Friday, July 22, 2011

Pe foc repaus!

Uneori simți nevoia de a scrie un poem, te așezi la masa de scris, îți pui în față o pagină albă, îți aprinzi o țigară, îți amintești că fumatul poate să ucidă, ai putea scrie un poem despre o crimă sau poate despre un incendiu de care te apropii pentru a-ți aprinde țigara, așa ceva nu se face, renunți și îți imaginezi un pompier luptînd cu flăcările, avem de-a face cu o luptă dreaptă, pompierul ține în mîini o spadă de apă, o spadă lichidă, lovește cu ea în stînga și-n dreapta, se descurcă și el cum poate înconjurat de limbile de foc care îi aruncă în față cuvinte obscene, n-ai zice că limbile de foc ar fi în stare de-așa ceva, spada lichidă a pompierului se face țăndări, limbile ascuțite ale focului o transformă într-un abur care își ia zborul, și pompierul rămîne singur înconjurat de flăcări, cale de întoarcere nu mai există, și pompierul scoate din buzunar o țigară, limbile de foc îi șoptesc ceva la ureche, pompierul zîmbește și le cere un foc, poftim, uite focul, și pompierul trage din țigară și fumul se ridică la cer, și fumul se amestecă cu aburul spadei, și aburul este cenușa apei care a pierdut lupta cu focul, și pompierul continuă să tragă din țigară, și flăcările incendiului se apropie de el, și pompierul își stinge țigara în adîncul focului care l-a luat în primire, și sufletul pompierului se ridică la cer și se amestecă cu aburul spadei amestecat cu fumul de țigară, și tu încă simți nevoia de a scrie un poem, îți mai aprinzi o țigară și aștepți, e tîrziu, mai bine te-ai culca.

2 comments:

Zadkielix said...

Artistic si totodata atat de real descris aceasta frantura de realitate!
Mi-a placut enorm ideea!
Sincerele mele aprecieri, maestre Iulian!

slow train said...

superb