Monday, December 20, 2010

Tăcere



Se poate tăcea în așteptarea unui cuvînt mesianic
care să preia asupra lui păcatele tuturor celorlalte cuvinte.

Thursday, December 16, 2010

Rêvebus



A visa pe orizontală

1 O tragedie plasată într-un pătrat
2 Livadă genealogică în floare
3 Introducere în lumea atomilor sensibili
4 Animal gras
5 Schimb de experiență

A visa pe verticală

1 Motan ieșit din tiparele obișnuite
2 Călăuză nevăzută pe cărările destinului
3 Creație populară transmisă oral
4 Dispare în ceață
5 Aria trapezului de operetă

Tuesday, December 14, 2010

Anatomia valurilor (poem științific)

I. Scurtă descriere



M-am gîndit, de ce nu, la un experiment.
L-am pus în aplicare conform intuiţiei iniţiale.
Am tocmit cîţiva pescari să îmi prindă cîteva valuri.
M-au întrebat – cîte?
Le-am răspuns – cinci.
S-au mirat – cinci!?
Le-am întărit mirarea – da, cinci.
Au vrut să mai pună şi alte întrebări.
I-am oprit la timp – fără alte întrebări!
Le-am dat un aparat de fotografiat.
Le-am zis – înainte de a le prinde, să le faceţi cîte o fotografie.
Au pornit în larg a doua zi, înainte de răsărit.
Mi-au adus valurile la amiază.
Mi-au zis – sînt cinci, le poţi număra.
Le-am numărat – erau cinci.
I-am plătit pe pescari potrivit înţelegerii.
Le-am spus – nu le ţin decît o zi.
M-au întrebat – doar o zi?
Le-am spus – da, o zi.
S-au mirat din nou.
Le-am întărit şi mirarea asta – mîine să veniţi să le luaţi.
M-au întrebat – şi noi ce să facem cu ele?
Le-am răspuns – le daţi drumul în mare, ce altceva!?
Mi-au zis – mîine, la amiază, sîntem la tine.
Am urcat valurile în remorca maşinii.
Am ajuns la locul experimentului în mai puţin de o oră.
Am descărcat valurile din remorcă.
Le-am aşezat pe o pînză impermeabilă.
Mi-am recapitulat ipotezele.
Am hotărît că nu vor avea loc disecţii.
Mi-am confirmat hotărîrea – fără disecţii.
Am verificat starea camerei obscure.
Am verificat starea întunericului dinăuntru.
Am verificat starea razelor negre.
Am pus logograful în funcţiune.
Am constatat că toate funcţionau potrivit planului.
Mi-am făcut datoria faţă de valuri.
Le-am spus că sînt interesat de anatomia lor.
Le-am spus că am o bănuială aproape ştiinţifică în privinţa lor.
Le-am liniştit – nimic rău n-o să vi se întîmple.
Le-am rugat să nu se teamă de întuneric.
Le-am descris în detaliu camera obscură.
Le-am recitat un poem de Sylvia Plath.
Le-am repetat de cîteva ori – razele negre nu sînt nocive.
M-au întrebat – eşti sigur?
Am intrat în camera obscură pentru cîteva secunde.
Le-am spus – mă întorc în cîteva secunde.
M-am întors în cîteva secunde cu un mănunchi de raze negre.
Le-am întins razele – uitaţi-vă, aşa arată.
S-au liniştit.
Le-am vorbit puţin despre bănuiala mea.
Le-am zis – eu cred că ascundeţi ceva.
Au rîs – ce să ascundem?!
Le-am răspuns – nu ştiu, vom vedea după.
Am pus la punct ultimele detalii ale experimentului.
M-am uitat la ceas – era timpul.
Am introdus în camera obscură primul val.
I-am spus – durează un minut, poate două.
L-am aşezat pe un pat.
Am pornit logograful.
Am eliberat razele negre în cameră.
I-am injectat valului 50 ml de întuneric lichid.
Am urmărit cu atenţie ecranul logografului.
Am înţeles că bănuiala mea a fost corectă.
I-am spus valului – eşti liber, poţi să te îmbraci.
I-am mai spus – să intre următorul.
A intrat următorul – rezultatul a fost acelaşi.
A intrat următorul şi următorul următorului.
Au intrat, pe rînd, toate cinci.
Am ştiut de la bun început că valurile ascund ceva.
Am privit logografiile înregistrate de logograf.
N-am ştiut să descifrez acele semne.
M-am bucurat oricum.
Am ştiut de la bun început că valurile ascund ceva.
Am bănuit că există o anatomie efemeră a valurilor.
Am sperat că întunericul camerei obscure va face lumină.
N-am fost sigur de nimic la început.
Am înţeles abia după ce am privit logografiile.
Am ieşit afară din camera obscură.
Le-am arătat valurilor logografiile.
M-au întrebat – ce înseamnă logografie?
Le-am zis – e un alt fel de radiografie.
S-au liniştit.
Le-am invitat – priviţi-le.
S-au mirat – nu s-au recunoscut.
N-au crezut.
Am ştiut că nu vor crede şi nu se vor recunoaşte.
Le-am spus – să lăsăm.
Le-am mai spus – pot să vă culc la mine în noaptea asta.
Au acceptat.
Ne-am trezit tîrziu.
Au venit pescarii – era miezul zilei.
Am urcat valurile în remorcă.
Le-am eliberat în mare potrivit planului.
Au murit la scurt timp.

II. Fotografiile valurilor făcute de pescari

Primul val:

Al doilea val:

Al treilea val:

Al patrulea val:

Al cincilea val:


III. Logografiile celor cinci valuri

Logografia primului val:

Logografia celui de-al doilea val:

Logografia celui de-al treilea val:

Logografia celui de-al patrulea val:

Logografia celui de-al cincilea val:

Monday, December 13, 2010

O fotografie pentru istoria literaturii, geografia muzicii și biologia umorului



(i-am făcut fotografia asta lui Mitoș anul trecut, pe 22 mai, chiar de ziua lui)

Cum stăm cu anticomunismul din cont

Contul RO39CECEB20508RON2704840 este deschis cu cele mai bune intenții, pentru a sprijini echipa Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului. Între timp, Marius Oprea are împuternicire pe acest cont, pentru a dispune oricînd de banii strînși. Suma care s-a adunat pînă acum (astăzi am luat un extras de cont) este de 1051 lei, iar cei care și-au luat de la gură pentru pentru a-i arde comunismului una peste bot sînt următorii, și bravo lor:

Radu Jura
Aurel Luca
Maximilian Machedon
Alexandra & Sebastian Jivan
Remus Cristian Bologan
Costel Moșteanu


(Eu vă țin la curent cu ceea ce i se va mai întîmpla acestui cont)

Friday, December 10, 2010

Un vis cu Sorin Ovidiu Vântu

În ultima perioadă am tot fost întrebat de oameni care au ascultat Războiul Sfîrșitului Săptămînii la Radio Guerrilla dacă și cînd reiau emisiunea, întrebări la care nu am nici un răspuns. Probabil că ăsta este motivul pentru care azi-noapte l-am visat pe Sorin Ovidiu Vântu. Nu îmi amintesc să îl mai fi visat vreo/dată pînă acum. În visul ăsta se făcea că mă întîlnesc cu Vântu într-o frizerie de pe Autostrada Soarelui, Vântu tocmai se tunsese și se bărbierise, își lăsase o mustață nostimă, a la Chaplin (ca să nu zic a la Hitler), m-am așezat pe un scaun lîngă el și i-am zis: Sorine, vreau și eu să reiau emisiunea, promit că nu mai zic nimic de Kamikaze. A tăcut, s-a gîndit și mi-a zis: Bine, sînt de acord, vorbesc eu cu Husar. Am mai reținut că eram îmbrăcat într-un costum negru, cu cravată, ceea ce, în realitate, mi se întîmplă foarte rar.

Wednesday, December 8, 2010

Mi-a venit o idee

Nu știu cum s-a întîmplat, dar mi-a venit. Haideți să facem un happening colectiv, fiecare în raza lui de acțiune. Pentru că pîinea este un aliment la care recurgem aproape zilnic, aș zice să ne focusăm asupra magazinelor de pîine. Fiecare să meargă, așadar, la cîte un magazin de pîine și să întrebe, politicos, vînzătoarea: „Aveți… dreptate, vă rog?“. Este musai ca între „aveți“ și „dreptate“ să faceți o scurtă pauză, așa, ca o ezitare, pentru ca întrebarea să pară cît mai firească. Punem toate răspunsurile pe care le primim aici, pe blog, și rîdem, da?

Thursday, December 2, 2010

Să nu lăsăm trecutul să zacă în pămînt (update)



Ar fi fost bine dacă în momentele astea aș fi avut elocința lui William Wallace sau măcar a lui Mel Gibson, dar poate că nici nu e nevoie de așa ceva. Azi-dimineață, l-am auzit la Radio Guerrilla pe Marius Oprea, președintele Centrului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, povestind lucruri incredibile despre ororile istoriei noastre recente și cît se poate de indecente. Între timp, am și vorbit cu Marius Oprea la telefon și mi-a povestit niște lucruri desprinse parcă dintr-o ficțiune neagră cu un securist ucigînd un bărbat și călăul îl pune pe copilul de patru ani și jumătate al victimei să păzească, timp de două zile, cadavrul tatălui, și copilul se întoarce acasă, la mamă, cu un pumn de bănuți primiți de la un milițian – cîștigase niște bani pentru că își păzise tatăl mort.

Aș vrea să îl ajutăm pe Marius Oprea să ducă mai departe lupta împotriva securiștilor care ne rîd în nas din orice poziție. CICC are nevoie de o mașină pentru a se deplasa în locurile unde sînt îngropați oameni precum bărbatul de care am povestit mai sus. Nici nu e nevoie de o mașină ultraperformantă pentru a ne întoarce în trecutul nostru. Cei care donează sînt rugați să mă anunțe pe email, vă mulțumesc.

Banca: Unicredit Tiriac Bank
Sucursala: Orizont
Nume titular cont: Asociatia pentru Memoria Victimelor Comunismului
Numar cont: RO39BACX0000000514113001

Update 1: Tocmai m-a sunat Marius Oprea și mi-a spus că nu poate primi bani în contul ăsta, pentru că ar trebui să încheie contract de sponsorizare cu fiecare în parte. Deschid eu azi un cont pentru CICC și îl fac public. Mersi.

Update 2: Toți banii care se vor strînge în contul
RO39CECEB20508RON2704840 (e deschis pe numele Iulian Tănase)
vor fi donați Centrului pentru Investigarea Crimelor Comunismului
Eu am depus 100 de lei, vă invit și pe voi să depuneți oricît și oricum
Lista donatorilor va fi publicată pe site-ul CICC (cu excepția celor vor dori să rămînă anonimi)
Vă mulțumesc

Wednesday, December 1, 2010

Sînt indiferent că sînt român

Am vorbit cu francezi și nu am avut senzația că m-aș conversa cu Descartes, Voltaire, Napoleon sau Thierry Henry.
Am vorbit cu englezi și nici unul nu era Shakespeare.
Am vorbit cu nemți și în privirea lor nu i-am zărit pe Kant, Novalis, Hegel, Heidegger sau Modern Talking.
Am vorbit cu chinezi și nici unul nu era Liu E, Wang Yirong sau omul din Sîciuan al lui Brecht.
Am vorbit cu americani și nici unul dintre ei nu era reîncarnarea Statuii Libertății.
Am vorbit cu bulgari și nici măcar cel care voia să îmi ia permisul de conducere nu putea fi confundat cu Tzvetan Todorov.
Mă rog, am mai vorbit și cu alții, și nimeni nu părea că mă confundă cu Brâncuși, Cioran, Eliade, Ceaușescu, Băsescu sau Cheeky Girls.

Prin urmare, mă gîndesc că n-ar fi rău dacă am renunța la mîndriile naționale. Dincolo de a fi român sau thailandez, sîntem oameni, însă o zi națională sau internațională a omului nu există, și bravo lor.

Tuesday, November 30, 2010

Un El Clásico în viață

Messi nu a marcat, dar a dat o bară, două pase de gol și a luat un cartonaș galben pentru un cot neconvingător primit în gură de la Carvalho. Asta-i tot? Nu chiar. Messi a pierdut pe teren mai mulți jucători de la Real, doar Pepe a reușit de cîteva ori să găsească mingea pe care Messi părea că și-o lipise cu superglue de ghete. Nu, nu era lipită, poate și pentru că, pe durata meciului, a mai și plouat.

Au existat două intervale de timp în care, surprinzător, Barcelona nu a marcat: 36 de minute între golurile al doilea și al treilea, și 32 de minute între golurile al patrulea și al cincilea. Nu, meciul nu a fost întrerupt în aceste intervale, poate doar pentru Real Madrid, care nu a atins mingea prea des. În primul sfert de oră, raportul de posesie a fost 75-25 la sută în favoarea Barcelonei. Singurele momente cînd jucătorii lui Mourinho aveau certitudinea că ajung la mijlocul terenului erau acelea cînd reluau jocul de la centru după cîte un gol al Barcelonei. E drept că Ronaldo, pe care doar Mourinho îl întrece în aroganță, a șutat de cîteva ori la poarta lui Victor Valdes, însă poarta catalană se muta cînd la dreapta, cînd la stînga, mai niciodată pe traiectoria mingii.

Meciul a fost exact atît de dezechilibrat pe cît o arată scorul: 5-0. Au marcat: Xavi (10), Pedro (18), Villa (55, 58), Jeffren (91). Jucătorii madrileni au fost lamentabili, contînd pe teren doar la capitolul cartonașe galbene. Unul dintre aceste tarjetas amarillas a reușit, în cele din urmă, să devină roșu – Sergio Ramos a fost cel care s-a convins încă o dată că și culorile au o aritmetică a lor: galben + galben = roșu. Însă fotbaliștii Realului au fost prea dezorientați în acest meci pentru ca Messi, Villa, Xavi & Co să nu joace, de fapt, împotriva lui Mourinho, personal. Și au jucat de parcă după ultimul fluier al arbitrului ar fi venit sfîrșitul lumii. N-a venit, însă cu ce extaz apocaliptic trebuie să-l fi privit jucătorii Barcelonei și cei aproape o sută de mii de spectatori din tribune pe The Special One, cu care tocmai se măturase gazonul de pe Nou Camp în ritmul de tiki taka ridicat de oamenii lui Guardiola de la firul ierbii la înălțimea tabelei de marcaj. Jurnaliștii spanioli i-au opus acestui ritm un altul, spunînd despre jocul pe care îl practică Realul lui Mourinho că este un fel de tic-tac incisiv și percutant, fără a adăuga însă că Mourinho este un ceasornicar care privește timpul de sus.

El Clásico, așa cum sînt numite meciurile dintre FC Barcelona și Real Madrid are pagină pe Wikipedia. La puține minute după terminarea partidei, pagina era actualizată, semn că și Wikipedia a văzut meciul.

Monday, November 29, 2010

La mulți ani, Radio Guerrilla!

Pe 29 noiembrie 2004 m-am trezit la 4,30 dimineața. La 6 am fost în radio, pentru a pregăti primele știri care aveau să fie citite, la ora 8, de Ciprian Muntele. În calupurile de știri de la orele 11 și 12 – care au fost citite de Traian Băsescu, respectiv de Adrian Năstase – am strecurat cu mîna mea niște șopîrle cu ursuleți și iepurași, fiindcă retorica de atunci, dintre cele două tururi la prezidențiale, avea o indubitabilă componentă cinegetică. Au fost vremuri frumoase. Puțini din cei care am fost atunci la RG mai sînt acum. Vremurile și acționarii vremurilor se schimbă.

Și o poză istorică, de pe vremea cînd făceam matinalul cu Dobro. Domnul din mijloc este domnul Roncea, nu știu cîți își mai amintesc de el.

Friday, November 26, 2010

Lovitura de stat în bibliotecă

Dezamăgiți de clasa politică din România, pentru care dreapta nu este decît o falangă de la degetul mic al mîinii stîngi, dezamăgiți de un președinte care una condamnă (în Parlament) și alta comandă (la bufet), cîțiva intelectuali de dreapta hotărăsc că a venit timpul să se organizeze. Liiceanu, Pleșu, Patapievici și Cărtărescu se întîlnesc să discute ultimele detalii ale loviturii de stat în bibliotecă.

GABRIEL LIICEANU: Nu vă faceți griji, pe Jeffrey Franks îl înlocuim cu Paulo Coelho și întreg universul o să conspire la realizarea unui nou acord cu FMI.
H.-R. PATAPIEVICI: Ești sigur, Gabriel?
GL: A posteriori sigur, am vorbit deja cu Paulo. Pe 20 decembrie e în România, aduce cu el un milion de cititori din întreaga lume.
ANDREI PLEȘU: Deci, mitingul rămîne pe 21 decembrie.
G.L.: A priori și a bsolut. Pe lîngă milionul de cititori ai lui Coelho, mai avem 30.000 de cititori de la Ușa interzisă, 20.000 de la Omul recent, 50.000 de la Despre îngeri și 15.000 de cititori de la Orbitor. Aripa stîngă.
MIRCEA CĂRTĂRESCU: Pot să îi invit și pe cei de la Aripa dreaptă?
GL: Sigur, Mircea, deși nu cred că va mai fi loc în piață și de ei.
HRP: Ei, acum ce mai contează doi-trei manifestanți în plus sau în minus.
GL: Să nu ne pierdem în detalii.
AP: Nu sînt detalii, Gabriel, sînt oameni.
MC: Aș îndrăzni să spun că, mai mult decît oameni, sînt cititori.
HRP: Bravo, Mircea!
GL: Bine, cum vreți voi, însă problema este alta.
AP: Deci, pe 21 e mitingul…
GL: Exact.
HRP: Ai vorbit cu Băsescu?
GL: Da.
MC: Și vine?
GL: Normal că vine, nu putem face nimic fără el.
HRP: A fost de acord?
GL: Să vă spună Andrei, că el a negociat.
AP: Președintele a fost reticent la început, dar, după ce i-am explicat că e mult mai bine să fie răsturnat de la putere de niște intelectuali decît de Ponta și Antonescu, și-a dat acordul.
GL: Bravo, Andrei! Tu ai fi în stare să convingi pe oricine de orice, sau invers.
AP: Elocința și carisma nu se învață din cărți, dragul meu.
HRP: Dragii mei, să nu ne lăsăm ideile blocate în traficul unei gîndiri de proximitate.
MC: Bravo, Horia!
GL: Nu degeaba am zis eu acum cîțiva ani că Kierkegaard este un Patapievici danez… Andrei, ai vorbit cu doctorandele de la NEC?
AP: Da, dragule, pe 1 decembrie discursul președintelui va fi gata.
MC: Ce discurs?
GL: Cum, ce discurs?
AP: Mircea, concentrează-te, dragă, puțin.
MC: A, gata, m-am prins.
GL: Planul e așa: la mitingul de pe 21 decembrie, din fața BCU, președintele va ține un discurs despre filozofia secolului 17, în principal despre Leibniz și Descartes. La un moment dat, cîteva cercetătoare de la NEC, amestecate printre cititorii lui Coelho, vor începe să țipe, se va crea o busculadă, studenții din anul I de la Filosofie vor striga "Afară, afară, cu Leibniz din țară!", Băsescu – așa ne-a promis – se va speria și se va urca pe acoperișul BCU.
AP: Am vorbit cu Mircea…
MC: Cu mine?
AP: Nu, dragule, cu Dinescu…
MC: A, ok, că mă speriasem…
GL: Și ce-a zis?
AP: Cei de la Realitatea sînt de acord să ne împrumute elicopterul.
GL: Gratis?
AP: Nu chiar, condiția a fost să i se publice lui Tatulici o carte la Humanitas.
HRP: Ce carte?
AP: Probabil că aceeași.
GL: E ok, nu e un preț exagerat. Deci, președintele va fugi cu elicopterul Realității.
HRP: Psss, psss, șase-șase!
GL: Ce e?
HRP: Vedeți că vine spre noi Toader Paleologu.
GL: Gata, schimbăm subiectul.
AP: Dragilor, am făcut aseată o pastramă de berbecuț grozavă…
TOADER PALEOLOGU: Bună seara, domnilor! Deranjez?
AP: Nu, dragule, ia loc, de mult voiam să te întreb: ție îți mai place pastrama de berbecuț?

Thursday, November 25, 2010

O marcă auto: biografia



Autobiografiile nu există. Autobiografiile sînt o iluzie. Autobiografiile sînt toate, fără excepţie, incomplete. Trăieşti mai mult decît îţi aminteşti. Îţi aminteşti mai mult decît scrii. Trăieşti şi îţi aminteşti mai repede decît poţi scrie. Finalurile autobiografiei nu coincid niciodată cu finalurile biografiei. Pentru mai multe detalii, vă rog să luaţi legătura cu purtătorul meu de cuvînt.

Tuesday, November 23, 2010

Cum se pleacă în luna de miere



Ca să pleci în luna de miere
ca să pleci în luna de miere
mai întîi trebuie
neapărat trebuie
înainte de toate
înainte de orice
ca să poți pleca liniștit în luna de miere
trebuie neapărat
trebuie neapărat ca luna
ca luna de miere să existe

Și luna de miere nu există
și luna de miere nu există
deși ea trebuie să existe
ca să ai tu unde pleca
dar uite că ea nu există
și uite că ea nici nu poate să existe
chiar dacă ea nu poate nici să nu existe
din moment ce tu
din moment ce tu
trebuie să pleci
trebuie să pleci în luna de miere

Deci ca să poți pleca în luna de miere
ca să poți pleca în sfîrșit în luna de miere
trebuie ca albinele lucrătoare să facă
să facă din corpurile lor o lună de albine lucrătoare
și luna lucrătoare de albine trebuie
pentru ca tu să poți pleca în luna de miere
trebuie ca luna lucrătoare de albine lucrătoare
să aselenizeze pe luna unui cîmp de flori
deși e bine și ca luna de albine să se așeze
peste o lună de salcîm sau peste o lună de tei
pentru ca tu să pleci naibii mai repede în luna aia de miere

Așadar ca să pleci în luna de miere care deja ne stă pe creiere
ca să pleci în luna de miere care ne-a zaharisit creierul
trebuie ca luna de albine lucrătoare să înghită cu mare grijă
luna nectarului care se-nvîrte în jurul lunii înflorite
și luna de nectar să fie amestecată
cu saliva lunii de albine lucrătoare
și toate astea după cum bine îți dai seama
doar pentru ca tu să poți pleca în luna de miere

Revenit acasă cu pleoapele grele de nectarul unui extaz vîscos
cineva ia luna de miere din care tocmai te-ai întors
ia luna de miere și o dizolvă într-o salivă cu gust de salvie

Friday, November 19, 2010

Asta înseamnă să ai noroc în viață

Domnul Lorin Fortuna este un combatant ezoteric, pe care gorilienii, șerpilienii, balaurienii și… peștilienii l-au făcut celebru.



Ieri, domnul Fortuna ne-a vizitat la redacție, pentru a ne acorda un interviu. Rezultatul îl veți vedea în revista Kamikaze. Altfel, sînt mîndru că am avut șansa să îl cunosc și să mă pozez cu domnul Lorin Fortuna. Îi mulțumesc animatorului meu existențial pentru această ocazie.


(împreună cu colegii mei Marian Turosu și Alexandru Căutiș)

Wednesday, November 17, 2010

Gypsy punk de cununie, balkan metal de cumetrie

Mi-ar plăcea să văd o mireasă dansînd pe muzica ăstora de la Kultur Shock:



Foarte călduros vă recomand piesa asta semi-superbă, Chororo:

Tuesday, November 16, 2010

De la Mercedes-Benz la Mercedes-Bonz

Un Mercedes căruia i s-a osificat caroseria.
Un Mercedes căruia i s-a osificat numele de familie.
Un Mercedes numai piele și os.



Ca să ajungi la oase trebuie să ai de-a face cu carnea, deși nici asta nu e obligatoriu.
Sasha Vlad, cel care mi-a „vîndut“ această mașină, este vegetarian. Uite că se poate.
Întreaga expoziție, aici.

Monday, November 15, 2010

Machiajul kamikazelui la tinerețe

Cea mai tare petrecere din lume a picat pe 7 noiembrie a.c., cînd colegul Alexandru Căutiș și-a botezat al treilea copil din lunga sa carieră de jurnalist de investigații. Habar n-am ce a pus Căutiș în băutură de ne-au apărut petele alea de culoare pe față.


(de la stînga la dreapta, în ordinea fețelor pictate de pe tricouri: Alexandru Vărzaru, Marian Turosu, Andrei Manțog, Gabriel Drogeanu, Iulian Tănase, Răzvan Cucui)


(și Alexandru Căutiș, lui-même)

Fluturii și jocurile interzise

Poem de Gellu Naum, din volumul Libertatea de a dormi pe o frunte (1937):




Sunday, November 14, 2010

Pacquiao a mai bătut un mexican



Istoria meciului de azi-dimineață, de la Cawboys Stadium (Texas), dintre Manny Pacquiao și Antonio Margarito a fost redactată în filipineză, cu sînge mexican. Centura mondială la categoria super-mijlocie, versiunea WBC, era disponibilă, și Pacquaio n-a avut nici o problemă să urce în categorie, de la Welterweight la Super Welterweight, pentru a-și tatua pe brațe încă un titlu mondial. Meciul a avut o istorie fără istorie, de fapt. Margarito declarase că se pregătise într-un mod cu totul excepțional pentru acest meci, în timp ce Pacquiao, care, în luna mai a acestui an, a devenit congresman în Camera Reprezentaților din Filipine, era dintotdeauna pregătit pentru acest meci sau pentru oricare altul. Pacquaio a cîștigat la puncte, dar fără nici un efort, ba chiar, la un moment dat, spre finalul meciului, i-a aruncat o privire arbitrului, prin care parcă voia să spună: „Ce faci, nene, nu oprești meciul? Nu vezi cum arată fața mexicanului? Sînt un boxer cu frică de Dumnezeu, cît să-l mai bat?“. În ultima rundă, Pacquiao a dat impresia că nu mai vrea să-l lovească pe Margarito, a mai aruncat cîțiva pumni doar ca răspuns la insistențele adversarului. Primul boxer din lume care a cîștigat zece titluri mondiale la opt categorii de greutate diferite, Pacquaio a bătut la viața lui mulți mexicani (Barrera, Marquez, Larios, Morales, Oscar De la Hoya, iar acum pe Margarito), atrăgîndu-și porecla de Mexicutioner.
Momentan, Pacquiao nu prea mai are cu cine să se bată, poate doar cu Floyd Mayweather sau, eventual, cu Mircea Badea :).

Friday, November 12, 2010

Laurie Anderson, aseară

Am fost norocos să o văd aseară la Teatrul de Operetă, în cadrul festivalului "Viața e frumoasă". Laurie Anderson nu a cîntat, deși ar fi avut ce, a preferat să spună niște povești pe muzică, relatînd niște întîmplări în general poetice, ca o Șeherezadă multimedia care și-a făcut din avangardă un mod de viață. Între povești, a colaborat cu o vioară specială, creată de ea însăși, scoțînd acele sunete pe care le știm în special din Home of the Brave. În concluzie, a fost foarte bine, ca să nu zic mai mult.





Thursday, November 11, 2010

Omagiu, nene!

Unul dintre cei mai talentați oameni pe care i-am cunoscut în această viață superbă, care se încăpățînează să fie din ce în ce în ce ce în ce în ce mai semi-superbă, este domnul Cătălin Stănescu, un dadaist reformat, avangardist mereu în gardă, informator al insecurității emoționale, colaborator al imaginației deșănțate, preot al modestiei, șaman al utopiei, colecționar de foi de varză apocrife. Cuvintele, oricît de tare le-ai strînge cu ușa, tot nu sînt în stare să descrie acest personaj inclasabil, căruia, de ziua lui de naștere, care este chiar astăzi, simt nevoia de a-i aduce un omagiu, iată-l:

Om omagiu mag magiun
Viață lungă și drum bun
Vă urează vesel tun
Primarul comunei Aum

Wednesday, November 10, 2010

Herta Müller. Podoaba rece a vieții



Ăsta este titlul unei expoziții foarte mișto care încă se mai poate vedea la Literaturhaus, în Berlin. Este despre Herta Müller, normal, o istorie personală în cărți, colaje, documente, fotodocumente, filme etc. Cu puțin noroc, expoziția asta ar putea ajunge, într-o variantă adaptată, și în România, dar asta, din cîte am înțeles, nu se va întîmpla prea curînd. Eu am văzut-o săptămîna trecută, am făcut fotografii, am scanat niște documente, pun cîteva aici, să mănînce și gura lu' mass media din România.







Monday, November 8, 2010

Cerul din ceașca de cafea



Cînd mă întîlneam pe stradă cu vreo apă curgătoare
în ochii căreia citeam dragostea dorința dar și alte opere alese
îi spuneam haide pînă la mine să îți fac cunoștință cu ibricul meu
e un ibric sensibil și al naibii de sentimental
una două se înfierbîntă cînd vreo apă cu sare și piper îi face ochi dulci
e un ibric galant știe cum să se poarte cu o apă curgătoare
îi bolborosește lucruri pînă o face să dea în clocot
aici intervin eu și vă servesc cu cafea neagră și zahăr brun
apele curgătoare nu mă prea refuzau
absolvisem școala de elocință la fără frecvență
și mai multe școli ale vieții la seral
știam cum să le iau
ibricul îmi era foarte recunoscător
pe vremea aia apele curgătoare îmi spuneau taică și matcă

Saturday, November 6, 2010

Cum a fost lectura la Berlin

Lectura a avut loc joi seară la reprezentanța Rheinland-Pfalz. Audiența a fost mare pentru o lectură de poezie, peste 200 de persoane, însă gazdele m-au liniștit în privința asta: oamenii veniseră, e drept că pe bază de invitație, pentru vinul și mîncarea absolut grozave. (Mîncarea a fost servită după, vinul – și înainte, și după.) Așadar, prețul pe care oamenii l-au plătit pentru aceste bunătăți a fost să ne asculte pe noi citind poezie :). Am avut ca parteneri de lectură doi poeți, o doamnă din Grecia (Dimitra Christoduolou) și un domn din Bulgaria (Bojko Lambovski), fiecare dintre noi fiind prezent în cîte unul dintre cele trei volume Balkanische Alphabete, apărute la editura Wunderhorn. Poeții germani Ernest Wichner, Mara Genschel și Uwe Kolbe au citit versiunile în nemțește.
Se pare că am fost norocos că mi s-au tradus în germană niște poeme mai cu umor, așa, fiindcă lumea a rîs, pe alocuri în hohote. Mai mult, mi s-a întîmplat pentru prima oară ca oamenii să rîdă și să aplaude în timp ce citeam un poem în română, înainte de a auzi traducerea în germană. N-am nici o explicație, cu excepția faptului că, în partea a doua a poemului, apăreau nume internaționale precum: Mozart, Rolls-Royce, Buddha, Hegel. Dar se rîsese și pînă să pronunț aceste nume.
Una peste alta, a fost bine. Am mai avut lecturi în Germania, dar, în ceea ce privește empatia publicului, pe care aș pune-o și pe seama vinului, asta a fost de departe cea mai bună.

Iată poemul cu Mozart, Hegel și tot neamul lor:

ERA O FEMEIE

I.
Era o femeie și avea perfectă dreptate
îmi spunea
ce mult te-am iubit
îmi spunea
fotografiile și peștii îmi sînt martori intimi
îmi spunea
pentru tine aș fi transformat
apa în vin
vinul în struguri
strugurii în pești
și peștii în ocean
într-un ocean aproape primordial desigur
îmi spunea
pentru tine mi-aș fi lăsat părul să albească
pentru tine mi-aș fi luat viața în celebra secvență „2055“

Era o femeie și îmi spunea
fraze alunecoase cu solzi solizi cu solzi fructiferi
cuvintele se simțeau în gura ei ca peștele în apă
îmi spunea toate acestea și multe altele
în timp ce făcea dragoste
cu cel mai bun prieten al meu
cel mai prieten al meu care murise de mult
dar ea îl readusese la viață
era o femeie care se pricepea bine la asta
era o femeie care îmi spunea „ce mult te-am iubit“
în timp ce făcea dragoste
cu unul care se întorsese din morți

II.
Era o femeie care
în fiecare zi îmi făcea cîte un copil
făcea niște copii foarte buni și foarte frumoși
copii de culoare copii alb-negru
copii sepia copii fresco copii de un galben exemplar
era o femeie care era
un Mozart al feminității
un Rolls-Royce al senzualității
un Buddha al fertilității
un Hegel al gravidității
îmi făcea copii cu duiumul eram un tată fericit
eu eram în altă parte
eu eram departe și ea îmi făcea copii
în fiecare zi cîte unul
băieți și fete
îmi semănau perfect

Tuesday, November 2, 2010

Cum se spune corect: Merlin sau Berlin?

Nu mă pot hotărî de cine îmi place mai mult: de Merlin sau de Berlin. Mîine plec la Berlin, dar nu ca să mă întîlnesc cu Merlin. Berlinul este el însuși un vrăjitor care, în ultima vreme, mă tot cheamă la el. Joi, voi avea o lectură la Landesvertretung Rheinland-Pfalz, In den Ministergärten 6. Dacă aveți drum prin zonă, nu ezitați. Intrarea e liberă ca pasărea cerului.

Monday, November 1, 2010

Stenograme secrete Mitoș Micleușanu-Iulian Tănase (+18)

me: ‬păi, știi să cînți la instrumentul ăla? nu e complicat?
Sent at 7:16 PM on Wednesday
mitos: ‬ ‪stiu frate, eu stiu tot, cand m-am intalnit ultima data cu Dalai Lama, el m-a poreclit: "Stie-tot din Carpati"‬
Sent at 7:17 PM on Wednesday
me: ‬ ‪)‬
bravo
voi ăștia din crimeea sînteți dați dracului
Dat-dracului-din-Carpați
mitos: ‬ ‪da stii care era porecla lu Dalai Lama in liceu? "Fraierica" Da la politehnica, stii cum era porecla lui? " Fraieru"‬
uite-asa, nu ofta!
me: ‬ ‪în URSS i se spunea Davai Lama‬
mitos: ‬ ‪Davai Laba‬
me: ‬ ‪Davai Laba i s-a spus în școala generală‬
mitos: ‬ ‪acuma crezi ca e abstinent?‬  
‪me: ‬ ‪cînd s-a născut, i s-a spus Davai Mama‬
doar în clipa asta e abstinent
chiar: oare Dalai Lama merge la masaj erotic?
în Brazilia știi cum i se spune?
Dalai Samba
sau Dalai Lambada
Sent at 7:22 PM on Wednesday
mitos: ‬ ‪))‬
dalai la bal
Sent at 7:28 PM on Wednesday
me: ‬ ‪hai la dalai‬
tanti, tanti, îl lăsați pe dalai să iasă afară?
Sent at 7:30 PM on Wednesday
mitos: ‬ ‪Dalai Mama Lui‬
Tului mama lui de dalai lama
me: ‬ ‪)‬
mitos: ‬ ‪acuma sughitza de rupe‬
stie ca-l pomenim
me: ‬ ‪acum ne caută ip-urile‬
mitos: ‬ ‪da poate el ti-a scris porcariile alea, te-ai gandit la asta?‬
sa-l dam in judecata!
me: ‬ ‪dar cu cine crezi că vorbești, băiețică? normal că sînt eu, dalai lama‬
mitos: ‬ ‪cum e sa te judeci cu Dalali Lama!‬
))
domnule Dalai Lama, ce surpriza, sunt onorat!
me: ‬ ‪pe domnul iulian l-am trimis după țigări și am profitat puțin‬
mitos: ‬ ‪))‬
me: ‬ ‪noi n-avem wireless la lhasa‬
ești onorat pe dracu
mitos: ‬ ‪) Krishnamurti ma numesc? poate ati auzit de mine, ma cred initiat!‬
me: ‬ ‪krishnamurit?‬
mitos: ‬ ‪))‬
me: ‬ ‪nu mai vorbesc cu morții‬
sorry
m-am lăsat
mitos: ‬ ‪krisnamortii masii de treaba‬
dar domle Lama, sunteti cam infatuat
me: ‬ ‪nu eram pînă să vin în românia‬
m-a stricat mediul
știi că pot să îți îndeplinesc treo dorințe?
trei, oof, mi-e foarte greu să scriu în românește
mitos: ‬ ‪eu domle lama n-am trei, am una‬
me: ‬ ‪zi-o‬
mitos: ‬ ‪sa vreau si eu ceva ca pe vremuri!‬
ca de cand nu mai vreau nimic, m-am imbogatit ca dracu!
si nu-mi convine
me: ‬ ‪nu pot să fac nimic în sensul ăsta‬
cu bogații nu am dialog
mitos: ‬ ‪auzi neica lama, da doamna lama ce mai face?‬
me: ‬ ‪doamna lama e la curve‬
scuză-mă
mitos: ‬ ‪)))))))‬
doamna lama e lezboiana?
me: ‬ ‪da‬
dar nu mai zi
mitos: ‬ ‪))‬
da lama junior ce face?
me: ‬ ‪e cu maică-sa‬
mitos: ‬ ‪si el e... din aia?‬
me: ‬ ‪nu, el încearcă să o convingă pe maică-sa să se culce cu el‬
neam de proști
‪mitos: ‬ ‪ca stiti domle lama sunt unii din alea si unele din ăia!‬
me: ‬ ‪am aflat‬
mitos: ‬ ‪buda fereste!‬
me: ‬ ‪buda nu ferește nimic, el e detașat‬
mitos: ‬ ‪. tre sa salvam domle lama dialogul asta, pentru urmarsii urmasilor masii!‬
me: ‬ ‪mă tem că dialogul nostru, domnule micleușanu, și e onoare să vorbim, nu mai are nici o salvare‬
mitos: ‬ ‪uite, hai sa facem o rubrica in kamikaze, dialoguri secrete pe chat, sa+i gasim un titlu si sa rupem. ne cacam si noi de ras, se caca si altii, de ce sa fim egoisti!‬
me: ‬ ‪da, da‬
mitos: ‬ ‪HAAAAI!!!‬
me: ‬ ‪avem deja primul episod‬
mitos: ‬ ‪uite ca si facem ceva tare impreuna!‬
perfect!
me: ‬ ‪dar, știți, mie mi-e jenă să devin ziarist la vîrsta mea‬
mă vor judeca colegii mei, șamanii
mitos: ‬ ‪ domle lama, jurnalistica e si asta o forma de initiere, chiar daca rau platita!‬
fii atent. gasim un titlu fain de rubrica si bagam.
me: ‬ ‪plus că eu nu mai văd și nu mai aum bine‬
Sent at 7:47 PM on Wednesday
mitos: ‬ ‪ceva de genul "Dalai Badea si Krisnaburti" sau Dalai Gâdea‬
sau ceva mai inteligent de atat

Friday, October 29, 2010

Esrig, Naum, Hancock, Grosu

Astăzi, de la ora 17, la Muzeul Literaturii Române, regizorul David Esrig ține o, să-i zicem, conferință despre Gellu Naum. De neratat.



Tot astăzi, de la 20, la Sala Palatului cîntă vînătorul de capete Herbie Hancock. Abia aștept.



Mîine, bustul lui Mugur va ajunge, în sfîrșit, la Muzeu. Turnat nu în bronz și nici în Bronx.

Thursday, October 28, 2010

De ce nu mai există RSS la Radio Guerrilla



Acum vreo două-trei luni m-am întîlnit cu Mitoș la o terasă din Centrul Vechi pentru a scrie o prezentare a Războiul Sfîrșitului Săptămînii destinată agențiilor de publicitate. Pe atunci credeam că ne putem relua emisiunea la Radio Guerrilla, aveam acordul de principiu al directorului general al RG, ne gîndeam că nu ar fi fost deloc imposibil să găsim un sponsor, exista o singură problemă: faptul că cineva de la Cațavencu îl sunase personal pe Vântu pentru a-i spune că Radio Guerrilla simpatiza cu Kamikaze. E drept că și eu cam sărisem calul în vreo două emisiuni, făcînd reclamă revistei făcute de demisionarii de la Cațavencu, printre care mă număram, iar derapajul ăsta ajunsese la urechile lui E Absolut Ok, Sorine și, de aici, la urechile lui însuși Sorin.

Scriu aceste rînduri pentru oamenii care m-au întrebat zilele astea dacă se reia Războiul: puțin probabil, ca să nu zic, de-a dreptul, nu. Radio Guerrilla este, din păcate, în proprietatea lui Vântu, iar șeful RG are, la rîndul lui, șefi (pe cei din board-ul grupului Realitatea-Cațavencu), cărora ar trebui să le ceară voie ca eu să revin pe post. E prea complicat. Altfel, rămîn atașat de Radio Guerrila, care, fără nici o exagerare, este și copilul meu. Am muncit mult la nașterea acestui post de radio, am lucrat, la început, și cîte 15 ore pe zi, m-am trezit luni în șir la 5 dimineața, dar și la 4, multe jingle-uri care se aud și acum pe post sînt scrise de mine, iar actualele concerte live de luni seara au loc sub sloganul "Muzica se ține de cuvînt", care îmi aparține. Ca să nu mai zic că RSS-ul a făcut mulți oameni să rîdă în cei aproape 5 ani de existență. Sigur, n-am făcut numai lucruri inspirate la RG, dar orișicît. Altfel, încă unul, cînd Radio Guerrilla își va recîștiga independența, abia atunci se va putea spune că binili învinge.

Iată prezentarea RSS pe care am scris-o cu Mitoș pentru agențiile de publicitate, sper să vă amuze:

Războiul Sfîrșitului Săptămînii

Ce este RSS:
Războiul Sfîrșitului Săptămînii este o emisiune creativă, de divertisment intelectual, care iese din tiparele comune ale emisiunilor de radio. Este realizată de Iulian Tănase (Județul Bacău) și Mitoș Micleușanu (Planeta Moldova), doi oameni de bine, cărora le lipsește aproape orice, în afară de umor.

Cu riscul de a părea grandomani, infatuați, aroganți și total lipsiți de credibilitate, putem spune cu mîna pe Idiotul lui Dostoievski că emisiunea noastră, respectiv RSS, este cel mai bun produs radiofonic de după moartea violentă a soților Ceaușescu.

Emisiunea a început în toamna lui 2005 și a continuat pînă în primăvara lui 2010, cînd realizatorii ei au uitat brusc că trebuie să meargă la serviciu. Și-au adus aminte cîteva luni mai tîrziu, cînd deja nu mai existau bani de salariu.
Misiunea acestei emisiuni este provocarea rîsului cu orice preț sau chiar gratuit. RSS tratează subiecte dintre cele mai diverse, de la totul la nimic, despre om, lume, viață, moarte și ultimele descoperiri ale cercetătorilor americani din România. RSS este spontană în măsura posibilităților, dar, în general, iese bine, nimeni nu se prinde că, de fapt, nu avem nimic de spus, cu toate că a existat un caz în care Patapievici l-a sunat pe Pleșu să-i ceară numărul Mihaelei Rădulescu, asta neavînd neapărat legătură cu emisiunea noastră, deși nu se știe niciodată.

Printre realizările emisiunii noastre se numără următoarele: 1) Festivalul de Poezie Polițistă Al Capone (februarie 2009); 2) un concurs de frumusețe audio Miss Coardă Vocală 2008; 3) o ascultătoare din Constanța și-a scris lucrarea de licență despre emisiunea noastră, obținînd nota 10 absolut nemeritat; 3) ascultătorului Trandafir Ștefan din Craiova i-am achiziționat un computer cu ajutorul căruia a promis că va cîștiga Premiul Nobel pentru Medicină Naturistă; 4) emisiunea RSS este preferata pacienților de la Spitalul 9; 5) numai la RSS a fost anunțată în repetate rînduri moartea subită a lui Ion Iliescu, fără ca Ion Iliescu să se simtă.

Unde:
Numai la Radio Guerrilla, în curînd și la celelalte radiouri.

Cînd:
În fiecare duminică, între orele 21-23.

Cum:
În doi, cu multă muncă, dăruire și, rareori, cu talent.

De ce:
Fiindcă nu mor golanii cînd vor fazanii.

Pentru cine:
Pentru oricine mai are urechi și de auzit.

Wednesday, October 27, 2010

Urlă la Lună, taci la Soare!



Inspiră. Expiră. Nu e bine. Nu așa se inspiră. Nu așa se expiră.
Am zis să inspiri. Am zis să expiri. Am zis.
Trage aer în piept. Nu așa. Trage tot aerul în piept.
Inspiră toată atmosfera. Pînă simți
cum stratul de ozon ți se așează pe pleoape.
Așa. Încă o dată. Foarte bine. Abia acum ești pregătit să urli la Lună.
Urlă. Am zis să urli. Nu e bine. Nu așa se urlă la Lună.
Încă o dată. Trage tot aerul în piept. Ușor, fără zgomot.
Ca și cum ai tăcea la Soare. Cu stratul de ozon pe pleoape.
Nu poți urla la Lună fără să taci mai întîi la Soare.
Acum, marș și căsătorește-te.
De muzică ne ocupăm noi. Contra unui tarif modic.

E bine



E bine cînd cineva îți întinde o pîine și pîinea își înfige colții în carnea ta și te înghite cu totul și tu te simți bine în sicriul acela de grîu și apă, în sicriul moale care crește sub privirile femeilor cu mîini atoateștiutoare, e bine, desigur, cînd un cuțit întîmplător, cu doctorat în antropologie, se izbește cu fruntea lui tăioasă de fotografiile care te țin prizonier, e un cuțit aproape lichid acesta și numai el te poate scoate de acolo pe jumătate mort, pe jumătate viu, pe jumătate însîngerat, pe jumătate poet, pe jumătate osificat, pe jumătate tănaseificat etc., e bine cînd pămîntul se rotește în jurul gleznelor tale plecate în căutarea centrului, cînd fumul țigării pe care o ținem strîns între pleoape e un semn că undeva, departe, tocmai s-a încheiat o pace durabilă și războiul poate începe.

Monday, October 25, 2010

Primim pe adresa redacției blogului: Teoria relativității este simplă

Cititorul care își spune Nea a fost atît de amabil încît a trimis pe adresa acestui blog un text extraordinar, din care vom înțelege – în sfîrșit, poate – ce este teoria relativității și cu ce se mănîncă ea la micul dejun. Să-i mulțumim lui Nea că ne-a luminat.

Aşa cum am spus, teoria relativităţii este atât de simplă, de intuitivă, încât tocmai de asta e greu de explicat. Cum să explici de ce cad merele pe pământ? I-a trebuit lui Newton o groază de timp şi tot nu s-a dumirit până nu l-a lovit un măr în cap. Şi încă nu a dat decât o teorie superficială, care arată doar cum, nu şi de ce.
La fel şi cu relativitatea. Ca să o înţelegeţi totuşi, gândiţi-vă că lumea nu e creată şi guvernată de Dumnezeu, ci de un poliţist, anume de şeful Serviciului de circulaţie rutieră. Iar acesta a decis, din motive doar de el ştiute, că viteza maximă de deplasare prin lume (lumea fiind în cazul nostru oraşul Bucureşti) este de 50 km/oră. Este clar că dacă mergi din Lujerului la Obor nu ai cum să parcurgi cei 10 km în mai puţin de 12 minute, chiar dacă ai alerga şi tu în autobuzul cu care mergi.
Deci, dacă pleci la ora 9.00 din Lujerului, ajungi cel mai devreme la 9.12 la Obor, presupunând că mergi cu cel mai rapid autobuz, că nu prinzi stopuri şi blocaje.
Dar, să zicem că un oarecare pleacă la ora 9.05 din Lujerului cu automobilul proprietate personală şi, din nu se ştie ce motiv, i se rupe de limita maximă de viteză din oraş. Merge cu 120 km/oră şi ajunge la Obor în 5 minute, deci fix la 9.10.
A dat timpul înapoi? L-a dat! A dormit 2 minute în maşină, la Obor, până a ajuns şi fraierul cu autobuzul? A dormit!
Şi să nu-mi spuneţi că l-a amendat miliţia. Cum limita MAXIMĂ de deplasare este de 50 km/oră, înseamnă că nici fotonii nu o pot depăşi, deci o rază de lumină care ar trebui să fie reflectată de maşina lui pentru a ajunge în retina şi, cu puţin noroc, la creierul agentului de circulaţie, nu poate ajunge din urmă maşina lui, ea mergând cu 60 km/oră. Deci este invizibil, miliţia nu îl poate vedea.
Apropo, oare cum i se înfăţişează o rază de lumină unui observator care se deplasează paralel cu ea, şi tot cu viteza luminii?

Data viitoare, Big Bang-ul pe înţelesul tuturor.
În pregătire, teoria Evoluţionist-Creaţionistă unificată.

Nea

Saturday, October 23, 2010

Vă plac timpul? Îmi plac, dar să fie prezent!

N-aș vrea să vă deranjez, dar tocmai am recitit niște chestii despre timp zise de Sfîntul Augustin, un tip foarte mișto și încă foarte modern, deși Evul Mediu abia începea cînd spunea el lucrurile astea. Există în Confesiuni un paradox formulat de Sfîntul Augustin cu privire la timp și este destul de interesant dacă pînă și Wittgenstein se referă la el în Caietul albastru, lectură plăcută, dacă e :)

Aşadar, ce este timpul? – se întreabă Sfîntul Augustin, după ce face o serie de consideraţii asupra Creaţiei şi eternităţii de-a pururi prezente a lui Dumnezeu. „Dacă nimeni nu încearcă să afle asta de la mine, ştiu; dacă însă eu aş vrea să explic noţiunea cuiva care mă întreabă, nu ştiu“, sună răspunsul. Totuşi, acesta nu este întregul răspuns, fiindcă, în continuare, Sfîntul Augustin vorbeşte despre cele două categorii temporale – trecutul şi viitorul –, întrebîndu-se cum s-ar putea vorbi, oare, despre trecut şi viitor de vreme ce trecutul nu mai este, şi nici viitorul nu există încă. Referindu-se la prezent, Sfîntul Augustin spune că, dacă acesta ar fi mereu prezent şi nu s-ar scurge în trecut, deja n-ar mai exista ideea de timp, ci am vorbi despre eternitate. Astfel, ajungem în pragul unui paradox, pe care Sfîntul Augustin îl formulează astfel: „Dacă pentru ca prezentul să dobîndească însuşirea de timp trebuie să se transforme în timp trecut, atunci în ce fel am putea noi susţine că există ceva, în aşa fel încît să putem spune despre timp că el există cu adevărat numai dacă tinde să nu fie?“. Sfîntul Augustin refomulează acest paradox spunînd că noi vorbim totuşi de „timp lung“ şi de „timp scurt“, şi lucrul acesta nu-l afirmăm decît în legătură cu trecutul sau viitorul. Dar cum poate fi lung sau scurt ceea ce nu există? Căci ceea ce s-a scurs deja nu mai este, iar viitorul nu este nici el.

Monday, October 18, 2010

Apropo de stenograme

Mi-ar fi plăcut foarte mult să citesc stenogramele discuțiilor pe care le purtau, prin anii '40, Gellu Naum, Gherasim Luca, Trost, P. Păun și Virgil Teodorescu, ar fi fost ceva să existe asemenea interceptări, dar uite că n-a fost să fie, așa că nu ne rămîne să citim decît ce avem, eventual să ne inventăm propriile noastre stenograme, cu două personaje, în genul unor Vladimir și Estragon.

Altfel, recomand călduros să citiți răspunsurile lui Mugur Grosu la chestionarul lui Un Cristian, Mugur este fermecător cînd se lasă dus la vale de valul care îl locuiește, plus că el spune niște adevăruri foarte tăioase despre literatura actuală, locul de lectură obligatorie e aici.

Și mai altfel, citind răspunsurile lui Mugur și vorbind cu el și la telefon, mi-am amintit de vorba lui George Vasilievici: „roman tînăr, caut editură“. George a căutat editură și, văzînd că aici e greu de găsit dacă n-ai luat măcar un Nobel, s-a gîndit să încerce și dincolo. Eu nu merg cu gîndul atît de departe, dar nici nu pot să nu spun că stau cu cîteva cărți la sertar în așteptarea unor vremuri mai bune. Editurile nu se vor înghesui prea curînd să publice Manualul Îmblînzitorului de Cafele, pe care l-am terminat de mult, nici poemul Best Sailor, nici experimentele vizuale (Rêvebus, Black Sea Dream, Asphalterity, Sand But True, Anatomia valurilor), nici Iubitafizica (la care am mai scris ceva, și asta doar fiindcă, între timp, am mai trăit niște lucruri; acum are cu cîteva zeci de pagini mai mult) și nici poemul În cîte feluri se poate tăcea. Cît despre editura Locul Tare, pot zice că Locul Tare c'est moi și, deocamdată, nu mai sînt vremurile cînd puteam publica pe banii mei. Am făcut pomelnicul ăsta pentru că m-a întrebat cineva ce mai scriu și dacă mai scriu: da, scriu, și nu hotărăsc eu dacă mai scriu sau nu, stările sînt cele care dictează.

Thursday, October 14, 2010

Copii, cum se numește Pablo Picasso?

– Știu eu, știu eu, tovarășa! Pablo Picasso se numește Pablo Diego José Francisco de Paula Juan Nepomuceno María de los Remedios Cipriano de la Santísima Trinidad Ruiz y Picasso.
– Bravo, Wikipedia, stai jos, ai 10.

Wednesday, October 13, 2010