Friday, July 29, 2011

Principiul viselor comunicante

El adoarme ca și cum s-ar pregăti
de o călătorie lungă-n jurul lumii
pe umerii somnului e vară tot timpul
și întunericul nu dă niciodată în clocot în această
cameră forfotind de martori oculari
martorii sînt orbi din naștere cu toții
el doarme ei sînt orbi
și cel mai orb dintre aceștia își vîră mîna-n buzunar
două monezi de aur scoate
și-i pune mortului de-o noapte monezile pe ochi
sub pernă îi așază o pîine neagră și rotundă
și pîinea îi hrănește somnul
celui ce-n jurul lumii umblă la fel ca-n jurul lui
și visul mortului de-o noapte cu aur e plătit
iată un somn mușcînd din pîinea neagră și rotundă
iată un vis plătit regește plătit cu aur de la orbi
el se trezește cu visul șiroind pe frunte
lumina s-a întors acasă
și orbii au plecat de mult

Tuesday, July 26, 2011

Cum ajunge privirea să vadă

Cînd și cînd lumea eliberează un ou
de care ochii se agață cu privirea
s-ar putea spune că totul nu e decît un joc al fecundității
lumea eliberînd un ou
ochii eliberînd o privire
și privirea urmărește oul într-un tunel transparent
aleargă după el prin acest tunel de aer care cu greu ar putea fi numit tunel
și privirea iat-o se află pe urmele oului lumii
și lumea are pereți opaci prin care privirea de una singură n-ar putea pătrunde
lumea învelită într-un uter mat al cărui interior îți este interzis
dar privirea ajunge din urmă oul lumii și îl fecundează
și oul fecundat de privire plutește într-o aparentă derivă și
se lipește de unul dintre pereții lumii străpungîndu-l
și acesta este singurul mod prin care privirea poate ajunge să vadă lumea
însă e nevoie de multă atenție fiindcă oul lumii este transparent
un ou de aer plutind prin aer ca un șoarece negru despicînd smoala întunericului
e clar că privirea trebuie să aibă nas de pisică și gheare de vultur

Fiului meu, Sacha

Sunday, July 24, 2011

O viață de grădinar așa cum a fost

Toată viața fusese grădinar, făcuse bani frumoși din grădinărit, vînduse multe la viața lui, vînduse roșii, castraveți, fasole verde, fasole uscată, dulceață de căpșune, iahnie de zmeură, cireșe murate, sărmulețe în foi de mentă, cartofi noi, cartofi vechi, cartofi prăjiți, cartofi copți, ardei umpluți cu cartofi fierți, borș de pește, căci avea și un lac în grădină, și lacul făcea nu doar pește, ci și niște alge a-ntîia, așa că vînduse și sushi învelite în alge moldovenești, de grădină, apoi și-a vîndut grădina și și-a cumpărat un cimitir, de care s-a ocupat foarte serios, cimitirul era pentru el ca o grădină plină de flori și de cruci, așa că a început să vîndă flori, flori de tei, flori-de-nu-mă-uita, verdețuri, apoi, una cîte una, a vîndut toate crucile din cimitir, pe monumentele cele mai impozante a luat cei mai mulți bani, primăvara săpa cimitirul, îl îngrijea ca pe o grădină, cîte un mort mai superficial făcea imprudența să scoată capul din brazdă, și grădinarul îl prindea cu o plasă de fluturi și dădea fuga la Facultatea de Medicină, studenții arabi și de alte naționalități conlocuitoare ofereau prețuri bune pentru cranii, așa că grădinarul a vîndut, treptat, toți morții din cimitir, la trei cranii cumpărate oferea un femur gratis, afacerea mergea ca pe roate și, în curînd, cimitirul s-a golit de morți, așa că grădinarul s-a apucat din nou să cultive legume, fructe și așa mai departe, căci prima dragoste din fundul grădinii nu se uită niciodată, un mormînt cu roșii, două cu castraveți, un mormînt cu varză, trei cu fasole, un mormînt cu căpșuni, unul cu ceapă, două cu usturoi și așa mai departe, cimitirul înflorea de crudități și trufandale, și grădinarul vindea pe rupte, apoi a murit și a fost așezat, conform dorinței din testament, într-un butoi cu varză murală, adică, mai exact, într-o criptă în formă de butoi în subsolul Muzeului Antipa, pe care grădinarul îl cumpărase cu bani gheață, cu trei zile înainte să moară. A fost, totuși, un om bun.

Friday, July 22, 2011

Pe foc repaus!

Uneori simți nevoia de a scrie un poem, te așezi la masa de scris, îți pui în față o pagină albă, îți aprinzi o țigară, îți amintești că fumatul poate să ucidă, ai putea scrie un poem despre o crimă sau poate despre un incendiu de care te apropii pentru a-ți aprinde țigara, așa ceva nu se face, renunți și îți imaginezi un pompier luptînd cu flăcările, avem de-a face cu o luptă dreaptă, pompierul ține în mîini o spadă de apă, o spadă lichidă, lovește cu ea în stînga și-n dreapta, se descurcă și el cum poate înconjurat de limbile de foc care îi aruncă în față cuvinte obscene, n-ai zice că limbile de foc ar fi în stare de-așa ceva, spada lichidă a pompierului se face țăndări, limbile ascuțite ale focului o transformă într-un abur care își ia zborul, și pompierul rămîne singur înconjurat de flăcări, cale de întoarcere nu mai există, și pompierul scoate din buzunar o țigară, limbile de foc îi șoptesc ceva la ureche, pompierul zîmbește și le cere un foc, poftim, uite focul, și pompierul trage din țigară și fumul se ridică la cer, și fumul se amestecă cu aburul spadei, și aburul este cenușa apei care a pierdut lupta cu focul, și pompierul continuă să tragă din țigară, și flăcările incendiului se apropie de el, și pompierul își stinge țigara în adîncul focului care l-a luat în primire, și sufletul pompierului se ridică la cer și se amestecă cu aburul spadei amestecat cu fumul de țigară, și tu încă simți nevoia de a scrie un poem, îți mai aprinzi o țigară și aștepți, e tîrziu, mai bine te-ai culca.

Thursday, July 21, 2011

A murit un poet mare

Mircea Ivănescu (1931-2011).
Noi mai rămînem puțin pe-aici, să-l citim și să-l recitim.

Monday, July 11, 2011

Despre rolul menghinei în tehnica deprinderii zborului



E drept că nu avem aripi, dar altele sînt motivele pentru care nu putem zbura. Să ne gîndim o clipă la Musaios și Milarepa: despre ei de ce se spune că zburau și despre noi de ce nu se spune nimic? Ca să zbori trebuie să lași rușinea la o parte. Mergem la un magazin și ne cumpărăm o menghină, o menghină cît se poate de obișnuită. Prindem cîteva păsări și le așezăm în menghină, una cîte una, ca și cum ne-am pune o felie de pîine la reverul hainei. Apoi le strîngem cu ușa în acea menghină, le strîngem ușor și le tot strîngem, pînă cînd păsările ne spun totul despre zbor. N-ar fi foarte frumos din partea noastră să facem asta, dar secretele smulse păsărilor ar fi foarte utile, și nimeni n-ar înțelege ușurința cu care ne ridicăm pe vîrfuri și ne luăm zborul înspre linia orizontului. Acolo, departe, ne-am întîlni, poate, cu Musaios și Milarepa, ei ne-ar privi lung, cu un amestec de admirație și indignare, iar unul dintre ei ne-ar întreba: „Așa-i că v-ați cumpărat și voi menghine?“.