Tuesday, September 29, 2009

29 septembrie 2001

Au trecut 8 ani şi vor mai trece şi alţii, cîte 8, cîte 88, cîte 888, cîte 8888, cîte cîţi vor vrea ei, dar memoria va rămîne de gardă, aici, şi le va aminti unora sau altora cum au stat lucrurile dincoace de partea cealaltă. Sînt 8 ani de cînd Gellu Naum e mai liber ca oricînd şi mă gîndeam că poate i-ar plăcea să mai primească o dată, de la Gherasim Luca, scrisoarea asta minunată (publicată, anul trecut, în Athanor. Caietele Fundaţiei Gellu Naum, Vol. 2).


(Comana, camera de lucru a pohetului)

GHERASIM LUCA
LUI
GELLU NAUM


DRAGĂ GE-LOUP

ÎŢI SCRIU DELA MARE. MAREA E F. MARE ŞI F. FRUMOASĂ. SAREA DIN MARE POATECĂ NU E AŞA DE FRUMOASĂ DAR ÎN SCHIMB E F. MULTĂ. ÎN SCHIMB SOARELE ŞI LUNA SUNT F. PUŢINE (DOAR DOUĂ) DAR SUNT ŞI ELE F. FRUMOASE. ELE RĂSAR ŞI APUN DE F. PUŢINE ORI (DE DOUĂ ORI PE ZI) DIRECT DIN MARE ŞI ATUNCI MAREA ESTE ŞI MAI FRUMOASĂ. ÎN SCHIMB MAREA ARE F. MULT NISIP. NISIPUL ESTE ÎN SCHIMB F. F. FRUMOS. ÎN SCHIMB EU SUNT F. NEGRU ŞI POATE FRUMOS. SUNT ŞI SINGURUL SEZONIST DIN LOCALITATE, LOCALITATEA ARE ÎN TOTAL (ÎN SCHIMB) F. PUŢINI LOCUITORI (DOAR 60). ÎN SCHIMB APA DE BĂUT NU E F. BUNĂ. EA E F. PROASTĂ DAR ÎN SCHIMB E F. MULTĂ. APA SE BEA DIN FÅNTÅNĂ CU GĂLEATA. PE AICI A FOST ÎN SCHIMB O MARE FURTUNĂ. FURTUNA A DESGROPAT ÎNTRO SINGURĂ NOAPTE UN VECHI ORAŞ DENUMIT GALATIS. FURTUNA A FOST F. FRUMOASĂ ORAŞUL DESCOPERIT ESTE ÎN SCHIMB UN ORAŞ ANTIC. F. ANTIC. AM GĂSIT CÅTEVA CIOBURI DE OALĂ PE CARE ÎN SCHIMB LE-AM ARUNCAT. AM MAI GĂSIT MELCI SCOICI ŞI ALTE VIEŢUITOARE MARINE PE CARE NU LE-AM ARUNCAT. DIMPOTRIVĂ (ÎN SCHIMB) LE-AM PĂSTRAT. AM SĂ-ŢI ADUC ŞI ŢIE SCOICI CA SĂ TE JOCI. TOT UNIVERSUL SE JOACĂ
TE SĂRUTĂ,
Z

SĂRUTĂRI PENTRU
(LIT)GIOARA

EPIGRAMĂ
ŞI
TELEGRAMĂ

DACĂ AI CITIT VREODATĂ MACBETH HAMLET ŞI FAUST
AFLĂ CĂ MĂ ÎNTORC ÎNAINTE DE ZECE AUGUST

Monday, September 28, 2009

Alfabetele balcanice au ieşit de la tipar

Săptămîna viitoare voi fi din nou în Germania, de data asta împreună cu poeţii Constantin Acosmei şi Vasile Leac. Vom avea o serie de lecturi cu ocazia lansării volumului Balkanische Alphabete. Rumänien (apărut la editura Wunderhorn), ai cărui autori sîntem (fiecare cîte o treime). Editorii volumului sînt Corina Bernic (din partea ICR) şi Ernest Wichner (director Literaturhaus Berlin). Versiunile în germană ale poemelor noastre balcanice au fost făcute de traducătorii-poeţi Hans Thill, Sabine Küchler şi Ernest Wichner.

Saturday, September 26, 2009

Da, am primit mită!

S-a întîmplat aseară. Eram la o masă în Absintheria Sixtină, beam un pahar de vin, vorbeam cu nişte oameni, cînd, deodată, văd că se apropie de mine un bărbat la vreo 40 de ani (avea barbă, tricou, două mîini, părea destul de serios) şi îmi întinde un plic pe care scria mită. A insistat să îl iau (înăuntru erau bani, nu glumă!) zicîndu-mi că de ce poeţii nu ar primi şi ei mită, că de ce numai ăilalţi să primească, există destule probleme, domnule, pe lumea asta pe care numai poeţii le-ar putea rezolva, şi a tot ţinut-o aşa pînă cînd i-am zis, bine, hai că îl iau. N-a fost suficient: a trebuit nu doar să iau mita, ci să mă şi las fotografiat în timp ce iau mită, ca să fie flagrantul delict complet şi să nu pierdem vremea la reconstituire.



(Despre mită şi lansare, aici şi aici :)

Wednesday, September 23, 2009

Lansare humanum est

Dragilor, vă invit la lansare. Evenimentul va avea loc vineri, 25 septembrie, ora 17:30, la Absintherie Sixtina, Strada Covaci, nr. 6, etaj. 1 (deasupra fostei Amsterdam Cafe).
Întregul comunicat al Editurii Art poate fi citit aici.



Cu sprijinul:


Tuesday, September 22, 2009

Cum aş putea oare?

Cum aş putea oare să ce? Poemul ăsta este dintr-o altă epocă, de piatră sau de aer sau de foc, au trecut vreo zece ani de atunci şi vor mai trece şi alţii.



Cum aş putea, oare, să te uit
cînd tu vii la mine în fiecare noapte
despici uşor fereastra în două şi intri, şi ieşi, şi intri
şi te uiţi, şi mă uiţi şi iar te uiţi cum te visez şi te văd
cum tai în două fereastra şi intri, şi ieşi, şi te uiţi, şi mă uiţi
cum aş putea, oare, să te uit
cînd tu ţi-ai făcut din ubicuitate un tandru obicei
şi eşti peste tot şi eu sînt pe niciunde
cînd tu îmi invadezi conştiinţa cu subconştientul tău
şi îmi intri sub piele epilîndu-mi venele prin interior
şi te plimbi cu gondole tăcute pe arterele mele şi îmi tulburi sîngele
cum aş putea, oare, să te uit
cînd tu înalţi castele de nisip din mîinile mele
şi circuli fără bilet pe toate liniile palmelor mele
cum aş putea, oare, să te uit
cînd în fiecare dimineaţă cînd mă bărbieresc
tu eşti acolo, mă aştepţi şi îmi dai bună dimineaţa! din oglindă
cum aş putea, oare, să te uit?!

PUBLICITATE:

Sunday, September 20, 2009

Cînd lumina îţi cade greu la stomac





La răsărit şi la apus, Soarele face o lumină în sînge calitatea-ntîia, îţi lingi retina pe degete numai privind-o. Trebuie să fii cu mare băgare de seamă dacă te aventurezi, totuşi, să îţi umpli farfuria cu hălci de lumină în sînge. Lumina în sînge pe stomacul gol poate produce arsuri dintre cele mai grave, şi, nu de puţine ori, chirurgii gastroenterologi au fost nevoiţi să intervină prompt pentru a extrage din burţile pacienţilor inconştienţi ghemotoace de lumină în sînge nedigerată, care le-ar fi fost fatale.

Wednesday, September 16, 2009

De ce n-am cum să fiu kantian

N-am cum să fiu kantian, şi abia de curînd am înţeles asta, pentru că am deviaţie de sept. Pentru Kant, respiratul pe nas era un must sau un müssen, un al doilea imperativ categoric, poate chiar mai rău. Numai indivizii de largă respiraţie intelectuală pe nas pot fi kantieni, şi bravo lor.
(Voi pe ce respiraţi? Dar vă rog să vorbiţi frumos.)

Tuesday, September 15, 2009

„Să reîncărcăm pitpalacul cu un dram de magnetism!“

Dimensiunea „Umbrella“ este a doua carte din colecţia de poezie „Malul albastru“ a Editurii ART. A ieşit deja, în condiţii cu totul deosebite, de la tipar, în curînd se va găsi în librării. Autorii ei sînt Dan Stanciu şi Sebastian Reichmann. Cartea, construită după mecanismul clasic al cadavrului delicios, este o încîntare. „Să reîncărcăm pitpalacul cu un dram de magnetism!“ este doar una dintre formulele secrete ale cărţii, care, mai mult ca sigur, vor lăsa cititorul cu gura căscată şi pupila dilatată.



Iată cum sună (deşteptarea) primul text al cărţii:

În următoarele cîteva minute, vom construi un obiect verbal

În următoarele cîteva minute, vom construi un obiect verbal cu multiple funcţii (printre care şi aceea de ambiguizare a imediatului). El se va compune dintr-un plan de suprafaţă şi unul adînc, între care vor fi intercalate diverse moduri de exprimare, unele mai lacrimale, altele mai generaliste, dar toate alcătuind împreună un fel de Wikipedia cu peroane amovibile pentru utilizatori începători în toate privinţele, adică necopţi îndeajuns pentru a formula un contraargument cît de cît solid.
Carcasa obiectului va avea forma unei pîlnii inversate, din care se vor scurge şiruri de stropitori de stradă cu aspect de gărgăriţe. Aspectul acestora se va schimba de la minut la minut, îngăduindu-ne să risipim orzul pe gîşte, cum se spune într-un limbaj academic atunci cînd vrei să dai de înţeles că n-ai fost atent pe unde calci şi ai strivit, din nebăgare de seamă, o glorie pe cale să se înfiripe.
Revenind la obiectul acela, ar mai trebui adăugat că nu seamănă cu nici una dintre intrările existente, prezentînd totuşi anumite similitudini cu cele anterioare ultimei reforme ortografice din spaţiul ortogonal, ca şi din celălalt, al atributelor invizibile. Odată ce porţile percepţiei alterate au fost închise, iar susurul de fleacuri dinăuntru s-a stins, obiectul despre care vorbeam la început devine viu.

Thursday, September 10, 2009

Ce mai face sora exactă?

Sînt ciudate lucrurile astea din trecut, care vin parcă dintr-o preistorie personală, transformată, între timp, într-o ficţiune. Pe unele le recunoşti, pe altele mai puţin, dar ceva continuă să rămînă după ce totul dispare. Poemele sînt din Sora exactă (2003), fotografiile sînt de ieri (2009).

***
Cu întuneric ne spălăm pe faţă dimineaţa
şi la amiază tot cu întuneric
În adîncul cafelei negre ne înecăm chipul
şi viitorul numai zaţul retinei ni-l ştie

Şi cerul gurii ni se întunecă deodată de cuvintele
ca nişte nori aducători de furtună
şi nici o culoare nu mai face faţă depărtării



***
În ultimul ceas pe care cu toţii îl vom purta
la glezna premergătoare uitării
visele asemănătoare vor întoarce adîncul pe toate feţele
cercurile excentrice ne vor înconjura cu razele lor înecate în plîns
aşteptarea cu mai multe laturi va surveni la timp

Linia din urmă va găsi drumul
care ocoleşte oglinzile aglomerate


***
Amintirea aceasta nu o lăsa indiferentă pe domnişoara W
Timpul devenea deodată foarte important
Noi ne apropiam cu toţii de ea şi îi spuneam într-un glas
Te rugăm primeşte acest ceas de la noi domnişoară W
este foarte deşteptător are şi facultatea terminată
l-a citit pînă şi pe Heidegger te va ajuta poate să uiţi
cînd oricine altcineva ar face imprudenţa să îşi amintească
Te rugăm primeşte-l domnişoară W e un ceas cult
vorbeşte fluent două limbi materne una paternă
plus limba aia moartă dispărută acum cîteva secole în Franţa

Wednesday, September 9, 2009

Două dintre feţele cafelei




Cafeaua pe care am băut-o astăzi (09.09.09)* mi-a arătat cîteva zeci de chipuri. I-am făcut 35 de fotografii. Pe două dintre ele le-am aranjat puţin (un pic de contrast, un vîrf de saturare, un strop de alb în plus) şi le-am scos în lume. Sper să se poarte bine, că, altfel, le mănînc.

* Fiind născut pe 03.09., pot spune că am trei-ul şi multiplul de trei în sînge. De aia îmi şi place, probabil, ceaiul de trei. Da, cafeaua este ceai de trei.

Despre anatomia iubitei imaginare


(colaj de Dan Stanciu)

Ea are un sistem vegetativ foarte simpatic vecinii cînd o întîlnesc îi adresează întotdeauna cîteva cuvinte frumoase subconştientului ei colectiv

Pentru iubita imaginară scheletul este un accesoriu foarte important Ea se mişcă din încheieturi şi descheieturi respectînd întru totul principiul oaselor comunicante Toate cele aproximativ două sute de oase ale iubitei imaginare se află într-o strînsă legătură cu iubitafizicienii care în cinstea ei închină în fiecare seară o cupă de calciu efervescent

Mîinile iubitei imaginare sînt lungi de culoare roz netede cu palme mici ale căror linii duc spre cele mai nebănuite locuri Din palmele ei iubitafizicienii îşi înalţă castele de nisip ce se termină în sus cu mai multe turnuri babel deosebit de baroce

Ea este înaltă şi atît de frumoasă că pămîntul pur şi simplu ameţeşte şi se învîrte aiurea în jurul soarelui atunci cînd ea priveşte în jos cu totul întîmplător

Inima ei este atît de mare că nu poate fi măsurată decît cu o ruletă rusească impecabilă De aceea poate în fiecare noapte inima ei bate step în stepele adînci şi tandre ale iubitafizicii

Din ţesuturile nervoase iubita imaginară îşi face rochii lungi cu care se înfăşoară din cap pînă-n picioare Îmbrăcată în rochii epidermice cu crinoline tactile şi catifelate ea se simte cu adevărat în propria-i piele

Plămînii ei funcţionează numai cu aer proaspăt din adîncurile inspiraţiei ei imprevizibile

Iubita imaginară este cît se poate de conştientă de neocortexul ei motor senzitiv şi foarte senzual Toate reflexele ei sînt condiţionate de ceea ce visează sau de ceea ce visează să viseze

Gîndurile îi sînt subţiri şi ascuţite ca firele de păr ale mamiferelor metafizice

Trupul ei este brăzdat de sensuri unice şi accese interzise

Numai iubita imaginară îşi poate privi propria retină încărcată de amintiri şi vise frumos împachetate între pereţii camerelor obscure

Musculatura ei este mai mult netedă decît striată Acesta este un detaliu în care iubitafizicienii îşi pun mari speranţe

Sîngele ei este cimitirul globulelor roşii ale iubitafizicienilor

Sînii iubitei imaginare sînt memorabili într-un mod cît se poate de convingător

Pentru buzele ei nu există podoabă mai frumoasă decît sărutul

Pielea ei este un cearşaf nupţial lipsit de orice pudoare

Anatomia continuă

Monday, September 7, 2009

Sylvia Plath: Lady Lazarus



Sylvia Plath este o mare poetă americană. Din cîte ştiu, nu există un volum întreg în limba română cu poemele Sylviei Plath, ci doar traduceri răzleţe prin diverse antologii. Acum vreo două luni, editura ART m-a solicitat să traduc în română volumul Ariel al S. Plath. Am tradus deja cîteva poeme – unul dintre cele mai tulburătoare şi mai frumoase este Lady Lazarus, poem în care S. Plath povesteşte despre experienţa tentativelor de suicid.

LADY LAZARUS

Am făcut-o din nou.
Un an la fiecare zece
Îl duc la capăt –

Un fel de miracol umblător, pielea mea
Strălucitoare ca un abajur nazist,
Piciorul meu drept

Un prespapier,
Chipul meu lipsit de însuşiri, pînză fină
de evreu.

Decojeşte-mi faţa de masă
O, inamic al meu.
Te înspăimînt? –

Nasul, orbitele ochilor, toţi dinţii?
Acra respiraţie
se va evapora într-o zi.

Curînd, în curînd carnea
Cripta mormîntului se va simţi
acasă peste mine

Şi eu o femeie surîzătoare.
Am doar treizeci de ani.
Şi precum pisica nouă vieţi am de murit.

Acesta este Numărul Trei
Ce mizerie
Să distrugi fiecare deceniu.

Un milion de fire.
Mulţimea ronţăind alune
dîndu-şi coate să le vadă

Dezvelindu-mi mîna şi piciorul –
Marele striptease
Domnilor, doamnelor

Acestea sînt mîinile mele
Genunchii mei
Aş putea fi piele şi os,

Fără doar şi poate, eu sînt aceeaşi, femeie identică.
Prima oară cînd s-a întîmplat aveam zece ani.
A fost un accident.

A doua oară am vrut
să dureze pînă dincolo şi să nu mă mai întorc.
Mă răsuceam închisă-n mine

Ca o scoică de mare.
Ei trebuiau să strige şi să strige
Şi să culeagă viermii de pe mine ca pe nişte perle lipicioase.

A muri
Este o artă, ca orice altceva.
Eu o fac excepţional de bine.

O fac de simţi iadul în tine.
O fac de simţi că e adevărat.
Bănuiesc că ai putea spune că am un motiv.

Este destul de simplu să o faci într-o încăpere.
Este destul de simplu să o faci şi să rămîi acolo.
Este teatrală

Revenirea în plină zi
în acelaşi loc, la acelaşi chip, la acelaşi strigăt
sălbatic şi amuzat:

„Un miracol!“
Care mă doboară.
Există un preţ

Pentru a-mi privi cicatricele, există un preţ
Pentru a-mi asculta inima –
Merge, într-adevăr.

Şi există un preţ, un preţ considerabil,
Pentru un cuvînt sau o atingere
Sau pentr-un strop de sînge

Sau pentr-un fir de păr sau pentru hainele mele.
Aşa, aşa, Herr Doctor.
Aşa, Herr Inamic.

Eu sînt opera voastră,
Eu sînt averea voastră,
Fetiţa de aur pur

Ce se topeşte într-un ţipăt.
Mă răsucesc, mă pîrjolesc.
Nu vă gîndiţi că vă subestimez marea îngrijorare.

Cenuşă, cenuşă –
Tu scormoneşti şi tulburi.
Carne, os, nu e nimic aici –

Un calup de săpun,
Un inel de cununie,
O plombă de aur.

Herr Dumnezeu, Herr Lucifer
Păzea
Păzea.

Dincolo de cenuşă
Cu părul meu roşu la cer eu mă ridic
Şi ca pe aer bărbați înghit.

(traducere de Iulian Tănase, copyright rezervat)

Saturday, September 5, 2009

Reîncepe Războiul. Acum, şi cu blog



Duminică, 6 septembrie, reîncepe Războiul Sfîrşitului Săptămînii, de la 21 la 23, numai la Radio Guerrilla, în curînd şi la celelalte radiouri. Echipa e aceeaşi: eu şi Mitoş.

Pentru a fi mai aproape de oameni şi, poate, pentru a rîde împreună ceva mai organizat, am făcut un blog (razboiulss.blogspot.com), care este chiar blogul emisiunii. Vom pune aici texte, întrebări, poze, video, vom face jocuri, concursuri, magie neagră, fagie albă şi multe alte delicatesse tradiţionale româneşti.

Friday, September 4, 2009

Pe versanţii fierbinţi ai ibricului

Ieri am primit în dar de la prietenul Urmuzz un minunat ibric din cupru, plus un pachet de cafea şi un trabuc. Azi-dimineaţă am pus ibricul şi cafeaua la lucru, a ieşit ceva superior.


Thursday, September 3, 2009

Cum e să te tot naşti în fiecare an?

De ziua mea, care, culmea, e chiar azi, vă dăruiesc (încă) un poem din Adora, plus o dezvăluire semi-superbă*.

Poemul adoraţiei paterne

Şi vine şi dimineaţa cînd lumina inundă lumea
şi noi stăm la o masă de lemn
îmbrăcaţi în costume elegante de scafandri
în picioare purtăm sandale de scafandri
pe cap avem pălării de soare de scafandri
şi un chelner invizibil se apropie de noi
şi ne aduce o duzină de ceşti pline ochi cu lumină aburindă
şi lumina are spumă pe deasupra şi un zaţ pietrificat pe dedesubt
şi noi ne bem în linişte lumina
şi lumina ne bea în linişte pe noi
şi sîngele ne ia foc şi focul ne ia sîngele făcîndu-ne un semn
e timpul să plecăm

În curînd vom ajunge în punctul de adoraţie
vom trăi doar ceea ce-am visat nimic mai mult
punctul de adoraţie ne va primi cu braţele deschise
ne vom îmbrăţişa într-un bazin cu lumină adîncă
ne vom recunoaşte unul altuia tăcerile incandescente ale braţelor
ne vom săruta unul altuia pe gură incendiile din priviri

Punctul de adoraţie e ora de aur e ora de dor e dorul din zori
e ora Adora



* La sfîrşitul lui decembrie / începutul lui ianuarie îşi va face apariţia pe lumea asta fiica mea Adora. Acum v-aţi prins, sper.