Thursday, December 15, 2011

Visemănătorii

Sînt mulți ani de cînd visăm pentru alții, ne cîștigăm pîinea în felul ăsta, visînd în contul oamenilor care sînt prea ocupați sau prea obosiți sau prea morți ca să mai viseze. Am rămas orfani pe vremea cînd eram adolescenți, părinții noștri au murit într-un accident de mașină, ne-au lăsat singuri cînd aveam mai mare nevoie de ei, n-a fost vina lor. Ne era dor de ei și, seara, înainte de culcare, luam dintr-o cutie un teanc de fotografii cu părinții noștri, fiecare își alegea cîte una sau mai multe și dormeam cu ele, ne culcam cu fotografiile părinților noștri în pat și, peste noapte, se întîmpla ca fotografiile să prindă viață, ne visam părinții noștri exact cum erau ei în acele fotografii, părinții aveau, în visele noastre, vîrsta din acele fotografii, erau îmbrăcați la fel, făceau diverse lucruri înfășurați în hainele și vîrstele acelea în care fuseseră imortalizați, iar noi deveneam, fără voia noastră, spectatorii unor fotografii pline de viață. Dimineața, după ce ne trezeam, ne povesteam unii altora visele de peste noapte, fiecare dintre noi visa cu o exactitate care ne înspăimînta, așa ne-am dat seama că, fără să știm, aveam niște disponibilități pe care, în timp, ni le-am cultivat cu mare grijă. Am încercat cu alte fotografii din care ne priveau alte persoane, cunoscute sau necunoscute, și am înțeles că era suficient ca, înainte de culcare, să privim preț de cîteva minute anumite fotografii, pentru ca persoanele care le populau să se mute de pe luciul acelor hîrtii în visele noastre. Visam tot ce priveam și, dimineața, transcriam poveștile visate. Visul a devenit, astfel, viața paralelă a fotografiilor cu care aveau de-a face ochii noștri. Am început să visăm pentru prietenii cărora le povestiserăm despre capacitățile noastre, ei ne livrau fotografii, noi le livram povești cu personajele din fotografii, erau povești reale, pentru că visul nu minte niciodată, și prietenii noștri au povestit mai departe despre ceea ce facem noi, și clienții n-au întîrziat să apară. Sînt zeci de ani de cînd visăm contra cost, trăim de pe urma viselor. V-aș putea spune că am visat pentru tot felul de oameni, pentru tineri și bătrîni, pentru orbi și amnezici, pentru artiști, pentru poeți, pentru romancieri, multe dintre visele noastre s-au transformat în poeme sau în pagini întregi de romane. Noi n-avem însă vanități auctoriale, cum se spune. Noi nu revendicăm poveștile pe care le visăm. Nu noi sîntem autorii viselor noastre, noi nu ne facem decît datoria, și-atît.

(fragment din Oase migratoare)

Thursday, December 8, 2011

Pe fratele meu l-a apucat Trepanoia

Vă invit să veniți chiar și neinvitați la lansarea cărții fratelui meu basarabean, născut în Crimeea, chiar în oraș: