Thursday, June 14, 2012

În semn de solidaritate cu ICR-ul lui H.-R. Patapievici: Experiența mea la ICR Viena

În toamna anului trecut am avut o lectură la ICR Viena, împreună cu poeții Vasile Leac și Constantin Acosmei. Totul a fost impecabil organizat, atît de impecabil încît am simțit nevoia să scriu un articol despre asta. Era un text de bine, mult prea de bine ca să poată fi publicat la gazetă. Eu, oricum, îmi făcusem datoria morală de a-l scrie, în semn de prețuire față de o instituție serioasă. Am tot vrut să-l public pe blog, dar m-am luat cu altele. Acum, în semn de solidaritate cu ICR, pe care Guvernul Victor Ponta vrea să-l transforme, poate, într-un fel de PCR (Pensionul Cultural Român, să zicem), pun aici textul pe care l-am scris în octombrie, anul trecut:

CUM SE ORGANIZEAZĂ O LECTURĂ CA LA CARTE

Potrivit ultimelor statistici, există 68.000 de cetățeni austrieci vorbitori nativi de limba română, un motiv suficient pentru ca, anul acesta, ICR Viena să participe pentru a treia oară consecutiv la Ziua Europeană a Multilingvismului, eveniment organizat de Ministerul Educației, Artelor și Culturii din Austria. La lectura pe care am avut-o în seara zilei de luni, 26 septembrie, la sediul vienez al ICR n-au fost chiar 68.000 de spectatori, pentru că nici naționala de fotbal a României n-ar strînge atîta lume laolaltă, darămite trei poeți mai degrabă necunoscuți. Fiind unul dintre cei trei (alături de Constantin Acosmei și Vasile Leac), n-am să vorbesc despre cît de grozavă a fost lectura, ci despre cum a fost organizată această lectură. Organizarea a fost impecabilă. Am mai avut lecturi prin diverse țări, însă niciodată nu mi s-a mai întîmplat să am parte de o repetiție cap-coadă a unei lecturi publice. Luni dimineața, pe la ora 11, ne-am întîlnit (cei trei poeți români) cu pianistul maghiar Bela Korenyi și actrița vieneză Katharina Stemberger, foarte populară în Austria. Pianistul, un domn la vreo 50-60 de ani, urma să cînte între reprizele de poeme, și, la repetiție, a stat cu textele noastre în față, de parcă ar fi fost niște partituri. Părea mai implicat în povestea cu lectura chiar decît înșiși autorii. Mi-au plăcut mult seriozitatea și sobrietatea lui. După ce am stabilit cine ce citește și în ce ordine și care sînt momentele în care poezia lasă loc pianului, a început repetiția. Costică Acosmei a dat tonul repetiției. A citit în română primul poem, apoi a urmat Katharina cu versiunea în limba germană. Și tot așa. După ce actrița a citit varianta germană a ultimului poem citit de Costică, a venit rîndul primei reprize de pian. Bela Korenyi improviza frumos, în dulcele stil deja clasic al jazzului, diverse bucăți de folclor românesc, asta ca să mai poată zice cineva că ungurii și românii sînt ca tusea și junghiul. Nu sînt. Sau nu sînt toți. Noi, românii, și el, maghiarul, ne-am asumat riscul chiar de a ne simpatiza și de a ne plăcea unul pe alții (sau unii pe altul). A urmat Vasile, apoi eu, totul făcut cu o minuție și o rigoare demne de o întîmplare mai importantă. Însă și poezia e importantă în felul ei, dar asta să nu mai spuneți la nimeni, altfel riscați să vi se rîdă în nas. Seara, totul a mers perfect. Înainte de lectura propriu-zisă, fiecare dintre autori a fost prezentat și luat la întrebări de editorialistul cotidianului Die Presse, Norbert Mayer. Au fost întrebări și răspunsuri care le-au rupt celor din public cîteva hohote de surîs de la gură. Nu aș încheia această notă fără să spun că Institutul Cultural Român a ajuns pe harta culturală vieneză datorită lui Carmen Bendovski (director) și lui Gabriel Cohn (director-adjunct) – nu puteam să nu pomenesc aceste nume, căci ar fi fost ca și cum mi-aș fi propus să vorbesc despre un concert fără să spun cine a cîntat. Deci, da, a cîntat AC/DC în deschidere la Mozart, ăsta e adevărul.

No comments: