Friday, October 12, 2012

În apărarea lui Mircea Cărtărescu

Mircea Cărtărescu se face vinovat de faptul că, de vreo cîțiva ani încoace, este în cărți pentru Premiul Nobel. Se face vinovat mai ales de succesul pe care îl are în străinătate, dar nici succesul pe care îl are în România nu este neglijabil. Toamna se numără bojocii, din ce în ce mai mulți și mai virulenți, care scuipă înspre Mircea Cărtărescu. Nici nu mai contează că nu Traian Băsescu i-a scris Levantul, nu H.-R. Patapievici i-a scris Nostalgia, nu consumatorii de gumă de mestecat Orbit i-au scris trilogia Orbitor. Mircea și-a scris singur aceste cărți, unele chiar cu mult înainte de înființarea Institutului Cultural Român, despre care s-a spus recent că a cheltuit 4.086.887.500 de lei pentru imaginea lui Cărtărescu. Suma pare aiuritoare: 4 miliarde și ceva de lei!? Or fi noi sau vechi? Dar, dacă tot sînt vechi, de ce nu a fost trecută suma în lei noi? Ca să impresioneze prostimea vag alfabetizată, care nu le are cu literele, dar stă bine la cifre. Popor de încifrați! N-am să insist în privința acestei sume (de aproximativ 100.000 de euro, care, împărțită pe cîțiva ani, nici măcar nu e mare pentru a promova un mare scriitor), am să spun doar că Mircea Cărtărescu nu ar fi fost un scriitor mai puțin mare fără sprijinul ICR, și nici nu e sigur că ar fi fost mult mai puțin tradus decît este. Pînă la urmă, autorii români sînt publicați în străinătate de către edituri, nu de către ICR. Nu ICR-ul le propune editurilor străine pe cutare și cutare autor, ci editurile străine îi propun ICR-ului să sprijine traducerea autorilor de care sînt ele interesate. În aceste condiții, pe cine să fi sprijinit ICR-ul lui Patapievici? Pe inventatorul caloriferului? Pe descoperitorul apei calde? Pe fetițele de doi-trei ani care știu Luceafărul pe de rost? Și-apoi, Cărtărescu nici nu a fost singurul scriitor român promovat de ICR. O grămadă de scriitori, încă mult mai tineri decît Mircea și, spre deosebire de el, mai degrabă cvasi-necunoscuți, au beneficiat de programele ICR. (Și eu, în calitate de anonim notoriu, am participat la „jaful“ asupra ICR: am fost tradus și publicat în Germania, am avut lecturi publice, am subminat și eu cum am putut bugetul sfînt al Institutului Cultural Român.)

Mircea Cărtărescu și-ar fi atras oricum asupra sa acest val de invectivitate neaoșă, nici nu era nevoie să fie de o anumită parte a baricadei politice, nici nu ar fi fost nevoie să fi beneficiat – altfel, absolut legitim – de sprijinul financiar al ICR. Oamenii care ies din rînd, care își permit să se îndepărteze prea mult de locul geometric al mediocrității, care nu mai țin pasul cu mica înțelegere, care măresc pasul înspre ei înșiși, care se apropie vertiginos de visul lor – aceștia deranjează doar pentru că există. Cum își permite Cărtărescu să se afle pe lista nobelizabililor, alături de Murakami, Roth, Pynchon, Eco, Oz și tot neamul lor?! Ce să caute un român printre aceste nume străine? Însă talentul și imaginația nu au granițe, nu au naționalitate, nu au cetățenie, ele transcend granițele diurne ale spațiului mioritic, ale spațiului schengen, ale spațiului; ele funcționează după alte criterii. Niciodată n-o să aflăm de la Antena 3 cum funcționează talentul și imaginația.

Și mai e un lucru pe care vreau să îl spun: cînd citești o carte, o citești pentru că îți place (asta în cazul în care nu cumva ești masochist sau critic literar); așadar, citești cartea aceea pentru ea însăși, nu pentru autor; autorul oricum lipsește, ceea ce ții tu în brațe e cartea, nu autorul; dacă îmi place poezia lui Pablo Neruda, nu înseamnă că sînt comunist; dacă îmi plac cărțile lui Saramago, nu înseamnă că sînt ateu; dacă îmi plac Nostalgia sau Levantul sau Totul sau Nimic, nu înseamnă că sînt băsist, contrabasist sau onirintolog.


P.S.: Recomand călduros textele de solidarizare cu Mircea scrise de Radu Pavel Gheo și Radu Vancu.

6 comments:

Radu Vancu said...

Iulian, M.C. avea atâta dreptate să constate într-un interviu de acum ceva vreme: "Ţi se iartă orice, chiar şi o crimă, numai succesul nu ţi se iartă"...

nume said...

nu inteleg cine face publice nominalizarile? "The statutes of the Nobel Foundation restrict disclosure of information about the nominations, whether publicly or privately, for 50 years. The restriction concerns the nominees and nominators, as well as investigations and opinions related to the award of a prize."
de pe siteul oficial (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/nomination/)

val said...

felicitarile mele pentru articol. l-am citit cu drag, asa cum le-am citit si pe cele scrise de Radu Pavel Gheo, Radu Vancu sau Mihaela Ursa. ma ingrozeste toata aceasta ura impotriva lui Mircea Cartarescu si nu inteleg. avem un mare scriitor care pe langa imensa bucurie pe care mie (si atator altora) mi-o ofera cand il citesc, ne mai face si tara de vaza, si noi incercam sa-l injunghiem cu invective si calorifere de ura... mi-e scarba de toti acei oameni care s-au implicat in acest proces de defaimare si s-au legat de Orbitor, spunand ca e pornografice (am incercat sa spal imaginea romanului, dar cine sunt eu pana la urma, ce autoritate am?), care este o carte atat de buna incat nu inteleg cum o minte a putut-o concepe.
cand vad oameni ca tine sau ca cei numiti mai sus ma bucur si imi recapat increderea ca nu e o lume total de rahat.
cu permisiunea ta, poate mai ajunge si la altii: http://umbredecuvinte.blogspot.ro/2012/08/scena-cu-regina-angliei-din-orbitor-de.html

ioana o piatra said...

Foarte bine punctat! Cind va pleca Mircea Cartarescu, scirbit, din tara asta care nu-l merita si va lua Nobelul pt literatura, sa vezi citi dintre cei ce nu-l citesc si nu-l iubesc se vor impauna cu el... Amara lume, sarac popor...

camil said...

corect - și inutil, din păcate. publicul target al propagandei anti-Cărtărescu - privitorii la antene/otv și devoratorii de tabloide - nu este capabil de astfel de diferențieri și subtilități („operă versus autor”).
nu că ar conta prea mult, în fond cultura n-a fost niciodată un fenomen de masă (mai ales în România).

Unu Doi said...

vai vai