Cămașa ca semn de carte

În urmă cu cîțiva ani, doamna Lygia Naum mi-a dăruit cîteva lucruri care au fost ale lui Gellu Naum: o pălărie, două pipe, un halat de baie, o salopetă, un sacou și o cămașă, poate și altele. Cămașa asta – cărămizie la început, dar care, cu trecerea timpului, s-a mai decolorat – am purtat-o de vreo cîteva ori, dar niciodată nu m-am simțit în largul ei. Am și scris în Sora exactă un poem despre această cămașă, îl transcriu aici:

Oricît și în oricîte aș împături cămașa aceasta cărămizie
golul lăsat de dumneavoastră se păstrează intact
egal cu amintirea în care brațele mele alunecă temătoare

E o cămașă adîncă aceasta domnule
e un adînc acolo între mînecile ei
pe care trupul meu tînăr și obosit nu îl poate umple

Nu pot îmbrăca golul lăsat de dumneavoastră în această cămașă
nu pot deloc domnule oricît aș vrea
și în oricîte părți aș descheia adîncul acesta cărămiziu

Pesemne că așa i-a fost scris acestei cămăși, să aibă un destin mai aparte, să ajungă să fie purtată de colo-colo de cîteva zeci de oameni. Într-una din zilele de dinaintea zilei de miercuri, 29 septembrie, cînd pregăteam seara de lectură Gellu Naum de la Clubul Țăranului, Ioana mi-a spus, Hai să le facem un dar celor care vor veni la lectură, Bine, i-am zis, dar ce, Păi, putem face niște semne de carte din cămașa aceea, le cos eu la mașină și tu scrii pe ele cîte un vers, două, de Gellu Naum. Zis și tăcut, vorba unui pohem. Din adîncul acestei cămăși au ieșit vreo 60 și ceva de semne de carte – aș zice – foarte frumoase, pe care le-am împărțit, pe sărite, unei audiențe cu mult mai numeroase. Iată două mostre:


(Semnul lui Silviu Dancu)


(Semnul lui Cătălin Stănescu, TheChronicle)

Semnale despre semnele cămășii, pe TheChronicle, la Mugur și pe blogul unui pasager în tranzit.