Wednesday, March 31, 2010

Sfaturi cretine: Cum să trimiţi un sms prin poştă

Înainte de a vă spune cum puteţi trimite un sms scris de mînă, cu cerneală, am să vă dezvălui cum puteţi trimite un sms în plic, prin Poşta Română. Aşadar, ca să trimiteţi un sms prin Poşta Română aveţi nevoie de un telefon mobil. Scrii sms-ul pe telefonul mobil, fotografiezi ecranul telefonului o dată, de două ori, de n ori, în funcţie de cît de mare e sms-ul şi cît de mic e ecranul. Totuşi, mergem pe varianta unui sms scurt, care necesită o singură fotografie. După ce ai făcut fotografia, te duci la un laborator şi o scoţi pe hîrtie fotografică, preferabil în nuanţe de sepia, ca şi cum sms-ul ar fi foarte vechi, din perioada interbelică, să zicem. Pui fotografia într-un plic frumos, preferabil făcut în casă, de mînă, şi mergi la Poştă. Cel mai sigur este ca sms-ul să fie expediat recomandat, cu confirmare de primire. Rămîne pe săptămîna viitoare să aflăm cum putem trimite un sms scris de mînă, cu cerneală sau cu creionul.



(Dacă vreţi să vă jucaţi şi voi, cele mai bune sfaturi futilitare vor fi premiate cu publicarea în revista Kamikaze.)

Saturday, March 27, 2010

Cum ne traduce Google

Foarte de rîs: Google este un traducător amuzant. L-am rugat adineauri să fie drăguţ şi să traducă în limba română poemul Morning Song al Sylviei Plath. L-a tradus, iată-l:

Dimineaţă Song

Dragostea stabilite te duci ca un ceas de aur de grăsime.
Moaşa pălmuit footsoles dumneavoastră, şi strigătul tău chel
A avut loc între elementele sale.

Vocile noastre ecou, mărire sosire. Noua statuie.
Într-un muzeu drafty, goliciunea ta
Umbrele noastre privind siguranţa. Noi stand rotunde cu indiferenţă de pereţi.

Sunt nu mai mult pe mama ta
Decât nor, care distilare o oglinda pentru a reflecta propriile sale lent
Eclipsare la îndemână vantului.

Toate noaptea ta roase de respiraţie
Clipeşte printre trandafiri roz plat. M-am trezit pentru a asculta:
O mută departe de mare în urechea mea.

Un strigăt, şi am face un pas greşit din pat, vaca-grele şi florale
În cămaşă de noapte mea victoriană.
deschide gura curată ca o pisică. Fereastra pătrat

Albeşte şi a înghiţit sale stele plictisitoare. Şi acum, când încercaţi
Dvs. de mână de note;
Vocale clare cum ar fi creşterea baloane.

Şi varianta originală:

Morning Song

Love set you going like a fat gold watch.
The midwife slapped your footsoles, and your bald cry
Took its place among the elements.

Our voices echo, magnifying your arrival. New statue.
In a drafty museum, your nakedness
Shadows our safety. We stand round blankly as walls.

I'm no more your mother
Than the cloud that distills a mirror to reflect its own slow
Effacement at the wind's hand.

All night your moth-breath
Flickers among the flat pink roses. I wake to listen:
A far sea moves in my ear.

One cry, and I stumble from bed, cow-heavy and floral
In my Victorian nightgown.
Your mouth opens clean as a cat's. The window square

Whitens and swallows its dull stars. And now you try
Your handful of notes;
The clear vowels rise like balloons.

Friday, March 26, 2010

Ce mai zici despre tăcere?

Se poate tăcea ca şi cum le-ai face o reverenţă unor cuvinte din viitor
Se poate tăcea din priviri
Se poate tăcea ca din gură de şarpe
Se poate tăcea experimental
(plecînd de la anumite ipoteze ale tăcerii sau, poate, de la anumite tăceri ipotetice)
Se poate tăcea demonstrativ
(adică: exact ceea ce era de tăcut)

Wednesday, March 24, 2010

Omul din spatele oamenilor

Omul este un animal complicat. Dacă faci imprudenţa să devii antropolog, oglinzile nu îţi mai sînt de nici un folos. Imediat ce află că eşti antropolog, omul din spatele oamenilor va avea grijă să îţi transforme viaţa profesională într-un coşmar. Totuşi, trebuie să fii tîmpit să cedezi avansurilor mistificatoare ale omului din spatele oamenilor. Deoarece rezervele de curaj, pe care, într-un moment prielnic, am avut inspiraţia să ni le facem, sînt mai degrabă intacte, noi, antropologii Centrului „Oamenii nu sînt nemuritori“ din Munţii Făgăraş, ne ţinem tare pe poziţie şi nu cedăm presiunilor. Noi susţinem în continuare, şi dovezile sînt de partea noastră, că a existat, în urmă cu 2300 de ani, un popor al mulţumiţilor. Influenţa lor se mai simte şi astăzi. Mulţumiţii nu sînt mulţusemiţi, ci mulţuminţiţi.

Tuesday, March 23, 2010

Şasă ani frumoşi!

Zice Calul: „Dom' comandor, ziceţi-i lu' nebunu' ăsta cu capu' negru să mă lase să alerg drept, cum am învăţat. Că de cînd a jucat barbut pe-o tablă de şah, mă obligă să merg numai în L!“

Vă recomand să citiţi numărul 2 din Kamikaze. Dacă nu veţi rîde, redacţia vă va da înapoi banii pe care i-aţi pierdut la FNI.

Sunday, March 21, 2010

Se pare că eu chiar am o problemă cu învierea asta

Am o adresă de e-mail pe care dintotdeauna am folosit-o foarte rar. Cînd deschid adresa asta am senzaţia că pătrund într-un sit arheologic. Am găsit adineauri un mesaj pe care, în ziua de 14 martie 2005, i l-am trimis lui Răzvan Exarhu. (Pe vremea aia eram buni prieteni.) Mesajul este de fapt un vis pe care l-am avut cu Lygia Naum, la cîteva zile după moartea ei.

Draga Razvan,

Azi-noapte am visat-o pe Lygia, pentru prima oara dupa ce a murit. Esti primul caruia ii povestesc acest vis, si nu intimplator. Lygia se afla intr-o camera, care nu semana cu nici una dintre camerele din Paul Greceanu, era intinsa in pat si era moarta. Eram singur cu ea, stateam la capatiiul ei si o privegheam. Nu pot spune cu exactitate dupa cit timp s-a intimplat ca Lygia sa deschida ochii, insa asta s-a intimplat. Eram singur cu ea in incapere si, la un moment dat, Lygia s-a trezit. Nu m-am speriat absolut deloc, mi s-a parut normal sa se intimple asa ceva. Eram foarte fericit, Lygia m-a privit (vedea normal de data asta) si m-a intrebat cu tonul acela matern pe care il folosea ea de multe ori: "Ce mai faci, mai baiatule?". Apoi mi-a povestit (si eu vedeam povestea asta ca pe un film care mi se derula prin fata ochilor) cum a inviat si s-a ridicat ea din mormint, cum a venit acasa si s-a asezat in pat. Mi-a spus ca, daca a murit in prezenta Simonei Popescu, i s-a parut normal sa invie in prezenta mea. In casa aceea mai erau si alti oameni care intrau pina in prag pentru a o vedea pe Lygia vie. In timp ce ea imi spunea toate aceste lucruri (si altele pe care le-am uitat, din pacate), eu incercam cu disperare sa te sun pe tine. Ai fost prima persoana pe care am vrut sa o anunt ca Lygia a inviat. In casa, telefoanele zbirniiau, toata lumea anunta pe toata lumea ca Lygia este, de fapt, vie. Eu ma chinuiam sa iti gasesc numarul in agenda, si nu reuseam. In cele din urma, am facut un efort si am format numarul tau si ti-am zis marea veste. Eram insa mihnit ca vestea fusese aflata deja de altii, inaintea ta. In fine, cam asta a fost visul, insa mai trebuie sa iti spun doua lucruri:
1) astazi este ziua de nastere a mamei mele;
2) primul vis pe care l-am avut cu Gellu, imediat dupa ce a murit, a fost cu el inviind. Era intins pe o masa, mort, in casa parintilor mamei mele, eu ii stateam la capatii si il vegheam, cind, la un moment dat, Gellu a inceput sa-si miste capul, sa si-l rasuceasca la 180 de grade, precum o pasare. Apoi a deschis ochii.

Tuesday, March 16, 2010

Kamikaze e foarte mişto


Personal, sînt foarte încîntat de cum a ieşit revista. Kamikaze este muuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuult mai bună. Miercuri dimineaţă, mergeţi la chioşcuri şi luaţi-v-o, altfel riscaţi să o mai găsiţi abia peste 50 de ani, la vreun anticariat din Paris. Am zis „din Paris“, nu „de pe strada Paris“.

Sunday, March 14, 2010

Familia mea, ameninţată cu moartea

Săptămîna asta, am ajuns de două ori la Poliţie. Am scris, cu stiloul meu Pelikan, încărcat cu cerneală neagră, nişte lucruri pe care niciodată n-aş fi vrut să le scriu. La Poliţie, am ajuns în calitate (halal calitate!) de persoană hărţuită, agresată şi căreia i-a fost ameninţată familia cu moartea. Povestea durează de mult timp şi, pentru că în ultima vreme patologia hărţuirii şi-a ameninţării a luat-o razna (prin mesaje, pe e-mail sau comentarii pe blogul ăsta, de o josnicie inimaginabilă), am hotărît că e cazul să reacţionez. Poliţiei i-am dat, practic, totul mură în gură, fiindcă, înainte de a face plîngere împotriva persoanei agresoare, am luat investigaţia pe cont propriu. Şi am aflat cu exactitate cine este agresorul, care, cu o nonşalanţă incredibilă, mi-a scris de curînd cum anume se gîndeşte să îmi omoare iubita şi fiica. Hărţuirea din partea acestei persoane psihopate durează de vreo doi ani şi ceva, eu am încercat să ignor mizeriile, am rugat-o în repetate rînduri fie să îşi vadă de-ale ei, să mă lase în pace, însă, văzînd cît de bolnavă este mintea acestui om, m-am hotărît să nu o mai las eu în pace. (Invitaţiile mele de a mă întîlni, faţă în faţă, cu agresorul au fost refuzate.) Acum, am, în sfîrşit, ocazia să văd dacă Poliţia îşi face treaba sau dacă firma UPC, în ograda căreia se află IP-ul persoanei agresoare, respectă legea (în cazul ăsta, a respecta legea, ca UPC, înseamnă să sesizezi imediat Poliţia că un abonat de-ai tăi hărţuieşte, agresează şi ameninţă cu moartea*). Cineva va ieşi prost din povestea asta: ori Poliţia (dacă nu îşi va face treaba), ori UPC (care ar putea muşamaliza identitatea posesorului acelui IP), ori – ceea ce ar fi firesc – agresorul însăşi. Cine vrea război, de război va avea parte. Pe subiectul ăsta, mi-am pierdut complet umorul.

* Iată cum sună una dintre ameninţări: „ia zi, ce alegi: sa traiasca mult si bine putorile astea doua departe de tine, fara sa mai auzi vreodata de ele, sau sa crape in curand amandoua, purtandu-ti numele?“.

Thursday, March 11, 2010

Caţavencu Nou. Sau Kamikaze fără mogul



Ne-am făcut un site,. Deocamdată, site-ul are gust de blog. În schimb, revista se scrie chiar acum, marţi va apărea pe piaţă. Din ce-am văzut şi din ce ştiu, va fi o revistă de umor, dar cu umor.

Să încercăm să mai facem filozofie după Wittgenstein

1. Lumea este o conjuncţie.
1.1. Dacă viaţa este p, nu se poate spune că moartea este non-p.
2. Dacă viaţa este o utilizare, moartea este o menţionare.
2.1. Între viaţă şi moarte putem avea aceeaşi diferenţă ca între limbaj-obiect şi metalimbaj. Moartea este metaviaţă.
3. Nu ştim care a fost prima problemă pe care cineva şi-a pus-o spre rezolvare. Ştim sau putem presupune că acea problemă a primit o rezolvare. Dacă lucrurile nu ar sta aşa, atunci am putea indica cu precizie care a fost această primă problemă.
3.1. Rezolvarea unei probleme duce la naşterea altor probleme. Oamenii rezolvă probleme din vanitate.
4. Numele sînt accidente. Existenţa mai multor limbi pe glob este un argument în acest sens.
5. Trebuie să învăţăm să nu ştim.
6. Teoriile din ştiinţă nu spun nimic despre lume, ci încearcă să spună cît mai mult despre modul în care vedem noi lumea.
6.1. Aparenţele lumii sînt realităţile minţii noastre.
6.1.1 Lumea este ceea ce se petrece în mintea noastră.
6.2. O teorie ştiinţifică sofisticată nu ne spune altceva decît că punctul nostru de vedere este unul sofisticat.
7. Nu se poate nega că lumea actuală nu este decît lumea posibilă a unei alte lumi.
7.1. A spune, în cor cu Leibniz, că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile înseamnă a formula cea mai bună definiţie a resemnării.
8. Teoremele privind singularităţile, teoria corzilor (care unifică mecanica cuantică cu relativitatea generală), teoria M (care unifică toate cele cinci teorii ale corzilor, precum şi supergravitaţia, într-un singur cadru teoretic mai degrabp obscur), conceptul de timp absolut, conceptul de curbură infinită şi multe altele sînt o dovadă că fizica este o metafizică.
8.1. Faptul că există teorii fizice care nu pot fi supuse testelor, rămînînd într-un cocon teoretic, este, de asemenea, o dovadă că fizica este, în esenţă, metafizică.
8.2. Diferenţa dintre fizică şi metafizică este de grad.
8.3. Ştiinţa se naşte din imaginaţie, nu din experienţă.
8.3.1. Nici un fizician nu a avut experienţa Big Bang-ului, dar şi l-a putut imagina. Nici un astronom nu a călărit o cometă înainte sau după ce i-a prezis apariţia pe cer.
9. Limbajul este o lume posibilă.
9.1. Cuvintele se pot transforma în fenomene.
10. Lumea este o problemă.
10.1. Sfîrşitul problemei înseamnă rezolvarea ei.
10.1.1. Lumea, ca problemă, nu şi-a găsit încă rezolvarea şi e puţin probabil să şi-o găsească vreodată.
10.2. A muta lumea într-un spaţiu logic înseamnă a muta o problemă dintr-un loc, unde nu există soluţii, într-un altul, unde, raportat la problema dată, nu există decît soluţii artificiale.
11. Binele şi răul nu au legătură cu dreptatea şi nedreptatea.
12. Principiul identităţii nu ne spune nimic despre identitate.
12.1. Din A=A nu aflăm nimic despre A. Din 1=1 nu aflăm nimic despre 1.
12.2. Identitatea nu este o egalitate. A=A nu este expresia identităţii.
12.3. Identitatea este o singularitate (care se transformă). O singularitate inegală.
12.3.1. A pune în balanţa egalităţii două singularităţi nu are nimic de-a face cu identitatea.
12.4. Identitatea este instantanee. Ea poate fi afirmată aşa cum Parmenide afirma Fiinţa. Fiinţa este. Fiinţa nu este egală cu ceva.
12.5. Identitatea este funcţie de timp şi spaţiu.
12.5.1. Lui Leibniz i-a scăpat ceva atunci cînd, enunţînd principiul contradicţiei sau al identităţii, a afirmat că „un enunţ nu poate fi adevărat sau fals în acelaşi timp şi, prin urmare, A=A şi nu poate fi non-A“. Propoziţia „Afară e noapte“ este, în acelaşi timp, adevărată în Hong Kong şi falsă în România. Deci, propoziţia „Afară e noapte“ este adevărată şi falsă în acelaşi timp. Asta se întîmplă din cauza faptului că „în acelaşi timp“ nu este o condiţie suficientă.
12.5.2. Principiul non-contradicţiei nu spune nimic despre identitate. A sau non-A nu spune nimic despre identitatea lui A.
12.6. Dumnezeu nu are identitate, ci identităţi. Identităţile lui Dumnezeu sînt, toate, false.
12.6.1. Religiile au distrus identitatea lui Dumnezeu.
12.7. Faptul că există mai multe limbi pe glob este o dovadă a imposibilităţii identităţii.
12.8. Timpul este duşmanul tradiţional al identităţii. Imposibilitatea identităţii este o funcţie de timp.
13. Inexprimabilul este o sursă de cunoaştere. În acest punct îşi dau întîlnire Moritz Schlick, Ludwig Wittgenstein, Heraclit, dar şi marii poeţi şi mistici ai lumii.
13.1. Acest inexprimabil apare, învăluit într-o aură mistică, şi în Tractatus-logico-philosophicus: „Există fără îndoială inexprimabil. Acesta se arată, el este elementul mistic.“
13.1.1. Inexprimabilul este acel ceva care se sugerează printr-o imagine. Imaginea nu este fotografia inexprimabilului. Imaginea nu face decît să mijlocească inexprimabilul. Inexprimabilul este lucrul pe care ni-l comunică, de pildă, Platon prin alegoria peşterii. A-i refuza alegoriei peşterii calitatea de a comunica ceva-ul ei, adică de a-şi exprima inexprimabilul, pe motiv că alegoria peşterii nu poate fi formalizată, este absurd. Este ca şi cum i s-ar spune cuiva că nu există pentru simplul motiv că este rodul unei iubiri care nu poate fi formalizată în enunţuri logice.
13.2. Celebra frază a lui Wittgenstein „Despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă“ poate fi reformulată astfel: „Despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă printr-o imagine.“
14. Limbajul specializat al filozofiei suferă de o contradicţie de conţinut: pe de o parte, filozofia este un produs al gîndirii, dovadă că ea poate fi predată, dar, pe de altă parte, ea este exprimată într-un limbaj tehnic şi pretenţios, care pare a fi mai degrabă produsul unei revelaţii.
15. Parmenide ar fi foarte uimit dacă, prin cine ştie ce curbară stranie şi capricioasă a spaţiu-timpului, un informatician, pasionat de filosofie, ar ajunge să îi spună că, într-un fel, filosofia eleată a existentului absolut poate fi asimilată unui sistem binar, în care Nefiinţa (Nimicul) este 0, iar Fiinţa este 1; că „sistemul binar este în acelaşi timp cel mai natural mod de stocare a informaţiei în calculatoare, deoarece 1 bit găzduieşte cantitatea cea mai mică posibilă (elementară) de informaţie: valoarea bitului, 0 sau 1, desemnează posibilitatea îndeplinită real, referitor la o entitate cu numai două posibilităţi sau stări“; că, dacă am avea poemul său stocat în computer, acesta ar conţine doze considerabile de 1 şi 0, adică de Fiinţă şi Nimic, de adevăr şi fals.

Tuesday, March 9, 2010

Cîteva fotografii de la Foire du Livre de Bruxelles







Domnişoara care dă autograf pe cartea mea – ce tupeu! :) – este Valentina Butoescu. Ea a transformat Iubitafizica în Aimétaphysique.

Monday, March 8, 2010

Ea este iubita mea



(Adora, fiica mea, cea care mă ţine în viaţă.)

Şi un poem pentru cealaltă iubită care mă ţine în viaţă:

Femeia este scăparea

Moartea e o experienţă utilă. Odată întors din morţi, Bărbatul devine bărbat, căci bărbat nu te naşti, ci devii, şi moartea te ajută să devii bărbat, şi Bărbatul îşi priveşte Femeia cu alţi ochi acum: cu ochii unuia care s-a întors din morţi şi şi-a lăsat copilăria acolo. E timpul ca Bărbatul să recunoască:

Femeia este stînca mea, cetatea mea, izbăvitoarea mea.
Femeia este stînca mea, la care găsesc adăpost, scutul meu, puterea care mă salvează, frumuseţea care mă mîntuieşte.
Femeia este turnul meu cel înalt şi scăparea mea.
Valurile morţii mă înconjuraseră, şuvoaiele nimicirii mă înspăimîntaseră, legăturile fluide ale mormîntului îmi înnodaseră respiraţia. În strîmtoarea mea, am chemat Femeia şi, din visul ei, ea mi-a auzit glasul şi strigătul meu a ajuns la urechile ei.
Pe fundul mării eram şi ea m-a văzut, eu zăceam acolo şi ea şi-a întins mîna, m-a apucat şi m-a scos din apele cele mari şi roşii, unde peştii-farisei îmi cîntau, pe mai multe voci, sfîrşitul.
Femeia este cetatea mea cea tare, ea îmi face picioarele ca ale tigrilor, ea mă aşează pe locurile mele cele înalte, ea îmi deprinde mîinile la luptă şi braţele mele întind arcul de aramă.
Femeia lărgeşte drumul sub paşii mei şi picioarele mele nu se clatină.
Femeia este răzbunătoarea mea, ea mă înalţă mai presus de mine.
Trăiască Femeia şi binecuvîntată fie stînca mea care mă scoate la suprafaţă din roşul cel mai adînc şi mai întunecat.

Saturday, March 6, 2010

Lygia Naum

Astăzi se împlinesc 5 ani de la moartea Lygiei Naum. Calea Şearpelui mi-ar arăta o nouă cale de a spune acest lucru, care ar putea suna cam aşa: Lygia nu a murit, doar forma aceea a ei a încetat să existe. În definitiv, ar şopti Şearpele, nu există decît eternitatea, din care viaţa este un accident. La fel ca Gellu Naum, şi noi iubim acest accident. Îl iubim amintindu-ne că există zile cărora uitarea nu le poate sta în cale.


(Desen de Lygia Naum, '46-'49)

Academia Caţavencu

Am demisionat din Academie, dar am rămas cu Caţavencu. Caţavencul meu subiectiv sînt oamenii alături de care am ales să rămîn şi să mă înham la o nouă aventură.
Am plecat de la Academia Caţavencu, dar n-am părăsit-o şi nici n-am trădat-o. N-am plecat pe furiş: mi-am scris frumos demisia şi n-am ieşit din redacţie înainte de a le strînge mîna lui Doru Buşcu, lui Viorel Moţoc şi lui Eugen Istodor. Alţi redactori fondatori ai Academiei nu mai erau în redacţie la ora aia.
AC face parte din viaţa mea, am trăit acolo nişte ani extraordinari. Am cunoscut şi m-am împrietenit acolo cu oameni minunaţi. Am rîs pe rupte în redacţia AC. Am iubit Academia Caţavencu şi o voi iubi în continuare. După mulţi, mulţi ani, voi cumpăra din nou Academia Caţavencu.
M-aş bucura să vorbim frumos unii despre alţii. M-aş bucura să fim demni şi să nu spunem neadevăruri. Ar fi decent să nu spunem nici prea multe adevăruri. Adevărurile astea, în privinţa cărora este decent să păstrăm tăcerea, sînt adevărurile noastre private. Dincolo de tot şi de toate, am făcut împreună probabil cea mai extraordinară revistă a ultimilor 20 de ani.
Pentru asta şi pentru altele, le fac o reverenţă tuturor colegilor, şi celor de dincolo, şi celor de dincoace.

Thursday, March 4, 2010

Iubitafizica se descurcă şi fără mine

Există viaţă şi după Academia Caţavencu: astăzi, în prima zi a Foire du Livre de Bruxelles, a avut loc o lansare (deşi e mult spus „lansare“, mai degrabă a fost o prezentare) a Iubitafizicii în variantă franţuzească. N-am ajuns la Bruxelles, însă important este că Aimétaphysique (în traducerea Valentinei Butoescu) există în carte şi oase, la editura Le Coudrier, cu colajele minunate ale lui Dan Stanciu, unul dintre ele ajungînd chiar pe copertă.
Mă bucur că s-a întîmplat asta, autorul moral al acestei apariţii este Valentina, eu nu am nici un merit şi nici un amestec.
Să bem!



Spiritul Caţavencu întreabă, Corpul Redacţional răspunde

Cine e noul patron?
Avem noroc cu un mogul care n-a muncit niciodată, n-a furat, prin urmare nu-i corupt. A cîştigat la loto în Sicilia. Într-o seară a venit cu un teanc de bani la subraţ şi ne-a întrebat: “Cît ziar puteţi să-mi daţi de banii ăştia?”.

În spatele nostru se află PD-L-ul şi Băsescu?
Pentru că sîntem un ziar independent, ne-am fi aşteptat să fim acuzaţi că în spatele nostru se află Grupul Independenţilor.

Probleme salariale?
S-a spus că am plecat pentru că am fost nemulţumiţi de scăderea salariilor cu 15%. Tocmai de aceea, vom porni cu salariile direct micşorate cu 20%, ca să nu mai existe discuţii măcar o săptămînă.

Valoarea discutabilă?
Patronul lor a declarat că “au plecat nişte oameni de un nivel discutabil”. Bine că s-a prins aşa tîrziu şi am apucat să luăm nişte bani. 1-0 pentru noi!

Spiritul Caţavencu?
Acţionarii au zis că spiritul Caţavencu se află în posesia lor. Atunci, rămîne să ne ocupăm noi de corp, pentru că sîntem mai tineri şi încă mai putem. Cît despre spiritul Caţavencu, le sugerăm să-l aşeze în aceeaşi bancă cu spiritul Cotidianul, ca să ia note mari.

În ce stadiu sîntem?
Ne-ar mai trebui o şurubelniţă în stea şi un imbus de 6 ca să montăm mobila. Din acel moment, vom fi de neoprit. Investitorul ne-a promis că nu va cenzura nici un cuvînt din instrucţiunile de montare a dulapurilor şi nu se va implica în politica de amenajare, deşi are un fix cu feng shui-ul.

Planuri de viitor?
Nu ne e frică, pentru că ştim reţeta: intenţionăm să angajăm nişte băieţi mai tineri care să scrie în locul nostru şi să meargă după bere şi seminţe. Evident, doar noi vom apărea la televizor.

NOI NU VREM RESPECT!

Redacţia noului Caţavencu

Wednesday, March 3, 2010

Caţavencu a părăsit Academia

Lista celor plecaţi o găsiţi aici.

O observaţie personală: nu cred că spiritul Caţavencu a rămas la cei care, în 2006, şi-au vîndut sufletul şi acţiunile lui Vântu.

Tuesday, March 2, 2010

Un vis din „Vise“

Ideea de a posta o serie de vise din filme mi-a fost recomandată de prietenul meu Sasha Vlad. Acum, Corbii din „Visele“ lui Akira Kurosawa.



„Nimeni de la van Gogh încoace nu se va fi priceput să mînuiască marele cimbal, timbrul supra-uman, necontenit supra-uman după al cărui ordin refulat obiectele din viaţa reală răsună, atunci cînd ştii să ai urechea suficient de deschisă ca să le-nţelegi fluxul.“ (Antonin Artaud)

Monday, March 1, 2010