Thursday, February 11, 2010

Cum aş putea, oare, să te uit



Cum aş putea, oare, să te uit
cînd tu vii la mine în fiecare noapte
despici uşor fereastra în două şi intri, şi ieşi, şi intri
şi te uiţi, şi mă uiţi şi iar te uiţi cum te visez şi te văd
cum tai în două fereastra şi intri, şi ieşi, şi te uiţi, şi mă uiţi
cum aş putea, oare, să te uit
cînd tu ţi-ai făcut din ubicuitate un tandru obicei
şi eşti peste tot şi eu sînt pe niciunde
cînd tu îmi invadezi conştiinţa cu subconştientul tău
şi îmi intri sub piele epilîndu-mi venele prin interior
şi te plimbi cu gondole tăcute pe arterele mele şi îmi tulburi sîngele
cum aş putea, oare, să te uit
cînd tu înalţi castele de nisip din mîinile mele
şi circuli fără bilet pe toate liniile palmelor mele
cum aş putea, oare, să te uit
cînd în fiecare dimineaţă cînd mă bărbieresc
tu eşti acolo, mă aştepţi şi îmi dai bună dimineaţa! din oglindă
cum aş putea, oare, să te uit?

5 comments:

ioanaa said...

mai superb ca excelentul

Anca said...

Foarte buna si poza!

Anonymous said...

dar de sa uiti?
pastreaza cu drag amintirea
si dupa un timp
deschide usa larg
fa-i loc sufletului tau
sa se intoarca la tine
lasa-l sa respire :)

Elza said...

frumos.
e ca o declaratie de iubire pentru viata :)

condensator said...

True story my friend.

Cred ca era prin 2002 sau 2003 cand am dat peste volumul Iubitafizica. Mi-a placut mult si aveam acasa un exemplar. Peste nu multa vreme am plecat in vacanta la Paris, la iubita mea, cu cartea dupa mine. Iubitei mele i-a placut mult si avea si ea un exemplar. "Cum as putea, oare, sa te uit" era preferata noastra.
La 2-3 ani dupa Paris, intr-o vara, in Bucuresti, la terasa "La Ruine", cu o iubire pe ruine,
eu si cu iubita mea la o bere. Langa noi un tip care citea "Dilema". Era atat de apropiat de noi incat eu am crezut ca mi-a luat revista mea, asa ca l-am intrebat daca din intamplare nu e revista mea. Domnul mi-a raspuns:
"E revista mea, mi se mai intampla si mie sa citesc ...". In fine, la un moment dat domnul pleaca, iar eu imi dau seama ca il stiu de undeva. Draga Iulian, imi pare rau, insa nu te-am recunoscut decat dupa ce ai plecat.
Dar ce voiam sa te intreb de fapt, tu ne-ai recunoscut?