Saturday, July 31, 2010

Zece fără zece



Ca un ceasornic care se leapădă de exactitatea unei ore pentru a se grăbi să o întîlnească pe următoarea, femeia, tot aşa, se dezbrăca de hainele de peste zi pentru a se arunca în golul din cămaşa nopţii. Era mereu aceeaşi oră zece fără zece cînd ea făcea ceea ce poate numai unul dintre noi vedea.

Friday, July 23, 2010

Poeme mici pentru pitici (I)



O maimuţică mică, mică
Visă-ntr-o noapte o furnică.

Furnica avea pleoape-albastre
În visul maimuţicii noastre,

Şi gene lungi de levănţică
Era o furnicuţă mică.

Şi-n spatele acelor pleoape
Trase pe ochi cît mai aproape

De noaptea ca un nor turcoaz
Ce adormise pe pervaz,

Furnica cea cît o mărgică
Visa o maimuţică mică.

Tuesday, July 20, 2010

Graal Flibuste


(colaj de Sasha Vlad, pentru care am scris acest poem, de ziua lui de naștere)

Lumînarea nu își va pune ceara pe fugă
inima nu își va închega sîngele de lapte
sabia nu își va înghiți tăișul
armura nu își va arma ura
peștii nu ne vor arăta fundul mării
marea nu se va lăsa dusă de val
nimic din toate astea nu se va întîmpla
poți sta liniștit îmi spune
și iartă-mă că mă exprim în halul ăsta
așa mi se întîmplă de fiecare dată cînd încep să vorbesc
după cîte o tăcere mai lungă
o fi și din cauza întunericului care a înghițit lumina
au trecut ceva zile de atunci
însă nu mai durează mult totul e pregătit
de data asta îl vom scoate ai să vezi
am folosit o momeală bună
pluta iată începe să danseze pe linia orizontului
astăzi vom mînca pe săturate ai să vezi

Pe linia orizontului dansul își scufundă dansatorul
și bărbatul apucă undița aceea cu ambele mîini
și trage spre el și trage la el și trage
l-am prins îmi spune îl simt e acolo ai să vezi
am și pus o momeală a-ntîia exact cum se și face
urmează cîteva rime firul e întins și el trage trage
cîrligul e în flăcări momeala-nghițită
l-am prins e al meu strigă pescarul cu vocea topită

Agățat în largul mării fără de scăpare
cu buza de sus înecată-n sînge
soarele răsare

(cu trei zile înainte de 21 iulie 2010)

Monday, July 19, 2010

Nimic despre gardianul cu mască pe față

Iată un bărbat între două trei vîrste
cum își smulge barba de pe față
ca și cum s-ar lepăda de o haină aspră ce i-a intrat în carne

Și pasărea care ține cerul în aer
iată cum își mișcă ea aripile într-o dezordine exemplară
ca un înecat agitîndu-și brațele înainte
de a-și depune ultima suflare în gura peștilor

Și zborul se desparte de pasăre la fel
cum sufletul înecatului se desparte de corp

Și iată cerul prăbușindu-se la pămînt
și iată pămîntul ridicîndu-se la cer


(colaj de Sasha Vlad)

Saturday, July 17, 2010

Şi fluturii sînt oameni



Cineva, o persoană delicată şi foarte atentă, mi-a atras atenţia asupra unui text (de care uitasem complet) pe care l-am scris în urmă cu vreo 5 ani, un fel de cronică la piesa de teatru Fluturii sînt liberi (de Leonard Gershe) sau, poate, un foarte mic eseu despre orbire, enjoy:

Sîntem cu toţii nişte orbi. Nici măcar nu avem aripi. Avem priviri bune, dar nu vedem nimic. Ne îmbrăcăm ochii în rochii orbitoare, în lentile de contact, în ochelari de soare, de firmă, în costume strălucitoare, de diferite culori, dar nu vedem nimic. Sîntem nişte orbi rafinaţi, cu ochii îmbrăcaţi după ultima modă: privim, dar nu vedem. Mîinile noastre seamănă cu nişte bastoane de orbi, orbecăind în întuneric. La fel şi picioarele.

Din fericire, fluturii văd, fluturii ne văd, fluturii sînt liberi să vadă. Ca să vezi, îţi trebuie şi aripi, nu doar ochi. Fluturii au aripi, ei văd, ei nu poartă lentile de contact, căci ochii lor sînt alcătuiţi din mii de lentile delicate care, împreună, recompun lumea noastră de orbi. Don Baker este orb, chiar orb, aşa s-a născut, însă orbirea lui este sora geamănă a luminii. Don este un orb luminos, un avocat al luminii. El vede cu degetele, cu urechile, cu inima, căci inima lui are o retină impecabilă. Ca să vezi, trebuie să ai un verb bun, de mişcare, un verb care să mişte lucrurile dinspre întuneric către lumină. Verbul lui Don este "a dori". Don a trăit aproape 20 de ani în preajma mamei, a trăit ca într-un uter extern, protector. După 20 de ani, Don îşi ia zborul, părăsind încă o dată şi definitiv uterul acela care începuse să-l strîngă, căci mama, Florence Baker, i-a oferit protecţie, nu încredere. L-a tratat ca pe un orb.

Însă mult mai orbi sînt cei care nu vor să vadă, şi doamnei Baker i-au trebuit aproape 20 de ani ca să înţeleagă că între a oferi ajutor şi a da încredere există o mare diferenţă. Jill Benson este un mesager fugitiv, cu forme voluptuoase, o fată directă, cu gesturi abrupte, care, la 19 ani, a trecut deja printr-un divorţ. Este vecina singurătăţii lui Don. Cunoscîndu-l, este fascinată - nu mai vorbise niciodată cu un orb, deşi mai văzuse orbi în viaţa ei. Pentru Don, Jill este un flash de lumină, un fluture care îi îmblînzeşte întunericul şi îi ucide virginitatea.

Libertatea pare a fi mai puternică decît dragostea: aşa cum Don a fugit de lîngă mamă, în căutarea libertăţii şi a identităţii, şi Jill va fugi de lîngă Don, va fugi cu regizorul Ralph Austin, o fiinţă demonstrativă, în căutarea celebrităţii. Piesa aceasta, jucată de nişte oameni tineri, foarte talentaţi, este un exerciţiu de libertate. Nu fiţi orbi, simţiţi-vă liberi să-l vedeţi!

Friday, July 16, 2010

Munții minții mint intens

Dincolo de excentricităţile mai degrabă exterioare, pe care le practica din compasiune pentru specia umană, ceea ce spunea Pilotul Empirist semăna cu o centrifugă semantică de bun simţ. Era unul din puţinii care nu aveau nici o jenă să pună pe centrifugă cuvintele. Verbul „a centrifugări“ este invenţia lui. Concepţia lui despre filosofie era o critică a apetenţei pentru minte. Nu putea suporta mintefilia, cu atît mai puţin pe mintefili (termenii îi aparţin). Filosofia s-a retras în minţi, spunea el, şi e păcat. Ceea ce reprezenta natura pentru primii filosofi, spunea el, cu un plus de admiraţie pentru Anaximandru şi Heraclit, a devenit mintea pentru filosofii moderni. Natura înconjurătoare, spunea el, s-a refugiat în creier. Creierul înconjurător, mintea înconjurătoare – e clar că ne-am tîmpit. De la ingenuitatea cu care primii filosofi contemplau natura s-a ajuns la solipsism, o altă mare porcărie, adică la întrebarea dacă nu cumva ceea ce există este doar mintea. Filosofii ăştia, spunea el, au ajuns să se refugieze în propria minte aşa cum se refugiază îndrăgostiţii în sălile de cinematograf.

Thursday, July 15, 2010

Puseu despre orbire

Azi-noapte am terminat de citit Eseu despre orbire, una dintre cele mai bune cărți citite vreodată. Sigur, extazul se amestecă cu jena, pentru că nu pot să înțeleg cum am putut să nu citesc nimic de José Saramago pînă acum. Probabil că am căzut din nou în plasa tîrziului și în logica de ordinul x a tîrziului, unde x ține locul unui număr de ani după care ajungi să faci sau să descoperi ceva important. Mi-au mai plăcut, la vremea cînd le-am citit, și Orbirea lui Elias Canetti, și Raport despre orbi (din Despre eroi și morminte de Sabato), însă Eseu despre orbire mi-a plăcut infinit mai mult.



(Puseul din titlu e unul de încîntare și entuziasm, ca să fie clar, cam așa.)

Monday, July 12, 2010

Sunday, July 11, 2010

M-am născut în Subcarpați, la hip-hop-poale de munte

Un album foarte mișto, regizat și cîntat de prietenul și cumătrul meu Bean, poate fi descărcat gratuit de pe www.subcarpati.com. E foarte mișto, poate mă repet, dar, tocmai pentru că poate mă repet, vi-l și recomand anticipat.

Wednesday, July 7, 2010

Finala Germania-Olanda nu se mai ține

Și nu neapărat din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Am ținut cu Germania, însă Spania a fost mai bună, poate și pentru că spaniolii nu pasează decît în rarele momente cînd mingea e la adversari. Iar cînd mingea e la adversari, spaniolii pasează în gînd.

Monday, July 5, 2010

Am cîntat la vuvuzelă

E simplu, plăcut, dar foarte enervant pentru cei din jur, iată și o poză:

Sunday, July 4, 2010

Ce-ți mai plac pasele laterale, Spanio!

Spania este o FC Barcelona care a împrumutat cîțiva jucători de la Real Madrid. Să zicem că Spania ar fi putut fi un fel de Real Madrid care a împrumutat cîțiva jucători de la FC Barcelona – în acest caz, (Real) Spania ar fi fost tot o FC Barcelona, pentru simplul motiv că orice echipă spaniolă care îi are pe Xavi și Iniesta în primul 11 va juca exact ca FC Barcelona. Risc un pronostic: în semifinale, Spania nu are nici o șansă cu Germania. Oricum, are mult mai puține șanse decît Uruguay în fața Olandei. Dacă au fost meciuri la care m-am plictisit foarte tare, acelea au fost meciurile în care a jucat Spania. Un Campionat Mondial al Paselor Laterale nu ar avea nici un sens să se țină, poate doar după ce Spania este declarată din start cîștigătoare. S-ar juca doar pentru locurile 2-32.

Cred că finala CM va fi Germania-Olanda sau, în cel mai rău caz, Olanda-Germania. Va cîștiga Olanda doar dacă Germania va fi bombardată de aviația americană și, mai ales, de cea engleză. Francezii, ca de obicei, s-au predat repede, așa că ei nu am cum să influențeze finala.

Thursday, July 1, 2010

Cînd absența devine prezentă se cheamă că ți-e dor

Iată un poem minunat de Paul Celan:



În fîntîna ochilor tăi
trăiesc plasele pescarilor de pe Irrsee
În fîntîna ochilor tăi
își ține promisiunile marea.

Aici eu,
o inimă care a poposit printre oameni,
îmi arunc hainele de pe mine și luciul unui legămînt:

Mai negru în negru, sînt mai gol.
Necredincios mai demult iată-mă acum devotat.
Sînt tu, acum cînd sînt eu.

În fîntîna ochilor tăi
mă frămînt și visez la răpire.

O plasă o prinse în cursă pe cealaltă:
ne despărțim îmbrățișați.

În fîntîna ochilor tăi
spînzuratul își strangulează frînghia.

Paul Celan, Laudă depărtării (traducere de Luminița Graur și Ion Papuc)