Sunday, February 28, 2010

Vrei?



– Vrei să-ţi aminteşti ziua cînd te-ai născut pentru prima oară?
– Nu pronunţa numele uneltelor pe care nu ştii să le foloseşti.

– Vrei să ajungi departe?
– Află-te în treabă.

– Vrei să ţi se deschidă ceaţa?
– Dezbracă-te de pielea deteriorată pe la colţuri.

– Vrei un răgaz pentru a te orienta?
– Aleargă în jurul soarelui.

– Vrei să fii întîmpinat, oriunde ai merge, cu o pernă?
– Nu te lăsa surprins de fantoma zilei de ieri.

– Vrei luna de pe cer?
– Învinge-ţi teama de alb.

– Vrei ca în ochiul tău stîng să înoate un peşte de argint?
– Scoate din tine tot ce ai încuiat.

– Vrei arme?
– Nu te mai uita la ceas.

– Vrei pletele Ofeliei şi pielea unei piersici?
– Nu intra în vorbă cu necunoscuţii care vorbesc fluent 19 limbi materne.

– Vrei să ai muşchi de oţel?
– Ridică-te şi umblă.

– Vrei să poţi vorbi cu alte cuvinte decît cele uzuale?
– Închide pleoapele care ţi-au crescut pe umeri şi aruncă-ţi privirea în plămînul drept.

– Vrei să dai numele tău unei prune?
– Nu exagera decît dacă n-ai încotro.

(Dan Stanciu & Iulian Tănase, Trusa instalatorului de umbre, Locul Tare, 2006)

Saturday, February 27, 2010

Un vis din „Copilăria lui Ivan“

Ivan nu a avut o copilărie extraordinară: mama ucisă, tatăl ucis, sora ucisă.
Ivan a sfîrşit-o încă şi mai rău.
Însă ce vise avea Ivan!
Visul meu preferat din Copilăria lui Ivan (Andrei Tarkovsky, 1962) este ăsta:

Thursday, February 25, 2010

Visele tale se varsă, toate, în uitare şi uitarea nu se umple



Am vorbit singur foarte mult
am vorbit foarte mult singur
mi-am spus de la obraz tot felul de lucruri
mi-am scuipat în faţă cuvinte tăioase
am visat lucruri care nu se fac şi am vorbit despre ele
mi-am spus şi ţi-am spus
visele tale se varsă în uitare
şi uitarea nu se umple

am făcut dragoste cu o femeie în văzul tuturor
trebuia să facem asta
ne doream în văzul tuturor
ceilalţi ne priveau în altă parte
îmi părea nu rău ci foarte bine
le aruncam tot felul de vorbe printre tot felul de cuvinte
le spuneam
nu se face să vă faceţi că nu auziţi ceea ce vedeţi
le spuneam
acum că am ajuns atît de departe de
locul în care se află cifra nefericită deşi naturală
vă doresc multă relativitate
vouă şi copiilor voştri
eu am să escaladez teatrele cinematografele
şi prefecturile cu 33 de etaje
am să fiu abstinent cu măsură
am să ţin cont de femeile care mă aşteaptă
în noaptea asta nu am timp să fac copii
în noaptea asta am să vorbesc
cel mai probabil singur am să vorbesc în noaptea asta
voi vorbi singur pînă voi ajunge la o cunoaştere letală
vă rog insistent să nu insistaţi
nu insistaţi eu sînt un om singur
oamenii care mă înconjoară sînt alţii

undeva nu departe era o macara
îmi trimiteam sufletul pînă acolo
să vadă şi el cum e să ai rău de înălţime


(Nu este nici o glumă: acest poem, nepublicat pe nicăieri, l-am scris în ziua de 06.06.06, tocmai l-am descoperit într-un caiet şi mi s-a părut amuzant să-l pun pe blog.)

Sandu Vakulovski este cetăţean român

Aflu de pe blogul lui Mugur că prietenul Sandu a primit, în sfîrşit, cetăţenia română. Minunea s-a întîmplat azi. Nu ştiu ce se urează în aceste condiţii, dar aş risca, totuşi, un „La mai mare!“, fiindcă a fi cetăţean român nu este cea mai mare chestie care i se poate întîmpla cuiva în această viaţă.

Wednesday, February 24, 2010

Poemul tigrului nocturn



Ca un tigru în cuşcă adulmecînd sîngele nopţii
el aşteaptă întunericul gata de-mbarcare

Şi întunericul acostează la mal la ora stabilită
e ora stabilită prin tragere la sorţi
cînd cortinele gemene cad fără zgomot
şi femeile se prăbuşesc în uterele unor rochii materne

E ora cînd ca un tigru adulmecînd sîngele înstelat al nopţii
el porneşte în căutarea unui nasture cu ochi de foc

El noaptea e mereu c-un pas în faţa lumii
dar ea este acolo de mult timp şi îl aşteaptă

Sunday, February 21, 2010

Declarăm Război României (update)

Să facem un Război pentru prietenul nostru Alexandru Vakulovski. În seara asta, la Radio Guerrilla, de la ora 20. Îi invit pe toţi prietenii lui Sandu care sînt pe recepţie să sune la radio şi să vorbim despre bătaia de joc pe care o practică imbecilul stat român.
Ca bibliografie, vă recomand următoarele lecturi: asta şi asta.

În Academia Caţavencu de mîine există un material despre prietenul nostru Sandu Vakulovski.

Thursday, February 18, 2010

Poemul tăcerilor de fum



Era o vreme a deprinderii cu desprinderile decisive

Pe atunci mă vizita un tigru cu blană de iepure îi stătea bine
îmi spunea ultimele noutăţi despre trecut şi viitor

La miezul nopţii coboram în stradă şi fumam
era multă tăcere în gura mea amestecam tăcerea cu fumul de ţigară
îmi înfigeam picioarele în miezul cald al nopţii şi fumam
scoteam din mine rotocoale mari de ceaţă mută
cerul gurii mele parcă se unise cu pămîntul
eram departe de mine aşteptam ceva

După un timp am început să îţi aud vocea învolburîndu-mi sîngele

La miezul nopţii coboram în mine şi tăceam
şi tăcerea îmi ascuţea auzul cu nişte pietre evazive
şi atunci îmi auzeam sîngele îmi vorbea cu vocea ta
îmi spunea ultimele noutăţi despre mîine
ce se întîmplă cu mîine îmi întrebam sîngele
şi atunci tu începeai să îmi vorbeşti
cu vocea ta înecată în sîngele meu

Venele braţelor mi se umpleau de cuvintele tale
şi venele tîmplelor mele zvîcneau
ca nişte cai sălbatici zvîrlind din copite atunci cînd
vocea aceea a ta pe care o foloseşti mai ales noaptea
îmi şoptea lucruri pe care niciodată nu le mai auzisem

Era o altă vreme acum
era o vreme a deprinderii cu prinderea de mînă
iar tigrul îşi schimbase blana avea una de vulpe nenăscută
mă vizita numai cînd avea ceva de tăcut
se aşeza lîngă mine şi tăcea în cele mai mici detalii

Cînd sîngele meu începea să vorbească cu vocea ta
inundînd încăperea în care tăceam cot la cot cu musafirul-animal
vulpea de pe umerii tigrului ofta cu voce tare îmi spunea
ştii sîngele tău sonor îmi face o poftă grozavă să mă nasc şi eu

Tuesday, February 16, 2010

Două fotografii cu patru poeţi


(Constantin Acosmei, Vasile Leac, Hans Thill, eu – Heidelberg, octombrie, 2009)


(aceiaşi, într-o altă ordine – Edenkoben, octombrie, 2009)

fotografii de Ingo Wilhelm

Un filosof în carne şi oase



Nu ai în fiecare zi ocazia de a întîlni un filosof în carne şi oase, mai ales că filosofii în carne şi oase – şi asta o dovedeşte, la modul îngrijorător, ultimul recensămînt – sînt pe cale de dispariţie, poate chiar mai rău. Singurul filosof autentic pe care l-am întîlnit – şi îmi amintesc foarte bine că era vară atunci cînd l-am întîlnit – era semi-analfabet. Avea idei puţine, dar sublimul îngropat în ele nu te putea lăsa indiferent. Pe scurt, doctrina filosofică a acestui admirabil îngrijitor al sufletului este următoarea: Oul curăţat e un minut pierdut, varza e o cheie nereuşită, omul e o plantă bătută.

Monday, February 15, 2010

Poemul disperării şi-al altor întîmplări



Cînd tu adormi departe de mine
într-un văzduh de carne crudă
căptuşit pe dinăuntru cu vată proaspătă
în pădurile care mă locuiesc pe dinăuntru
îşi fac apariţia haitele de lupi care mă strigă pe nume
mă strigă aşa cum criminalii îşi strigă victimele pe cele din urmă nume ale lor
şi lupii mă strigă ca şi cum m-ar îngropa în pămîntul negru al numelui
şi în ochiul meu stîng reapare vulturul-gropar
cel care într-o dimineaţă de septembrie mi-a spus de la obraz
că eternitatea mea e în mîinile lui
dar în memoria mea ca un burete stors de amintiri
îşi înfige steagul o feroce felină cu ochii injectaţi de sînge
şi sîngele din ochii ei este al meu ne ştim de mult
şi lupii urlă ca la facerea lumii
pe cînd vulturul-gropar îmi sapă o groapă în cer
şi tu continui să dormi acolo lîngă groapa aceea invizibilă
şi pădurile din mine înfrunzesc
şi frunzele mă strigă pe nume
şi eu îţi urlu numele cu ultimele puteri
şi tu continui să dormi la orizontul unei disperări orfane
în timp ce animalele astea se tot plimbă prin mine
în timp ce frunzele îşi strigă copilăria pierdută
în timp ce gropile îşi strigă cerul tăiat în bucăţi

Cînd tu adormi departe de mine
într-o rochie din carne crudă
căptuşită pe dinăuntru cu sîngele aşteptării
în cămaşa cu rădăcinile adînc înfipte în carnea mea
animalele nopţii îşi fac adăpost
şi eu le privesc cum îmi ară pieptul cu ghearele
le privesc cu ochii mei injectaţi de sîngele tău

Sunday, February 14, 2010

Oamenii de care ţi-e dor sînt nemuritori

Doi dintre nemuritorii mei sînt Lygia şi Gellu Naum.
Astăzi e ziua lor. Am povestit cîte ceva despre asta aici.
Pe Gellu Naum l-am visat de multe ori.
Memoria trebuie să îşi facă datoria.
Era un vis în care Gellu Naum îmi strîngea palmele în pumnii lui puternici.
Scria poeme pe nişte bucăţi de sticlă.
Se întîmpla în casa părinţilor mei din Moldova, acest vis.
La scurt timp, Lygia mi-a povestit la telefon că m-a visat.
Se întîmpla în casa lor din Comana.
Lygia îmi striga să salvez tabloul din faţa casei.
Eu îmi înfigeam unghiile în braţele ei, în acest vis.
Se mai întîmplau şi altele.
Am transcris aceste două vise într-un poem din Sora exactă.
E bine cînd dorul cuiva pune umărul la nemurirea altcuiva.



(Poemul celor două vise)

Rude conştiente noi sîntem
ne recunoaştem abia după ce plecăm
schimbăm cuvinte într-o tăcere indiscutabilă
ne visăm unul pe celălalt ne chemăm
folosim invocaţii şi intonaţii

Ei îi spun tatăl meu obiectiv
fiu subconştient el mă numeşte

Mama mea subiectivă mă strigă în somn
îmi cere să salvez tabloul din faţa casei

Tatăl meu hazardat mă strînge la piept
cînd mă vede îmi strigă ce cauţi tu în casă
du-te afară şi fă dragoste
şi eu mă duc afară şi fac exact atîta dragoste
cît să ne ajungă la toată familia mai multe zile

Mama mea mediumnică mă întîmpină pe scări
şi eu îmi înfig unghiile în braţele ei – e un gest
mai vechi de-ale noastre o moştenire de familie

Apoi intru în casă
tatăl meu obiectiv scrie poeme pe bucăţi de sticlă
îi ating mîna dreaptă cu palma dreaptă
mă întreabă ai făcut ce ţi-am spus
îi spun că am făcut exact ce mi-a spus

Şi totul se termină aşa cum continuă totul
tatăl meu hazardat îmi strînge pumnii în pumnii lui puternici –
e un gest subconştient de-ale noastre o moştenire de familie

Friday, February 12, 2010

Salutări din Vama Veche (foto)

Ieri am fost în Vamă. Primăria din Limanu a încheiat, din cîte am înţeles, un contract cu o firmă din străinătate pentru plantarea cîtorva mii de valuri mari şi foarte mari pe luciul mării din Vamă. Le-am văzut şi eu ieri şi, într-adevăr, sînt altceva: mari, frumoase, înspumate, au voci minunate şi fredonează cîntece patriotice internaţionale în manieră post punk. Au ceva din nebunia lui Nick Cave. Eu sper ca valurile astea să nu se usuce precum palmierii din Bucureşti. Dacă tot a făcut investiţia asta, primăria din Limanu ar trebui să se asigure că valurile vor fi stropite în fiecare zi.





Thursday, February 11, 2010

Cum aş putea, oare, să te uit



Cum aş putea, oare, să te uit
cînd tu vii la mine în fiecare noapte
despici uşor fereastra în două şi intri, şi ieşi, şi intri
şi te uiţi, şi mă uiţi şi iar te uiţi cum te visez şi te văd
cum tai în două fereastra şi intri, şi ieşi, şi te uiţi, şi mă uiţi
cum aş putea, oare, să te uit
cînd tu ţi-ai făcut din ubicuitate un tandru obicei
şi eşti peste tot şi eu sînt pe niciunde
cînd tu îmi invadezi conştiinţa cu subconştientul tău
şi îmi intri sub piele epilîndu-mi venele prin interior
şi te plimbi cu gondole tăcute pe arterele mele şi îmi tulburi sîngele
cum aş putea, oare, să te uit
cînd tu înalţi castele de nisip din mîinile mele
şi circuli fără bilet pe toate liniile palmelor mele
cum aş putea, oare, să te uit
cînd în fiecare dimineaţă cînd mă bărbieresc
tu eşti acolo, mă aştepţi şi îmi dai bună dimineaţa! din oglindă
cum aş putea, oare, să te uit?

Tuesday, February 9, 2010

Oaie în ceaţă (poem de Sylvia Plath)



Dealurile se cufundă-n puritate.
Fiinţe sau stele
Mă privesc cu tristeţe, le dezamăgesc.

Trenul îşi lasă respiraţia în urmă.
O, lent
Cal culoarea ruginii,

Copite, clopote triste –
Întreaga dimineaţă
A fost întunecată,

O floare a scăpat.
Oasele mele păstrează tăcerea, îndepărtatele
Cîmpii îmi topesc inima.

Ei ameninţă
Că mă vor lăsa să traversez un paradis
Orfană de stele şi-orfană de tată, o apă întunecată.


(traducere de Iulian Tănase)

Friday, February 5, 2010

Mi-ar plăcea

Ca unul născut pe 03.09.1973, la ora 11,20,
mi-ar plăcea să-l cunosc pe cel care se va naşte
pe 09.03.3791, la ora 20,11.

Thursday, February 4, 2010

Teorema de omletitudine


T: Toate prouăziţiile care alcătuiesc omleta pot fi demonstrate pe baza axiomelor sistemului.

Axioma 1: O omletă S este semantic completă dacă şi numai dacă orice prouăziţie P, alcătuită dintr-un ou valid, este o teoremă de omletitudine în S.
Axioma 2: O omletă S este sintactic completă dacă şi numai dacă, pentru orice ou valid U, una din prouăziţiile P(U) sau ~P(U) este o teoremă de omletitudine în S.
Axioma 3: Omleta este un sistem consistent şi gustos.
Axioma 4: Între teorema de omletitudine şi teorema de hamletitudine este o legătură de a fi sau a nu fi.

Tuesday, February 2, 2010

Clopotul a strigat o
















Clopotul a strigat o singură dată
şi fîntîna s-a prăbuşit la pămînt

Şi atunci unul dintre noi a zis
A fost sora exactă
trebuie să mergem a zis sîntem aşteptaţi
de acum încolo măştile nu ne mai sînt de nici un folos
să ne întoarcem de unde am plecat a zis
el ne aşteaptă în fîntînă
clopotul avea vocea ei