Friday, June 8, 2012

Două fragmente din OASE MIGRATOARE în care primarul general al Capitalei apare ca personaj

21.
Pentru a avea o mai bună imagine asupra modului cum a decurs discuția dintre primarul general și Fotograf, trebuie să spunem că primarul își pusese de curînd o dantură nouă, și limba acestuia, care nu apucase să se împrietenească cu noii locatari de porțelan ai gurii, mai dădea și rateuri atunci cînd articula anumite cuvinte. Probleme apăreau atunci cînd din gura primarului ieșeau cuvinte care conțineau consoane fricative, oclusive, semioclusive și, mai ales, constrictive surde, dentale sau prepalatale, și aceste cuvinte erau însoțite de un șuierat scurt și acut de parcă fiecare cuvînt s-ar fi dezumflat, ca un balon umplut cu litere decupate, de-ndată ce părăsea gura primarului. E dificil să îți stăpînești rîsul în aceste condiții, e ca și cum ai încerca să ții în frîu efectul unei cauze în plină activitate, cu o mînă dai drumul unei pietre în gol de la o anumită înălțime, și apoi nu faci altceva decît să speri că măcar de data asta piatra nu se va supune atracției gravitaționale, că piatra nu va găsi gravitația deloc atractivă. Rîsul îl atrăgea pe Fotograf ca un magnet atunci cînd primarul își șuiera cuvintele acelea chinuite, dar educația, sau poate dresajul social căruia i se mai spune și bună creștere, îl făcea să își înghită hohotele de rîs înainte ca acestea să ajungă afară, în atmosfera plată a biroului, unde ar fi avut șansa să întîlnească norul de parfum lăsat în încăpere de secretară, care acum se odihnea – norul, nu secretara – pe creștetul primarului. (…)

23. (…) În discuția cu primarul general, care are loc chiar în aceste clipe, Fotograful nu simte nevoia să intre în aceste zone dificile, se limitează să relateze, în linii mari, cu ce se ocupă Fabrica de Chipuri fără a-i oferi primarului detalii semnificative, primarul îl întreabă dacă fabrica, într-adevăr, există (șuierat scurt), Da, există, Și nu e înregistrată la Registrul Comerțului (șuierat prelung), Nu, nu este, Și n-ar fi trebuit să fie (șuierat mediu), Nu, n-ar fi trebuit să fie, De ce (șuierat mov), Pentru că fabrica nu produce decît ființe și ființele astea nu se comercializează, nu se vînd, eu nu vînd nimic, produc doar pentru mine, e ca și cum dumneavoastră ați face pîine de casă cu ajutorul unei mașini de făcut pîine, și nu cred că oamenii care fac pîine în casă dau fuga la Registrul Comerțului să își înregistreze micile fabrici de pîine din bucătărie, Înțeleg (șuierat delicat), Deci despre asta e vorba (șuierat sofisticat), Da, despre asta e vorba, Și ființele astea pe care le produceți cum sînt (șuierat strident), Ființele astea nu au decît chip și suflet, nu au mîini și picioare cum avem noi (șuierat astringent), Nu au (șuierat interogativ lila), Și cum merg (șuierat precipitat), Merg așa cum merge sufletul, Și cum merge sufletul (șuierat intens), Habar n-am, ceea ce am este doar o bănuială și bănuielile mele le țin doar pentru mine, dacă îmi dați voie. Primarul general este vizibil contrariat de parcimonia cu care Fotograful îi oferă informații despre Fabrica de Chipuri, care nici măcar nu este o fabrică, ci un fel de mașină de făcut pîine. Primarul îl întreabă pe Fotograf despre oase, Și oasele cum sînt (șuierat fluid), Sînt trei oase de vită foarte frumoase, E adevărat că sînt din India (șuierat scurt și la obiect), Nu, nu e adevărat, Dar de unde sînt (șuierat miop), De la un supermarket din centru, Deci sînt oase românești (șuierat mixt), Bineînțeles că sînt românești, Și ziceți că oasele astea sînt un fel de suflet (șuierat bipolar), Nu sînt un fel de suflet, sînt exact un suflet, Și ele se reîncarnează în ființele astea ale dumitale (șuierat hipic), Da, Pe care aș putea și eu să le văd (șuierat cotit), Doar în poze, deocamdată. Primarul înghite în sec, visul de a-și prinde la rever un nou record mondial nu dădea semne că ar dori să prindă viață. Discuția părea să se stingă de la sine, cînd, deodată, primarul general l-a întrebat pe Fotograf: Și dacă ți-aș spune că aș vrea ca oasele dumitale să se reîncarneze în persoana mea (șuierat de locomotivă în călduri). Fotograful a fost luat prin surprindere de această propunere, încerca să își imagineze oasele de vită așezîndu-se în poziția de reîncarnare pe pieptul gol al primarului sau poate pe spatele lui, dar vocea Fotografului nu a mai așteptat ca imaginea să prindă contur, Nu știu, va trebui să vorbesc cu oasele, fiindcă sufletul alege în cine se reîncarnează, Cum, dumneata vorbești cu oasele (șuierat fantomatic), Da, se poate spune că vorbesc cu ele, deși mai mult ele vorbesc cu mine, Fantastic, domnule (șuierat periferic în re minor), Păi, chestia asta e de Cartea Recordurilor (șuierat triumfalist surd). Primarul insistă ca Fotograful să îi arate oasele și să-i prezinte ființele în care oasele s-au reîncarnat, și Fotograful îi cere un timp de gîndire. Timpul de gîndire nu s-a scurs, el curge încă, și va continua să curgă și după ce această poveste va părea că a ajuns la sfîrșit. Sfîrșitul nu există în realitate, sfîrșitul este doar o convenție. Din fericire, sufletele nu sînt deloc convenționale.

2 comments:

Rareș said...

Curat campanie.

oana said...

frumoasa cartea! domnule poemix, sa stii ca te pandesc pentru un autograf!