Tuesday, May 17, 2011

Despre linia orizontului (poem)



Am văzut un bărbat încălțîndu-se cu o pereche de pești.
L-am privit cum pășește agale pe luciul apei, încălțat cu peștii ăia grași, cu vreo două-trei numere mai mari.
S-a întors spre mine și mi-a strigat: Vorbim cînd mă întorc.
Am rămas pe malul mării să mă uit la el.
Am admirat siguranța cu care mergea pe suprafața mării, îndreptîndu-se spre linia orizontului.
Și-a pierdut, pe măsură ce se îndepărta de mal, înfățișarea de om.
Am văzut un om cum se metamorfozează într-un punct.
N-am folosit binoclul Bilora 8x24x50, pe care îl aveam în geantă, fiindcă asta a fost înțelegerea: să stau pe mal și să îl privesc (doar cu ochii din dotare) cum se transformă într-un punct, topindu-se în linia orizontului.
Am așteptat pînă cînd a revenit pe mal.
Am așteptat mult pînă cînd a revenit la mal.
N-am știut niciodată cît am așteptat pînă cînd a revenit la mal.
Am văzut un punct desprinzîndu-se de pe linia orizontului, transformîndu-se, pe măsură ce se apropia de mal, în om.
S-a întors printre oameni epuizat.
S-a așezat pe nisip lîngă mine, și-a dat jos peștii din picioare și i-a aruncat în apă.
Le-a spus peștilor: Mersi, băieți.
I-am auzit pe pești răspunzîndu-i: Oricînd, bătrîne.
Și-a tras sufletul dintr-o țigară pe jumătate udă.
M-a întrebat: Am fost sau n-am fost punct?
Ai fost, i-am zis.
Mi-a spus: Să știi că doar pentru tine am fost punct, pentru mine am rămas mai departe om.
Și-a mai aprins o țigară pe jumătate udă.
M-a întrebat: De cîți pescăruși crezi că ar fi nevoie pentru a mă ridica de la pămînt?
I-am răspuns cu o dezarmantă siguranță: Nu știu.
M-a privit surprins: Bravo, ăsta e răspunsul corect. Oamenii nu prea mai știu să spună „nu știu“.
L-am rugat să îmi spună secretul promis.
A tras întuneric în piept (se făcuse deja noapte) și a început.
Am avut o bănuială la început.
N-am fost sigur decît de nesiguranța mea.
Am închiriat o mică insulă pustie și am locuit acolo o vreme.
Am înțeles atunci că, dacă te afli pe o insulă pustie, linia orizontului face un cerc în jurul tău.
Am mai înțeles că linia orizontului nu se supune geometriei euclidiene: prin două puncte se pot duce o infinitate de linii ale orizontului, care nici măcar nu sînt linii, ci arcuri de cerc.
L-am întrebat: Și ce anume e secret din tot ce mi-ai zis pînă acum?
M-a privit amuzat: Nimic, nu există secrete, există doar povești încă nespuse, ăsta e tot secretul.
Mi-am aprins o țigară.
Și-a aprins o țigară.
Am tăcut unul lîngă altul pînă cînd s-a făcut lumină.
Și-a aprins o țigară.
M-a întrebat: Ai auzit de Aristotel?
I-am răspuns cu o dezarmantă nesiguranță: Tot ce e posibil.
M-a privit dezamăgit.
Mi-a spus fără nici un chef: Am făcut odată un experiment.
Am aplicat categoriile lui Aristotel la linia orizontului.
Mi-am pus niște întrebări simple: care este substanța liniei orizontului? cît de mare este linia orizontului? ce calități are linia orizontului? în ce relație se află linia orizontului cu cerul și pămîntul? unde se află linia orizontului? cînd a luat naștere linia orizontului? care este poziția liniei orizontului? ce posesiuni are linia orizontului? cum acționează linia orizontului? de ce afecțiuni suferă linia orizontului?
L-am întrebat: Și?
S-a uitat la mine contrariat: Și ce?
Ai găsit răspunsuri la întrebările astea, l-am întrebat.
Și-a aprins, enervat, o țigară: Nu, n-am găsit. Și știi de ce n-am găsit?
I-am răspuns cu o dezarmantă siguranță: De ce?
M-a apucat de gulerul cămășii și mi-a urlat în față: Pentru că nu sînt tîmpit, de aia. Și acum, hai, cară-te!
M-am cărat.

16 comments:

marul said...

:)

Gilda said...

Ceva și mai mult de atât :) N-am mai înotat de mult într-un psalm atât de luminos.

calliope said...

cu dibăcie-deşi fără pîlnie- aţi cam pus punctele
(2) pe linie,de s-au făcut nevăzute(în orizont)!

pitagora said...

prin 2 puncte se poate trasa o singura linie a orizontului euclidian, neeuclidian e alta poveste...:)

Iulian Tănase said...

domnu' pitagora, păi, și eu ce-am zis?! n-am zis același lucru?! ia scrieți matale pe tablă, de o sută de ori, "totul este număr" :)

carmen racovitza said...

e ca orizontul vazut de pe endeavour...very laser-like and moving:)))

dicles said...

am mai citit asa ceva doar in Rai!

Bot Eugen Iulian said...

„Și-a tras sufletul dintr-o țigară pe jumătate udă.„ - memorabil vers.
La prima citire, am rămas cu impresia
unui text interesant, dar și mult prea stufos, care abundă în repetiții.
Finalul m-a dezamăgit nu știu cum. Mă așteptam la ceva mai mult decât la o simplă poantă/banc. Un banc bine regizat, dar totuși un banc.

am citit cu interes,
Eugen.

Iulian Tănase said...

Eugen, cum să fie un banc?! Eu nu mă țin de bancuri cînd vine vorba de poezie.

calliope said...

intrebarile nasc intrebari,altele sau aceleasi repetate obsesiv,jocul nu are final,linia orizontului se poate ingrasa doar din intrebari ,e inevitabil ca mintea ,captiva,sa nu ''timpeasca'' putin. cam asta cred ca a vrut sa spuna,printre altele, poetul:)sfirsitul nu e banc,cel mult un bac plutitor:)

Anonymous said...

ce bine cred ca te simti tu cand stii ca toata viata ta l-ai copiat pe naum :)

Iulian Tănase said...

încă din fragedă copilărie, așea e

Anonymous said...

pacat, ai putea fi si tu un pic original

Iulian Tănase said...

N-aș fi putut, am încercat, haha.

Alecu said...

Te-a ajutat și Mangalia un pic. Deși eu, care am trecut mai des pe lîngă statuia aia, dar niciodată dinspre sus în jos, cum văd că ți-a mers ție obiectivul, n-am scris un poem atît de frumos.
Apropo de ape și pești, dacă pescarilor li se urează fir întins, poeților ce se cade să le urezi?
Cuvînt întins, oare?
Cuvînt întins, Iuliane, sper să nu greșesc!:-)

mece said...

felicitări pentru premiu. poate se întâmplă ceva banal ca 1+1=2 şi migrează manuscrisul într-o carte :)