Wednesday, June 30, 2010

Înțeleg că domnul Liiceanu este supărat pe mine

La sfîrșitul lui 2008, am scris & publicat în Cațavencu un articol ireverențios la adresa domnului Gabriel Liiceanu. Se poate citi aici, deși chiar nu merită efortul.
Vineri, 11 iunie, la Bookfest, am fost invitat să vorbesc la lansarea audiobook-ului Ion Creangă, și am vorbit. Unul dintre cei în fața cărora am vorbit a fost domnul Liiceanu. Totuși, este impropriu zis "în fața", fiindcă domnul Liiceanu ne trata, din cîte am obervat, mai mult cu profilul, cînd nu de-a dreptul cu spatele. Dar cu spatele, la propriu. Oricum, asculta ce ziceam noi, ăștia care vorbeam și care nu cred că spuneam lucruri memorabile. La sfîrșitul lansării, domnul Liiceanu (cu care nu mă cunoșteam decît de la televizor) a venit la mine, mi-a întins mîna și mi-a zis textual: "Vă felicit, mi-a plăcut foarte mult cum ați vorbit, vă mulțumesc". Nu știu ce i-am răspuns, cel mai sigur e că nu am zis nimic, oricum, în mod sigur nu i-am spus: "Păi, în cazul ăsta, nu îmi publicați și mie un bestseller?".
Ulterior am aflat că domnul Liiceanu știa că eu scrisesem articolul cu "pula". Și am mai înțeles că nu l-a deranjat articolul în sine, cît faptul că nu mi-l asumasem, semnîndu-l. Mi-l asum acum, deși nici asta nu cred să aibă vreo importanță.
Funciarmente, reverențiozitatea la adresa autorităților culturale nu mă dă afară din casă, însă nici nu pot spune că am ceva personal cu domnul Liiceanu. Poate că – adică sigur că – nu îmi plac morga și un anume patetism, pe care le afișează în public, dar, dincolo de aceste măști de a căror realitate nu am cum să fiu sigur și în privința cărora, deci, mă pot înșela, am și motive pentru care domnul Liiceanu îmi place. Nu ca persoană, că nu-l cunosc, ci ca autor. La 17 ani, după ce am citit Jurnalul de la Păltiniș, am vrut să dau admitere la Filosofie, iar, după alți 17 ani, chiar am dat. Apoi, nu cred că l-aș fi înțeles pe Parmenide fără limita pe care G.L. o explică foarte bine. Iar limita ca împlinire (adică peras ca telos) este foarte importantă în viața unui om, fiindcă, pe vremuri, era un compliment ca cineva să îți spună: "Nene, ești foarte limitat!".

Monday, June 28, 2010

Călușarii Kamikaze


(în ordinea numerelor de pe tricou, într-o așezare clasică 4-4-2: Alexandru Duțu-Bărbosu, je, Marian Turosu, Marius Borțea, Augustin Julea)

Și, dacă doriți și niște antren, îl găsiți aici:

Monday, June 21, 2010

Cineva a furat un site

A dispărut site-ul razboiulss.com. Într-o zi ne vom trezi că a dispărut tot internetul, ceea ce nici nu ar fi așa de rău.

Friday, June 11, 2010

Ion Creangă a aterizat pe Planeta Moldova



Lansarea a fost la Bookfest, nu la la CȚR, cum scrisesem mai jos:

Astăzi, la ora 16, la Clubul Țăranului Român, se lansează audiobook-ul Ion Creangă în lectura lui Mitoș Micleușanu, apărut la Humanitas Multimedia. Ne vedem acolo, dacă e.

Friday, June 4, 2010

Lumea e o vacă frumoasă,

iar poeţii sînt crocodilii ei verzi, poate. Eu zic că se merită să vă rupeţi 9 minute şi 9 secunde de la gură pentru a vedea animaţia asta:

Thursday, June 3, 2010

Blogul trebuie să stea după om, nu omul după blog

Mai e puţin şi mă voi ocupa din nou de blog, nu neapărat că l-aş fi abandonat, doar că l-am frecventat mai rar. Deci, rîdem, glumim, dar nu părăsim incinta.