Monday, April 11, 2011

Leo

Leo nu și-a ascuns viața, dar și-a ascuns foarte bine moartea. S-a stins discret, de parcă ar fi fost personaj principal într-un film mut. Leo ne dăduse totuși de înțeles că toate filmele pe care le-a văzut se vor topi în cele din urmă într-unul singur, dar mulți am luat acele mesaje drept semne ale unei cochetării iremediabil teribiliste, din care umorul și autoironia nu lipseau niciodată. Cum mi-l voi aminti pe Leo: de o inteligență strălucitoare, jemanfișist, excesiv, de un teribilism rafinat, mereu în răspăr cu opiniile comune, capabil să stea de vorbă cu Bernard Pivot, dar și să scrie în Libertatea, depozitarul cult și relaxat al unei culturi solide și al celor mai cool informații culturale, un poet – da, Leo a scris și poezie! – care a văzut toate filmele din lume, un cinefil care i-a smuls realității fotografii uimitoare, un om a cărui religie a fost libertatea. Leo nu s-a sinchisit cîtuși de puțin să fie salvatorul aparențelor, singurele aparențe pe care a înțeles că e cazul să le salveze de la înec au fost acelea ale propriului sfîrșit.

O vreme, vreo șapte ani, am fost prieteni buni. Publicasem o carte de poezie și Leo a scris o recenzie foarte frumoasă în Dilema. Pe atunci, Dilema nu era veche, iar lui Leo nu-i dispăruse cheful de a scrie și de a dansa, de a scrie dansînd, de a dansa scriind. Cheful avea să îi dispară cîțiva ani mai tîrziu. Leo m-a invitat să scriu în Dilema despre sfîrșitul lumii și despre cum e să fii în pielea altuia. Eu l-am invitat să scrie în Almanahul Cațavencu despre flori, fete, filme și băieți. Am scris, nu mai bine decît m-am priceput, despre fotografiile lui Leo, și nu a fost deloc simplu, pentru că Leo făcea niște fotografii extraordinare, avea un ochi bine antrenat, capabil să identifice și să decupeze detalii miraculoase. Unele dintre aceste fotografii pot fi văzute în volumul Retrovizoare, pe site-ul www.liternet.ro. Pe vremea cînd pregătea acest volum, Leo m-a invitat la el să îmi aleg cîte fotografii am eu chef și să scriu cîte un scurt text pentru fiecare. Am stat cîteva ore la povești în garsoniera lui din Lahovari, cu un aer vetust și ticsită de cărți, era greu să îți dai seama în ce epocă te afli în acea casă, doar posterul cu O-Zone lipit pe una dintre uși te aducea cu picioarele în prezent. Leo mi-a pus în brațe un teanc de fotografii din care mi-am ales cîteva, despre unele dintre cele pe care le-am ales aveau să mai scrie și alți prieteni de-ai lui. Atunci, la o ceașcă de ceai sau mai multe, Leo mi-a povestit viața lui, lăsîndu-mă cu gura căscată, noroc că fumam. Erau povești incredibile pe care Leo le relata cu mult firesc, mereu amuzat, niciodată patetic. Aveam în față un om care trăise cît pentru mai multe vieți, și nu doar că trăise, dar mai și citise cîteva biblioteci de cărți. Cît despre filmele pe care le văzuse, peliculele acestora, puse cap la cap, ar face de mai multe ori înconjurul lumii. Leo era deștept și te putea foarte ușor complexa, dar gentilețea, delicatețea și generozitatea îl împiedicau să facă asta. La un moment dat, mi-a arătat manuscrisele unor cărți de-ale lui, erau niște proze ciudate, ilustrate cu desene proprii, mi-a spus că nu și-a pus niciodată problema să le publice.

Ultima oară cînd am vorbit cu el a fost în vara lui 2009. Leo împlinea 50 de ani și și-a invitat prietenii la o proiecție privată la Institutul Francez. Plătise o copie pe peliculă a filmului „Mon oncle“ a lui Jacques Tati, film care cîștigase, în 1958, Oscarul pentru cel mai bun film străin, dar și premiul juriului la Cannes. De ziua lui, Leo era cel care le făcea un dar prețios prietenilor lui. Un dar pe care, din păcate, l-am ratat, pentru că eram plecat din țară.

Leo a călătorit foarte mult pînă să ajungă aici, un aici cît un dincolo. Odată cu dispariția lui Leo, prietenii lui (foști, actuali sau viitori) ar putea spune despre el altceva decît că a murit: Leo e plecat în străinătate.


(fotografie de Andrei Oișteanu, de la petrecerea lui Leo, 28 iunie 2009; în fotografie: Thomas Ciulei, Leo, Aurelia Mocanu și Angela Oișteanu)

3 comments:

N.C.Munteanu said...

Play it, Sam. Play As Time Goes By!

Poemix said...

Oh, I can't remember it. I'm a little rusty on it.

vic said...

nu pot sa spun ca e plecat, nici in lisabona nici in casablanca -
nu o sa ne trimita niciodata poze de unde este acum, nici scrisori.