Wednesday, December 1, 2010

Sînt indiferent că sînt român

Am vorbit cu francezi și nu am avut senzația că m-aș conversa cu Descartes, Voltaire, Napoleon sau Thierry Henry.
Am vorbit cu englezi și nici unul nu era Shakespeare.
Am vorbit cu nemți și în privirea lor nu i-am zărit pe Kant, Novalis, Hegel, Heidegger sau Modern Talking.
Am vorbit cu chinezi și nici unul nu era Liu E, Wang Yirong sau omul din Sîciuan al lui Brecht.
Am vorbit cu americani și nici unul dintre ei nu era reîncarnarea Statuii Libertății.
Am vorbit cu bulgari și nici măcar cel care voia să îmi ia permisul de conducere nu putea fi confundat cu Tzvetan Todorov.
Mă rog, am mai vorbit și cu alții, și nimeni nu părea că mă confundă cu Brâncuși, Cioran, Eliade, Ceaușescu, Băsescu sau Cheeky Girls.

Prin urmare, mă gîndesc că n-ar fi rău dacă am renunța la mîndriile naționale. Dincolo de a fi român sau thailandez, sîntem oameni, însă o zi națională sau internațională a omului nu există, și bravo lor.

6 comments:

mece said...

Mie, în schimb, nu mi-e indiferent că sunt român, fără a fi însă neapărat mândru de asta, pentru că nu doar acestea sunt opţiunile. Mi-e însă permanent cumva: mai bine - când vin şi arunc un ochi la ce s-a mai întâmplat pe aici, mai rău, când viaţa mi-e în pericol în intersecţia lui Ştirbei Vodă cu Plevnei din cauza idioţilor care taie intersecţia cu maşinile şi te trezeşti de nicăieri cu ei lângă tine. Şi tot aşa.

Iulian Tănase said...

N-o mai lua și tu pe-acolo și-o să vezi că trăiești veșnic.

Mihai said...

Salut!

Cineva, a spus "... eu, cultural, sant un european, dar fundamentul spiritual e de tăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de rîs. Si toti din generatia mea au simtit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sînt tîmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit pînă la moarte ..."
A gresit, s-a inselat, exagera?
Nu vreau sa fiu carcotas, nu vreau sa ma bag in seama, nici vorba sa vreau sa fac pe desteptul, chiar imi placi, in general si chiar ma intereseaza parerea ta!

Iulian Tănase said...

Păi, da, poate Țuțea avea un fundament spiritual românesc, mă întreb acum dacă (mai) există așa ceva. Personal, habar n-am.

mece said...

:)
Merci Iulian. Voi încerca să găsesc o rută ocolitoare.

calliope said...

Nu toti sint oameni,de ce un om si un neom ar avea aceeasi zi,ba chiar si aceeasi noapte? Se prea poate sa nu existe ziua internationala a omului dar Doamne -Ajuta ca exista ziua internationala a femeii si e suficient :)