal sălbatic ce-l îndop
cu jar negru, de-abanos,
sînge viu şi zgomotos.

Refren:
Sînge, sînge călător
unde umbli cînd e nor,
Unde umbli cînd afară
plouă şi se face sară…

Thursday, August 6, 2009

Măsura tuturor lucrurilor era infinitul



Pe spinarea patriei moarte, floarea de nu-mă-uimi înflorise. Cineva se înălţa, cu greu, dintr-o anatomie veche şi îşi ascuţea simţurile cu o piatră ponce. Străzile erau pline de octogenare cu părul vopsit în roşu. Era o atmosferă propice unei bătăi cu frişcă pe scena unui teatru în ruine.

Tot cam pe atunci s-au rupt norii. De sus cădeau neîncetat piese de şah, figurine confecţionate dintr-un material catifelat şi alte plante carnivore, însetate de sînge inocent. Visele ne atrăgeau atenţia asupra cataclismelor viitoare, care ne-ar putea segmenta continuitatea.

Cumva, regula era simplă: nu aveam voie să facem ca gîştele, fiindcă în spatele văduvei vesele era un ins care practica extazul cel de toate zilele.

Acesta era începutul unei fraze complicate, al cărei final nu ducea lipsă de aparate înregistratoare. Cu ele măsura tuturor lucrurilor era infinitul, cu ele ne calculam întreaga feminitate, iar ce era de prisos putea fi oricînd folosit pentru a însămînţa paturile mai puţin fertile.

Prietenul cadavrelor, numitul Arnold Istrate, apărea la faţa locului exact în momentul cînd pleoapele se trezeau şi cînd, din fîntîna unde coborîse pentru a-şi reface pielea avariată de acidul zilei, omul somnului ieşea afară cu o făclie de gheaţă în mînă.

(Dan Stanciu, Iulian Tănase, Trusa instalatorului de umbre, Locul Tare, 2006)

Saturday, August 1, 2009

Gellu Naum



Gellu Naum s-a născut într-o zi de 1 august (1915).
„Nu există decît eternitatea (?) din care viaţa este o formă, un accident“ scria Gellu Naum, în Calea Şearpelui.
Formele dispar, accidentele se sting, dar ceva continuă să persiste. Musa? Urmele ei?
Gellu Naum continuă să se nască în fiecare zi de 1 august, asta e sigur.
Oamenii de care ţi-e dor sînt nemuritori.

Prin fiecare perete circulau două tăceri
şi eu ieşeam să mă ascult
cu două guri vorbeam şi mă ascultam singur
cu cîte două urechi pe fiecare parte a feţii

Şi era o iubire
în timp ce peste cubul ei abia vizibil
în fiecare dimineaţă răsăreau doi sori


(Gellu Naum, Iubire imensă, în Athanor, 1968)