Wednesday, June 30, 2010

Înțeleg că domnul Liiceanu este supărat pe mine

La sfîrșitul lui 2008, am scris & publicat în Cațavencu un articol ireverențios la adresa domnului Gabriel Liiceanu. Se poate citi aici, deși chiar nu merită efortul.
Vineri, 11 iunie, la Bookfest, am fost invitat să vorbesc la lansarea audiobook-ului Ion Creangă, și am vorbit. Unul dintre cei în fața cărora am vorbit a fost domnul Liiceanu. Totuși, este impropriu zis "în fața", fiindcă domnul Liiceanu ne trata, din cîte am obervat, mai mult cu profilul, cînd nu de-a dreptul cu spatele. Dar cu spatele, la propriu. Oricum, asculta ce ziceam noi, ăștia care vorbeam și care nu cred că spuneam lucruri memorabile. La sfîrșitul lansării, domnul Liiceanu (cu care nu mă cunoșteam decît de la televizor) a venit la mine, mi-a întins mîna și mi-a zis textual: "Vă felicit, mi-a plăcut foarte mult cum ați vorbit, vă mulțumesc". Nu știu ce i-am răspuns, cel mai sigur e că nu am zis nimic, oricum, în mod sigur nu i-am spus: "Păi, în cazul ăsta, nu îmi publicați și mie un bestseller?".
Ulterior am aflat că domnul Liiceanu știa că eu scrisesem articolul cu "pula". Și am mai înțeles că nu l-a deranjat articolul în sine, cît faptul că nu mi-l asumasem, semnîndu-l. Mi-l asum acum, deși nici asta nu cred să aibă vreo importanță.
Funciarmente, reverențiozitatea la adresa autorităților culturale nu mă dă afară din casă, însă nici nu pot spune că am ceva personal cu domnul Liiceanu. Poate că – adică sigur că – nu îmi plac morga și un anume patetism, pe care le afișează în public, dar, dincolo de aceste măști de a căror realitate nu am cum să fiu sigur și în privința cărora, deci, mă pot înșela, am și motive pentru care domnul Liiceanu îmi place. Nu ca persoană, că nu-l cunosc, ci ca autor. La 17 ani, după ce am citit Jurnalul de la Păltiniș, am vrut să dau admitere la Filosofie, iar, după alți 17 ani, chiar am dat. Apoi, nu cred că l-aș fi înțeles pe Parmenide fără limita pe care G.L. o explică foarte bine. Iar limita ca împlinire (adică peras ca telos) este foarte importantă în viața unui om, fiindcă, pe vremuri, era un compliment ca cineva să îți spună: "Nene, ești foarte limitat!".

4 comments:

Cornelia said...

Mi-a placut mult articolul cu p...(na! ca nici io n-am curaj sa-l scriu, zic)! ar trebui sa cam lasam la o parte pudismul acesta atat de fals! eu am citit cea mai "tare" scrie despre comunism, cea mai explicita explicatie a comunismului in Hustler, in intr-o scriere a lui Grosan! daca eram pudica, ...pace buna!

runbaby said...

well, you got one thing right, pudism este, intr-adevar, fals.

Mister Qes said...

In perioada aceasta domnul Liiceanu e mai suparat pe Sorin Adam Matei decat pe tine. :)

vic said...

1. nici mie nu mi-a placut liiceanu cind si-a botezat masina siegfried, si facea apologia pantalonului culoare ou de rata,
nici cind,
2. a povestit o scena de conflict intim cu o femeie in care a fost gata sa loveasca [memorabila]
dar,
admir coerenta si demnitatea discursului, pe orice tema. ascutimea mintii si recunostinta ca a fost model cind altele nu aveam.

nu ti-am citit articolul cu pricina, poti sa nu fii de acord cu liiceanu, sa nu il admiri, dar sa nu jignesti niciodata un om pe care tu singur spui ca nu-l cunosti.

faptul ca a venit si te-a felicitat spune ceva despre el, neh?

e grea povara [in viata] faptelor pe care le regretam.