Tuesday, August 28, 2012

Sebastian în vis

Sub luna albă mama își purta copilul
În umbra nucului, a bătrînului soc,
Beat de sucul de mac, de tînguirea sturzului;
Și-n tăcere, cu milă
O față bărboasă ușor peste ei se-apleacă

În întunecimea ferestrei; și vechile lucruri
Ale strămoșilor
Zăceau în ruină; iubire, visare de toamnă.

Sumbră, deci, ziua anului; tristă copilărie,
Cînd băiatul încet cobora spre ape răcoroase și pești argintii,
Odihnă și chip;
Cînd dîrz el se repezi înaintea turbaților cai,
În noaptea sură deasupra lui steaua-i se-aprinse;

Sau cînd, prins de mîna-nghețată a mamei,
Seara, mergea prin întomnatul cimitir Sfîntul Petru,
În bezna odăii zăcea liniștit un cadavru suav
Ce-și deschidea asupra lui pleoapele reci.

El însă era doar o pasăre mică prin crengile goale,
Lung clopot în seara de noiembrie,
Liniștea tatălui, cînd el în somn cobora crepusculara scară-n spirală.

Georg Trakl, Sebastian în vis (Sebastian im Traum), fragment din poemul Sebastian în vis, traducere de Mihail Nemeș (Trakl, Antume, Cartier, 2001)

Saturday, August 18, 2012

Icoane contra dinți


Fragmentul din "Oase migratoare" pe care l-am citit aseară în clubul Légère:

Cu cîțiva ani înainte de întîlnirea cu oasele, într-o vară despre care nu își mai amintește nimic altceva, Fotograful a fost cuprins de o depresie căreia nu îi dădea nicicum de cap. Căzuse în el însuși ca într-o prăpastie și în această prăpastie se întîmplau lucruri al căror cap le înghițea coada, plămînii își asfixiau aerul, inima își îneca sîngele, urechile asurzeau pînă și cele mai puternice zgomote, iar ochii nu aveau nici o dificultate în a orbi lumina sau întunericul, le era totuna. Sufletul Fotografului se transformase într-o mlaștină care se scufunda în ea însăși, și un prieten l-a sfătuit atunci să își cumpere pînze și cartoane, uleiuri și pensule, și să se apuce de pictat. Fotograful și-a cumpărat toate lucrurile de care avea nevoie, s-a închis în casă și timp de o lună a pictat fără oprire. Culorile le amesteca cu mîlul acelei mlaștini în care sufletul lui se zbătea ca un animal în capcană și, cînd tot mîlul a ajuns pe pînze și cartoane, sufletul Fotografului s-a ridicat la suprafață și s-a așezat la locul său, și în mintea Fotografului s-a făcut lumină, și lumina a dizolvat depresia, fragmentînd-o în particule microscopice, și depresia s-a desprins de la locul ei, și Fotograful și-a privit depresia înălțîndu-se în văzduh ca un abur, la fel cum se ridică ploaia din pămîntul cald într-o după-amiază de vară.

Cu tablourile pe care le-a pictat nu era nimic de făcut, nimeni, niciodată, nu ar fi dat vreun ban pe ele și, privindu-le, Fotograful a zîmbit cum zîmbesc oamenii atunci cînd își amintesc ceva sau altceva. Fotograful își amintise de un alt prieten, pictor, căruia îi lipseau cîțiva dinți din gură și absența acestor unelte atît de utile nu era cel mai bun aliat al rîsului, prietenul Fotografului rîdea cu prudență, fiindcă, de cum ar fi deschis gura, absența aceea din gură și-ar fi făcut imediat simțită prezența. Într-o zi, Fotograful s-a întîlnit cu prietenul pictor și rîsul acestuia, imprudent de firesc, a scos la iveală o dantură impecabilă, îți puteai face și freza în oglinda lor, te-a costat probabil o avere să-ți pui dinții ăștia, nu-i așa, l-a întrebat Fotograful, și prietenul lui i-a spus că nu l-a costat nici un ban, stomatologul care îi pusese dinții era un mare amator de obiecte bisericești și prietenul Fotografului i-a pictat cîteva icoane. "Icoane contra dinți", așadar, un schimb cît se poate de echitabil, și nu ar fi tocmai deplasat dacă Organizația Națiunilor Unite ar pune bazele unui program internațional prin care pictorii de icoane și stomatologii din întreaga lume ar strînge și mai mult legăturile: tu îmi faci mie o icoană, eu îți pun ție trei dinți, sau invers: eu îți umplu pereții cu icoane, tu îmi umpli gura cu dinți, sau invers: eu îți umplu pereții cu dinți, tu îmi umpli gura cu icoane, sau invers: tu îmi umpli gura cu pereți, eu îți umplu icoanele cu dinți, și așa mai departe. Dacă "Petrol contra hrană" a fost un program de succes, de ce n-ar putea fi și "Icoane contra dinți"?

Friday, August 17, 2012

Astă-seară citim ceva lejer

Se întîmplă în clubul Légère din Piața Rosetti, de la ora 7. Pictorul Cătălin Tzetze Rădulescu vrea să aducă la viață un corp de clădire părăginit al Liceului Krețulescu și să îl transforme într-un spațiu unde să le predea copiilor, gratuit, cursuri de pictură (detalii aici). Mai mulți autori s-au oferit să citească și, astfel, să se strîngă niște fonduri în acest onorabil sens unic. Intrarea e 10 lei.

Thursday, August 16, 2012

Totul despre dragoste (IV)

Era și cazul să se mai dezmorțească puțin și blogul ăsta, că prea mult timp a tăcut. Nici acum nu e prea vorbăreț, așa că mai bine le dăm cuvîntul personajelor din:

Totul despre dragoste
poem dramatic

Personaje

DOMNUL PU (fără vîrstă)
DOAMNA PI (fără vîrstă, soţia domnului Pu)
MIRELE MIREL (mire profesionist)

Dacă doriți să recitiți: Actul I, Actul II, Actul III

ACTUL IV

Inundată de o lumină puternică, scena pare acum un acvariu prin care plutesc Doamna Pi și Domnul Pu. Sînt tineri și îmbrăcați în alb. Domnul Pu şi Doamna Pi joacă şah. Piesele sînt, toate, de aceeaşi culoare. Albe, preferabil. La începutul actului, partida de şah este deja în plină desfășurare.

DOAMNA PI: Dormi?
DOMNUL PU (după un timp de gîndire, mutînd şi el o piesă): Da. Tu?
DOAMNA PI: Şi eu.
DOMNUL PU: E plăcut aici.
DOAMNA PI: Şi e foarte curat, nu ca dincolo.
DOMNUL PU: Da, foarte curat. Curățenia este foarte importantă în viața unui om.
DOAMNA PI: Curățenia e foarte importantă chiar și în moartea unui om. Ai observat că nici n-ai murit bine și se și apucă unii să te spele.
DOAMNA PI: Te spală de te rup, bine că am scăpat.
DOMNUL PU: Da, nu e deloc simplu să fii om.
DOAMNA PI: Este foarte greu să fii om.
DOMNUL PU: Și nu doar că e greu, ci și foarte obositor. Oamenii pun prea mare preț pe corpurile lor, cînd ar trebui să fie tocmai invers.
DOAMNA PI: Bine că am scăpat și de asta, și ne-am recăpătat vederea.
DOMNUL PU: Eram orbi din cauza corpurilor noastre. Sufletele nu orbesc niciodată.
DOAMNA PI: Corpurile nu văd sufletele cu ochi buni.
DOMNUL PU: Corpul și sufletul sînt ca șoarecele și pisica.
DOAMNA PI: Șoarecele e corpul și sufletul e pisica?
DOMNUL PU: Așa mă gîndeam. Tu ce zici?
DOAMNA PI: Și eu zic la fel.
DOMNUL PU: Mă bucur că am ajuns aici în același timp.
DOAMNA PI: Am ajuns în același timp în acest loc minunat.
DOMNUL PU: Aici, rolurile se inversează. Ceea ce dincolo era invizibil devine aici vizibil.
DOAMNA PI: Aici, toți avem aceeași greutate.
DOMNUL PU: Unii spun că am cîntări 21 de grame, ceea ce nu poate fi decît fals.
DOAMNA PI: Fals, dar adevărat.
DOMNUL PU: Dansezi?
DOAMNA PI: Cum să nu dansez?! Dansez chiar și fără să ating podeaua.

Doamna Pi și Domnul Pu se ridică și dansează pe piesa Gong a formației Sigur Ros. Dansul poate dura fie 5' 34'', fie cît dorește regizorul sau cît crede regizorul că rezistă actorii sau spectatorii. La un moment dat, pe scenă își face apariția Mirele Mirel. E îmbrăcat în negru, cu o fustă peste pantaloni. Are o coasă a cărei coadă atrage atenția nu pentru că ar fi mai scurtă decît în mod obișnuit, ci pentru că e o coasă cu corzi. Mirele Mirel cîntă la coasă. Doamna Pi și Domnul Pu îl ignoră la început, continuînd să danseze. Muzica se stinge, iar Doamna Pi și Domnul Pu își întorc privirile spre Mirele Mirel.

DOMNUL PU: Ia te uită! Dumneata, aici.
MIRELE MIREL: Da, cine ar fi crezut
DOAMNA PI: A fost o nuntă foarte frumoasă.
DOMNUL PU: Mai mult decît reușită.
MIRELE MIREL: Mă bucur că v-a plăcut.
DOAMNA PI: N-a durut deloc, n-am simțit absolut nimic.
DOMNUL PU: A fost ca și cum am fi traversat o stradă nu foarte aglomerată, aproape pustie.
DOAMNA PI: A fost ca și cum am fi trecut printr-o oglindă vopsită în alb și negru.
DOMNUL PU: O oglindă pentru pietoni.
DOAMNA PI: Pentru pietoni orbi, mai exact.
DOMNUL PU: Cînd am ajuns pe partea cealaltă a străzii, care se află chiar aici, ne-am recăpătat, brusc, vederea, amîndoi în același timp.
DOAMNA PI: Uite ce tineri eram și, doar pentru că eram orbi, noi credeam că sîntem bătrîni.
DOMNUL PU: Ne-am înșelat foarte tare.
DOAMNA PI: Niciodată unul pe celălalt.
DOMNUL PU: Se mai întîmplă și minuni pe lumea asta.
MIRELE MIREL: O minune nu vine niciodată singură.
DOAMNA PI: Minunile sînt minunate.
DOMNUL PU: Trăiam în pat cu ele, dar nu le vedeam.
DOAMNA PI: Eram prea bătrîni pentru ele.
DOMNUL PU: Eram prea orbi ca să ne dăm seama că, de fapt, vedeam foarte bine.
DOAMNA PI: Ne intrase în cap ideea că sîntem bătrîni și orbi cînd, de fapt, eram de o tinerețe orbitoare.
DOMNUL PU: Noroc cu dumneata, domnule Mirel.
DOAMNA PI: Dacă ți-am fi acceptat pe loc cererea în căsătorie, alta ar fi fost situația.
MIRELE MIREL (arătînd spre public): Îl vedeți pe cel de colo?
DOAMNA PI: Domnul cu cravată?
MIRELE MIREL: Exact.
DOMNUL PU: Cine e?
MIRELE MIREL: Dumnezeu în persoană.
DOAMNA PI: Frumos bărbat.
DOMNUL PU: N-am avut plăcerea să ne cunoaștem.
DOAMNA PI: Nu e niciodată timpul pierdut.
MIRELE MIREL: Azi-dimineață m-a cerut în căsătorie.
DOMNUL PU: Dar asta e ceva minunat.
MIRELE MIREL: Într-adevăr, e minunat. A fost o propunere neașteptată.
DOAMNA PI: Nu mai ești același om după ce ți se întîmplă una cu asta.
MIRELE MIREL: Nici nu mai sînt.
DOMNUL PU: Nu?
MIRELE MIREL: Nu.
DOAMNA PI: Și acum cine ești?
MIRELE MIREL: Mireasa Mirela.
DOMNUL PU: Nunta pe cînd?
MIRELE MIREL: Chiar acum.
DOAMNA PI: Și mirele nu vine la nuntă?
MIRELE MIREL: Vine mai încolo, putem să începem fără el.
DOMNUL PU: Ce să începem fără el?
MIRELE MIREL: Nunta, ce altceva?!
DOAMNA PI: Și noi (întorcîndu-se spre Domnul Pu) ce să facem?
MIRELE MIREL: Veți fi nași.
DOMNUL PU: Asta nu se poate.
DOAMNA PI: Cum să fim noi nașii lui Dumnezeu?!
MIRELE MIREL: Mă tem că n-aveți de ales.
DOMNUL PU: Și de ce, mă rog, n-avem de ales?
MIRELE MIREL: Pentru că sînteți morți.
DOAMNA PI: Cum să fim morți?
MIRELE MIREL: Așa bine. Și morții nu au de ales.
DOMNUL PU (către Doamna Pi): Lasă, nu-i nimic că sîntem morți. Bine măcar că sîntem tineri.

Se aude din nou aceeași melodie. Pe scenă apare un bărbat cu cravată la gît. Doamna Pi și Domnul Pu își reiau dansul. Mireasa Mirel și Dumnezeu se așază pe jos și încep să joace table.
Cortina.