Saturday, May 29, 2010

Pe ce lume trăim (text de Dan Stanciu)

S-a întîmplat aseară la Librăria Cărtureşti de la Institutul Francez. Artiştii Carmen Mavrea şi Dan Coridaleu (Cercul Dispărut) au primit Premiul Gellu Naum pe anul 2009.



A fost o ceremonie discretă, fără lume, cu doar cîţiva oameni, cum e şi normal. Dan Stanciu a citit un text foarte frumos, a cărui rază lungă de acţiune ar putea fi chiar raza Cercului Dispărut, iată-l:

Avem o situaţie, pe care o putem numi situaţia lumii de azi. În lumea de azi, după cum poate v-aţi dat seama trăind cît de cît în ea, lucrurile sînt grăbite şi confuze. Iar graba, cum desigur aţi aflat, strică treaba. Despre confuzie, proverbele nu ne spun ce-ar face, dar m-ar mira să nu strice şi dumneaei ceva. Spre norocul nostru, al cîtorva (şi mai ales al celor care ne-am adunat acum în acest loc), pe lume apar, din cînd în cînd, persoane care pot să repare treaba, să-i îndrepte spinarea şi oasele, să-i mute fălcile un pic dacă au luat-o razna, să-i înţeleagă motorul şi, înţelegîndu-l, să-i dea un sens, altul decît acela de a se învîrti în gol. Cu unelte simple, cel mai adesea, ba chiar la îndemîna oricui, dar pe care cei mai mulţi le-au abandonat pe drum, la vreo răspîntie de seducţii ale momentului. Un astfel de om a fost prietenul nostru Gellu Naum. Cei care l-au cunoscut (şi sîntem cîţiva aici) au avut prilejul să constate că în preajma sa lucrurile grăbite şi confuze erau absente, iar treaba înceta să se strice. Asta neînsemnînd o răsturnare pe dos a lucrurilor, care din grăbite şi confuze ar fi devenit ca prin farmec încete şi desluşite, ci doar că ele nu intrau în discuţie. Neintrînd în discuţie, erau ca şi cum n-ar fi fost, nu mai aveam treabă cu ele şi ne vedeam în linişte de ale noastre.
La fel, Cercul Dispărut (întrupat în Carmen Mavrea şi Dan Coridaleu) îşi vede în linişte de ale lui. Asta însemnînd că au deschis, undeva, „o uşă spre izolare” şi acolo meşteresc minuni. Despre minunile lor n-aş zice nimic, mi se pare mai potrivit să le cunoaşteţi prin imaginile lor decît din vorbele mele.
Dar am găsit, în volumul Athanor, un poem care se cheamă „Aventura cercului”, pe care vreau să vi-l citesc:

„Tată al somnului văr al săgeţii frate al echilibrului
aleargă aleargă prin ploaie

Vesela simetrie a începutului
urmăreşte pe asfalt o linie dreaptă
la capătul căreia aşteaptă oboseala”

S-ar putea ca la capătul liniei pe care mergem să ne aştepte oboseala. Dar, cum scria Gellu Naum într-un alt poem, „trebuia făcut ceva pentru ca lucrurile să fie şi frumoase”.

Dan Stanciu


Wednesday, May 26, 2010

Premiul Gellu Naum pe 2009 merge la Cercul Dispărut



Fundația Gellu Naum a instituit în anul 2008 „Premiul Gellu Naum pentru expresie poetică”.

Prin acest premiu (în valoare de 1.000 euro), Fundația Gellu Naum își propune să atragă atenția asupra unor fapte „de natură poetică” purtînd, în substanța lor, semnele unui ecou durabil.

Premiul Gellu Naum pentru anul 2009 este acordat grupului de artiști vizuali „Cercul Dispărut” (Carmen Mavrea, Dan Coridaleu).

Premiul va fi înmînat laureaților în cadrul unei ceremonii amicale ce va avea loc la Librăria Cărturești de la Institutul Francez (bd. Dacia nr. 77), vineri, 28 mai 2010, la ora 19:00.

(comunicat FGN)

Tuesday, May 25, 2010

Mamiferul isoscel a dispărut în ceaţa vegetală



Orizontal
1 O tragedie plasată într-un pătrat verde
2 Livadă genealogică
3 Introducere în lumea mecanismelor fragile
4 Mamifer isoscel
5 Schimb de experienţă

Vertical
1 Motan ieşit din tiparele obişnuite – Solitudine vegetală
2 Călăuză nevăzută pe cărările destinului
3 Dispare în ceaţă – Captivitate vitală
4 Creaţie populară transmisă normal
5 Aria trapezului de azur

Matrimoniale de-altădată (I)

D-na Eleonora C., văduvă, 35-40 ani. Idealistă, încă tînără. Dantură falsă, dintr-un accident de cal. Sentimentală. Brunetă, înaltă. Dotă 40000 plus trusoul ei şi al surorei sale decedate. Caută căsătorie trainică.

Tînăr sentimental, visător, 24 de ani. Doreşte urgent dragoste, tînără cu avere, visătoare, poetă, romancieră, artistă de teatru. Fericire asigurată. Calităţi sufleteşti mari. (Micul defect – un picior mai lung şi altul mai scurt de pe urma unei operaţii - aproape imperceptibil.)

Ilustraţiunea română,
1939
Agenţia matrimonială "Guriţa de argint"

Saturday, May 22, 2010

La mulţi ani, că de bani nu poate fi vorba deocamdată

Astăzi e ziua lui Mitoş – Mitoş Micleuşanu, pentru cei care au deschis mai tîrziu aparatele de radio, uşile librăriilor şi computerele care prind youtube-ul cu o simplă antenă de cameră. Pe Mitoş pur şi simplu îl iubesc. El e fratele meu, cu un an şi ceva mai mare "decît". Astăzi ne-am distrat foarte bine la telefon pe seama vîrstei, dar poate că îi va veni şi vîrstei timpul să se distreze pe seama noastră. La mulţi ani, frate, şi să-ţi trăiască infinitul lăutăresc!

Wednesday, May 19, 2010

Hai să ne avem ca fratricizii



Istoria fratricidelor este bogată în evenimente. Adam şi-a ucis fratele geamăn, Cain l-a ucis pe Abel, Etna l-a ucis pe Empedocle, Atena l-a ucis pe Socrate, Iuda l-a ucis pe Iisus, Monet l-a ucis pe Manet, Jung l-a ucis pe Freud, pînă şi despre Dumnezeu se spune că şi-ar fi ucis fratele geamăn, cu două zile înainte de facerea lumii.

Friday, May 14, 2010

Stingeam frumos ţigara în cea mai apropiată gură

Mă aflam într-o cameră cu mai mulţi oameni. Unii erau morţi de-a binelea şi asta le dădea un aer de superioritate. Rîdeau cu multă poftă, coborîndu-şi gurile în bernă. Mie îmi venea să plîng dar, din consideraţie pentru ei, nişte morţi atît de superiori şi de bine dispuşi, nu plîngeam. Fumam doar şi îmi lipeam privirile de pereţi. Se întîmplau multe lucruri în acea cameră şi noi (eu şi ei) le priveam de parcă asta ar fi fost treaba noastră. Fotografiile îmi aminteau sentimentele catastrofale, adevărate cataclisme intrate în putrefacţie, pe care le purtam cu mine peste tot. Unii rîdeau pe mai multe voci şi îşi umpleau paharele cu lichide de diferite nuanţe, de la alb la negru. Mie al naibii îmi mai venea să plîng (nu aveam nici un motiv) şi, ca să nu plîng, îmi aprindeam o ţigară. Scoteam din mine un fum aproape lichid – era felul meu de a mă exprima în faţa acelor morţi. După ce îmi fumam plînsul acela excentric şi imponderabil, stingeam frumos ţigara în cea mai apropiată gură, spuneam "pardon" şi căutam cu privirea ceva ce m-ar fi ajutat să scap. Un obiect care lasă urme vagi şi un pumn de pămînt învîrtindu-se în jurul unei umbre verticale mi-ar fi fost de-ajuns. Morţii îşi vedeau de-ale lor, îi stimam mult pentru asta, eram sătul de cretinii deosebit de vii care îşi tot vedeau de-ale mele. Îmi venea (nu ştiu cum) să aplaud, mi se părea interesant, ca să nu zic mai mult, să aplauzi un mort – el stă întins pe patul lui, înconjurat de doliul celor apropiaţi, şi, deodată, spre surprinderea generală, tu începi să aplauzi. Pe morţi, însă, nimic nu îi mai surprinde: cînd aud aplauzele, ei se ridică, se înclină elegant, îţi mulţumesc din priviri şi se culcă la loc, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. De fapt, nu-mi dădea deloc mîna să-i aplaud, în schimb i-aş fi pocnit cu plăcere peste gurile lor de morţi ultra-veseli, dar nu făceam decît să îmi mai aprind o ţigară, scrumiera (cu care începusem deja să comunic) era plină ochi de cenuşa unui sentiment nedesluşit. Ca să nu-i rănesc sentimentul, îmi scoteam batista din buzunar şi depuneam fumul în camerele ei şifonate şi batista devenea grea şi sărată, o storceam în scrumieră ca pe o şosetă îmbibată cu lacrimi. În tot acest timp, morţii din cameră îşi dădeau, unii altora, aere de superioritate – n-aveau decît.

(colajul: Dan Stanciu)

Monday, May 10, 2010

Creola


(colaj de Dan Stanciu)

Trebuia să fii pur şi simplu creol pentru a putea să te apropii de ea. Şi ca să fii creol, trebuia să ştii să lupţi cu cuţitul. Ea numai atunci se simţea creolă pe de-a-ntregul: cînd bărbatul de lîngă ea îi făcea morţii portretul în cuţit.

Mă simt în siguranţă lîngă pumnalul bărbatului. În oglinda lui adîncă mă recunosc ca pe o fatalitate tandră şi tăioasă.

Ea înainta spre oameni şi lucruri ca şi cum ar fi mers pe sîrmă. Pentru da şi nu, ea folosea aceeaşi intonaţie. Aşa era ea: o intonaţie complicată lipsită de orice pudoare.

De ea nu te puteai apropia oricum, în nici un caz cu umbrela deschisă. Vehemenţa ei creoliană, graţia ei eoliană îţi impuneau un anume număr de paşi.

Eu trăiesc, eu pur şi simplu trăiesc. Pentru mine, a trăi este o vocaţie. Am aşa o senzaţie de viu încît, uneori, mă tem că o să înnebunesc. Şi ca să nu înnebunesc cu totul, dansez, trăiesc, iubesc şi iar dansez pînă uit de mine, iar dragostea şi muzica mă îndepărtează de lume şi mă fac să mă simt fericită.

Spontaneitatea şi graţia ei stăteau în firea lucrurilor. Ea iubea ca şi cum în scurt timp nu ar mai fi fost nimic.

Eu nu pot să mă despart de tine decît iubindu-te.


Reflectate de oglinda pumnalului, cuvintele ei păreau un joc de lumini şi umbre.

Numai după ce am înţeles cuvîntul care mă însoţea pretutindeni, pe străzi ori în vis ori în cu totul alte locuri necunoscute, am devenit eu însămi, am devenit acel cuvînt.


Şi cuvîntul era Creola. Şi Creola era ea reflectată întruna de lama pumnalului alături de care se simţea atît de femeie.

Domnu', vă plac pe o insulă pustie?

Da, îmi plac pe o insulă pustie, da' să fie cu all inclusive.

Saturday, May 8, 2010

Eu cînd vreau să flower, power

Nu?
Iar dacă dorim să ne exprimăm nu atît halucinant sau halucinogen, cît halogenant, adică să fim pe gustul chimiştilor şi al altor specialişti care consumă ciocolată cu brom, spunem simplu, dar cu o dicţie alcalină ireproşabilă: Eu cînd vreau să fluor, fluor.

Desen din numărul viitor al Kamikaze. Făcut de Mugur după o idee originală :D.

Wednesday, May 5, 2010

Cum apare Infinitul în viaţa ta

Intri în dormitor după o zi mai lungă decît toate zilele tale la un loc, şi ce vezi? În pat, ca niciodată, se lăfăie un 8 culcat pe o ureche. El e. Infinitul.