Thursday, August 26, 2010

God is busy. May I help you?

Trebuie să recunoaștem că acesta este un titlu foarte bun, s-a făcut și o melodie după el :)

Sunday, August 22, 2010

22082010

Poemul luminii de lapte

Ea are sînii plini ochi cu lumină
şi pămîntul se roteşte în jurul sînilor ei

Cînd la orizontul altor gesturi
braţele mi se mai întunecă uneori
ea îmi dă să beau lumină din sînii ei incandescenţi
şi eu îi sug lumina din piept ca un nou-născut înfometat
şi gura mi se umple de lumină
şi lumina alunecă în prăpastia din mine
şi stomacul meu musteşte de lumină
şi nu trec cîteva secole şi lumina îmi intră în sînge
şi lumina aleargă prin mine odată cu sîngele
şi lumina din sînge îşi face datoria
şi braţele mele întunecate se luminează de ziuă

Ce noroc să îţi hrăneşti întunericul
cu aurul clocotit al sînilor ei

Ce noroc să îţi hrăneşti braţele
cu lumină în sînge

Thursday, August 19, 2010

Cinci motive pentru care îmi place să fiu scriitor



M-a invitat Mugur să dau și eu o soluție la problema asta, să transform cinci necunoscute în tot atîtea cunoștințe de familie. Îmi place, ăsta e adevărul, dar nu atît să fiu scriitor, cît să scriu, și ar fi mult mai simplu dacă pe blog s-ar putea scrie cu cerneală, să ai în față o grămadă ordonată de pixeli din celuloză și hîrtie, fiecare tastă să fie o insulă plutitoare pe un lac, exagerez, de cerneală, le apeși după cum te taie capul și cerneala urcă pe ecran și pixelii dau din coadă ca niște hamsii latine, de caracter, înotînd într-o cerneală dulce sau sărată, oamenii sînt în stare să scrie, cînd vine vorba de scris, tîmpenii dintre cele mai mari. Primul motiv ar fi, așadar, (1) actul fizic de a scrie, fiindcă, nu-i așa, iubim dragostea, ca să luăm un exemplu la îndemînă, dar mai trebuie să ne punem și corpul la contribuție, mai trebuie să și facem dragoste, nu doar să iubim, căci i s-o fi acrit și iubirii de atîtea declarații de dragoste. Pe lîngă acest motiv fizic, primar, instinctual și cum mama naibii o mai fi el, îmi mai place să scriu, eventual chiar să și fiu scriitor, pentru (2) bani și (3) faimă, pentru că vreau să fie (4) pace în lume și, nu în ultimul rînd, pentru a avea cît mai (5) mulți prieteni pe facebook.

Sunday, August 15, 2010

Udă focul, să nu se stingă



Aveam un vecin căruia îi plăcea să călătorească
în fiecare zi pleca în vacanță
îmi spunea nu stau mult într-o lună sînt înapoi
îl vedeam cum pleacă avea tot felul de bagaje
și în ziua următoare mă pomeneam cu el la ușă
îmi spunea plec din nou
de data asta nu stau mult în două săptămîni mă întorc
îți las sticla asta de ulei
te rog să îmi uzi ficușii ăia îi știi îi știam
mai ard l-am întrebat
ard în continuare toarnă-le ulei la rădăcină
n-aș vrea să se stingă
știi cum se întîmplă îmi spunea
știi cînd pleci dar nu știi cînd te-ntorci
și în ziua următoare vecinul se pregătea de o altă călătorie
de data asta am să plec pentru mai mult timp
uite aici actele casei ți-am făcut și o procură
dacă nu mă întorc pînă mîine vinde-mi casa
cumpără ulei de toți banii
și nu uita să uzi ficușii ăia ar fi păcat să se stingă

În ziua următoare spre seară
m-am pomenit la ușă cu noul proprietar
căruia pe la prînz îi vîndusem casa unde ardeau ficușii
mi-a spus plec în vacanță nu stau mult într-o lună sînt înapoi
nu uita te rog să uzi ficușii n-aș vrea să se stingă

15 august 2010

Friday, August 13, 2010

Scaunele (rezumat)



Îmi amintesc de o noapte albă și mai ales de dimineața care i-a pus capăt, de parcă rostul dimineților n-ar fi decît acela de a trimite noaptea la plimbare, lumina care aruncă în aer întunericul, însă, pînă să îmi înfig colții memoriei în carnea acelei dimineți, aș vrea să mă opresc puțin la expresiile astea care plutesc în derivă între două oglinzi, una privindu-se în cealaltă, nopți albe și zile negre, probabil au legătură cu ochii, ochii fiind aceia care albesc nopțile și înnegresc zilele, n-aș merge mai departe, e doar o ipoteză.
În vremea aia practicam nopțile albe imaginîndu-mi că, astfel, am acces la mișcarea de revoluție a pămîntului, aveam toate motivele, dacă totul mergea bine, să cred că simt mișcările astea, oameni cu ochii deschiși învîrtindu-se pe întuneric în jurul soarelui, și dimineața care își făcea apariția împingînd noaptea albă în prăpastia de unde soarele, vorba vine, se ridica încet. Eram cu niște oameni, plaja din Vamă încă era acoperită de ceața luminoasă a unui întuneric ambiguu, și eu mi-am luat oamenii și i-am dus pe malul mării, și acolo erau niște scaune lipite unul de altul, și oamenii s-au așezat pe ele, și eu în fața lor, în picioare, am început să joc o piesă de teatru despre un bărbat care întîlnește o femeie. Și după ce mi-am primit porția de aplauze amestecate cu nisip, m-am aruncat în mare și dus am fost.
Scaunele astea au fost fotografiate în vara aceea.

Friday, August 6, 2010

Poemul celorlalte incendii



În fiecare seară de vară
cînd cerul e rotund şi cercul e senin
pompierii oraşului nostru se urcă în maşinile lor pline cu frişcă şi azot
şi pornesc în cea mai mare grabă către apus
pentru a stinge linia orizontului incendiată de soarele
care apune iată cu flăcări violente

S-a întîmplat nu o dată ca pompierii să întîrzie
şi atunci flăcările să ajungă pînă foarte sus
transformînd norii în scrum şi avioanele în vată de zahăr ars

(pentru mece, că a lui a fost ideea)

Wednesday, August 4, 2010

Să ucizi o pasăre căzătoare (rezumat)

Ei, nici chiar așa, asta sună cel puțin melodramatic, și nu sînt vremurile pentru astfel de efuziuni comerciale. Aseară am văzut o stea căzătoare, despre asta este vorba, și este pentru prima oară de cînd mă aflu (de prea mulți ani) în București cînd mi se întîmplă să văd o astfel de apariție. Normal că mi-am pus o dorință, ce întrebare e asta?!

Sunday, August 1, 2010

Cînd matematicienii ies în stradă să demonstreze



Este o plăcere să îţi aminteşti cazul acelui matematician strălucitor, care a demonstrat o teoremă în plină stradă. Era o teoremă complicată, oamenii se uitau cu groază la matematicianul care cu sînge rece îşi demonstra teorema în văzul tuturor. Ploaia a căzut din senin, a fost o ploaie violentă, a fost ca şi cum un nor negru s-a fi dezechilibrat şi ar fi căzut în gol, spectatorii s-au cărat repede pe la casele lor, dar el s-a încăpăţînat să rămînă şi să demonstreze. Apoi a răcit şi a murit. Demonstraţia i-a reuşit şi s-a bucurat de un răsunător succes, căci teorema matematicianului era aceea că se poate muri şi în timp ce demonstrezi o teoremă în plină stradă.

(Să nu uităm, totuși, că astăzi e ziua de naștere a lui Gellu Naum, mulțumesc.)