Friday, April 30, 2010

Platon în palton, umbra umbrelei şi aşa mai deoparte



Nici nu vreau să mă gîndesc cum s-ar fi simţit Platon dacă, într-o zi oarecare, s-ar fi întîmplat ca umbrele să-şi declare independenţa faţă de oameni, cu intenţia de a-şi întemeia, în cea mai adîncă dintre peşteri, propria lor ţară. Gîndindu-mă, totuşi, la asta, cred că Platon s-ar fi simţit alegoric.

Thursday, April 29, 2010

Dumnezeu nu este vînat de paparazzi



Într-o vreme îmi pusesem imaginea asta pe ecranul computerului, şi mă uitam la ea. Este o fotografie nu adîncă, ci foarte adîncă, one of deepest pictures taken by HST (Hubble Space Telescope), scuze că mă exprim aşa. Dacă te uiţi mult timp la imaginea asta, ai toate şansele să te simţi mizerabil, chit că singura crimă adevărată pe care ai comis-o este aceea că încă te afli în viaţă. Ceea ce vedem şi fotografiem noi se află aproape, în preajma noastră, iar zoom-urile pe care ni le agăţăm de cuierele ruginite ale retinelor noastre nu ne oferă decît o palidă iluzie, de parcă ce mare scofală să apropii ceva aflat oricum la o depărtare foarte apropiată. În cîteva secunde ai şi atins ceea ce ai fotografiat, şi vă mulţumesc, domnule doctor, pentru această ecografie minunată, pentru şansa pe care le-aţi dat-o rinichilor mei de a apărea la televizor în acest talkshow mut! Cu Hubble e altă poveste. E ca şi cum i-ai vedea faţa străbunicului străbunicului străbunicului străbunicii străbunicului bunicii străbunicului străbunicii străbunicului străbunicului străbunicului străbunicii străbunicului bunicii străbunicului străbunicii străbunicului mamei din partea tatălui. Nu, nu-i semăn deloc. Şi mai e ceva: teologii pot sta liniştiţi: telescopul Hubble nu este camera foto a vreunui paparazzo angajat să îl surprindă pe Dumnezeu în posturi dificile.

Monday, April 26, 2010

La Vama Veche, cu asfaltul în ureche

Ieri am fost în Vama Veche. Au asfaltat cam peste tot, mai puţin plaja şi marea. Surprinzător, plaja este acum foarte curată. Ultima oară cînd fusesem în Vamă (şi iarna trecută am fost de multe ori în Vamă), plaja era, vorba lui Mugur, o imensă scrumieră, din care nu lipseau mucurile alea din plastic, de doi litri. După ce va fi trecut şi week-end-ul de 1 mai mucitoresc, plaja îşi va reveni la normal şi va arăta, din nou, ca naiba.
Stuful era deschis, Ovidiu era la post, am băut o cafea şi am povestit puţin. Elena Udrea fusese în Vamă cu o zi înainte. Am ratat-o. Am înţeles că s-a certat puţin cu doamna Mitocanu şi că i-ar fi recomandat primarului din Limanu să îşi dea demisia (dacă nu demolează angaralele de pe plajă). Udrea i-a cerut demisia lui Urdea, şi treaba lor, că doar sînt rude, anagrame de gradul I.

Thursday, April 22, 2010

Războiul n-a fost în zadar

Tocmai am aflat de pe blogul meu :) că există un site www.razboiulss.com. Este un site ilegitim, însă nimic nu legitimează mai bine decît dragostea pentru ceva anume. Din punctul meu de vedere, acesta este un site cît se poate de legitim.
Aşadar, cineva, nu ştiu cine, a făcut un site pentru emisiunea Războiul Sfîrşitului Săptămînii. Partea bună (încă una) este că oricine poate uploada emisiuni pe site. Propun ca acest site să fie arhiva noastră colectivă. În curînd voi începe şi eu să urc emisiunile pe care le am (nu toate, dar sînt destule).
În urmă cu nu mai ştiu cîţi ani, cineva şi-a făcut lucrarea de licenţă despre emisiunea Războiul Sfîrşitului Săptămînii. Acum aflu că altcineva a făcut un site dedicat RSS. Eu nu pot decît să mă bucur şi chiar mă bucur: înseamnă că nu mi-am răcit gura de pomană, cinci ani, la Radio Guerrilla.

Totul despre dragoste (III)

Continuarea actului II.

Personaje:

Domnul Pu (fără vîrstă)
Doamna Pi (fără vîrstă, soţia domnului Pu)
Mirele Mirel

Acelaşi decor.

Se aude soneria de la intrare.

DOMNUL PU: Ai auzit?
DOAMNA PI: Da.
DOMNUL PU: Oare cine-o fi?!
DOAMNA PI: N-are cine să fie.
DOMNUL PU: Cine să te mai caute la vîrsta asta…
DOAMNA PI: După o anumită vîrstă, doar din greşeală te mai poate căuta cineva.
DOMNUL PU: Te pomeneşti că s-o fi împiedicat vreun ameţit şi o fi intrat cu fruntea în soneria de la intrare.
DOAMNA PI: Habar n-aveam că avem sonerie la intrare.
DOMNUL PU: Nu sună rău deloc.
DOAMNA PI: N-am mai auzit sunetul ăsta de mai bine de cinzeci de ani.

Se mai aude o dată soneria.

DOMNUL PU: O fi încuiată uşa?
DOAMNA PI: Nu cred.
DOMNUL PU: Da, la ce bun să mai încui uşa cînd nimeni nu mai ştie de existenţa ta…
DOAMNA PI: Eu zic să vedem totuşi cine e.
DOMNUL PU: Nu uita că sîntem orbi.
DOAMNA PI: Tocmai de aia. Cînd eşti orb, toţi ceilalţi sînt la fel.

Se mai aude o dată soneria.

DOMNUL PU (strigă): Intră!

În încăpere intră Mirele Mirel, e îmbrăcat în alb.

MIRELE MIREL: Doamnă, domnule…
DOMNUL PU: Cine eşti dumneata?
MIRELE MIREL: Domnule, doamnă, daţi-mi voie să mă recomand călduros: sînt Mirele Mirel.
DOAMNA PI: Mirele Mirel?
MIRELE MIREL: Da, doamnă. Mirele Mirel.
DOMNUL PU: Şi ce pofteşti?
MIRELE MIREL: Doresc să vă cer în căsătorie…
DOAMNA PI: Să ne ceri în căsătorie?!
MIRELE MIREL: Da, doamnă… Doresc să vă cer în căsătorie.
DOMNUL PU: O tîmpenie mai mare n-am auzit… Dar noi sîntem căsătoriţi, tinere!
DOAMNA PI: Unul cu celălalt…
DOMNUL PU: De foarte mult timp…
MIRELE MIREL: Nu face nimic, eu tot doresc să vă cer în căsătorie.
DOAMNA PI: Doreşti cumva să ne ceri în căsătorie pe-amîndoi?!
MIRELE MIREL: Da, doamnă, pe-amîndoi.
DOMNUL PU: Ei, drăcie…
DOAMNA PI: Şi unde s-a mai pomenit una ca asta…
MIRELE MIREL: Eu sînt mire profesionist, doamnă. Sînt mire de profesie, domnule. Asta e meseria mea. Bat lumea în lung şi-n lat şi cer oameni în căsătorie. Nimeni nu m-a refuzat pînă acum şi nu cred că veţi fi dumneavoastră primele persoane care vor face asta.
DOMNUL PU: Vrei să spui că nu îţi putem refuza cererea în căsătorie?
MIRELE MIREL: Mă tem că nu, domnule.
DOAMNA PI: Asta-i chiar culmea! Unde s-a mai auzit ca doi bătrîni orbi, soţ şi soţie, care se iubesc la nebunie, care se iubesc pe de rost, să se recăsătorească, amîndoi, cu un tînăr dement?!
DOMNUL PU: Vezi-ţi, tinere, de treabă! Noi nu ne căsătorim cu dumneata.
MIRELE MIREL: De ce nu?
DOAMNA PI: Fiindcă nu mai ştim să dansăm. Am uitat.
DOMNUL PU: Şi nu te poţi căsători dacă nu ştii cît de cît să dansezi.
MIRELE MIREL: Dar nu va fi nici o nuntă…
DOAMNA PI: Cum?! Vrei să ne căsătorim cu dumneata fără nuntă?!
MIRELE MIREL: Exact.
DOAMNA PI: Nu, nici nu se pune problema. Ce căsătorie e aia fără nuntă?
DOMNUL PU: Măcar o petrecere de adio, acolo, cu cîteva sute de invitaţi, toţi orbi, ceva simbolic…
DOAMNA PI: Să simţi că trăieşti momentul…
DOMNUL PU: Să simţi naibii că te căsătoreşti.
DOAMNA PI: Cînd te căsătoreşti, eşti cineva.
MIRELE MIREL: Mie-mi spuneţi…
DOMNUL PU: Nu, vorbeam între noi…
DOAMNA PI: Unul cu celălalt.
MIRELE MIREL: Deci? Acceptaţi cererea mea în căsătorie?
DOMNUL PU: În nici un caz.
DOAMNA PI: Acordă-ne măcar un timp de gîndire…
DOMNUL PU: Mai treci pe la noi peste vreo 10-20 de ani.
DOAMNA PI: Timpul trece foarte repede atunci cînd aştepţi un răspuns negativ.
DOMNUL PU: Şi foarte greu atunci cînd aştepţi un răspuns favorabil.
DOAMNA PI: Data viitoare te rugăm să intri fără să mai suni la uşă.
MIRELE MIREL: Sînteţi siguri că acesta este ultimul dumneavoastră cuvînt?
DOMNUL PU: Nu, nu e ăsta ultimul nostru cuvînt.
DOAMNA PI: E penultimul.
DOMNUL PU: Exact.
MIRELE MIREL: Doamnă, domnule, în acest caz, tot ce pot să vă zic este că vă înţeleg şi vă respect decizia. Acum eu plec. V-am lăsat un lighean de clătite la intrare. Sînt calde încă. Ne vedem peste 10-20 de ani.

Monday, April 19, 2010

Adio, radio? Nu încă!

Mi-a fost foarte greu să iau hotărîrea asta, dar am luat-o. Ştiu că îmi va fi dor, ştiu că îmi va lipsi, ştiu că, uneori, noaptea, voi visa că sînt în studio cu Mitoş, şi rîdem. Chiar dacă ştiu toate astea, am hotărît să mă retrag de la radio. Motivele sînt strict personale. Nici unul dintre şefi nu mi-a reproşat niciodată nimic, deşi ar fi putut s-o facă, fiindcă RSS n-a fost cea mai ortodoxă emisiune de la Radio Guerrilla. N-am fost cenzurat şi nici nu am exagerat cu autocenzura. Experienţa a fost una extraordinară, le mulţumesc, vă mulţumesc, şi mă opresc aici, fiindcă risc să devin patetic.
I-am spus lui Dobro că sper să mai existe Radio Guerrilla mult timp de acum încolo, pentru ca, uneori, cînd mi se va face foarte dor, să mai pot face cîte un război.

Update: Mă voi întoarce la radio, împreună cu Mitoş, desigur. Şi asta se va întîmpla cît de curînd. Fiţi pe recepţie!

Sunday, April 18, 2010

THazC

Cam aşa au rezolvat colegii de la revista Titanic problema norului de cenuşă vulcanică:

Friday, April 16, 2010

O beznă-n bernă

Rude apropiate îi mor şi Dumnezeu doliu nu poartă

Noi sîntem ceilalţi noi nu sîntem Dumnezeu
nouă bumbacul ne e beznă şi întunericul cămaşă ne este
noi doliu purtăm dar Dumnezeu doliu nu poartă

Şi vine o zi întunecată ca o privire coborîtă în bernă
şi vine o zi (aceeaşi alta) cu un întuneric dens pe la amiază
cînd noi sperăm ca măcar atunci Dumnezeu să poarte şi el

Şi unul dintre noi (cei ce sîntem la fel) chiar zice
îi zice cu intonaţie cadenţă şi decadenţă
domnule Dumnezeu priviţi v-a murit ruda apropiată
aţi fost făcut ca şi noi după chipul şi asemănarea lui
de ce vă purtaţi aşa şi pe dincolo
de ce nu purtaţi măcar o eşarfă acolo
sîntem siguri că negrul v-ar prinde foarte bine
noi de ce da şi dumneata de ce nu

Tuesday, April 13, 2010

Poem pentru George Vasilievici



Ţinem aproape de respiraţiile noastre
le urmăm în tăcere
acest abur care ne iese din piept
este lesa cîinelui care ca pe nişte orbi
ne va conduce către raiul non-stop de la colţ
de unde ne vom cumpăra ţigări proaspete aburinde
ţigări care vor intra în gurile noastre
ne vor inspecta întunericul de sub limbă
cu o lanternă îmbrăcată în piele
lumina ei de fum va fi desigur altceva

Pînă la raiul de la colţ e cale lungă
şi noi ţinem pasul cu respiraţiile noastre care surîd
ai naibii cîini mai sîntem şi doar iubim pisicile
de ani de zile tot înotăm prin acest întuneric de lapte
ne îndreptăm spre rai
şi vînzătoarea Eva sau poate Margareta
ne aşteaptă să o legăm să o salvăm
să îi aruncăm în prăpastie funia respiraţiilor noastre
prinde-te bine noi respirăm pentru ceilalţi vezi bine
apucă respiraţiile astea cu amîndouă mîinile
cînd vom inspira adînc vei fi deja la suprafaţă
ai văzut acum dă-ne nişte ţigări
trebuie să ne întoarcem degrabă la nuntă
mirele şi mireasa ne aşteaptă au cuţitele pregătite
dar raiul e încă departe şi cine a pus-o să se facă vînzătoare
noi sîntem doi bieţi poeţi vrem ţigări proaspete
ne lăsăm căraţi pe spatele acestui întuneric către raiul de la colţ
abia peste mulţi ani îi vom trece pragul
abia atunci o vom salva pe vînzătoare dacă va mai fi în viaţă
sîntem doi bieţi poeţi facem şi noi ce putem
plutim deasupra pămîntului abia dacă îl atingem
şi pămîntul e o imensă portocală neagră
ne înfigem unghiile în coaja lui aspră
desfacem pămîntul şi îl împărţim frăţeşte pe din două
mănîncă George mănîncă dar nu te grăbi
vînzătoarea nu va muri decît după ce o vom salva

(Cu bine, George, vom mai avea noi ocazia să ne plimbăm şi să rîdem.)

Monday, April 12, 2010

Dragoste, poezie, plăcere şi revoltă

În urmă cu cîteva zile (mai exact pe 2 aprilie), a apărut în Statele Unite un volum de cercetări şi investigaţii surrealiste, intitulat Hydrolith. În cuprinsul cărţii se află peste 80 de contributori din 17 ţări de pe toate continentele. Din România, este prezent în paginile Hydrolith numitul Locul Tare (eu, Dan Stanciu şi Sasha Vlad), cu experimentul Jumah. Jumah este un desen făcut de Sasha, pentru care eu şi Dan am scris cîte un text fiecare.



Cîteva cuvinte din Prefaţa cărţii (le las în engleză):

HYDROLITH
OR, WATER STONE OF THE WISE

Hydrolith brings together a selection of recent work from the international Surrealist movement. It aims to provide a partial "snapshot" of contemporary Surrealism for an English-speaking audience, and includes work originally produced in English – some especially written fir this volume – and work originally produced in French, Greek, Romanian, Spanish, Swedish and Turkish which is being presented in English for the first time. (…)
We offer Hydrolith as an expression of our desires, in the spirit of love, poetry, pleasure and revolt.

Eric Bragg, Merl Fluin, Mattias Forshage, Ribitch, Shibek & Nikos Stabakis
Berkeley, London, Stockholm, Portland & Athens
Spring 2010


Mai multe detalii, pe lulu.com, aici.

Sunday, April 11, 2010

Nu-mi vine să cred

George Vasilievici a murit. Îmi pare foarte rău, nu ştiu ce să zic.


(foto de pe blogul lui Mihai Vakulovski: Mitoş, Mihai şi George)

Iată un poem scris de George:

lupta cu mine 



mă lupt cu mine pentru mine. 

în timp ce mă câştig mă pierd.

trăiesc datorită faptului că m-am ucis

şi mă iubesc urându-mă.



mă îngrop. mă plâng

şi-mi zic că şi cu mine

şi fără mine viaţa mea merge

mai departe.



mă lupt să mă elimin,

să mă extermin cu totul.

m-am asuprit destul

şi sunt sătul ca-n ochii mei

să putrezească stelele

de cum mă uit spre ele.



prezentul e plin de cadavrele mele

prin el zboară şi croncănesc 

precum corbii gânduri despre 

planuri de asasinat împotriva 

celor ce am mai rămas prin mine.

Wednesday, April 7, 2010

Radiohead feat. Lionel Messi

După meciul de aseară (Barcelona / Arsenal 4-1), cam aşa ar suna refrenul şlagărului internaţional Karma Police:

This is what you get
This is what you get
This is what you get when you Messi with us

Tuesday, April 6, 2010

Cum se cultivă morţii



Primul Cultivatorul suprem cultivă îndeosebi morţi este o îndeletnicire care îl relaxează teribil Ne şi spunea cîteodată Teribil mă mai relaxează să cultiv morţi


Primul este singurul dintre eroii cultivatori care moştenise nu se ştie de unde seminţele de morţi numite agone Şi în fiecare primăvară el însămînţează un pumn de agone le stropeşte numai noaptea la o oră de fiecare dată aceeaşi stă de vorbă cu ele şi la începutul verii din agonele îngropate cu grijă morţii încep să încolţească şi Primul îi desţeleneşte de buruieni stă de vorbă cu ei îi udă cu apă adusă dintr-un loc anume şi morţii cresc zvelţi ca nişte porumbi sub privirile ştiutoare ale Cultivatorului


Toamna morţii sunt numai buni de cules şi Primul îi culege cu mult drag stă de vorbă cu ei îi duce acasă unul cîte unul îi aşează cu grijă unul peste altul într-o magazie construită special pentru morţi


Morţii se vînd în general foarte bine pentru că întotdeauna se găsesc destui bărbaţi femei şi alte persoane necunoscute care să simtă nevoia de a plînge după cineva Şi atunci merg acasă la Primul şi cumpără cîte un mort frumos şi rumen pe care îl gătesc după reţeta bine cunoscută


Rareori i se întîmplă Cultivatorului să rămînă cu morţi peste iarnă În general el vinde toată producţia pentru că în Ţara Intermediară numai morţii Primului pot satisface fireasca nevoie de a plînge a bărbaţilor femeilor şi a celorlalte persoane necunoscute Se mai întîmplă ca şi unii martorii ba chiar şi cultivatorii fără majusculă să cumpere din cînd în cînd cîte un mort de la Primul

Monday, April 5, 2010

Posibilităţile imposibilului



E o după-amiază indiscutabilă. Palev se plimbă pe străzi, de mînă cu Abiscruda. Intră într-o casă mare, veche, de secol XIX, sînt cărţi peste tot. Pe unul din rafturi, Abiscruda descoperă o carte scrisă de Palev. Surîde. Palev e la doi paşi, răsfoieşte o carte scrisă de un francez aflat în mare vogă, modele îi repugnă, însă cartea, al cărei titlu conţine o posibilitate şi o insulă, îl contrariază într-atît, încît o cumpără. La ieşirea din acea casă, Abiscruda îi dăruieşte lui Palev o carte, cu Dumnezeu pe copertă. Un somn teribil pune stăpînire pe Palev, Abiscruda îl îmbrăţişează şi pleacă undeva, într-un parc, pentru a-şi transmite ultimele ştiri despre ceea ce se petrece cu ea. Palev ajunge acasă, adoarme şi înţelege.

Posibilitatea unei insule de a deveni ocean şi posibilitatea oceanului de a se transforma într-o insulă sînt imense. Insula şi oceanul nu trebuie decît să se supună legăturilor nocturne dintre fragment şi întreg. Ameninţarea vine de la o femeie necunoscută, care are de partea ei Apa Explozivă. Apa Explozivă arată ca un Cîine Lichid, diform. Palev se caţără pe crengile cele mai de sus ale unui copac. Nivelul Cîinelui Lichid creşte văzînd cu ochii, o bună parte din copacul în care s-a refugiat Palev este înghiţit de ape. Copacul şi Palev sînt insula aceea, a cărei posibilitate de a opri expansiunea cîinelui-Ocean este reală. Acolo, sus, Palev începe să scrie despre posibilităţile insulei de a deveni contrariul ei. Este oceanul contrariul insulei? Insula se poate transforma oricînd în contrariul ei, cu o singură condiţie: explozia albă. Insula este braţul lung al uscatului, trimis în largul oceanului pentru a-i submina acestuia autoritatea. Cîinele Lichid îi atacă mortal doar pe cei ce nu înţeleg. Cartea francezului e o porcărie inteligentă, ca multe alte porcării inteligente aflate la modă.

Friday, April 2, 2010

Moartea l-a surprins în timp ce trăia


Este bine cunoscută capacitatea morţii de a lua prin surprindere. Orice ar spune thanatologii de la Institutul de Patafizica Pămîntului, un lucru este clar: moartea surprinde, viaţa, nu. Viaţa, ca proces, nu te poate lua prin surprindere niciodată. Trebuie să fii, într-adevăr, foarte norocos sau foarte exaltat să ai revelaţia faptului de a trăi. Astăzi, miercuri, la ora 15,06, am fost surprins că sînt în viaţă – aşa ceva mai rar. Dacă aţi trecut prin asemenea mirări, meritaţi toate felicitările din lume, plus un buchet imens de raţe sălbatice roz, dar să revenim. Moartea surprinde pentru simplul motiv că ea nu are parte de cele nouă luni pregătitoare, aşa cum există în cazul venirii pe lume a unui nou-născut. Nou-muritul, spre deosebire de nou-născut, nu este adus pe lumea cealaltă de proprii săi părinţi, deşi nici în privinţa asta firma noastră nu vă poate oferi vreo garanţie.