Tuesday, July 26, 2011

Cum ajunge privirea să vadă

Cînd și cînd lumea eliberează un ou
de care ochii se agață cu privirea
s-ar putea spune că totul nu e decît un joc al fecundității
lumea eliberînd un ou
ochii eliberînd o privire
și privirea urmărește oul într-un tunel transparent
aleargă după el prin acest tunel de aer care cu greu ar putea fi numit tunel
și privirea iat-o se află pe urmele oului lumii
și lumea are pereți opaci prin care privirea de una singură n-ar putea pătrunde
lumea învelită într-un uter mat al cărui interior îți este interzis
dar privirea ajunge din urmă oul lumii și îl fecundează
și oul fecundat de privire plutește într-o aparentă derivă și
se lipește de unul dintre pereții lumii străpungîndu-l
și acesta este singurul mod prin care privirea poate ajunge să vadă lumea
însă e nevoie de multă atenție fiindcă oul lumii este transparent
un ou de aer plutind prin aer ca un șoarece negru despicînd smoala întunericului
e clar că privirea trebuie să aibă nas de pisică și gheare de vultur

Fiului meu, Sacha

2 comments:

bi'anca said...

:) semi-superb

Anonymous said...

http://www.graiulsalajului.ro/index.php?cmd=articol&idart=24221