O beznă-n bernă

Rude apropiate îi mor şi Dumnezeu doliu nu poartă

Noi sîntem ceilalţi noi nu sîntem Dumnezeu
nouă bumbacul ne e beznă şi întunericul cămaşă ne este
noi doliu purtăm dar Dumnezeu doliu nu poartă

Şi vine o zi întunecată ca o privire coborîtă în bernă
şi vine o zi (aceeaşi alta) cu un întuneric dens pe la amiază
cînd noi sperăm ca măcar atunci Dumnezeu să poarte şi el

Şi unul dintre noi (cei ce sîntem la fel) chiar zice
îi zice cu intonaţie cadenţă şi decadenţă
domnule Dumnezeu priviţi v-a murit ruda apropiată
aţi fost făcut ca şi noi după chipul şi asemănarea lui
de ce vă purtaţi aşa şi pe dincolo
de ce nu purtaţi măcar o eşarfă acolo
sîntem siguri că negrul v-ar prinde foarte bine
noi de ce da şi dumneata de ce nu