Friday, August 13, 2010

Scaunele (rezumat)



Îmi amintesc de o noapte albă și mai ales de dimineața care i-a pus capăt, de parcă rostul dimineților n-ar fi decît acela de a trimite noaptea la plimbare, lumina care aruncă în aer întunericul, însă, pînă să îmi înfig colții memoriei în carnea acelei dimineți, aș vrea să mă opresc puțin la expresiile astea care plutesc în derivă între două oglinzi, una privindu-se în cealaltă, nopți albe și zile negre, probabil au legătură cu ochii, ochii fiind aceia care albesc nopțile și înnegresc zilele, n-aș merge mai departe, e doar o ipoteză.
În vremea aia practicam nopțile albe imaginîndu-mi că, astfel, am acces la mișcarea de revoluție a pămîntului, aveam toate motivele, dacă totul mergea bine, să cred că simt mișcările astea, oameni cu ochii deschiși învîrtindu-se pe întuneric în jurul soarelui, și dimineața care își făcea apariția împingînd noaptea albă în prăpastia de unde soarele, vorba vine, se ridica încet. Eram cu niște oameni, plaja din Vamă încă era acoperită de ceața luminoasă a unui întuneric ambiguu, și eu mi-am luat oamenii și i-am dus pe malul mării, și acolo erau niște scaune lipite unul de altul, și oamenii s-au așezat pe ele, și eu în fața lor, în picioare, am început să joc o piesă de teatru despre un bărbat care întîlnește o femeie. Și după ce mi-am primit porția de aplauze amestecate cu nisip, m-am aruncat în mare și dus am fost.
Scaunele astea au fost fotografiate în vara aceea.

No comments: